Antena Căutare

Mireasa, sezon 8. Adrian și Daria s-au întâlnit! Tânărul s-a apropiat de ea și a făcut gestul ce i-a luat prin surprindere pe toți

La Mireasa - Capriciile Iubirii, de pe 17 noiembrie 2023, Adrian a fost invitat în emisiune și chiar a avut ocazia să facă un gest ce i-a luat pe toți prin surprindere.

După scrisoarea trimisă de Adrian Dariei și după conversația avută după, iată că Adrian și-a făcut apariția la Mireasa - Capriciile Iubirii, ediția de pe 17 noiembrie 2023. Ceea ce a urmat i-a lăsat mască pe toți fanii emisiunii Mireasa, căci tânărul a recurs la un gest-surpriză față de Daria.

Adrian și Daria s-au întâlnit la Mireasa - Capriciile Iubirii! Tânărul s-a apropiat și a făcut gestul ce i-a luat prin surprindere pe toți cei prezenți

Povestea celor doi s-a complicat atunci când Adrian a trimis o scrisoare Dariei: „Sunt foarte dezamăgit de declarațiile tale de la Capricii. Am obosit de acest du-te – vino! Nici după presiunea plecării mele nu ai zis concret dacă vrei sau nu o relație. Nu ești sigură pe sentimentele tale și nu cred că poate fi ceva mai mult între noi. Cred că e mai bine să încetăm decât să avansăm și eu să depun mai multe sentimente. Mi-am dat seama că nu ești sigură de ceea ce vrei când ai ezitat la întrebarea doamnei Paula: Ce vei face afară când vor fi mai mulți băieți pe placul tău. Sau în momentul în care mi-ai spus că nu are rost să mă chemi în casă pentru că tu oricum vei ieși, iar aseară ai spus că-ți dorești să rămâi până la final. A existat o apropiere între noi doi acolo deoarece eram singuri. Afară lucrurile stau diferit. Nu vreau să-mi mai as sufletul călcat în picioare și să fiu refuzat”, a scris Adrian.

Citește și: Mireasa sezonul 8, 17 noiembrie 2023. Cum arată clasamentul publicului. Cine sunt Fata, Băiatul și Mama Săptămânii

„Nu știam despre acest mesaj și nici nu vreau să cred! Vreasu să-i aud vocea”, a spus Daria, la Mireasa, Capriciile Iubirii, iar imediat Adrian a intrat în direct și i-a confirmat fetei că el a fost cel care a scris acele cuvinte.

Ulterior, cei doi au discutat și Daria chiar a mărturisit faptul că abia așteaptă să iasă din Casa Mireasa, pentru a-l revedea.

„Vreau să te sărut și să te văd în față! Mi-e dor de tine!”, a spus tânăra.

Tânărul a venit la Mireasa-Capriciile iubirii și a spus ce vorbe l-au deranjat și tânăra a fost nevoită să îi dea explicații, în ediția din 17 noiembrie 2023.

Citește și: Mireasa sezon 8, 17 noiembrie 2023. Prima cerere în căsătorie. Daniel și Ana s-au logodit. Imagini de senzație din Veneția

„Aseara ai zis că aștepți să ieși din casă să ne cunoaștem și azi ai zis că ești singură”, a spus el, deranjat de anumite vorbe ale tinerei, care s-a apărat și a spus că tot ce a vrut să spună a fost că, de fapt, ea e singura fată singură din casa Mireasa.

„Țin foarte mult la tine. Mi-ar plăcea din suflet să vii înapoi în casă, să încercăm ceva împreună”, a fost confesiunea făcută de concurenta de la Mireasa sezonul 8.

„Mai aveți doar câteva minute, profitați de ele, vorbiți și uitați că suntem noi aici”, a fost încurajarea făcută de Gabriela Cristea.

„Eu cred că tu știi ce simt eu, ceea ce am simțit din prima. Nu a fost ceva care să te ia prin surprindere. Nu m-am lăsat influențat de nimeni, chiar și afară. M-am întors că m-a deranjat ce ai zis”, a explicate el.

La un moment dat, Daria s-a apropiat de el. La fel a făcut și Adrian, care s-a apropiat și el de ea și cei doi s-au sărutat cu pasiune.

Cei doi au părut că au mai lămurit din lucruri, apoi s-au sărutat din nou și s-au îmbrățișat cu mult drag.

„Mă simt foarte singură în casă. Crede-mă, ușile alea nu mai au niciun farmec”, a mărturisit tânăra.

Mireasa sezonul 8, 17 noiembrie 2023. Cum arată clasamentul publicului. Cine sunt Fata, Băiatul și Mama Săptămânii... Mireasa, sezon 3. Ce a apărut pe contul lui Blaze, după ce s-a spus că s-a despărțit de Izabela. Ce detaliu i-a surprins...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Alberto, confesiuni despre un episod întunecat din trecut! Concurentul și Claudia sunt într-o cunoaștere
Mireasa, sezon 14. Alberto, confesiuni despre un episod întunecat din trecut! Concurentul și Claudia sunt într-o...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Al doilea cuplu format! Când a aflat adevăratele intenții, o concurentă a izbucnit în lacrimi
Mireasa, sezon 14. Al doilea cuplu format! Când a aflat adevăratele intenții, o concurentă a izbucnit în lacrimi
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x