Adrian Nartea a distribuit pe rețelele de socializare mai multe imagini adorabile cu fetițele sale, iar comentariile fanilor nu au întârziat să apară.
Joi, 03.07.2025, 15:16
Episoadele 58, 59 și 60 din „Iubire cu parfum de lavandă” sezonul 2, de pe 30 mai 2025, au adus o mulțime de momente neașteptate pe micile ecrane ale telespectatorilor. Oamenii de acasă au urmărit cu nerăbdare cele mai tensionate situații din viața Andei și a lui Ștefan.
Adrian Nartea interpretează rolul lui Ștefan în serialul original semnat de Ruxandra Ion, „Iubire cu parfum de lavandă”.
Miercuri, 21.05.2025, 12:07
Deși este destul de discret când vine vorba de viața personală, Adrian Nartea nu ezită să răspundă la întrebările legate despre căsnicia sa. Actorul și soția lui, Alina, sunt împreună de 15 ani și au două fete minunate.
Marti, 06.05.2025, 14:46
Adrian Nartea, detalii mai puțin știute despre viața personală. Actorul a trecut prin două operații în Franța pentru extirparea tumorii. Iată ce a povestit!
Miercuri, 29.01.2025, 10:42
S-a încheiat primul sezon din Iubire cu parfum de lavandă, iar actorii sunt gata de sărbători. Iată cum petrece Adrian Nartea Crăciunul și ce tradiții dorește să le insufle și fetițelor sale.
Sambata, 21.12.2024, 07:00
Telespectatorii au putut vedea joi seară, 12 decembrie 2024, o continuare a poveștii „Iubire cu parfum de lavandă”. Aceștia au avut parte de o mulțime de surprize în episoadele 29, 30 și 31 ale serialului original.
Adrian Nartea și Cosmin Vîjeu vin în platoul Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?, quiz show-ul care le oferă adulților ocazia de a-și testa cunoștințele dobândite în clasele primare, alături de copii de clasa a V-a, dar şi să câştige sume considerabile, în ediția difuzată astăzi, de la ora 18.00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Adrian Nartea, protagonistul din „Iubire cu parfum de lavandă”, a transmis un mesaj neașteptat pe rețelele sociale chiar înainte de marea premieră a serialului.
Adrian Nartea a vorbit despre părerea pe care o are soția lui în ceea ce privește scenele romantice pe care le joacă acesta alături de Michaela Prosan în „Iubire cu parfum de lavandă”. De asemenea, actorul a scos la iveală detalii despre cum se înțelege cu partenera lui din serial.
În primul episod din “Iubire cu parfum de lavandă – making of”, Adrian Nartea și Michela Prosan vorbesc despre personajele lor și chimia dintre ei.
Cursa pentru ultima șansă a etapei a șaptea a adus cea de-a patra eliminare de pe Drumul Zeilor: Adi Nartea și Cosmin Vîjeu au părăsit aseară competiția. După un parcurs cu suișuri și coborâșuri, în care băieții au reușit să se facă temuți de către celelalte echipe și au deținut recordul pentru mașinile prinse cu cea mai mare rapiditate la autostop, aseară, la finalul etapei a șaptea, și-au încheiat parcursul în aventura de la capătul lumii.
Cosmin Vîjeu a transmis un mesaj copleșitor pe contul de Instagram, după ce a fost eliminat de la Asia Express alături de colegul său de echipă, Adrian Nartea.
Adrian Nartea și Cosmin Vîjeu au fost eliminați în ediția 29 din Asia Express - Drumul Zeilor, sezonul 7. La scurt timp de la aflarea veștii că părăsesc emisiunea, actorii nu s-au putut abține și au transmis mesaje emoționante pe rețelele sociale.
Ediția 29 din Asia Express sezonul 7, de pe 16 octombrie 2024, a venit cu o surpriză de proporții pentru telespectatori. O echipă apreciată și îndrăgită de public a părăsit competiția de pe Drumul Zeilor, chiar înainte de a vizita ultima țară de pe traseu: Indonezia.
Cosmin Vâjeu a izbucnit în plâns după ce Irina Fodor a anunțat că el și Adi Nartea au ajuns pe ultimul loc. Ce s-a întâmplat la careu, înainte de a pleca în cursa pentru ultima șansă la Asia Express, sezonul 7 ediția 21 din 2 octombrie 2024.
De-a lungul celor 17 ani de carieră, Adi Nartea a avut o mulțime de roluri în filme și seriale, dar nu mulți știau că a prezentat și reality show-ului matrimonial „Mireasă pentru fiul meu”. Cum arăta acesta în urmă cu 10 ani.
Adi Nartea a vorbit într-un interviu despre momentele de cumpănă din căsnicia sa. Iată mai jos ce a dezvăluit concurentul Asia Express!
Adrian Nartea face echipă alături de bunul său prieten, actorul Cosmin Vîjeu, la Asia Express sezonul 7, însă puțini știu că înainte de toate el a fost și model. Iată ce mesaj de susținere i-a transmis Cătălin Botezatu fostului său manechin!
Adrian Nartea și Cosmin Vîjeu formează o echipă puternică în Asia Express - Drumul Zeilor, sezonul 7. Aceștia au ales să meargă împreună într-o aventură de neuitat dintr-un motiv bine stabilit. Puțini știu că între ei există o legătură specială.
După ce au străbătut kilometri pe jos, iar ultima parte din drum au fost ajutați de elefanți, concurenții au ajuns în orașul femeilor-girafă și și-ua.
Adrian Nartea, concurentul Asia Express sezonul 7, și-a luat prin surprindere soția cu o declarație de dragoste superbă. Actorul a publicat mesajul emoționant pe contul oficial de Instagram alături de un videoclip înduioșător.
Adrian Nartea nu s-a întors cu mâna goală din Asia Express, sezonul 7 și le-a adus celor dragi un cadou inedit. Cum s-a fotografitat alături de soție și de cele două fiice ale lor, cu ocazia sărbătorilor de Paște.
Adrian Nartea de la America Express sezonul 7 a fost condus de soție și de fiicele lor pe Aeroportul Otopeni. Ce a dezvăluit actorul despre familia sa înainte de a pornit în aventura de pe Drumul Zeilor.
Doar 20 de minute ne mai despart până când casa ”Mireasă pentru fiul meu” își va deschide porțile, iar gază vă vor fi Adrian Nartea și Alina Dumitru.
Sambata, 06.09.2014, 15:53