Antena Căutare

Mireasa, sezon 12. Cum a răspuns Emily când a fost invitată să vină pentru testul Afroditei. Detaliul dezvăluit la Capricii

La Mireasa, Capriciile Iubirii, Raluca Preda a dezvăluit cum a răspuns Emily invitației de a reveni în emisiune în calitate de „Afrodita” pentru Liviu. 

Liviu și-a dat frâu liber sentimentelor, iar Emily l-a primit cu brațele deschise. Întrebarea la care se gândesc concurenții, dar și mama lui Liviu, este dacă fata joacă un rol sau și ea simte ceva pentru Liviu.

În emisia live de Mireasa, Capriciile Iubirii, Raluca Preda a spus că atunci când Emily a fost invitată la testul Afroditei, fata a precizat că este un test și pentru ea însăși.

Citește și: Mireasa, sezon 12. Sora Ștefaniei a intervenit telefonic. Fata a încercat să zâmbească, dar lacrimile i-au trădat sentimentele

„Mi-au confirmat și colegii mei chiar în acest moment”. Raluca Preda a dezvăluit cum a răspuns Emily când a fost invitată la testul Afroditei. Ce a precizat fata când a fost contactată

„Mi-au confirmat și colegii mei. Chiar în acest moment mi-au spus că Emily, în momentul în care a fost contactată, a spus că vine să facă acest test, însă și pentru ea, pentru că a realizat că are sentimente pentru Liviu. Acum, mari, mici…”, a spus Raluca Preda.

„Am zis să văd dacă mă deschid ce se întâmplă. Am zis că nu am nimic de pierdut. Sunt 12 zile în care primesc niște răspunsuri pe moment, dar mai mult contează și cele de după”, a spus Emily.

Citește și: Mireasa, sezon 12. În timp ce Diana plângea în live, Emily și Liviu s-au luat de mână. Gestul sesizat de Cristian

De când a venit în casa Mireasa, Emily stă tot timpul cu Liviu, ea, în calitate de Afrodita, neavând uși închise. Fata i-a aruncat o înțepătură lui Liviu, în legătură cu faptul că după eliminarea sa, el s-a îndreptat spre Ștefania. „A fost poate un mic deranj, nu pot numi dezamăgire pentru că mă așteptam. Mi s-a confirmat că în anumite circumstanțe, chiar dacă nu simte, poate să se îndrepte spre o anumită persoană, chiar dacă nu simte asta.

Întrebată ce-i spune instinctul de mamă în ceea ce o privește pe Emily, doamna Vasilica a spus: „Nu cred că sentimentele se pot schimba de la o zi la alta. Am avut și eu anii lor. Până să iasă din casă, Emily l-a refuzat categoric. A fost foarte vehementă pe deciziile ei”.

Citește și: Mireasa, sezon 12. Mama lui Liviu a venit de urgență în casa Mireasa. Ce decizie a avut de luat doamna Vasilica

Sezonul 12 al emisiunii Mireasa – Iubire mediteraneeană se vede de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Zece băieți și zece fete au intrat în casa Mireasa pe 4 august 2025. Noul sezon Mireasa poate fi urmărit de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votați prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma mireasa.a1.ro. De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 12.

Mireasa, sezon 12. Sora Ștefaniei a intervenit telefonic. Fata a încercat să zâmbească, dar lacrimile i-au trădat sentim... Chat-ul zilei la Mireasa, 29 octombrie 2025. Comentează aici cele mai importante momente din show...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Mireasa, sezon 13. Amalia, emoționată până la lacrimi! Ce surpriză i-a făcut Sebastian. Cei doi au împlinit o lună de relație
Mireasa, sezon 13. Amalia, emoționată până la lacrimi! Ce surpriză i-a făcut Sebastian. Cei doi au împlinit o...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Larisa, jigniri la adresa Paulei. Simona Gherghe i-a atras atenția în emisia live. Ce s-a întâmplat
Mireasa, sezon 13. Larisa, jigniri la adresa Paulei. Simona Gherghe i-a atras atenția în emisia live. Ce s-a...
Cine este Hilal Tufek, actrița din serialul turcesc Cealaltă soție – Kuma
Cine este Hilal Tufek, actrița din serialul turcesc Cealaltă soție – Kuma Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta: „M-au dat afară din birou”
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta:... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui HelloTaste.ro
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre Phenian sunt goale
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă BZI
Industria românească de apărare trece pe nepalezi: Mecanicii, sudorii și strungarii vor fi aduși din Asia și Africa, pentru fabricile de armament
Industria românească de apărare trece pe nepalezi: Mecanicii, sudorii și strungarii vor fi aduși din Asia și... Jurnalul
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria omenirii
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Salariul e aproape 2.400 €, dar nimeni nu vrea această meserie. Angajatorii sunt disperați
Salariul e aproape 2.400 €, dar nimeni nu vrea această meserie. Angajatorii sunt disperați Observator
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Colomba di Pasqua. Rețetă tradițională de cozonac italian
Colomba di Pasqua. Rețetă tradițională de cozonac italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x