Antena Căutare

În ce relații au rămas foștii membri din Gașca Zurli, la scurt timp după destrămarea trupei. Vero Căliman, Imagini revelatoare

Vero Căliman a publicat imagini realizate în timpul unei întâlniri cu foștii săi colegi din Gașca Zurli. Foștii animatori se înțeleg în continuare foarte bine și s-au reunit pentru a o sărbători pe Ștefania Ghiță (Vrăjimăturica).

Galerie
Vero Căliman și foștii săi colegi din Gașca Zurli s-au întâlnit pentru a o sărbători pe colega lor pe „Vrăjimăturia” | Antena 1

Vero Căliman a publicat pe rețelel sociale imagini cu foștii săi colegi din Gașca Zurli, arătând că ei se înțeleg bine în continuare și că au rămas în relații bune după destrămarea trupei.

Foștii membri ai Găștii Zurli s-au jucat împreună, au cântat și s-au bucurat de timpul petrecut împreună. Vero Căliman a publicat fotografiile pe rețelele sociale, precizând că își promite să nu mai uite că „cele mai importante valori ale vieții sunt familia și prietenii”.

Vero Căliman, mesaj emoționant despre familie și prieteni. Cum s-a pozat cu foștii săi colegi din Gașca Zurli

„Am avut una dintre cele mai frumoase duminici din viața mea.
Ne-am adunat fără să ne vorbim prea mult. Am fost la biserică, am băut cafea, am mâncat pizza, ne-am jucat și cel mai important am sărbătorit-o pe iubita noastră Andreea Ștefania Ghiță!
Cele mai importante valori ale vieții sunt familia și prietenii. Punct. Îmi promit să nu mai uit asta niciodată”, a scris Vero Căliman în dreptul imaginilor publicate pe Instagram.

Articolul continuă după reclamă

Și Lulu, fostul bucătar din Gașca Zurli a publicat imagini din timpul întîlnirii cu foștii colegi.

Citește și: Cum a ajuns Lulu, care a plecat din Gașca Zurli, să apară în videoclipul numărul 1 în trending, al lui Bogdan DLP și al lui Rareș

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Fosta Fetiță Zurli, mărturisiri triste la scurt timp de la destrămarea Găștii. Prin ce trece Vero Căliman: „M-a rănit profund”

Vero Căliman a transmis un mesaj răvășitor la scurt timp după ce Gașca Zurli s-a destrămat. Ce a mărturisit fosta Fetiță Zurli: „M-a rănit profund...”

Vero Căliman a publicat pe rețelele sociale un mesaj emoționant, prin care și-a expus trăirile intense.

„Mi s-a spus că lumea nu este interesată de Vero Căliman. Și m-a rănit profund. De ce? Pentru că, în adâncul meu, fetița s-a simțit întotdeauna nedorită. Și atunci, am trăit în frică. Dacă nu voi mai fi fetița care până la urmă și-a câștigat locul, cine voi fi eu? Faptul că ea a reușit să obțină atenție a fost, pentru o perioadă de timp, o alinare și o amorțire, o dorință continuă de a rămâne și de a deveni din ce în ce mai iubită. Și a fost minunat. Acum, o iau de la capăt, dar cu o altă atitudine.

Nu nevoia de acceptare a celorlalți mă trage să demonstrez că merit să exist, ci dorința de a mă convinge pe mine. Ok, nu toată lumea este interesată sau are nevoie de mine. Dar am o familie și un grup de prieteni care mă iubesc până la lună și înapoi, iar eu nu știu cum să mă bucur de asta, pentru că nu știu cum să mă conving că merit. Știu că există mulți alții care trec prin asta. Care, aparent, au tot. Dar care nu se au pe ei. Care pleacă în vacanțe exotice, dar nu pot fugi de gândurile de insuficiență. Care au succese profesionale răsunătoare, dar care ajung acasă la un cămin gol și rece, pentru că nu se pot opri din muncă cu gândul că își vor pierde identitatea. Ceva sigur e de făcut, încerc în fiecare zi să mă reeduc, să găsesc o cale spre o pace activă. Voi reuși!”.

Citește și: Mirela Retegan și fiica ei, Maya, în lacrimi la TV. Ce au dezvăluit despre Gașca Zurli: „Am obosit”. Dani Oțil, emoționat profund

Ce pensie mică primește Ioana Tufaru de la statul român. Fiica Andei Călugăreanu a fost dată afară din apartamentul de l... Gestul făcut de Carmen Grebenișan, la scurt timp de la anunțul despărțirii de Alex Militaru. Cine îi e alături în aceast...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gest neașteptat din partea lui Alexandru Ciucu. Ce cadou i-a adus Alinei Sorescu după ce s-a întors din vacanța cu fiicele lor
Gest neașteptat din partea lui Alexandru Ciucu. Ce cadou i-a adus Alinei Sorescu după ce s-a întors din vacanța...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce s-a întâmplat cu micuții din Uganda care au dansat cu Shakira la Mondial. Cum este vedeta în spatele camerelor
Ce s-a întâmplat cu micuții din Uganda care au dansat cu Shakira la Mondial. Cum este vedeta în spatele camerelor
Mario Cimarro și modelul Bronislava Gregušová s-au despărțit. Cei doi au un copil împreună
Mario Cimarro și modelul Bronislava Gregušová s-au despărțit. Cei doi au un copil împreună Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Andreea Frățilă a vorbit o oră la telefon cu Cătălin Cazacu. Andrei Ștefănescu i-a dat de gol. Cum a reacționat prezentatoarea
Andreea Frățilă a vorbit o oră la telefon cu Cătălin Cazacu. Andrei Ștefănescu i-a dat de gol. Cum a... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Organizația Mondială de Meteorogie anunță valuri de căldură extremă pe toată Planeta, până în noiembrie
Organizația Mondială de Meteorogie anunță valuri de căldură extremă pe toată Planeta, până în noiembrie Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani 
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani  Jurnalul
Decizia prințului Harry care a surprins pe toată lumea: Ce le-a cerut fratelui său și lui Kate pentru Jocurile Invictus 2027
Decizia prințului Harry care a surprins pe toată lumea: Ce le-a cerut fratelui său și lui Kate pentru Jocurile... Kudika
Ce să pui în portofel în august ca să nu rămâi fără bani. Tradiția veche pe care mulți români o respectă și astăzi
Ce să pui în portofel în august ca să nu rămâi fără bani. Tradiția veche pe care mulți români o respectă... Redactia.ro
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x