Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 13 decembrie 2021. Nea Marin, surprins de invenția unui localnic din Malaia. Ce a construit

Nea Marin, Nicolai Tand și Sonny au rămas surprinși de invenția pe care a făcut-o un localnic din comuna Mălaia, județul Vâlcea. Acesta le-a explicat celor trei cât de greu i-a fost că construiască o varniță.

Nicolai Tand și Sonny au fost puși de nea Marin să caute var pentru târgul care va avea loc pe stadion. Cei doi și-au luat sarcina în serios și au găsit un localnic care i-a ajutat, însă nu au scăpat de supravegherea atentă a gazdei „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară”.

Cei doi invitați au rămas impresionați de invenția făcut de bărbatul din comuna Mălaia, judetul Vâlcea. Totodată, localnicul le-a explicat în detaliu cum a reușit să contruiască cu mâinile sale varnița.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 7 decembrie 2021. Proba cusutului pentru Adda. “Taci din gură! Ți-l înfig ție în cap”

„Asta este varnița zidită, unde băgam piatra de var. Am făcut o groapă în pământ și am zidit-o cu piatră de râu. Mă pricep, am făcut o boltă, care să nu se dărâme atunci când bagi lemnele în ea.”, a spus bărbatul.

Cum a reacționat nea Marin când a văzut „buncărul” cu pietre al localnicului din Mălaia

Nea Marin și-a făcut simțită prezența imediat, după ce i-a dat o mică „bătaie” lui Sonny. Apariția sa l-a încântat pe localnicul care nu s-a putut abține și i-a povestit despre invenția pe care a realizat-o.

„Aoleu, ia uite-l pe nea Marin, numai la televizor v-am văzut. De la prima vedere mi-a intrat în suflet”, a mai adăugat bărbatul.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 6 decembrie 2021. Liviu Vârciu a răbufnit. "Suntem nebuni?! Suntem ditamai oamenii!"

„Gazda emisiunii „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară” a rămas cu gura căscată când a aflat la ce este bună varnița: „Ca să ajungă la 800 de grade, ca piatra aia să ardă să ajungă în punctul de a se topi. Cu ce patos povestea omul ăla celor doi colegi ai mei despre meseria cu care s-a ocupat toată viața: să ardă calcar, să facă var”, a mărturisit nea Marin.

Ce surprize aduce noul sezon de „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, cu Nea Mărin

În acest sezon, rolul lui Nea Mărin va fi unul cu totul special: „De data aceasta, o să mă vedeţi în rol de primar prin mai multe localităţi din România. Sigur, vorbim de un primar cu drepturi limitate, dar unul care nu se va da în lături de la nimic pentru a organiza cel mai frumos târg pentru comunitate!”, a declarat acesta, completând: „De data aceasta am şi doi consilieri, pe Liviu şi pe Andrei, care, aşa cum probabil aţi intuit deja, mai mult mă vor încurca decât mă vor ajuta!”.

În cea de-a patra ediţie a noului sezon, difuzată luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1, cele cinci vedete pe care Nea Mărin le pofteşte alături de el tocmai în Comuna Mălaia, Vâlcea sunt Ilona Brezoianu, Oase, Florin Ristei, Nicolai Tand, Răzvan Babană (fostul concurent al sezonului 7 din Chefi la cuțite) şi Sonny . Cum se vor descurca aceştia şi dacă vor face faţă provocărilor, telespectatorii vor putea afla urmărind o nouă ediție a celui mai nou sezon, Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!, de la 20:30, pe Antena 1.

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 13 decembrie 2021. Ilona Brezoianu, dezvăluiri despre viața sa amoroasă. Ce a mărt... Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 13 decembrie 2021. Nea Marin a luat-o la joc pe Ilona Brezoianu. Cine nu s-a ținut...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 26 august 2026. Ruby și Nea Mărin au dansat alături de rromii căldărari
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 26 august 2026. Ruby și Nea Mărin au dansat alături de rromii căldărari
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 26 august 2026. Jo, panicată după ce un porc a ieșit din țarc! Cum a reacționat vedeta
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 26 august 2026. Jo, panicată după ce un porc a ieșit din țarc! Cum a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x