Anchetatorii au reconstruit, minut cu minut, filmul tragediei din Colectiv, în cel mai complex dosar al ultimilor ani. Mii de pagini.
Vineri, 29.01.2016, 19:42
Filmul tragediei din Colectiv, a fost reconstituit, minut cu minut, de anchetatori. Mii de pagini. Imagini de când s-a aprins infernul până când a rămas doar scrumul.
Vineri, 29.01.2016, 19:12
Anchetatorii au venit miercuri dimineața la sediul clubului Colectiv, pentru a demonta camerele de supraveghere din incintă, acestea urmând a fi analizate de experți de la Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC).
Miercuri, 20.01.2016, 16:09
Anchetatorii francezi au reuşit să afle numele celui de-al treilea kamikaze din comandoul de la Bataclan, unde au fost omorati 90 de oameni.
Joi, 10.12.2015, 07:31
Diana Enache s-a luptat pentru viaţa ei. Şi s-a salvat, cu preţul unor tăieturi adânci. Dar încă nu-şi poate învinge spaima. În declaraţiile date anchetatorilor, fiica lui Adrian Enache a povestit, cu detalii şocante, atacul libanezului...
Luni, 21.07.2014, 19:17
Două dintre cele trei fete care au murit în incendiul din Constanța, aveau contractele expirate iar ce-a de-a treia nu avea nici un fel de act încheiat cu angajatorul.
Duminica, 06.04.2014, 17:59
"Mi se pare că cea mai mare problemă a lui Gică Popescu, e că a plătit banii ăia. Cea mai mare greşeală. Eu nu aş fi plătit niciun ban. Acolo cred că a greşit", a spus Mircea Badea despre cei 1 milion de dolari, sumă trecută de...
Joi, 06.03.2014, 23:47
Malefic, inteligent şi sadic. Aşa îl descriu psihiatrii pe Iulian Ţăgănilă, cel acuzat de anchetatori că ar fi comis şapte crime în decurs de patru ani. Nimic nu l-ar face să-şi recunoască faptele. Dar nici nu se va putea ascunde vreodată...
Sambata, 11.01.2014, 19:22
Deputaţii din comisia juridică au dat aviz favorabil arestării deputatului Gheorghe Coman. Acesta este acuzat că ar fi fugit după ce anchetatorii l-au prins în flagrant luând mită de peste 3 mii de lei. "El tot insista să îmi dea o sumă de...
Luni, 23.12.2013, 11:21
Deputaţii din comisia juridică au dat aviz favorabil arestării deputatului Gheorghe Coman. Acesta este acuzat că ar fi fugit după ce anchetatorii l-au prins în flagrant luând mită de peste 3 mii de lei.
Luni, 23.12.2013, 11:19
Florin Salam ar putea fi decăzut din drepturile părinteşti, iar cei doi copii ar putea ajunge în grija bunicilor. Protecţia Copilului s-a autosesizat în acest caz. Totuşi, reprezentanţii Protecţiei Copilului susţin că NU pot lua nicio...
Miercuri, 16.10.2013, 11:26
O bucata de material in care, se pare, ar fi fost infasurat cadavrul, relanseaza ancheta in cazul disparitiei omului de afaceri Abel Apostol. Anchetatorii au gasit practic noi indicii care arata ca barbatul a fost ucis si aruncat in raul Mures.
Luni, 12.08.2013, 16:16
Soția unuia dintre victimele lui Șerban Huidu îi acuză pe anchetori că i-au dat diuretice acestuia pentru că băuse alcool și abia apoi i-au recoltat probe de sânge. Femeia a depus plângere la CEDO pentru rejudecarea dosarului.
Miercuri, 31.07.2013, 13:28
Examen oral si scris in fata politistilor si procurorilor bucuresteni. Il dau zeci de elevi ai Liceului Dimitrie Bolintineanu in dosarul "Mita de la Bac". Anchetatorii au reluat astazi audierile in acest caz.
Miercuri, 24.07.2013, 13:10
S-au imbrancit cu paritii si cu elevii, ca mai apoi sa se impiedice in propriile declaratii. Dupa ce au venit cu autocarele sa ii ridice pe elevii de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", anchetatorii au descoperit ca nu aveau mandate.
Sambata, 06.07.2013, 19:39
Bebelusul care a fost gasit in urma cu doua luni si jumatate mancat de caini in curtea spitalului din Targu Carbunesti a fost nascut in toaleta spitalului. O arata probele ADN recoltate de anchetatori.
Vineri, 05.07.2013, 19:38
Cei doi suspecti in cazul executiei in stil mafiot de la Pitesti au fost retinuti de anchetatori. Nu pentru crima insa. Ci pentru. un furt de masini comis in 2011.
Miercuri, 05.06.2013, 13:15
Madalina Manole nu-si gaseste linistea nici la trei ani dupa moarte. Parintii cer redeschiderea dosarului mortii fiicei lor. Ar avea multe intrebari ramase fara raspuns si probe ignorate sau tratate cu superficialitate de catre anchetatori. Telul lor – sa il vada pe fostul ginere pus sub urmarire penala.
Luni, 27.05.2013, 10:50
La suprafata si pe dedesubt, fara oprire! Cautarile in cazul afaceristului Abel Apostol au fost reluate! Anchetatorii sunt din ce in ce mai presati de timp. Zilele de arest preventiv ale suspectului principal sunt gata sa expire.
Marti, 21.05.2013, 16:21
Vie sau moarta? Este intrebarea care ar putea solutiona cel mai controversat caz de disparitie din ultimul deceniu, cel al Elodiei Ghinescu. Intrebarea ii macina pe anchetatori, dar si pe rudele celebrei avocate din Brasov care a disparut fara urma...
Miercuri, 06.03.2013, 19:37
Anchetatorii sunt pe urmele unei noi retele de traficanti de ovule care se intinde din Romania pana in Israel. Doi medici au ajuns pana acum dupa gratii, iar oamenii legii au pus sigiliul pe poarta clinicii
Miercuri, 20.02.2013, 19:30
Au aparut imaginile care i-au dus pe anchetatori la asasinul din centrul Bucurestiului. Sunt inregistrari in care apare moldoveanul tocmit de fratii Mararu, interlopii din Neamt, ca sa-l ucida pe rivalul lor de moarte, Puiu Mironescu. Doar ca...
Miercuri, 13.02.2013, 19:11
Deznodamant tragic in cazul baiatului de 10 ani din comuna ieseana Focuri, disparut de acasa pe 24 ianuarie. Trupul neinsufletit al copilului a fost descoperit intr-o rapa, la doar 300 de metri de scoala unde invata.
Marti, 05.02.2013, 16:38
Un nou caz "Elodia"! Cazul dispariţiei avocatei Elodia Ghinescu este similar cu un altul, din judeţul Neamţ. O tânără de 24 de ani a dispărut fără urmă anul trecut. Principalul suspect este fostul ei soţ, cu care era în divorţ....
Sambata, 02.02.2013, 14:18
A fost ziua perchezitiilor. 23 de persoane din Dambovita, suspectate de furturi din locuinte, s-au trezit dimineata cu vizita neanuntata a politistilor si a luptatorilor SIAS. Anchetatorii aveau informatii ca indivizii au furat in ultimele patru luni, de la bani si bunuri de valoare, pana la animale si masini. Si. un bonus pentru anchetatori: la una dintre locuintele perchezitionate s-a gasit si o jumatate de kilogram de canabis
Joi, 17.01.2013, 15:03
Au dat jaf dupa jaf in Ilfov si Teleorman. Au spart zeci de case si au strans peste 100.000 de euro. Astazi au fost luati pe sus de politistii ilfoveni. 17 indivizi au ajuns pe mana anchetatorilor in urma descinderilor din aceasta dimineata
Duminica, 23.12.2012, 20:15
Comisarul IPJ OLT, ridicat ieri dimineata pentru santaj si evaziune fiscala, ii acuza de abuz pe anchetatori. Politistul sustine ca a fost privat de libertate pentru mai bine de 24 de ore fara sa fie emisa vreo ordonanta de retinere pe numele sau si...
Joi, 13.12.2012, 13:51
In urma cu scurt timp, medicul Serban Bradisteanu a fost trimis in judecata pentru favorizarea infractorului. Anchetatorii sustin ca Bradisteanu l-ar fi internat pe Adrain Nastase desi starea fostului premier nu impunea aceasta masura.
Joi, 06.12.2012, 15:10
Serviciul Roman de Informatii se implica in cazul barbatului impuscat in Capitala, dupa ce Politia i-a cerut sprijinul. Cei doi indivizi care au impuscat un barbat cu pistoale mitraliera sunt in continuare liberi. Politia romana este in alerta inca de acum doua seri, dar fara succes
Miercuri, 28.11.2012, 18:52
Fostul deputat Alin Trasculescu este foarte aproape de intalnirea cu judecatorii, cei care trebuie sa decida daca va ajunge sau nu, dupa gratii. Dar inainte de asta, Trasculescu a mers la DNA. Pe masa anchetatorilor se afla si instiintarea oficiala a...
Joi, 22.11.2012, 13:22
Studiourile CFR au scos astazi un nou episod din seria. "Nasul". Cei 35 de angajati anchetati ieri au fost eliberati, dar alti 45 de controlori si inspectori au fost luati la intrebarii de procuri azi-dimineata. La Parchetul din Brasov au fost trimise...
Marti, 30.10.2012, 19:43
Procurorii DIICOT fac, miercuri, perchezitii la locuintele lui Mihail Boldea si sefului DSP Galati, Valentin Boldea, precum si la sediul Directiei, intr-un caz de inselaciune si evaziune fiscala, aducand un prejudiciu statului de 450.000 de euro.
Miercuri, 24.10.2012, 09:56
E multa durere si tot atata neputinta in familia de romani din Madrid, al carei copil a fost gasit fara suflare, la aproape doua saptamani de la disparitie. Desi anchetatorii cred ca a fost vorba de un accident nefericit, ca baiatul a cazut in lac si...
Vineri, 05.10.2012, 16:21
Anchetatorii din California sunt, de ieri, in cautarea unor hoti care au furat dintr-un muzeu, in timpul unui jaf petrecut vineri la Muzeul de Minerit si Minerale din Mariposa, pietre pretioase estimate la 2 milioane de dolari.
Marti, 02.10.2012, 14:43
Barbatul care a starnit o adevarata furtuna in lumea musulmana cu filmul care-l ridiculizeaza pe profetul Mahomed a fost adus in fata anchetatorilor americani. Barbatul de 55 de ani are origini egiptene, dar s-a stabilit in California si are un cazier...
Duminica, 16.09.2012, 20:38
Omul de afaceri Costel Casuneanu a scapat de inchisoare pentru ca a colaborat cu anchetatorii. Asta reise din motivarea data de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Afaceristul a fost eliberat din arest preventiv dupa ce a demascat limbajul disimulat...
Joi, 13.09.2012, 13:43
Madalina Manole s-a sinucis. Este decizia finala a anchetatorilor care urmeaza sa inchida dosarul in scurt timp. Familia artistei a anuntat deja ca va ataca aceasta concluzie.
Vineri, 13.07.2012, 20:54
Scene dramatice pe holurile Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Deputatul Mihail Boldea a fost scos pe brate din sala de judecata dupa ce a primit vestea ca tatal sau a murit in somn. Boldea a acuzat in gura mare ca anchetatorii i-au grabit moartea...
Miercuri, 04.07.2012, 19:30
Potrivit surselor din randul politiei, Adrian Nastase s-ar fi opus sa fie dus la spital, in seara in care a incercat sa se sinucida cu un revolver.
Luni, 25.06.2012, 00:00
Un roman cautat de autoritatile italiene sub acuzatia ca ar fi condus o retea internationala de traficanti de droguri a fost prins la Constanta. Gruparea condusa de barbatul de 56 de ani ar fi incercat sa aduca in Europa aproximativ 9 tone de cocaina din America Latina.
Miercuri, 30.05.2012, 00:00
Procurorii DIICOT fac, joi, 72 de perchezitii, dintre care 26 la sediile unor firme din Iasi, Bucuresti, Bacau, Botosani, Baia Mare, Vaslui si Pitesti, fiind cautati membri ai clanului "Stanescu", din judetul Iasi. Acestia sunt acuzati de spalare de bani si evaziune fiscala de peste sase milioane de lei.
Joi, 24.05.2012, 00:00
Doi hoti din Constanta sunt banuiti ca au dat lovitura dupa lovitura. Dupa ce au golit casa de marcat a unui magazin de haine si au luat 2000 de lei, si-ar fi indreptat atentia spre o farmacie vecina. Anchetatorii spera sa dea rapid de urma celor doi....
Vineri, 13.04.2012, 19:31
Un prosper om de afaceri din Magalia s-a sinucis, in urma unor certuri cu sotia. Conform apropiatilor, acesta si-ar fi inselat nevasta. Marin Lazar ar fi avut o relatie extraconjugala, care insa nu a ramas un secret.
Miercuri, 04.04.2012, 00:00
12 politisti constanteni au fost saltati in aceasta dimineata alaturi de zeci de suspect de furt din navele aflate in portul Constanta.
Marti, 20.03.2012, 00:00
Expertiza criminalistica in cazul accidentului produs de Serban Huidu va ajunge pe masa anchetatorilor in cursul acestei luni.
Miercuri, 14.03.2012, 00:00
Pana luni, a avut o viata normala. Era un student ca oricare altul si foarte putini stiau ca parintii lui au probleme. Dar in clipa in care tatal sau a ucis, lumea lui Bogdan Vladan s-a prabusit. Tanarul si-a vazut parintele ieri, in momentul in care...
Miercuri, 07.03.2012, 07:23
Unul dintre cele mai mediatizate dosare intrumentate de DNA – fraudarea examenului de promovare in functiile de conducere din parchet – s-a transformat intr-un fiasco pentru procurorii anticoruptie. Mai mult, ajuns in faza de judecata la Inalta Curte, acest dosar a produs prima dovada audio a faptului ca DNA fabrica dosare.
Vineri, 25.11.2011, 00:00
Cadavrul unei romance de 63 de ani a fost gasit intr-un rau din nordul Italiei, situat in apropierea orasului Padova. Anchetatorii cred ca femeia, care lucrase pana de curand ca menajera pentru o pensionara s-a sinucis dupa ce a ramas fara loc de...
Joi, 20.10.2011, 14:00
Procurorii DNA si trupe ale Jandarmeriei au descins la mai multe palate tiganesti din Timisoara.
Joi, 13.10.2011, 00:00
A fost gasit si ultimul focos din cele 80 furate sambata dintr-un tren ce trebuia sa ajunga in Bulgaria.
Marti, 19.07.2011, 00:00