Studentul de la Universitatea de Petrol-Gaze din Ploieşti, care luni s-a prezentat ca cabinetul din campusul universităţii prezentând febră, la câteva ore după ce a revenit din regiunea italiană Lombardia, nu are coronavirus, arată primul test. El rămâne internat pentru noi teste.
Marti, 10.03.2020, 12:04
Maratonul de la Milano, prevăzut iniţial pentru 5 aprilie, a fost amânat din cauza epidemiei de coronavirus, au anunţat organizatorii.
Marti, 10.03.2020, 12:00
Preşedintele Parlamentului European (PE), italianul David Sassoli, a anunţat că a intrat în carantină voluntară la domiciliu, ca măsură de precauţie, după ce a călătorit în Italia.
Marti, 10.03.2020, 11:57
Un proiect de lege ce obligă angajatorii să le dea zile libere plătite părinților care nu au cu cine să își lase copiii acasă, atunci când școlile sunt închise, a fost retrimis la Comisia de Muncă pentru analiză.
Marti, 10.03.2020, 11:47
Noi informații despre bărbatul de 60 de ani testat pozitiv pentru coronavirus și internat la spitalul MAI ”Dimitrie Gerota”. Toți medici aflați în spital sunt suspecţi de infectare cu coronavirus.
Facebook și Instagram au luat o decizie în premieră, în contextul epidemiei de coronavirus: Potrivit anunțului oficialm reclamele la măști vor fi blocate.
Marti, 10.03.2020, 11:38
Raportorul special ONU pentru Coreea de Nord consideră că Phenianul ar trebui să autorizeze intrarea în ţară a unor medici şi lucrători umanitari în vederea unei evaluări a efectelor unei eventuale epidemii a noului coronavirus asupra populaţiei, relatează AFP.
Marti, 10.03.2020, 11:21
Doctorul Mehmet Oz a discutat pe larg metodele de prevenire împotriva infectării cu COVID-19 în cadrul emisiunii Fox&Friends. Gazda emisiunii consacrate americane "Dr.Oz", acesta devăluie elementele cheie împotriva reducerii riscului de contactare a virusului ce stârnit isteria globală.
Marti, 10.03.2020, 11:19
Metrorex anunță noi schimbări, pentru a ajuta la prevenirea răspândirii noului coronavirus - COVID-19.
Marti, 10.03.2020, 11:15
Radu Hanu locuiește în China. Românul a vorbit despre „isteria coronavirusului” și a dezvăluit ce măsuri au luat autoritățile pentru a evita o „catastrofă”: „China poate da multe lecţii ţărilor democrate despre situaţii de criză”.
Marti, 10.03.2020, 11:14
Iată cum își protejează Daniela Gyorfi fiica de coronavirus. ”Sunt de acord cu închiderea școlilor”, a spus aceasta la Star Matinal.
Marti, 10.03.2020, 11:13
USR anunţă că îşi suspendă activităţile publice de precampanie, desfăşurate în stradă, şi distribuirea directă de materiale de promovare door to door, în contextul cazurilor de coronavirus.
Marti, 10.03.2020, 11:12
O femeie de 42 de ani din judeţul Vaslui este transportată, marţi, la Spitalul de Boli Infecţioase Vaslui cu suspiciune de coronavirus. Ea era în izolare la domiciliu, împreună cu cei doi copii minori şi cu soţul ei, revenit în 4 martie din Coreea de Sud.
Marti, 10.03.2020, 10:57
Informaţii de ultimă oră. E stare de urgenţă la Spitalul Universitar din Bucureşti. Autorităţile au luat măsuri drastice împotriva coronavirusului. Imagini exclusive cu pacietul preluat de echipa de intervenție.
Marti, 10.03.2020, 10:51
Situație bizară la Spitalul de Boli Infecțioase Craiova. Un bărbat de 51 de ani, ală cărui teste au ieșit, sâmbătă, negative, a fost depistat pozitiv cu coronavirus, luni după-amiază. Ce legătură are omul din Caracal cu bărbatul de 71 de ani din Suceava?
Marti, 10.03.2020, 10:43
România ia măsuri fără precedent din cauza coronavirusului, 17 cazuri fiind confirmate în toată țara. Care este starea de sănătate a celor infectați.
Pacientul de 51 de ani confirmat cu coronavirus şi internat la Craiova a fost testat pentru a doua oară, rezultatul fiind pozitiv, astfel că el va rămâne izolat în spital, afirmă reprezentanţii Prefecturii Dolj.
Marti, 10.03.2020, 10:40
Un număr de 52 de persoane sunt în carantină şi sunt testate pentru coronavirus, iar alte 11.235 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală. Din cele 17 cazuri de infectare diagnosticate până în prezent, 5 persoane au fost deja externate, iar cei internaţi au o stare bună, cele în vârstă şi cu alte afecţiuni asociate fiind monitorizate.
Marti, 10.03.2020, 10:08Canada a anunţat luni primul deces din cauza coronavirusului, un octogenar care a murit într-un centru de îngrijiri din Columbia Britanică, scrie AFP.
Marti, 10.03.2020, 10:07
Primul teatru privat care va transmite spectacolele pe Facebook, din cauza coronavirusului este Unteatru. Dar, actorii au găsit o metodă inedită de a continua reprezentațiile: acestea vor fi difuzate, live pe Facebook.
Marti, 10.03.2020, 10:00
Un bărbat a fost depistat pozitiv cu covid-19, deși prezintă o simptomatologie complet diferită față de simptomele deja cunoscute pe care le manifestă pacienții infectați.
Marti, 10.03.2020, 09:37
Andrei George Creci, director STB, a vorbit la Neatza cu Răzvan și Dani despre măsurile luate în București pentru a limita răspândirea COVID-19 în mijloacele de transport în comun. Toate autobuzele, troleibuzele și tramvaiele sunt dezinfectate.
Amalia Bellantoni, „Scorpia de la Chefi la cuţite”, şi soţul ei italian, puşi la zid din cauza coronavirusului. Întreaga familie a ajuns să trăiască în teroare! Copiii sunt priviţi ciudat la şcoală, iar oamenii fug de ei de teama îmbolnăvirii.
Din cauza isteriei create de răspândirea coronavirusului, creșterea economică a României va fi afectată semnificativ, în Europa și de încetinirea marilor economii ale UE, au calculat analiștii grupului bancar austriac Erste.
Marti, 10.03.2020, 08:57
Trupa rock Pearl Jam a anunţat amânarea turneului nord-american, care urma să înceapă pe 18 martie, din cauza epidemiei cauzate de coronavirusul depistat la finalul anului trecut în China. În acelaşi timp, festivalurile Coachella şi Stagecoach, programate pentru aprilie, este posibil să fie mutate în octombrie.
Marti, 10.03.2020, 08:54
Bărbatul de 60 de ani, diagnosticat luni seară cu COVID-19, cel de-al 17-lea caz din România de infecție cu coronavirus, a fost internat, pe 5 martie, la Spitalul de Urgență Dimitrie Gerota din București. La acel moment, neprezentând simptomatologie specifică noului virus, personalul medical nu a luat nicio măsură de protecție. Ce se întâmplă acum cu cei cu care a intrat în contact?
Marti, 10.03.2020, 08:49
Autorităţile din Buzău au depistat până acum trei contacţi direcţi ai femeii care a fost confirmată luni seară cu infecţie cu coronavirus. Este vorba despre fiul bătrânei, prietena lui şi despre fiul acesteia, elev al Colegiului Naţional B.P.Hasdeu, situaţie care a dus la închiderea şcolii cu o zi mai devreme.
Marti, 10.03.2020, 08:38
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, luni, că se vor transmite circulare către instituţiile publice şi private pentru analizarea posibilităţii ca angajaţii să lucreze de acasă
Marti, 10.03.2020, 08:19
De miercuri, școlile, grădinițele și liceele se închid, din cauza coronavirusului. Măsura va fi valabilă până în 22 martie și poate fi prelungită.
Marti, 10.03.2020, 08:18
Autorităţile de reglementare din Statele Unite au cerut luni băncilor să se asigure că ”clienţii şi membrii lor” afectaţi de noul coronavirus vor obţine finanţările de care au nevoie, transmite CNBC.
Marti, 10.03.2020, 08:14
Dani Oțil a fost și el cuprins de psihoza coronavirusului. ”Am dat noroc cu mănușile de enduro!”, a declarat acesta la Neatza cu Răzvan și Dani.
AC Milan a donat 250.000 de euro agenţiei regionale de urgenţă sanitară din Lombardia, pentru a lupta împotriva epidemiei de coronavirus.
Marti, 10.03.2020, 08:06
O previziune sumbră a fost făcută de către experți. Aceștia estimează că între 40 şi 70% din populaţia adultă a lumii ar putea fi infectată cu noul coronavirus.
Marti, 10.03.2020, 07:48
Aproape 13 mii de români sunt izolaţi în case, după ce s-au întors din zonele afectate de COVID-19 sau după ce au luat contact cu persoanele confirmate pozitiv cu temutul virus. Viața în izolare i-a rupt pe unii de familie și prieteni, iar...
Marti, 10.03.2020, 07:41
Bilanţul românilor infectaţi cu coronavirus a ajuns la 17, în ţara noastră, cu ultimele două cazuri atipice. Asta în timp ce, în lume, situaţia e tot mai dramatică: numărul morţilor a depăşit 4.000 Italia este, de astăzi, oficial în...
Marti, 10.03.2020, 07:37
Conform unui studiu realizat de autoritățile chineze, un pacient infectat cu coronavirus a îmbolnăvit, în cursul unei călătorii cu autocarul, până la 13 pasageri, șapte dintre ei aproape instant. Virusul se transmite și la 4,5 metri de ”sursă”, a rezistat în aer 30 de minute după ce subiectul a coborât, iar microbii n-au murit patru zile pe sticlă, barele de metal sau lemn!!!
Marti, 10.03.2020, 07:34Şcolile şi universităţile din regiunea Madrid vor fi închise începând de miercuri, timp de două săptămâni, ca măsură de precauţie împotriva noului coronavirus, a anunţat luni ministrul Sănătăţii, pe fondul creşterii numărului de infecţii în Spania, transmite Reuters.
Marti, 10.03.2020, 07:30Cercetători americani şi britanici au concluzionat, în urma unui studiu, că este nevoie de cinci zile, în medie, pentru ca oamenii să aibă simptome de îmbolnăvire cu Covid-19, relatează BBC.
Marti, 10.03.2020, 07:29
Guvernul de la Roma analizează acordarea de garanţii de stat băncilor, pentru amânarea plăţii datoriilor de către firme şi persoane fizice, pe fondul problemelor economice provocate de epidemia de coronavirus, una dintre cele mai grave din lume, transmite Reuters.
Marti, 10.03.2020, 07:28
Apple şi ceilalţi producători de smartphone-uri au înregistrat scăderi dramatice ale vânzărilor de telefoane în China, din cauza coronavirusului.
Marti, 10.03.2020, 07:26
Coronavirusul transformă filmele SF în realitate şi obligă statul român să ia măsuri fără precedent! Iar vârful va fi în perioada Paştelui, afirmă Raed Arafat. De la o zi la alta, cazurile de infectare pe teritoriul României cresc alarmant şi generază anchete epidemiologice uriaşe.
Marti, 10.03.2020, 07:23
Coronavirusul transformă filmele SF în realitate şi obligă statul român să ia măsuri fără precedent! Iar vârful va fi în perioada Paştelui, afirmă Raed Arafat. De la o zi la alta, cazurile de infectare pe teritoriul României cresc...
Marti, 10.03.2020, 07:18
Coronavirusul e o combinație, în unele cazuri letală, de SARS și HIV, anunță cercetătorii chinezi. Virusul afectează plămânii, și sistemul imunitar, atunci când atacă organismul.
Marti, 10.03.2020, 07:17
Iranul a eliberat temporar circa 70.000 de prizonieri, pentru a combate răspândirea noului coronavirus în închisori, a anunţat luni şeful sistemului judiciar din ţară, în timp ce autorităţile au raportat sute de infecţii noi şi alte zeci de decese, transmite Reuters.
Marti, 10.03.2020, 07:00
În 1928, poetul George Topârceanu este invitat la Iași, la o conferință a Societății pentru Profilaxia tuberculozei. Urcă pe scena Teatrului Național și, în versuri, dă câteva sfaturi demne de luat în seamă și azi, la aproape 100 de ani de atunci, când coronavirului face ravagii în toată lumea: igienă, izolare, băutură, tutun...
Marti, 10.03.2020, 06:27
Cursurile sunt suspendate de marţi la Colegiul Hasdeu din Buzău, după ce unul dintre elevi a intrat în contact cu femeia de 73 de ani diagnosticată luni seară cu coronavirus.
Marti, 10.03.2020, 00:17
Alte două persoane au fost diagnosticate cu noul tip de coronavirus în România, între care o femeie din Buzău, în vârstă de 73 de ani și un bărbat din București, de 60 de ani.
Luni, 09.03.2020, 23:59
Amalia Bellantoni, supranumită "Scorpia de la Chefi la cuţite" şi soţul ei italian, puşi la zid din cauza coronavirusului! Întreaga familie a ajuns să trăiască în teroare! Copiii sunt priviţi ciudat la şcoală, iar oamenii fug de ei de...
Luni, 09.03.2020, 23:43
Noul tip de coronavirus COVID 19 poate fi tratat cu o cantitate mare de vitamina C, însă nu administrată pe cale orală, ci intravenos, întrucât efectele sunt de zece ori mai puternice, potrivit experților din China.
Luni, 09.03.2020, 23:38
Italia a extins carantina din cauza epidemiei de coronavirus la nivelul întregii ţări, începând de marţi dimineaţă, premierul Giuseppe Conte afirmând că oamenii vor putea călători numai în interes de serviciu sau pentru urgenţe de familie, relatează BBC.
Luni, 09.03.2020, 23:09