Care sunt motivele pentru care iti iei cateva zile libere de la munca si pornesti la drum? Unii dorim din cand in cand o escapada din cotidian si aproape ca nu conteaza unde, atata timp cat avem cu cine. Iar altii asteptam un eveniment ca Oktoberfest pentru a vizita Germania, sau mustacim la gandul ca atunci cand vom pasi in Irlanda, vom gusta in sfarsit aroma desavarsita de Guinness la care ne sta de atata timp gandul. Bineinteles, nu mergi intr-o tara doar pentru un pahar cu bere...(sau da?) insa daca ar fi totusi sa ajungi intr-un loc in care bautura aceasta este chiar de exceptie, de ce sa nu stii pe unde sa treci? Hai sa vedem in ordine descrescatoare cele mai cunoscute sapte tari producatoare de bere din lume.
Joi, 15.07.2010, 00:00Temperaturile fierbinti pot sa te faca sa iti fie foarte sete, dar o caffe latte cu gheata sau un smoothie de fructe pot depasi 500 de calorii. Insa exista bauturi gustoase care te vor racori fara sa adauge calorii.
Miercuri, 07.07.2010, 00:00Cercetatorii suedezi si norvegieni au constatat ca barbatii care se mentin aparent calmi la suprafata atunci cand sunt nervosi in interior au sanse mai mari sa faca urat la bautura decat cei care-si dau frau liber sentimentelor. Esti interesat de acest studiu?
Miercuri, 07.07.2010, 00:00Fructe proaspete, zahar, lamaie, uneori putin vin sau sampanie, musai de cea mai buna calitate, frigider si gata... bautura. Este ideala in după-amiezile toride de vara, pentru ca este racoritoare si are toate atuurile unei bauturi fine si savuroase.
Luni, 05.07.2010, 00:00A bea este o practica atat de comuna incat cei care tin la greutatea lor renunta mai degbraba la unele produse alimentare decat la bauturile cu care s-au obisnuit atat de mult. Dar care ingrasa! Sub mantia diverselor justificari ("e ziua mea", "e ziua prietenilor", si asa mai departe), multi barbati se ingrasa zi ce trece mai mult de la bautura decat de la mancare.
Joi, 01.07.2010, 00:00Unul dintre cei mai nepriceputi hoti din Romania. Un barbat a spart un magazin in Gorj, cu intentia sa fure cateva sticle cu bautura, dar a inceput sa bea chiar in locul pe care-l prada. Si-a baut pana n-a mai putut sa fuga. Omul s-a taiat la picior de...
Joi, 24.06.2010, 07:46In Damovita, un sat intreg a iesit aseara in strada sa faca scandal, dupa un accident rutier in care a fost ranit un cioban
Luni, 21.06.2010, 07:19Firma producatoare are cartierul general in Franta, sediul in Luxemburg, si sustine ca bautura sa cu savoare de fructe, denumita Outox, reuseste sa "reduca intr-o masură importanta" concentratia de alcool in sange intr-un interval cuprins intre 45 de minute si o ora de la ingerare.
Duminica, 20.06.2010, 00:00A fost inventata bautura care reduce alcoolemia. Producatorii sustin ca licoarea accelereaza scaderea concentratiei de alcool din sange, insa specialistii spun ca va avea exact efectul opus, pentru ca ii va incuraja pe oameni sa bea mai mult....
Sambata, 19.06.2010, 19:38In timp ce Monica se afla la o prezentare de moda intr-un club din Bucuresti, Irinel Columbeanu s-a distrat toata noaptea intr-un club din Mamaia, alaturi de prieteni. Imaginile surprinse de paparazzi de la Cancan ni-l prezinta pe Irinel in stare de...
Luni, 14.06.2010, 17:06Designerii Dolce & Gabbana s-au aliat cu brand-ul Martini, de la Bacardi, pentru a-si lansa prima bautura, in aceasta luna.
Vineri, 11.06.2010, 00:00In Coreea de Nord s-a inventat o bautura miraculoasa,care ajuta la dezvoltarea memoriei
Luni, 07.06.2010, 08:52Fostul lider al Black Sabbath, Ozzy Osbourne, a decis sa-si lase corpul „mostenire pentru stiinta”, titreaza ContactMusic, citat de lenta.ru. Osbourne a decis sa treaca in testament acest amendament dupa ce cativa specialisti s-au aratat interesati sa studieze „fenomenul longivitatii lui Osbourne”
Luni, 07.06.2010, 00:00Scandal cu focuri de arma aseara la Craiova! Cativa barbati beti care faceau galagie in fata blocului au sarit la poliristii care venisera sa-i calmeze.
Joi, 03.06.2010, 07:27Lady Gaga compune cel mai bine cu ajutorul bauturilor alcoolice.
Marti, 01.06.2010, 00:00Zilele de chefuri s-au sfarsit demult pentru Naomi Campbell. In plus, frumoasa ciocolatie recunoaste ca vremurile nebune din tinerete au facut-o deseori sa nu se placa prea mult.
Vineri, 28.05.2010, 00:00Ai baut mult, fara sa tii cont, te-ai distrat, ai dormit putin, te-ai trezit si........surpriza. Esti mahmur! Daca vrei sa scapi cat mai repede de senzatia de "cap mare" si nesiguranta, iata ce ai de facut, asta dupa ce bei multa apa plata, care e primul pas.
Miercuri, 26.05.2010, 00:00Razvan a vorbit despre botezul la care a fost aseara, de la care Dani a lipsit.
Luni, 10.05.2010, 09:05Discutam in fiecare dimineata despre cum sa ne pastram tineri si sanatosi. De cele mai multe ori vorbim despre mancare sanatoasa, sport si hidratare. Iar la acest capitol apa plata si sucurile naturale sunt cele mai recomandate. In niciun caz bauturile...
Vineri, 07.05.2010, 06:57Dani ne spune cum se pregateste sa manance vinete
Marti, 04.05.2010, 08:13Dani ne spune cum merg romani la gratar de 1 Mai cu familia
Luni, 03.05.2010, 08:32Pfff.....e vineri seara, ai scapat de la job si mori de sete. Sete de bere, clar! Ai si trei tovarasi cu tine, mergeti in centru. Ajungeti pe la 9 seara, insa ghinion: barul in care ati intrat e plin ochi. Iar tu si amicii tai muriti de sete si de pofta. Cum rezovi treaba?
Luni, 03.05.2010, 00:00In general se vorbeste despre a bea cu masura din cauza efectelor alcoolului asupra sanatatii, se omite un efect la fel de important: aportul caloric.
Miercuri, 28.04.2010, 00:00O masina plina ochi cu butelii a fost la un pas sa sara in aer in aceasta dimineata, la marginea Iasiului. Soferul care se afla la volanul autocamionului daduse peste cap mai multe pahare inainte sa plece spre destinatie. La un momentdat a pierdut...
Luni, 19.04.2010, 14:06Kiefer Sutherland si-a dat din nou in stamba. Actorul a fost dat afara dintr-un local londonez cu forta, dupa ce a inceput sa strige din toti rarunchii si sa le adreseze cuvinte calomnioase celor din jur. Bine ametit, el venise in club cu mai multi...
Vineri, 16.04.2010, 17:00Kiefer Sutherland si-a dat din nou in stamba. Actorul a fost dat afara dintr-un local londonez cu forta, dupa ce a inceput sa strige din toti rarunchii si sa le adreseze cuvinte calomnioase celor din jur.
Vineri, 16.04.2010, 00:00Scene tragicomice la o primarie din judetul Gorj. Baut bine, secretarul institutiei publice din Stanesti a dormit timp de cateva ore cu capul pe birou, in timp ce reporterii nostri, impreuna cu primarul, incercau sa-l trezeasca. Ce-i drept, s-a trezit...
Miercuri, 14.04.2010, 16:31Pamela Anderson isi continua cruciada in favoarea alimentatiei vegetariene. Vedeta si-a facut aparitia intr-un local cunoscut si a preparat un milkshake. Unul special, pentru ca nu continea niciun ingredient de origine animala. Nici macar lapte....
Luni, 12.04.2010, 19:54Dani il invata pe Razvan ceva interesant din lumea biserici cum ciocnesc preotii bautura.
Luni, 12.04.2010, 09:26La iesirea din serviciu, seful jandarmeriei montane din Rodna (jud. Bistrita-Nasaud) si adjunctul sau au provocat un accident de toata frumusetea. Mergeau spre sediul lor cand o masina se pare ca le-a taiat calea.
Luni, 12.04.2010, 00:00Daca tot vorbim de siguranta in trafic, nici urmatoarele imagini nu au darul sa ne linisteasca. O sa vedem in ce stare se urca la volan unii soferi. Medicii si asistentele de la spitalul din Sinaia au avut parte de un spectacol de circ - protagonist, un sofer euforic, spune el, din cauza unei bauturi racoritoare.
Vineri, 09.04.2010, 00:00Mircea Badea recunoaste ca e un mancau, dar critica obiceiurile alimentere ale romanilor.
Miercuri, 07.04.2010, 11:11Mircea Badea a comentat stirile referitoare la excesele pe care le-au facut romanii de Paste.
Marti, 06.04.2010, 12:18Excesele culinare dauneaza grav sanatatii! A patit-o o femeie din Galati, care a ajuns la spital dupa ce a gatit toata carnea de miel din frigider, intr-o singura zi.
Marti, 06.04.2010, 00:00Localul unde venea Gica Petrescu in ultimii ani de viata.
Vineri, 02.04.2010, 18:211 an si 10 luni cu suspendare a primit Florin Chilian pentru accidentul petrecut in 2006 la Cluj cand a fost prins baut la volan.
Vineri, 02.04.2010, 17:17Dupa ce in urma cu cativa ani a provocat un accident, Florin Chilian a primit ieri verdictul.
Vineri, 02.04.2010, 00:00George Tal, fostul iubit al Danielei Gyorfi, a fost surprins de paparazzi de la Cancan in ipostaze incendiare. In timp ce se afla intr-un club de noapte cu un grup de prieteni, el s-a sarutat cu o animatoare. Contactat telefonic, George a recunoscut...
Miercuri, 31.03.2010, 17:26Razvan a spus bancul zilei.
Miercuri, 31.03.2010, 08:25Un doctor din Iasi a crezut ca poate conduce perfect, desi bause cat pentru o coma alcoolica. Dar nu s-a intamplat asta. A lovit o masina, iar acum este simplu pieton.
Marti, 30.03.2010, 00:00Vezi prin ce aventuri a mai trecut Fernando, ca agent de deratizare!
Sambata, 27.03.2010, 21:35Carnati afumati, jambon, paine pufoasa de casa si palinca de gutui. Daca nu v-ati hotarat ce puneti pe masa de Paste, targurile de produse traditionale pot fi o solutie.
Sambata, 27.03.2010, 16:51Dupa ce in urma cu ceva vreme ambulanta le-a adus o femeie cu alcoolemia de 7,37 la mie, medicii din Iasi credeau ca le-au vazut pe toate. Dar, nu! Un elev de clasa a noua le-a demonstrat insa ca s-au inselat. Baiatul avea o alcoolemie record pentru un...
Sambata, 27.03.2010, 08:19Neatza a inceput, astazi, intr-o mare veselie. Cele 44 de pahare au deschis cheful.
Marti, 09.03.2010, 08:25Petrica Americanu la Acces Direct
Joi, 25.02.2010, 12:58Razvan si Dani au comentat obiceiurile de nunta la romani, plecand de la o poza emblematica pentru ce inseamna casatoria in tara noastra.
Joi, 25.02.2010, 08:55Lucian Bolteanu a prezentat de la Iasi adevaratii olimpici ai Romaniei, la halbere, sticlism si coniac-canoe.
Luni, 22.02.2010, 10:11Spectacol gratuit oferit aseara de un jandarm din Bucuresti care s-a urcat beat la volan.Omul s-a luat la cearta cu un alt sofer in trafic dupa care a intrat intr-un tramvai. Luat la intrebari de politisti, jandarmul a inceput sa ii injure si sa ii...
Luni, 22.02.2010, 09:05UN barbat dintr-o comuna ieseana si-agasit sfarsitul dupa un acces de nebunie. Omul s-a imbatat luni seara si nimeni nu s-a mai putut intelege cu el. Si-a alergat matusa cu toporul, si-a amenintat vecinii, iar mai apoi a distrus toata mobila din casa....
Miercuri, 27.01.2010, 07:48Desigur, din categoria "Asa nu", Dani prezinta un filmulet gasit pe net, in care o familie (nu spunem nationalitatea) utilizeaza o bautura racoritoare drept lotiune de plaja. Si asta nu e tot, comentariile baietilor sunt foaaarte lipicioase!
Sambata, 23.01.2010, 00:25