Antena Căutare

Părinții tinerilor uciși de Vlad Pascu, revoltați la aflarea sentinței. Care a fost cea mai mare teamă a lor

Vlad Pascu a primit verdictul final în urma accidentului tragic pe care l-a produs în urmă cu doi ani în localitatea 2 Mai. Iată cum au reacționat părinții victimelor la aflarea sentinței.

În cursul zilei de ieri, 21 august 2025, Curtea de Apel Constanța a pronunțat decizia definitivă în cazul lui Vlad Pascu, cel care a ucis doi tineri și a rănit alți trei - dintre care doi au fost în stare gravă -, în timp ce a intrat cu mașina în grupul aflat pe marginea drumului în localitatea 2 Mai.

Vlad Pascu se afla sub influența substanțelor interzise și a fugit de la fața locului. Acesta a susținut că a crezut că a dat peste un animal. Poliţiştii au descoperit ulterior că mergea cu peste 100 de kilometri oră, iar în sânge avea un cocktail de 6 droguri.

Citește și: Mesajul sfâșietor transmis de tatăl lui Sebi Olariu în ziua în care s-au împlinit 2 ani de la tragedia din 2 Mai. Ce s-a întâmplat

Ce reacție au avut părinții lui Sebastian Olariu și ai Robertei Dragomir la aflarea sentinței, după doi ani de la accidentul teribil

Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare. Părinții celor doi tineri care și-au pierdut viața în urma accidentului produs de Vlad Pascu consideră că pedeapsa acestuia este prea mică. Cel care le-a omorât copiii ar putea fi pus în libertate după cinci ani de detenție.

Întrebat dacă regretă fapta comisă, Vlad Pascu a declarat: „Nu am cum să dau timpul înapoi.”

Conform Observatornews.ro, familiile victimelor se aşteptau la o pedeapsă mare, mai ales că, în timpul procesului, Vlad Pascu le-a trimis judecătorilor o scrisoare controversată. A recunoscut că a prizat „ceva bun” şi le-a spus că nu a oprit după accident fiindcă a crezut că „a lovit un animal de talie mare”. În plus, a numit unele acuzaţii „ridicole”.

Părinții victimelor sunt revoltați de pedeapsa primită de Vlad Pascu.

Citește și: Instanța a rămas în pronunțare în dosarul lui Vlad Pascu.Când este următorul termen și ce s-a întâmplat în sala de judecată |VIDEO

„Eu i-am jurat lui Sebi în momentul în care l-am băgat în groapă că îi voi face dreptate. Asta nu e dreptate, 10 ani de zile e mult prea puțin pentru acești doi copii”, a transmis îndurerat Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian.

„Două vieţi luate, o pedeapsă mult prea uşoară, o armată de avocaţi, o familie sfidătoare, arogantă. Niciodată nu se va reabilita, iar familia lui se va bucura de el şi îi va oferi tot ce trebuie ca se bucure de viaţă înainte”, a completat şi Cătălin Dragomir, tatăl Robertei.

Familiile celor doi studenţi morţi în accidentul de la 2 Mai vor primi peste 1.300.000 de euro despăgubiri, dar se tem că autorul tragediei ar putea fi eliberat înainte de termen.

„Din pedeapsa de 10 ani vor fi scăzuţi cei doi pe care Vlad Pascu i-a petrecut în arestul poliției, deși avocații lui au solicitat în permanență de zeci de ori schimbarea arestului preventiv cu cel la domiciliu invocând că tânărul ar vrea să-și continue studiile”, a precizat Andreea Filip, reporter Observator.

Citește și: Ce imagini a publicat Rebeca Lăzărescu, fosta iubită a lui Vlad Pascu, după moartea lui Rareș Ion, zis și Castron

Autorul accidentului de la 2 Mai ar putea fi eliberat condiţionat după ce execută două treimi din pedeapsă, ceea ce înseamnă şase ani şase luni. Vlad Pascu poate ieşi din penitenciar în patru ani şi jumătate, dacă îndeplineşte mai multe condiţii şi îi convinge pe judecători că s-a reabilitat.

Părinţii unuia dintre tinerii morţi în accident vrea să dea acum în judecată Ministerul de Interne. Vlad Pascu a fost oprit de poliţişti de două ori cu o zi înaintea tragediei, fără să fie testat antidrog, deși agenţii au găsit substanţe interzise în mașina lui.

„Dacă ei îl opreau pe Vlad Pascu în momentul în care l-au oprit şi nu îi dădeau drumul, Sebi era cu noi aici”, a adăugat tatăl lui Sebastian Olariu.

De asemenea, tatăl Robertei Dragomir este de părere că Vlad Pascu ar putea ieși în maximum cinci ani din închisoare și ar putea provoca o nouă tragedie.

Citește și: Mama lui Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, prima apariție la TV: „Nu o să mai fim niciodată oameni”

„Tocmai m-am informat, la 12 luni de închisoare, fiind sub 10 ani, are anul de opt luni. Cu puţină bună purtare i se mai reduce. Deci doi sunt gata făcuţi. I se iau în considerare şi ăştia tot la cuantumul de 8 luni la an. Cel mai bine ar fi să îl ia taică-su din ţară defintiv, după ce termină de ispăşit pedeapsa, şi să îi bage cât de cât minţile în cap măcar acum în al 20-lea ceas, ori se va ocupa din nou de prostiile pe care le-a făcut”, a declarat Cătălin Dragomir, conform Observatornews.ro.

Întregul proces a fost unul chinuitor pentru părinții victimelor. Mama lui Sebastian Olariu a leșinat de mai multe ori în sala de judecată.

Decizia Curţii de Apel Constanţa a păstrat în linii mari şi decizia în ceea ce priveşte daunele morale, în valoare totală de 1,7 milioane de euro. Pentru un tânăr rănit de Pascu, dar care nu a avut nevoie de prea multe zile de spitalizare, magistraţii au decis diminuarea daunei de la 50.000 la 20.000 de euro.

Citește și: Ce declarații a făcut tatăl lui Vlad Pascu, la procesul fiului său! Ce gest a făcut, când s-a întâlnit cu părinții victimelor

„Prea mică, mult prea mică. Noi ne temeam să nu îi dea mai mică. Eu acum doua zile, la pomenirea copiilor noştri, la 2 Mai, am spus: ce ne temem este să nu ia mai puţin, va rămâne exact aceeaşi decizie ca la fond, ca la tribunalul de la Mangalia, ca să nu se supere o anumită clasă socială. Deci a rămas exact ca înainte, numai că umilinţele au continuat şi mă aştept să mai continue din partea familiei Pascu. În Romania, există doua unităţi de măsură a legii: clasa sociala cu bani şi clasa normală, adică noi ceilalţi”, a mai spus tatăl Robertei Dragomir.

Reacția unui jurnalist grec după ce a ajuns într-un spital din România. Ce a putut să spună despre sistemul de sănătate... Noi impozite la locuințe în 2026. Câți bani plătesc românii în plus de anul viitor...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
(P) Rolul biogazului și al biomasei în lupta împotriva schimbărilor climatice
(P) Rolul biogazului și al biomasei în lupta împotriva schimbărilor climatice
Kim Kardashian a făcut declarații despre relația cu Kanye West. Are un nou iubit, dar încă e legată de fostul soț
Kim Kardashian a făcut declarații despre relația cu Kanye West. Are un nou iubit, dar încă e legată de fostul soț Catine.ro
Rezultate Loto, 5 februarie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 4,18 milioane de euro la tragerile de duminică, 8 februarie 2026
Rezultate Loto, 5 februarie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 4,18 milioane de euro la tragerile de duminică, 8...
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar nu i-am oferit. Am făcut drumuri pentru românii din sectorul 3
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a anunțat actrița, care așteaptă al cincilea copil
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a... Elle
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cartofi dulci copți, umpluți cu brânză feta și ceapă verde
Cartofi dulci copți, umpluți cu brânză feta și ceapă verde HelloTaste.ro
Primul scandal la JO 2026. O patinatoare olandeză a stârnit revoltă pentru că s-a dus la Milano cu avionul privat, nu cu echipa
Primul scandal la JO 2026. O patinatoare olandeză a stârnit revoltă pentru că s-a dus la Milano cu avionul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia BZI
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara noastră
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara... Jurnalul
Mira și Andrei Bănuță, o nouă relație? Artistul a recunoscut totul: Există o chimie între noi...
Mira și Andrei Bănuță, o nouă relație? Artistul a recunoscut totul: Există o chimie între noi... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Judeţele în care a plouat într-o zi cât pentru o lună. Zeci de familii, izolate:
Judeţele în care a plouat într-o zi cât pentru o lună. Zeci de familii, izolate: "Se va strica tot ce e aici" Observator
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Gem de portocale. Rețeta unui gem cu aromă intensă și gust echilibrat
Gem de portocale. Rețeta unui gem cu aromă intensă și gust echilibrat Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x