Antena Căutare

Articole despre examen

Star Matinal. Flick și Bendeac, alături de cei care dau BAC-ul

Star Matinal. Flick și Bendeac, alături de cei care dau BAC-ul

Flick și Mihai Bendeac sunt alături, trup și suflet, de toți adolescenții de clasa a XII-a la examenul de Bacalaureat. Cei doi artiști au realizat un scurt filmuleț pentru elevi.

Luni, 01.07.2019, 10:00
„Școală cât mai multă!”. Cine a fost omul care a introdus Bacalaureatul în România, examenul pe care Eliade l-a numit „absurd”, și cât de bogat a ajuns

„Școală cât mai multă!”. Cine a fost omul care a introdus Bacalaureatul în România, examenul pe care Eliade l-a numit „absurd”, și cât de bogat a ajuns

Sunt 94 de ani de când Bacalaureatul sau „Examenul de maturitate”, cum s-a numit inițial, provoacă emoții imense elevilor și părinților din România, printre primele „victime”, dar și printre primii critici ai acestuia numărându-se nimeni altul decât Mircea Eliade. Acest examen a fost introdus în țară de Constantin Angelescu, un chirurg din Buzău devenit ulterior „ministrul Instrucţiunii Publice“.

Luni, 01.07.2019, 07:45
Câți elevi s-au înscris la examenul de bacalaureat

Câți elevi s-au înscris la examenul de bacalaureat

Marți, 2 iulie, se va susține prima probă la Limba și Română. Următoare zi, elevii vor susține eamenul la Limba și Literatura Maternă, dând examen la maghiară, sârbă, croată, slovată, turcă, ucraineană și italiană.

Vineri, 28.06.2019, 22:12
Primele rezultate la Evaluarea Națională, la Neatza cu Răzvan și Dani! Ce urmează pentru copii și părinți

Primele rezultate la Evaluarea Națională, la Neatza cu Răzvan și Dani! Ce urmează pentru copii și părinți

Adina Lăcătușu, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani" , în direct, de la Școală nr. 195 din București, a aflat de la Maria Manea, purtător de cuvânt ISMB, ce-i așteaptă pe copii și părinți după rezultatele de la Evaluarea...

Miercuri, 26.06.2019, 09:20
Absolvenţii de clasa a VIII-a au primit rezultatele examenului de Evaluare Naţională

Absolvenţii de clasa a VIII-a au primit rezultatele examenului de Evaluare Naţională

Absolvenţii clasei a VIII-a au aflat rezultatele Evaluării Naţionale! Nu au fost toţi fericiţi. Aproape 40 de mii de elevi nu au reuşit să ia media 5. Ceilalţi, însă, au trecut cu bine peste prima mare încercare a vieţii lor. Iar 400 dintre...

Marti, 25.06.2019, 16:04
Oana Moraru: Examenul de evaluare nationala masoara rezultatele dresajului la care sunt supusi elevii

Oana Moraru: Examenul de evaluare nationala masoara rezultatele dresajului la care sunt supusi elevii

"Examenul de evaluare nationala masoara rezultatele dresajului la care sunt supusi elevii in scoala, un sistem complet rupt de cel adoptat la nivel european si care nu face cu adevarat diferenta intre un copil mai intelept, mai istet sau mai format decat celalalt", spune Oana Moraru, profesoara de limba romana

Vineri, 21.06.2019, 08:00
Un elev a primit nota la Evaluarea Națională, proba la Matematică, înainte să se afișeze rezultatele

Un elev a primit nota la Evaluarea Națională, proba la Matematică, înainte să se afișeze rezultatele

Pentru prima dată la un examen de evaluare, un elev a fost notat cu 1 după ce s-a autodenunţat ! În timpul probei la matematică, băiatul din Bucureşti a mărturisit că n-a predat telefonul la intrare, aşa cum prevede regulamentul.

Joi, 20.06.2019, 20:50
Un elev a fost notat cu 1, după ce s-a autodenunţat că n-a predat telefonul la intrare

Joi, 20.06.2019, 19:34
„Zamfir îi zice lui Sergiu că nu se amestecă, dar nu e bine să aibă «nopți pierdute mai moi»”. Perle uluitoare la Evaluarea Naţională

„Zamfir îi zice lui Sergiu că nu se amestecă, dar nu e bine să aibă «nopți pierdute mai moi»”. Perle uluitoare la Evaluarea Naţională

Perlele au curs lanţ la proba de Limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională. Cele mai multe formulări care i-au amuzat şi nu prea pe profesorii corectori au venit de la primul subiect.

Joi, 20.06.2019, 13:01
Perle tragicomice la Evaluarea Națională

Perle tragicomice la Evaluarea Națională

Perle tragicomice la Evaluarea Națională

Joi, 20.06.2019, 12:36
Dragoste fara secrete. Narcisa a susţinut cu brio proba de competenţe digitale de la BAC

Dragoste fara secrete. Narcisa a susţinut cu brio proba de competenţe digitale de la BAC

Narcisa a susţinut cu brio proba de competenţe digitale de la BAC

Marti, 11.06.2019, 21:41
Nu, nu e banc! Un oltean s-a dus beat la examenul pentru permisul auto

Nu, nu e banc! Un oltean s-a dus beat la examenul pentru permisul auto

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Dolj, s-a dus beat la examenul auto. Mirosul puternic de alcool a fost imediat observat de polițist, care l-a testat cu un aparat etilotest. 

Luni, 10.06.2019, 09:37
BACALAUREAT 2019: Doi elevi, eliminați de la prima probă, după au fost prinşi cu telefonul mobil la ei

BACALAUREAT 2019: Doi elevi, eliminați de la prima probă, după au fost prinşi cu telefonul mobil la ei

Prima probă a Bacalaureatului, cea de competență lingvistică la Limba și Literatura Română, a început luni, 3 iunie, însă n-a fost cu noroc pentru doi elevi, care au fost eliminați din timpul examenului, după ce au fost prinși cu telefoanele mobile asupra lor. 

Marti, 04.06.2019, 08:48
Nicole Cherry, pentru prima oară când o vedeți cu permis la volan: Am luat examenul din prima

Nicole Cherry, pentru prima oară când o vedeți cu permis la volan: Am luat examenul din prima

O vedem pentru prima oară la volan pe cea mai proaspătă şoferiţă din showbiz! Cum se descurcă artista în trafic Nicole Cherry după ce şi-a luat permisul de conducere, în clipul de mai sus.

Miercuri, 29.05.2019, 21:58
Evaluarea naţională la clasa a VI-a a creat astăzi confuzie. Şi nu doar în rândul elevilor!

Evaluarea naţională la clasa a VI-a a creat astăzi confuzie. Şi nu doar în rândul elevilor!

Profesorii care au citit subiectele combinate din matematică, fizică şi biologie au fost bulversaţi de cerinţe. Ei nu predau transdisciplinar, dar elevii trebuie să treacă prin astfel de examene.

Joi, 23.05.2019, 19:39
Simulare cu emoții pentru viitorii medici

Simulare cu emoții pentru viitorii medici

Tinerii care se pregătesc să dea admitere la Medicină au trecut prin prima testare serioasă: simularea examenului. Aproape 3.000 de liceeni şi-au verificat cunoştinţele acumulate până acum, dar au experimentat şi condiţiile din ziua admiterii.

Duminica, 19.05.2019, 09:07
Bucătăria internaţională şi inovaţiile eco au fost subiecte de examen pentru zeci de elevi şi studenţi din Galaţi

Bucătăria internaţională şi inovaţiile eco au fost subiecte de examen pentru zeci de elevi şi studenţi din Galaţi

Elevii şi studenţii care vor cariere în domeniul culinar nu încheie anul cu petreceri sau banchete, ci cu sesiuni de gătit şi concursuri de creaţie în bucătărie. La Galaţi, tema impusă anul acesta a fost gastromia internaţională. Iar...

Sambata, 18.05.2019, 13:30
Calendarul Evaluării Naționale

Calendarul Evaluării Naționale

A început agitaţia pentru copiii de clasa a opta. Mai sunt două săptămâni până începe înscrierea elevilor la liceu. Până atunci, însă, mai au de trecut şi un examen.

Sambata, 18.05.2019, 09:32
Schimbări peste noapte în Învăţământ. Elevii au aflat că examenul s-a amânat

Schimbări peste noapte în Învăţământ. Elevii au aflat că examenul s-a amânat

Ecaterina Andronescu a semnat aseară un ordin prin care schimbă calendarul admiterii la liceu. Cu o zi înainte de examen, peste 12 mii de elevi nu ştiau dacă trebuie să se prezinte sau nu la examenul de aptitudini. După revolta copiilor şi a...

Marti, 14.05.2019, 19:31
Kim Kardashian este hotărâtă să devină avocat

Kim Kardashian este hotărâtă să devină avocat

Kim Kardashian vrea să se facă avocat. Iar intenţia sa este foarte serioasă şi nu doar un simplu capriciu, a spus diva, invitată la CNN Vedeta s-a alăturat recent unui birou de avocatură din San Francisco, unde trebuie să studieze timp de...

Duminica, 21.04.2019, 09:14
Noi schimbări în învățământ. Veste bună pentru profesorii care au dat examenul de titularizare în ultimii ani

Noi schimbări în învățământ. Veste bună pentru profesorii care au dat examenul de titularizare în ultimii ani

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vine cu noi propuneri pentru profesorii care au fost admiși la examenul de titlularizare, în ultimii ani și au obținut note mai mari de 7.

Marti, 02.04.2019, 13:27
Dezastru la simularea de la Bacalaureat! Rata de promovare a fost doar de 36%

Dezastru la simularea de la Bacalaureat! Rata de promovare a fost doar de 36%

Dezastru la simularea de la Bacalaureat! Mai puțin de jumătate dintre elevii de clasa a XII-a și doar 31,86% dintre elevii de clasa a XI-a au obținut cel puțin media 6 la simularea bacalaureatului 2019. Rezultatele de la Ministerul Educației...

Marti, 02.04.2019, 09:40
O elevă care a susținut simularea la Bacalaureat a primit nota 1!  Ce a scris în foaia de e examen a devenit viral

O elevă care a susținut simularea la Bacalaureat a primit nota 1! Ce a scris în foaia de e examen a devenit viral

O elevă de 17 ani a participat la protestul #foaiagoală, la simularea examenului de Bacalaureat. Nu a rezolvat subiectele, însă a scris șase pagini despre sistemul de învățământ din România. 

Luni, 01.04.2019, 10:10
Matematica, prea grea pentru elevi: Am adormit şi m-am trezit la sfârşitul examenului!

Matematica, prea grea pentru elevi: Am adormit şi m-am trezit la sfârşitul examenului!

"Am adormit şi m-am trezit la sfârşitul examenului". Este declaraţia unui tânăr care a ieşit de la simularea pentru Bacalaureat de astăzi. Matematica le-a dat cele mai mari bătăi de cap tinerilor. Mai ales celor care nu sunt interesaţi deloc...

Miercuri, 20.03.2019, 20:09
Simulare Bac 2019. Inițiatorii protestului "foaia goală" explică în ce condiții se pot trece notele în catalog

Simulare Bac 2019. Inițiatorii protestului "foaia goală" explică în ce condiții se pot trece notele în catalog

Elevii protestează din nou. De aceasta data, a venit rândul celor din clasele a XI-a şi a XII-a care susţin prima probă la simulare Bacalaureat 2019. Elevii vor să dea foile goale la fiecare examen sau să scrie soluţiile propuse pentru sistemul de învățământ.

Luni, 18.03.2019, 12:28
Elevii vor un bacalaureat diferenţiat

Elevii vor un bacalaureat diferenţiat

Noua lege a învăţământului ar putea să le aducă elevilor un examen diferenţiat la finalul liceului. Şi asta în funcţie de nevoile de învăţare speciale sau de tipul de liceu absolvit, şi nu doar de profilurile de studii cum este acum.

Sambata, 16.03.2019, 20:02
Comentarii la Limba Română pentru BAC, pe versuri hip-hop! Un student le propune liceenilor o metodă inedită de învățare

Comentarii la Limba Română pentru BAC, pe versuri hip-hop! Un student le propune liceenilor o metodă inedită de învățare

Comentariile pe care liceenii trebuie să le pregătească pentru simulările examenului de Bacalaureat au fost puse pe ritm de hip-hop de către un student cu umor.

Joi, 14.03.2019, 16:42
Comentarii la limba română pe versuri hip-hop

Comentarii la limba română pe versuri hip-hop

Elevii de clasa a şaptea şi a opta au scăpat de simulări, dar vine rândul liceenilor să fie testaţi! Se va întâmpla săptămâna viitoare, aşa că adolescenţii sunt grămadă pe manuale, ca să-şi reamintească lecţiile care li s-au...

Joi, 14.03.2019, 16:25
Protest fără precedent în învăţământ! Elevii ameninţă că vor preda foile goale la examen

Protest fără precedent în învăţământ! Elevii ameninţă că vor preda foile goale la examen

Revolta lor a izbucnit chiar în ziua în care a avut loc simularea pentru evaluarea naţională. Elevii de clasa a VII-a au fost anunţaţi cu puţin timp înainte că vor fi şi ei testaţi. Consiliul Naţional al Elevilor spune că ministrul...

Luni, 11.03.2019, 19:14
Emoții mari pentru elevii de clasa a șaptea și de a opta! Ce trebuie să știe despre simulările pentru evaluările naționale

Emoții mari pentru elevii de clasa a șaptea și de a opta! Ce trebuie să știe despre simulările pentru evaluările naționale

Mâine încep simulările pentru evaluările naţionale. Este însă primul an în care nu sunt testaţi doar elevii de clasa a opta, ci şi cei de clasa a șaptea. Ministrul Educaţiei ia însă în calcul să renunţe la examenul de la finalul gimnaziului şi se gândeşte sa facă mai multe testări intermediare. 

Duminica, 10.03.2019, 19:37
Elevii de gimnaziu, la primul examen! Aceștia vor susține simulările pentru evaluările naţionale

Elevii de gimnaziu, la primul examen! Aceștia vor susține simulările pentru evaluările naţionale

Încep simulările pentru evaluările naţionale. Este însă primul an în care nu sunt testaţi doar elevii de clasa a VIII-a, ci şi cei de clasa a VII-a. Ministrul Educaţiei ia însă în calcul să renunţe la examenul de la finalul gimnaziului...

Duminica, 10.03.2019, 19:31
Sânziana Buruiană şi Elena Merişoreanu, examen în bucătărie! Cele două vedete au făcut două prăjituri delicioase

Sânziana Buruiană şi Elena Merişoreanu, examen în bucătărie! Cele două vedete au făcut două prăjituri delicioase

Sânziana Buruiană şi Elena Merişoreanu au dat examen în bucătărie şi au preparat sau mai degrabă au încercat să facă două prăjituri delicioase. Pentru a câştiga competiţia, vedetele şi-au luat ajutoare de nădejde. Izabela, fetiţa...

Vineri, 08.03.2019, 17:21
Copiii vor intra în învăţământul obligatoriu de la patru ani. Noua reformă în Educație

Copiii vor intra în învăţământul obligatoriu de la patru ani. Noua reformă în Educație

15 ani de învăţământ obligatoriu, mai multe examene şi chiar eliminarea evaluării de clasa a opta. Sunt ideile incluse în noua lege a educaţiei, aflată pe masa senatorilor şi trimisă la vot în câteva zile. Copiii ar putea fi obligaţi să treacă prin două grupe de grădiniţă şi să nu abandoneze şcoala înainte de finalul liceului. 

Miercuri, 06.03.2019, 21:14
De la patru ani, copiii români vor intra în învăţământul obligatoriu. Noua lege a Educaţiei aduce o nouă reformă

De la patru ani, copiii români vor intra în învăţământul obligatoriu. Noua lege a Educaţiei aduce o nouă reformă

15 ani de învăţământ obligatoriu, mai multe examene şi chiar eliminarea evaluării de clasa a opta. Sunt ideile incluse în noua lege a educaţiei, aflată pe masa senatorilor şi trimisă la vot în câteva zile.

Miercuri, 06.03.2019, 19:28
Elevii nu vor mai da "examen de capacitate"! Ministrul Educației anunță posibila desființare a Evaluării Naționale

Elevii nu vor mai da "examen de capacitate"! Ministrul Educației anunță posibila desființare a Evaluării Naționale

Ministrul Educației propune noi reforme în invățământ, astfel că de anul viitor, evaluarea națională de la clasa a VIII-a ar putea fi desființată. Elevii ar urma să nu mai susțină examenul "de capacitate", înainte de a începe liceul. 

Miercuri, 06.03.2019, 16:15
Viorica Dăncilă nevoită să răspundă punctual unui val de atacuri din partea Opoziţiei: "Ați ratat primul examen de admitere la liceu?"

Viorica Dăncilă nevoită să răspundă punctual unui val de atacuri din partea Opoziţiei: "Ați ratat primul examen de admitere la liceu?"

Ordonanţa care a adus revoltă în sistemul bancar, în cel energetic sau în comunicaţii va fi modificată. Schimărbile vor viza cele mai controversate puncte ale actului nomativ. Şefa Executivului nu vrut însă să spună concret care vor fi...

Luni, 04.03.2019, 19:21
Florin Piersic nu a fost prieten cu matematica: „Eram cel mai prost din tot liceul la această disciplină”. Cum l-a favorizat un profesor

Florin Piersic nu a fost prieten cu matematica: „Eram cel mai prost din tot liceul la această disciplină”. Cum l-a favorizat un profesor

Florin Piersic a povestit, luni, la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, că nu s-a priceput la matematică în timpul școlii și că a fost ajutat de un profesor la examenul pentru admiterea la liceu. 

Luni, 04.03.2019, 15:28
Ministerul Educației nu renunță la examenul de admitere la liceu. Andronescu: "Avem elevi care ajung în clasa a VIII-a și nu știu să calculeze"

Ministerul Educației nu renunță la examenul de admitere la liceu. Andronescu: "Avem elevi care ajung în clasa a VIII-a și nu știu să calculeze"

Ministerul Educației nu renunță la introducerea examenului de admitere la liceu. Ecaterina Andronescu susține că în țara noastră există elevi care ajung să termine clasa a VIII-a fără să știe să facă un calcul matematic simplu, considerând acest aspect inacceptabil.

Marti, 05.02.2019, 08:57
Absolvenţii Intact Media Academy, examenul final, chiar în platoul Observator

Absolvenţii Intact Media Academy, examenul final, chiar în platoul Observator

Emoţii mari pentru absolvenţii Intact Media Academy. La capătul celor trei luni de cursuri intensive, au pus în practică tot ce au învăţat de la trainerii lor. A venit timpul să susţină examenul final, chiar în platoul Observator, unde au...

Joi, 31.01.2019, 16:28
Emoţii mari pentru absolvenţii Intact Media Academy. La capătul celor trei luni de cursuri intensive, au pus în practică tot ce au învăţat de la trainerii lor

Emoţii mari pentru absolvenţii Intact Media Academy. La capătul celor trei luni de cursuri intensive, au pus în practică tot ce au învăţat de la trainerii lor

A venit timpul să susţină examenul final, chiar în platoul Observator. Au avut de prezentat un jurnal de ştiri şi o rubrică meteo.

Joi, 31.01.2019, 08:12
Se schimbă tot! Ministrul Educației a făcut anunțul pe care trebuie să îl afle toți elevii! Ce se întâmplă cu Bacalaureatul și Evaluarea Națională

Se schimbă tot! Ministrul Educației a făcut anunțul pe care trebuie să îl afle toți elevii! Ce se întâmplă cu Bacalaureatul și Evaluarea Națională

Structura anului școlar și a examenului de Bacalaureat se vor schimba, din nou! Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Noutățile nu se opresc aici! La ce trebuie să se aștepte elevii, începând din 2019.

Marti, 22.01.2019, 13:48
Ministrul Educaţiei vrea să introducă o evaluare în clasa a X-a. Noua reformă în învățământ, trimisă în Parlament

Ministrul Educaţiei vrea să introducă o evaluare în clasa a X-a. Noua reformă în învățământ, trimisă în Parlament

Ministrul Educației vine cu o nouă propunere care îi vizează pe elevii de liceu. Mai exact, Ecaterina Andronescu vrea să introducă o nouă evaluare la clasa a X-a, despre care spune că ar aduce beneficii, astfel că la examenul de bacalaureat va rămâne de învăţat doar materia din ultimii doi ani de liceu.

Marti, 08.01.2019, 12:45
Elevii de liceu ar putea să susțină un nou examen! Anunțul neașteptat făcut de Ecaterina Andronescu

Elevii de liceu ar putea să susțină un nou examen! Anunțul neașteptat făcut de Ecaterina Andronescu

Mii de elevi de liceu ar putea să susțină, în perioada următoare, un nou examen, înainte de Bacalaureat, pentru a fi mai bine pregătiți. Aceasta este propunerea ministrului Educației, Ecaterina Andronescu. 

Luni, 07.01.2019, 15:37
Schimbare uriașă în învățământ! Ministerul anunță un nou examen la liceu! Când se va da

Schimbare uriașă în învățământ! Ministerul anunță un nou examen la liceu! Când se va da

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, consideră că elevii ar fi mai bine pregătiţi pentru examene dacă s-ar introduce o evaluare intermediară în timpul ciclului liceal.

Duminica, 30.12.2018, 12:24
Vești excelente pentru elevii care se pregătesc să dea Bacalaureatul! Vor primi un ajutor neașteptat

Vești excelente pentru elevii care se pregătesc să dea Bacalaureatul! Vor primi un ajutor neașteptat

Bacalaureatul la limba şi literatura română ar putea fi mai uşor pentru elevi de anul acesta. Actorii de la teatru vor să îi ajute. Au pus în scenă toate operele pe care tinerii trebuie să le citească pentru examenul maturităţii.

Vineri, 07.12.2018, 19:46
Materia de Bac, la teatru. Actorii au pus în scenă toate operele pe care tinerii trebuie să le citească pentru examenul maturităţii

Materia de Bac, la teatru. Actorii au pus în scenă toate operele pe care tinerii trebuie să le citească pentru examenul maturităţii

Bacalaureatul la limba şi literatura română ar putea fi mai uşor pentru elevi de anul acesta. Actorii de la teatru vor să îi ajute. Au pus în scenă toate operele pe care tinerii trebuie să le citească pentru examenul maturităţii. Liceenii...

Vineri, 07.12.2018, 19:34
Theresa May a dat cel mai important examen al mandatului de premier, în faţa parlamentarilor britanici

Theresa May a dat cel mai important examen al mandatului de premier, în faţa parlamentarilor britanici

Theresa May a dat astăzi cel mai important examen al mandatului de premier, în faţa parlamentarilor britanici. Misiunea ei a fost să îi convingă să voteze acordul de 585 de pagini pentru Brexit, proaspăt aprobat şi de statele membre UE. May...

Luni, 26.11.2018, 19:39
Record de studenți la examenul de rezidențiat

Record de studenți la examenul de rezidențiat

Emoţii mari pentru tinerii medici! Peste 8 mii de candidaţi au susţinut astăzi examenul de rezidenţiat. Au fost cei mai mulţi din ultimii ani. Un record care i-a surprins chiar şi pe cei din Ministerul Sănătăţii. Haideţi să vedeţi cât de...

Duminica, 18.11.2018, 19:17

Acesta este examenul de admitere la Harvard în 1869! Tu l-ai putea trece? Vezi testul

Admiterea la Harvard, pare ceva simplu? Pentru nivelul actual de pregătire al majorităţii tinerilor, cu siguranţă nu. Cu toate acestea, în 1869, renumita universitatea americană a dat un anunţ în ziar pentru a atrage cât mai mulţi studenţi. Din 210 de candidaţi, 185 au trecut testul de admitere.

Luni, 05.11.2018, 15:50
Atenție, elevi! Subiectele pentru Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat au fost PUBLICATE! Cum arată

Atenție, elevi! Subiectele pentru Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat au fost PUBLICATE! Cum arată

Vestea momentului pentru elevii din toată țara! Ministerul Educației a publicat în urmă cu puțin timp subiectele pentru Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat pentru anul școlar 2018-2019! Cum arată noile modele și ce trebuie neapărat să afle elevii care vor susține Evaluarea Națională sau examenul de Bacalaureat?

Vineri, 02.11.2018, 17:42

Ultimele știri

x