Antena Căutare

Fost ministru autohton, părăsit de iubită de Revelion. Cum au reacționat internauții la mesajul său

Revelionul a fost pentru mulți un moment de speranță și optimism, însă un politician român a trecut printr-o mare dezamăgire. Iată ce mesaj a transmis.

Galerie
Noul An a venit cu dezamăgire în dragoste pentru un fost ministru din România | ProfiMedia, Hepta

Noul An a fost așteptat cu multă speranță de oameni din întreaga lume. Distracția și voia bună a fost la cote maxime. Nu puțini sunt cei care au decis să-și unească destinele la miezul nopții.

Cu toate acestea, sunt și unele persoane care au suferit mari dezamăgiri. Este cazul unui fost ministru al României, care a fost părăsit de iubită chiar de Revelion.

Citește și: Elena Udrea, imagini emoționante cu fiica sa, în ziua în care micuța a împlinit 6 ani. Ce i-a transmis din spatele gratiilor

Fost ministru autohton, părăsit de iubită de Revelion. Cum au reacționat internauții la mesajul său

Articolul continuă după reclamă

Este vorba de Carol-Eduard Novak, ciclist și fost ministru al Tineretului și Sportului din partea UDMR în Cabinetul Ciucă. Acesta a postat în ultima zi a anului 2024 un mesaj pe rețelele de socializare în care a dezvăluit că l-a părăsit iubita.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Anul 2024 a fost anul deziluziilor și, mai mult de atât, m-a părăsit și iubita acum de Revelion. La mulți ani, să fiți sănătoși!..” a scris acesta pe Facebook.

Citește și: Cum arată și cine este Victoria Starmer (Lady Vic), soția lui Keir Starmer, noul premier al Marii Britanii. Au împreună 2 copii

Postarea sa a stârnit multe reacții. Dacă unii l-au compătimit, au fost și voci care au făcut haz de necaz.

„În viață avem urcușuri și coborâșuri, dar așa-i viața. Ne călește, ne încearcă, dar nu ne lăsăm doborâți! Când Dumnezeu închide o ușă, deschide mereu o fereastră! La mulți ani cu sănătate, Campionule! Pe tine nu te poate doborî nimic!” i-a transmis cineva.

Citește și: Cine e Gabriel Attal, noul prim-ministru al Franței. Are doar 34 de ani și trăiește în parteneriat civil cu un alt bărbat

„La mulți ani! Ești un mare campion, participant la 6 paralimpiade cu 4 medalii paralimpice dintre care una de aur (…) performanță de care nimeni nu vorbește. Mie nu mi se pare un an pierdut”, este de părere altcineva.

„Și? Asta nu-i supărare! Poate este un bine că astfel veți întâlni o persoană care vă merită!”, îl îmbărbătează un internaut.

Citește și: Alina Laufer, despre cum i-a afectat familia accidentul rutier din vară: „Am crezut că o să treacă”. Ce a spus despre gemenii săi

„Tot răul spre bine! La mulți ani!”, consideră și altul.

„Bine ca a rămas soția! An nou fericiți!” i-a scris o persoană.

„Te-a blestemat doamna Lipă!” a mai comentat cineva.

„Fii tare, Edy! Ai grijă să nu se-ntoarcă! La mulți ani!” l-a avertizat altcineva.

Maru, dealerul lui Vlad Pascu, a iscat un scandal de proporții de Revelion. Pe cine a amenințat cu un cuțit... Primul care a trecut granița în Spațiul Schengen terestru a fost un cățel. Patrupedul a fost întâmpinat cu aplauze | VID...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Care a fost ultimul mesaj publicat de Andreea Micu, tânăra de 17 ani care a murit din cauza unui AVC. Ce mesaj a transmis bunicul
Care a fost ultimul mesaj publicat de Andreea Micu, tânăra de 17 ani care a murit din cauza unui AVC. Ce mesaj a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 24 mai  2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 5,09 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru joi
Rezultate Loto, 24 mai 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 5,09 milioane de euro. Ce premii sunt în...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Câți copii ai?” Răspunsul surpriză dat de Valentina Pelinel. Ce a putut spune soția lui Cristi Borcea
„Câți copii ai?” Răspunsul surpriză dat de Valentina Pelinel. Ce a putut spune soția lui Cristi Borcea AntenaSport
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de iubita artistului, Anastasia, la evenimentul ELLE. Foto
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Au tot plantat copaci în Sahara și au eșuat. Apoi au eliberat 500 de țestoase, iar deșertul a înverzit, vizibil chiar și din satelit
Au tot plantat copaci în Sahara și au eșuat. Apoi au eliberat 500 de țestoase, iar deșertul a înverzit, vizibil... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Nicușor Dan va desemna premierul României! Favorit ar fi Eugen Tomac, unul dintre apropiații fostului președinte Traian Băsescu!
Nicușor Dan va desemna premierul României! Favorit ar fi Eugen Tomac, unul dintre apropiații fostului președinte... BZI
Nicușor Dan se pregătește să scoată din joben premierul tehno-politician, cu priză și la PSD, și la USR, dar și la PNL
Nicușor Dan se pregătește să scoată din joben premierul tehno-politician, cu priză și la PSD, și la USR, dar... Jurnalul
Zvonuri fierbinți la Hollywood! Pamela Anderson și Tom Cruise, o posibilă idilă după mai multe întâlniri discrete
Zvonuri fierbinți la Hollywood! Pamela Anderson și Tom Cruise, o posibilă idilă după mai multe întâlniri discrete Kudika
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani Redactia.ro
Factura la întreţinere primită de un sucevean, pentru un apartament cu două camere, în aprilie: E vârful acum
Factura la întreţinere primită de un sucevean, pentru un apartament cu două camere, în aprilie: E vârful acum Observator
Ce înseamnă un rezultat HPV modificat? Ghid pentru paciente
Ce înseamnă un rezultat HPV modificat? Ghid pentru paciente MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x