Casa de la țară din Șușani este o oază de liniște și bucurie pentru întreaga familie a prezentatorului TV. Împreună cu cei trei băieți ai lor, el și soția lui mereu găsesc confortul și liniștea de care au nevoie în casa din satul în care a crescut Adela Popescu.
Ei au ales să își facă această locuință în Șușani pentru a petrece acolo vacanțele copiilor lor. Radu Vâlcan și soția lui doresc să le ofere celor trei băieți ai lor ocazia să trăiască o copilărie autentică la țară, înconjurați de natură.
Radu Vâlcan și soția lui, investiție uriașă în casa de la Șușani
Casa lor din Șușani a fost finalizată anul trecut, dar, după cum au povestit și ei pe rețelele de socializare, cei doi soți au mai adus unele îmbunătățiri care să le ușureze viață. Ei și cei trei copii ai lor sunt de-a dreptul fascinați de acea zonă de la țară, locuind foarte aproape de părinții Adelei.
Casa este dotată cu trei dormitoare, un living spațios și o terasă mare, unde își petrec timpul în familie de câte ori așează masa sau au mosafiri.
Inițial, Radu Vâlcan și soția lui nu se gândeau să își construiască o casă, ci ar fi vrut mai degrabă să facă doar o anexă la casa socrilor prezentatorului TV. Se pare, însă, că planurile lor s-au modificat pe parcurs și, din nevoia de spațiu, ei au decis să investească într-o casă a lor, unde să se poată aduna întreaga familie extinsă și prietenii ori de câte ori își doresc.
Chiar dacă atunci când au pus planul inițial pe hârtie au avut o anumită sumă în minte, până la final, casa a ajuns să coste dublu, dar nu regretă nimic.
„A fost dublu în final, dublu față de cât ne-am propus că va fi, doar că pe parcurs, neavând experiența unei construcții s-a pus problema (...) După aia, tot faci, se golește punguța aia, rezerva pe care o aveai dedicată și faci compromisuri la altele și îți dai seama că nu mai poți”, a declarat Adela Popescu la Vacanță de vedetă.
Radu Vâlcan și soția lui au apelat la ajutorul unei arhitecte, prietenă bună cu Adela, care i-a ajutat la planul casei. De la ideea inițială și până la cea finală, investiția lor a crescut.
„Fiind în Croația, văzusem foarte multe case din piatră și eram înnebunită. Mi-au plăcut mereu casele din piatră, cu obloane, cu prispă, să am pentru a petrece mult timp afară (...) Noi spuneam că o să avem un living și un dormitor și a ieșit cu trei dormitoare și un living, cu o terasă mare. I-am arătat imediat lui Radu și a fost impresionat. Am făcut totul în sat”, a mai spus Adela Popescu.
Pe lângă faptul că beneficiază de mult spațiu, baia și bucătăria sunt dotate cu tehnologie modernă, iar mobilierul este unul minimalist, dar elegant. De asemenea, printre cele mai mari dorințe ale Adelei Popescu a fost șemineul și nu se putea să își imagineze casa altfel.
Citește și: Radu Vâlcan s-a întors din Thailanda. Ce a dezvăluit după încheierea filmărilor Insula Iubirii Sezonul 10
Paște ca-n povești pentru Olivia Păunescu! Tradiția care o ține ore întregi în bucătărie alături de sora ei... Cine se ocupă să-i plătească taxa la azil lui Irinel Columbeanu. De la viața luxoasă, la pierderea completă a averii...