Antena Căutare

Câte kilograme a slăbit Cătălin Țociu, fiul lui Romică Țociu, după aventura din America Express. A trecut printr-o mare schimbare

Cătălin Țociu a trecut printr-o schimbare uriașă după aventura din America Express. Tânărul a participat la cel mai dur realiy show din România alături de tatăl ei, Romică Țociu. Iată câte kilograme a slăbit fiul actorului.

Cătălin Țociu a trecut printr-o schimbare uriașă după aventura din America Express | Antena 1

În sezonul 6 din America Express, telespectatorii au avut ocazia să-i cunoască mai bine pe Romică Țociu și fiul său, Cătălin Țociu. Cei doi s-au numărat printre echipele care au acceptat provocarea celui mai dur reality show din România.

Actorul și băiatul lui au cucerit publicul cu relația lor specială de tată - fiu. Parcursul acestora din competiția emisiunii a fost de-a dreptul senzațional. Aceștia au ajuns până în ultimul stage al concursului, fiind eliminați înainte de Marea Finală.

Romică și Cătălin Țociu au trăit o experiență de care își vor aduce aminte toată viață. Foștii concurenți ai reality show-ului au avut de parcurs un traseu plin de obstacole și pericole la tot pasul.

Cei doi au reușit să își depășească limitele fizice și psihice, trecând peste cele mai dificile probe de la America Express. Mai mult, tânărul și tatăl său nu au abandonat competiția nici atunci când au fost puși să mănânce diferite vietăți cu un aspect neplăcut.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: America Express, 13 decembrie 2023. Romică Țociu a cedat și nu și-a mai putut stăpâni nervii. Ce au surprins camerele de filmat

De-a lungul misiunilor de pe Drumul Soarelui, actorul și băiatul său au demonstrat că sunt o echipă foarte puternică. Momentele grele pe care le-au întâmpinat în cursă și-au pus amprenta asupra lor.

Cătălin Țociu a slăbit extrem de mult după aventura din sezonul 6 America Express. Oamenii de acasă au fost uimiți să-l vadă pe tânăr atât de schimbat la ultima apariție televizată, chiar din sezonul 13 Chefi la cuțite.

Câte kilograme a dat jos Cătălin Țociu, fiul lui Romică Țociu, în aventura din America Express - Drumul Soarelui

Cel mai dur reality show din România schimbă vieții. Foștii concurenți de la America Express au avut șansa de a se cunoaște mai bine în situații limită, dar și de a-și testa abilitățile de supraviețuitori.

Aventura de pe Drumul Soarelui l-a apropiat foarte mult pe Cătălin Țociu de tatăl său, Romică Țociu. Deși aveau deja o legătură deosebită, experiența pe care au trăit-o împreună departe de casă le-a întărit relația de tată - fiu.

De asemenea, fiul actorului a trecut printr-o transformare uluitoare. Acesta nu mai arată deloc așa cum telespectatorii l-au cunoscut în emisiune, ci a slăbit 11 kilograme după aventura din America Express.

Citește și: America Express, 4 decembrie 2023. Anamaria Prodan a convins oamenii să cumpere ceviche. Strategie de succes pentru echipa Țociu

Fanii au fost surprinși să-l vadă pe Cătălin Țociu atât de schimbat în noul sezon de la Chefi la cuțite. Băiatul lui Romică Țociu și-a făcut apariția în fața juraților cu un preparat neașteptat, însă toți au rămas mască după ce au văzut câte kilograme a dat jos tânărul.

„Am avut zile în care nu am mâncat nimic. Am slăbit în jur de 11 kilograme”, le-a povestit Cătălin Țociu.

Un lucru este cert, plecare pe Drumul Soarelui a venit la pachet și cu o mulțime de amintiri pentru actorul și băiatul său. Aceștia s-au bucurat din plin de fiecare clipă pe care au petrecut-o împreună la cazare, pe traseu sau în drum spre România.

Mai multe poze cu Cătălin Țociu de când a slăbit în Galeria Foto.

Anamaria Prodan, ipostaze incendiare alături de Ronald Gavril la saună. Cum s-a lăsat filmat iubitul impresarei... Rose Hanbury, presupusa amantă a Prințului William, rupe tăcerea după ”dispariția” lui Kate Middleton. Ce spune...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Nick Rădoi, copleșit la priveghiul Mădălinei Apostol. I s-a făcut rău și a plecat de urgență la farmacie | VIDEO
Nick Rădoi, copleșit la priveghiul Mădălinei Apostol. I s-a făcut rău și a plecat de urgență la farmacie |...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bianca Drăgușanu a ajuns la capela unde este depusa Madalina Apostol. Primele imagini cu vedeta
Bianca Drăgușanu a ajuns la capela unde este depusa Madalina Apostol. Primele imagini cu vedeta
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x