Vârstnicii au două "ferestre" de libertate. Klaus Iohannis a anunţat că programul pentru persoanele de peste 65 de ani se va relaxa, atât din cauza căldurii, cât şi pentru că orarul de până acum s-a dovedit a fi prea scurt.
Luni, 27.04.2020, 19:06Începutul de săptămâna vine cu soare, dar și cu ceva ploi. Vântul rămâne puternic doar la munte, iar maximele pronesc de la 14 grade și se opresc la 23 de grade.
Luni, 27.04.2020, 08:23E mult prea devreme să spunem dacă noul Coronavirus este sau nu un virus sezonier şi ar fi aşadar influenţat de vreme, dar haideţi să facem o trecere în revistă a cercetărilor făcute până acum pe acest subiect!
Vineri, 10.04.2020, 12:51E mult prea devreme să spunem dacă noul Coronavirus este sau nu un virus sezonier şi ar fi aşadar influenţat de vreme, dar haideţi să facem o trecere în revistă a cercetărilor făcute până acum pe acest subiect!
Vineri, 10.04.2020, 12:23Mijlocul acestei săptămâni ne aduce în continuare motive să stăm în casă. Vremea va fi rece, iar în sud vântul se menține puternic, astfel vom avea senzația că este și mai frig.
Miercuri, 01.04.2020, 08:23Vom avea maxime cuprinse între unu și opt grade, iar cerul va fi acoperit de nori aducatori de ninsoare la munte și în Transilvania.
Marti, 31.03.2020, 09:30Începutul acestei săptămâni aduce două anotimpuri în România. În vest, nord și centru avem iarnă, iar în rest avem primăvară autentică. Norii se înmulțesc peste zi în regiunile intracarpatice, iar seară cuprind toată țara. De marţi, valul de aer polar cuprinde toată ţara.
Luni, 30.03.2020, 09:18Începutul acestei săptămânii se pare că ne aduce două anotimpuri. În vest, nord și centru avem iarnă, iar în rest avem primăvară autentică. Norii se înmulțesc peste zi în regiunile intracarpatice, iar seară cuprind toată țara.
Luni, 30.03.2020, 08:25Răzvan Fodor se simte extrem de rău din cauza caniculei din Filipine. Concurentul de la Asia Express are nevoie de o pauză ca să-și revină.
Luni, 16.03.2020, 20:11ANM a anunțat că În perioada 18-21 aprilie vremea va fi deosebit de frumoasă și în mare parte cerul va fi senin, iar norii vor apărea doar în diferite părți ale zilei pentru puțin timp. Meteorologii anunță și precipitații, care din punct de vedere cantitativ vor fi destul de slabe.
Joi, 05.03.2020, 20:30Azi, cerul va avea înnorări temporar accentuate și va plouă pe parcursul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 21 de grade.
Miercuri, 04.03.2020, 08:32Florinela Georgescu, directorul de meteorologie opraţională ANM, ne spune la Neatza cu Răzvan şi Dani cum va fi vremea în ziele următoare.
Marti, 03.03.2020, 08:56E 1 martie, iar vremea e ca un mărţişor: surprinzătoare. În funcţie de regiune, avem anotimpuri diferite. La malul mării, gradele din termometre au fost numai bune pentru o plimbare, iar vântul i-a adus pe plajă pe amatorii de adrenalină. Cei...
Duminica, 01.03.2020, 19:23Teodora Cimpoi, consultant EM360 pentru România Eficientă, noile standarde de construcție pentru clădiri, care se referă la temperatură, confort și calitatea aerului.
Vineri, 28.02.2020, 10:45Teodora Cimpoi, consultant EM360 pentru România Eficientă, noile standarde de construcție pentru clădiri, care se referă la temperatură, confort și calitatea aerului.
Vineri, 28.02.2020, 09:20Meteo 21 februarie 2020. Ramona Olaru, frumoasă vecină de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, ne aduce cele mai bune vești meteo.
Vineri, 21.02.2020, 08:20Meteo 20 februarie 2020. Ramona Olaru, frumoasă vecină de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, ne aduce cele mai bune vești meteo.
Joi, 20.02.2020, 08:17După atâta alergătură și căldură, Răzvan Fodor și Sorin Bontea se răcoresc cu o bere rece, la magazinul din cartierul în care își vor căuta și cazare.
Marti, 18.02.2020, 16:50Florinela Georgescu, directorul de meteorologie opraţională ANM, ne spune la Neatza cu Răzvan şi Dani cum va fi vremea în ziele următoare.
Marti, 18.02.2020, 08:53Vremea se va menține mult mai caldă decât în mod normal în această perioada. Astfel, se vor înregistra maxime 9 și 16 grade.
Marti, 18.02.2020, 08:35Marți, pe 18 februarie 2020, cerul va fi variabil în aproape toată țara, iar temperaturile se vor menține la cote foarte ridicate pentru a doua decadă a lunii februarie.
Luni, 17.02.2020, 13:45Vineri, pe 14 februarie 2020, cerul va fi înnorat în toată țara, iar temporar se vor semnala precipitații slabe, local, în vestul, dar și sud-estul țării.
Joi, 13.02.2020, 12:46Vești proaste pentru români! Guvernul Orban este acuzat că pregătește triplarea facturilor la întreținere!
Marti, 11.02.2020, 23:19Primarul Capitalei acuză Guvernul Orban că vrea să tripleze facturile la întreţinere prin eliminarea subvenţiilor pentru energie termică. Milioane de români din toată ţara ar putea fi afectaţi, spune Gabriela Firea. Ministrul Energiei...
Marti, 11.02.2020, 19:3030 de ani. Atât mai avem de trăit în condiții oarecum normale. Un studiu foarte bine documentat de către specialiști în domeniu, relevă faptul că în această perioadă, clima va suferi câteva modificări de-a dreptul șocante.
Joi, 06.02.2020, 09:54Vedetele care s-au aliniat la startul competiţiei din Filipine şi Taiwan, în „Asia Express”, sezonul 3, au trecut printr-un adevărat chin.
Joi, 06.02.2020, 00:53Au fost chiar şi 20 de grade, iar ghioceii au răsărit în aproape toată ţara. În tricouri şi cu ochelari de soare, românii au umplut terasele ca-n plină vară. Iar meteorologii spun că vremea va rămâne foarte caldă cel puţin până miercuri.
Sambata, 01.02.2020, 19:08Aproape 20 de grade vom avea în weekend în sudul ţării. Sunt temperaturi cu peste 15 grade mai mari decât e normal pentru data din calendar. Astăzi la malul mării au venit şi turiştii. Nu e vreme de baie, dar la plajă tot se poate sta.
Vineri, 31.01.2020, 19:51Aproape 20 de grade vom avea în weekend în sudul ţării. Sunt temperaturi cu peste 15 grade mai mari decât e normal pentru data din calendar. Astăzi la malul mării au venit şi turiştii. Nu e vreme de baie, dar la plajă tot se poate sta.
Vineri, 31.01.2020, 19:43Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a anunţat că ELCEN a emis o somaţie în cursul zilei de joi către Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA, societate aflată în subordinea Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, pentru plata, în termen de 15 zile, a sumei de 169,738 milioane lei, care reprezintă contravaloarea energiei termice livrate de ELCEN către Termoenergetica în luna decembrie 2019.
Joi, 30.01.2020, 16:29Anomalie termică în România, cu recorduri istorice de temperatură în acest weekend. Cel mai cald a fost, ieri, la Băile Herculane, au fost 15,5 grade Celsius. Niciodată nu a fost atât de cald pe 25 ianuarie la noi în țară.
Duminica, 26.01.2020, 11:15Alisa Păun, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", în direct, de la Administratia Nationala de Meteorologie, a aflat de la Florinela Georgescu, director meteorologie operațională ANM, prognoza vremii pentru weekend.
Joi, 23.01.2020, 09:40Alisa Păun, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", în direct, de la Administratia Nationala de Meteorologie, a aflat de la Florinela Georgescu, director meteorologie operațională ANM, prognoza vremii pentru weekend.
Joi, 23.01.2020, 09:10Deşi temperaturile sunt mai mari decât anul trecut în aceeaşi perioadă, locuitorii din Tulcea plătesc facturi la căldură şi de 3 ori mai mari! De vină este majorarea preţului agentului termic furnizat în sistem centralizat. Aşa se face că...
Marti, 21.01.2020, 16:24Alisa Păun, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", în direct, de la Administratia Nationala de Meteorologie, a aflat de la Florinela Georgescu, director meteorologie operațională ANM, prognoza vremii pentru următoarele zile.
Marti, 21.01.2020, 09:22Alisa Păun, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", în direct, de la Administratia Nationala de Meteorologie, a aflat de la Florinela Georgescu, director meteorologie operațională ANM, prognoza vremii pentru următoarele zile.
Marti, 21.01.2020, 09:07Dacă anul trecut, în această perioadă, agricultorii își încălzeau solariile pentru ca legumele să reziste, până acum, în această iarnă, nu au pornit căldura. Deja, numai pe timpul nopții, aici, în solar, este mai cald decât afară cu...
Marti, 14.01.2020, 16:4122 decembrie 2019 intră în istorie ca cea mai călduroasă zi de iarnă din ultimii 60 de ani. Au fost 20 de grade în Călăraşi, Cernavodă şi Feteşti. Am aflat de la meteorologi şi cum va fi de Crăciun. Vremea s-a schimbat atât de mult, încă trebuie să ne obişnuim ca sărbătorile de iarnă să fie fără zăpadă. Anotimpurile s-au decalat. Cel mai probabil, nici de Revelion nu va ninge.
Duminica, 22.12.2019, 19:2722 decembrie 2019 intră în istorie ca cea mai călduroasă zi de iarnă din ultimii 60 de ani. Au fost 20 de grade în Călăraşi, Cernavodă şi Feteşti. Am aflat de la meteorologi şi cum va fi de Crăciun. Vremea s-a schimbat atât de mult,...
Duminica, 22.12.2019, 19:23În timp ce românii se plâng de frig și se gândesc că temperaturile urmează să scadă mult, în Australia este atât de cald, încât se topește asfaltul.
Vineri, 20.12.2019, 08:44Electrocentrale Constanţa susţine că locuitorii municipiului vor avea căldură şi apă caldă începând de joi după-amiază, după ce, din cauza unei avarii, a fost oprit agentul termic în Constanţa.
Joi, 19.12.2019, 10:25Cu doar o săptămână înainte de Crăciun, vremea contrazice anotimpul şi bate record după record. Au fost şi peste 20 de grade astăzi, la finalul celui mai călduros an din istorie. Primăvara din decembrie scoate din casă românii dornici de...
Miercuri, 18.12.2019, 19:23La malul mării, se înregistrează temperaturi de primăvară, motiv pentru care temerarii nu ezită să facă scufundări!
Miercuri, 18.12.2019, 19:22Temperaturile ridicate de afară, mult peste normalul perioadei, au umplut camerele de gardă ale spitalelor din ţară! La Arad, de exemplu, numărul copiilor internaţi cu infecţii respiratorii este în creştere de la o zi la alta.
Miercuri, 18.12.2019, 16:56La malul mării, se înregistrează temperaturi de primăvară, motiv pentru care temerarii nu ezită să facă scufundări! Doar că apa este cam rece, aşa că au nevoie de nişte costume de neopren mai groase decât cele folosite vara. Cei care nu...
Miercuri, 18.12.2019, 16:18Temperaturile ridicate de afară, mult peste normalul perioadei, au umplut camerele de gardă ale spitalelor din ţară! La Arad, de exemplu, numărul copiilor internaţi cu infecţii respiratorii este în creştere de la o zi la alta. 90% dintre cei...
Miercuri, 18.12.2019, 16:132019 ar putea fi declarat cel mai călduros an din istorie. Primele nouă luni ale anului au ieşit din toate tiparele. S-au înregistrat temperaturi anormale şi au fost numeroase alerte de vreme extremă. Finalul de an este în acelaşi ton. Iată, suntem cu o săptămână înaintea Crăciunului şi parcă e primăvară afară.
Luni, 16.12.2019, 20:372019 ar putea fi declarat cel mai călduros an din istorie. Primele nouă luni ale anului au ieşit din toate tiparele. S-au înregistrat temperaturi anormale şi au fost numeroase alerte de vreme extremă. Finalul de an este în acelaşi ton. Iată,...
Luni, 16.12.2019, 19:16Avem o iarnă ca o primăvară, dar vremea frumoasă nu aduce doar bucurie! Este pentru prima dată în ultimii ani când hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac nu va găzdui petreceri de Sărbători. Asta pentru că nici măcar nu există.
Luni, 16.12.2019, 16:10Alisa Păun, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", în direct, de la Administratia Nationala de Meteorologie, a aflat de la Florinela Georgescu, director meteorologie operațională ANM, prognoza vremii pentru următoarele zile.
Marti, 10.12.2019, 09:01