Mircea Badea despre un contestatar de pe blogul sau “Sony Music” care considera ca CAN-ul este prea bland cu realizatorul emisiunii “In gura presei”
Miercuri, 03.11.2010, 10:53
Mircea Badea este de parere ca cei de la CNA il vaneaza la orice emisiune se duce
Miercuri, 03.11.2010, 10:42
Presedintele Traian Basescu a avut o discutie de aproximativ 30 de minute cu premierul Emil Boc, la Palatul Victoria, in urma deciziei luata de Curtea Constitutionala cu privire la Legea Educatiei.
Miercuri, 03.11.2010, 00:00
Mircea Badea despre presedintele Traian Basescu care a fost ironic cu presa la intalnirea cu delegatia FMI
Luni, 01.11.2010, 10:10
Ideea suspendarii acordului cu FMI este una ridicola, a declarat Traian Basescu la inceputul intalnirii cu delegatia Fondului in Romania. Presedintele Traian Basescu si premierul Emil Boc au la aceasta ora o intrevedere cu delegatia FMI in Romania, la Palatul Cotroceni. La intalnire participa ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, si ministrul Muncii, Ioan Botis.
Duminica, 31.10.2010, 00:00
Presedintele Traian Basescu s-a intalnit, astazi, la Palatul Cotroceni, cu delegatia Fondului Monetar International condusa de Jeffrey Franks, seful Misiunii FMI pentru Romania. Membrii misiunii FMI au avut si aseara o noua intalnire cu premierul Emil Boc, iar problema discutata a fost cea a arieratelor.
Sambata, 30.10.2010, 00:00
Mircea Badea despre analizeaza noua amenda pe care Antena 3 a primit-o de la CNA in care a fost sesizat cu privire la limbajul injurios folosit de Victor Ciutacu si Mircea Badea la adresa Elenei Udrea.
Vineri, 29.10.2010, 09:59
Razvan si Dani ne intreaba ce tara ar trebui sa ne cotropeasca sa ne mearga mai bine
Mircea Badea ne prezinta Evenimentul Zilei care nu are nici un articol foarte despre motiunea de cenzura
Miercuri, 27.10.2010, 10:35
Mircea Badea despre Emilian Popovici care a vrut sa inapoieze presedintelui Basescu prin intermediul redactiei noastre ceasul oferit ca simbol al moralului ridicat pe frontul de lupta din Afganistan.
Miercuri, 27.10.2010, 10:34
Mircea Badea despre inchirierea postului de televiziune Realitatea Tv patronat de Sorin Ovidiu Vantu de catre PDL-istul Sebastian Ghita.
Marti, 26.10.2010, 10:12
Mircea Badea ne citeste un banc primit de la un telespectator pe mail
Luni, 25.10.2010, 10:45
Mircea Badea despre "Moda" stenogramelor care a fost lansata in toamna anului 2004 inainte de alegerile parlamentare si prezidentiale.
Luni, 25.10.2010, 10:18
Mircea Badea despre declaratia liderului PDL Mircea Toader care a anuntat democrat-liberalii ca au decis sa se abtina de la votul asupra motiunii de cenzura.
Luni, 25.10.2010, 10:13
De la inceput va spun, nu-mi place margarina! N-o sa intru acum in detalii tehnice, legate de procesul de fabricatie, E-uri, aditivi, natural versus artificial. E mult mai simplu, nu-mi place pentru ca face parte din generatia „Margarina & Marmelada" s-am jurat credinta pe viata untului, de care n-am avut parte pe paine toata copilaria. Am simtit nevoia unui intro sincer, ca sa nu creada margarinagiii ca am ceva cu ei. N-am, am margarina-n sange. Dar nu „besel" promovarea acestui produs intr-un mod pacalitor!
Sambata, 23.10.2010, 00:00
Mircea Badea explica de ce este arogant cand multi din cetatenii Romaniei inca il sustin pe Traian Basescu.
Vineri, 22.10.2010, 10:41
Mircea Badea rade de Mircea Toader care a votat gresit in Parlament proiectul de lege prin care se instituie aplicarea unui TVA de 5%
Joi, 21.10.2010, 10:22
Presedintele Traian Basescu a declarat, recent, referitor la blocajul din sistemul bugetar de la Ministerul de Finante, ca angajatii de la Finante nu au dreptul sa protesteze, pentru ca doi ministri, Remes si Vladescu, au discutat cu capii Finantelor si au intrebat daca vor sa schimbe sistemul de salarizare, iar ei au preferat sa ramana pe cel clientelar.
Duminica, 17.10.2010, 00:00
Mircea Badea este de parere ca taierea de salariu la politisti nu rezolva nimic in tara
Vineri, 15.10.2010, 10:27
Mircea Badea despre Revolta de la Fisc care este lovitura la care regimul Basescu - Boc nu se astepta
Vineri, 15.10.2010, 09:58
Consultari in grup restrans la Palatul Cotroceni. Presedintele Traian Basescu a invitat partidele parlamentare la negocieri pe legea pensiilor, legea educatiei, dar si pe tema bugetului de anul viitor. Liberalii, conservatorii dar si social-democratii...
Luni, 11.10.2010, 13:46
Sorin Ovidiu Vintu a declarat ca a fost interceptat inca din 2006 si ca in acel an, "extrem de iritat" de o declaratie a lui Traian Basescu privind "un asa zis furt" din Banca Agricola, a inceput un lobby pentru suspendarea presedintelui, discutând despre asta cu "toata lumea".
Luni, 11.10.2010, 00:00
A fost noapte lunga si trista pentru familia prezidentiala. Si urmeaza momentele cele mai grele. Peste cateva ore Elena Basescu, mama presedintelui, va fi inmormanta la Constanta. Zeci de apropiati i-au adus flori si au aprins lumanari, azi-noapte, in...
Miercuri, 06.10.2010, 06:04
Momente grele pentru familia prezidentiala. Mama presedintelui, Elena Basescu, a fost condusa astazi pe ultimul drum, la Cimitirul Central din Constanta. Majoritatea celor prezenti au izbucnit in plans in momentul in care sicriul a fost coborat in groapa. Mama presedintelui se va odihni alaturi de sotul sau, Dumitru.
Miercuri, 06.10.2010, 00:00
Ion Iliescu a fost intrerupt, marti, in cadrul dezbaterii organizata de Clubul de la Bucuresti, de un barbat din sala care s-a prezentat cu numele de Zainea, spunand ca este revolutionar, informeaza Mediafax.
Miercuri, 06.10.2010, 00:00
Presedintele Traian Basescu a stat toata noaptea la capataiul mamei sale. Seful statului a ajuns la Constanta dupa miezul noptii, dupa ce s-a intors de la summit-ul Uniunea Europeana-Asia, de la Bruxelles. Trupul neinsufletit al Elenei Basescu a fost depus marti dimineata intr-o capela din oras. Funeraliile vor avea loc miercuri.
Marti, 05.10.2010, 00:00
Familia prezidentiala este in doliu! Mama presedintelui s-a stins in aceasta dimineata, la 81 de ani, in timp ce fiul sau se afla la Bruxelles.
Luni, 04.10.2010, 19:21
Mircea Badea critica politicienii de la putere care in loc sa se ocupe de conducerea tarii acorda mai multa atentie mogulilor si emisiunilor lor
Luni, 04.10.2010, 10:12
"Dansul, domnul Cocos, barbatul sotiei doamnei...” Iti vin in minte vremurile lui care este. Deci mananci, existi - exclama Herodotul de pe gagal...Chiar asa, unde o fi Vanghelie? La contraatacurile miselesti tip lovitura de stat, Vanghelie era contranemilos: Eu am sa-l scot pe Becali din politica, pentru ca Becali m-a scos pe mine din sarite.
Sambata, 02.10.2010, 00:00
Mircea Badea despe declaratia consilierul prezidential Avramescu : Romania ar trebui sa incerce un presedinte-femeie. Sa fie chiar Udrea?
Joi, 30.09.2010, 10:07
Mircea Badea ne prezinta un filmulet facut de echipa "In Gura Presei" cu Traian Basescu
Miercuri, 29.09.2010, 10:46
Mircea Badea despre membri al CAN-ului care au devenit aparatori al partidelor sau persoanelor care i-au propulsat in post.
Miercuri, 29.09.2010, 10:30
Mircea Badea despre modul in care se expune Traian Basescu dupa ce a renuntat la serviciile Politiei Rutiere.
Miercuri, 29.09.2010, 10:25
Suvita rebela si hohotul de ras! Spuneti, cu mana pe inima, ca nu v-a aparut in fata ochilor imaginea unui singur personaj cand ati auzit cuvintele acestea! Traian Basescu va intra in legenda, printre altele, si din cauza cheliei lui. O chelie pentru care a incasat nenumarate ironii atunci cand incerca sa o ascunda cu un smoc de par. Glumele n-au incetat dupa ce si-a taiat suvita, asa ca presedintele a schimbat tactica - rade singur de el, ca sa n-o faca altii.
Miercuri, 29.09.2010, 00:00
Mircea Badea despre speech-ul Presedintele Traian Basescu in fata politistilor care a declarat: “N-aveti nicio scuza si nicio scapare pana nu-mi prezentati raportul in CSAT”
Marti, 28.09.2010, 10:22
Mircea Badea se intreaba unde si-a facut imaginea de mare razvratit impotriva lui Traian Baseascu
Marti, 28.09.2010, 10:10
Presedintele Traian Basescu a mers si astazi la Palatul Cotroceni fara coloana oficiala. Doar ca a vazut o alta fata a Bucurestiului, una in care cersetorii i-au batut in geam, la semafor, pentru a le da un ban. Premierul s-a razgandit insa. A decis ca e mai bine sa fie insotit de masinile politiei.
Marti, 28.09.2010, 00:00
Mircea Badea este de parere ca Romania se afla in pragul unei crize crancene
Luni, 27.09.2010, 10:36
Presedintele Traian Basescu, a mers, luni seara, la sediul Ministerului de Interne, unde a participat la predarea "stafetei" intre Vasile Blaga si Traian Igas. Dupa declaratiile celor doi, seful statului a vorbit pe larg despre protestul politistilor, respectiv despre ultimele evenimente petrecute in Ministerul de Interne.
Luni, 27.09.2010, 00:00
Dupa ce a renuntat la serviciile Politiei si Jandarmeriei, presedintele Traian Basescu a facut cunostinta cu traficul din Capitala. Seful statului a fost filmat de Antena 3, in timp ce se deplasa la volanul unui Logan catre sediul Presedintiei.
Luni, 27.09.2010, 00:00
Presedintele Traian Basescu a sustinut, duminica, o declaratie de presa, la Palatul Cotroceni. "Politia si jandarmeria sunt institutii esentiale ale statului, dar oamenii legii au protestat ilegal si au subminat institutiile statului, presedintia este un simbol al statului", spunea Traian Basescu in aceasta dupa-amiaza la Cotroceni ca explicatie la dezicerea de fortele de la Interne. Si premierul a renuntat azi la escorta politiei, la intoarcerea de la reuniunea ONU.
Duminica, 26.09.2010, 00:00
Politistii sunt suparati foc pe Basescu. Si presedintele s-a suparat pe ei ca ar fi facut miting cu incalcarea legii. Astazi, a hotarat ca nu mai are nevoie de politie, care asigura traseul coloanei oficiale. Traian Basescu nu mai vrea, sustine...
Sambata, 25.09.2010, 19:12
Conservatorii sunt hotarati sa candideze pe liste proprii la alegerile locale din 2012. In cadrul Consiliului National, liderii formatiunii au declarat ca PC nu trebuie sa mai depinda de alt partid. De asemenea, conservatorii spun ca Traian Basescu ar...
Vineri, 24.09.2010, 19:51
Mircea Badea anunta public ca este dispus sa dea un test de sanatate mentala in paralel cu Traian Basescu, Elna Udrea, Emil Boc si membrii CNA.
Vineri, 24.09.2010, 10:29
Mircea Badea este de parere ca Roberta Anastase este o hoata dupa vizionarea imaginilor Camerei Deputatilor.
Joi, 23.09.2010, 10:16
Mircea Badea despre aparitia Presedintele Traian Basescu la B1 TV unde a facut multe afirmati despre Victor Ponta si noua lege a pensiilor
Joi, 23.09.2010, 10:13
Invitat miercuri seara la emisiunea "Nasul", la B1 Tv,Traian Basescu a facut, pe langa obisnuitele sale afirmatii la adresa mogulilor si declaratii dure la adresa principalilor lideri ai opozitiei. Astfel, Victor Ponta, Crin Antonescu si Mircea Geoana au fost rand pe rand comentati si etichetati de Traian Basescu.
Joi, 23.09.2010, 00:00
Mircea Badea despre discursul Presedintele Traian Basescu: "Statul nu mai poate plati salariile functionarilor incompetenti si bolnavilor inchipuiti"
Miercuri, 22.09.2010, 10:29
Romania mai are nevoie de 5,7 miliarde de euro, dupa cum a anuntat presedintele Traian Basescu, marti, de la tribuna Parlamentului. Banii vor veni dintr-un viitor acord cu Fondul Monetar International. Ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, spune insa ca un nou acord cu FMI nu insemna neaparat si un nou imprumut.
Miercuri, 22.09.2010, 00:00
Posta Romana e ravnita de moguli, acuza presedintele Traian Basescu. Dar pe cale sa fie capusata si falimentata de apropiati ai PD-L, lucru pe care seful statului nu l-a mai spus. Presa centrala scrie ca afacerea pe spinarea Postei este dirijata de...
Marti, 21.09.2010, 19:50