Antena Căutare

Mireasa sezon 10, 20 septembrie 2024. Robert a primit o scrisoare de la mama lui. Băiatul a rupt-o în fața iubitei sale

Robert a primit o scrisoare de la mama lui chiar înainte de gala Mireasa de pe 20 septembrie 2024. Acesta a încercat să citească mesajul, însă a apelat la un gest neașteptat de față cu iubita lui, Tess.

Robert a primit un semn din partea familiei, după discuția pe care a avut-o cu Tess despre copilăria lui. În urmă cu două zile, concurentul făcea dezvăluiri dureroase cu privire la trecutul său și la membrii familiei.

Înainte de gala de vineri din Mireasa sezon 10, de pe 20 septembrie 2024, băiatul a fost luat prin surprindere de o scrisoare. Mai mult, acesta s-a supărat foarte tare și a rupt-o în bucăți, chiar de față cu Tess.

Citește și: Mireasa sezon 10, 20 septembrie 2024. Alexia a întrerupt apropierea de Mihai. De ce l-a pus față în față cu Ana

„Mi s-a rupt inima...”, a fost replica adresată de mama sau mătușa lui.

„Decât să mai primesc scrisori de astea, mai bine...”, a spus Robert.

Cum a reacționat Robert după ce a primit scrisoarea de la familie, la Mireasa sezon 10

După ce a citit scrisoarea, Robert a rupt-o. Mai mult, acesta a avut o reacție ieșită din comun: „Nu mai dau niciun mesaj la AntenaPLAY. Eu le-am spus să nu se bage! Și mesajul ăla cu ultimatum cum a sunat...”.

Tess a ținut să-l liniștească, după ce au analizat cuvintele din scrisoare: „Oricum vor exista discuții”.

„Eu nu vreau ca tu să te superi, de asta m-am supărat eu. Orice părere vine de afară nu trebuie să ne afecteze pe noi. Eu le-am zis clar de acasă să nu se bage, că sunt băiat mare. Cuvântul meu nu are valoare. Pe o altă parte le dau dreptate, că poate așa se vede de afară. Dacă ne căsătorim, cum mai dau ei ochii cu noi?!”, i-a mai zis Robert iubitei sale.

Citește și: Mireasa, sezon 10. Ce ascunde Stelian în telefon. Concurentul s-a dat de gol într-o discuție cu băieții: „Mi-e greu să te cred!”

„Nu mă supăr! De ce să mă supăr? Stai liniștit, că te-ai enervat. Nu m-a afectat! Calmează-te, e părinte și a simțit nevoia să își dea cu părerea. Ce să le facem? E normal că mama o să țină cu mine, iar mama ta cu tine. Așa se vorbește în online!”, a mai adăugat concurenta.

Mireasa – Iubeşte de 10, de luni până vineri, de la ora 14:00. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

Din 29 iulie de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și în AntenaPLAY, gazda reality show-ului Mireasa întâmpină o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY. Acestea se vor activa după prima emisiune din sezonul 9, pe 29 iulie, de la ora 17:00.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 10.

Mireasa sezon 10, 20 septembrie 2024. Alexia a întrerupt apropierea de Mihai. De ce l-a pus față în față cu Ana... Mireasa sezon 10, 20 septembrie 2024. Ce decizie a luat publicul în privința lui Gabriel. Părăsește sau nu casa Mireasa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 15 mai 2026
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 15...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Rezultatul cursei de eliminare dintre Răzvan și Denis. Ce cuplu beneficiază de un avantaj săptămâna viitoare
Mireasa, sezon 13. Rezultatul cursei de eliminare dintre Răzvan și Denis. Ce cuplu beneficiază de un avantaj...
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul pentru custodia lui Andrea Nicolas
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Două firme cu zero angajați iau milioane de euro din SAFE pentru drone. Au fost înființate în 2024 și 2025
Două firme cu zero angajați iau milioane de euro din SAFE pentru drone. Au fost înființate în 2024 și 2025 Antena3.ro
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include useit
Este hotărât să distrugă tot! Ilie Bolojan anunță noi pachete de concedieri!
Este hotărât să distrugă tot! Ilie Bolojan anunță noi pachete de concedieri! BZI
Condică electronică de prezență pentru doctori. Timpul petrecut în spital va fi calculat la secundă
Condică electronică de prezență pentru doctori. Timpul petrecut în spital va fi calculat la secundă Jurnalul
Un elev român a impresionat Europa la Olimpiada Internațională de Limba Latină. Performanța obținută în orașul lui Cicero
Un elev român a impresionat Europa la Olimpiada Internațională de Limba Latină. Performanța obținută în... Kudika
Cine e Alexandra Căpitanescu, tânăra care a înnebunit întreaga lume și are șanse mari să câștige Eurovision
Cine e Alexandra Căpitanescu, tânăra care a înnebunit întreaga lume și are șanse mari să câștige Eurovision Redactia.ro
Cei mai simpatici
Cei mai simpatici "angajaţi" de la Cota 2000 îşi caută stăpân. Povestea celor 8 căţei ai muntelui Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x