În mod oficial, în România, este epidemie de gripă, după ce trei săptămâni la rând s-au înregistrat cazuri de îmbolnăviri peste estimări.
Dezvăluiri de senzație în timpul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani” atunci când matinalii s-au apucat să povestească un episod incredibil din copilăria lor!
Răzvan face glume la adresa lui Dani, prietenul lui de o viață. La grădiniță, părinții îl mai lăsau peste program pentru că aveau serviciu.
În fiecare zi apar noi cazuri de gripă în toată țara. Profesorii iau măsuri speciale în grădinițe și școli.
Suntem la un pas de epidemie de gripă, dar decizia închiderii şcolilor rămâne doar a celor responsabili - inspectorate şi directori ai unităţilor de învăţământ. În acest context, în care elevii ar urma să intre în vacanța intersemestrială peste o săptămână, autoritățile ar putea da liber elevilor începând de luni.
Vineri, 25.01.2019, 19:24
Suntem la un pas de epidemie, dar decizia închiderii şcolilor rămâne doar a celor responsabili - inspectorate şi directori ai unităţilor de învăţământ. Ministrul Sănătăţii a anunţat, totuşi, că, potrivit raportărilor, numărul...
Vineri, 25.01.2019, 19:17
Copiii sunt printre cei mai expuşi în faţa vrusului! La Ploieşti, patru cazuri au fost deja confirmate la preşcolari. Cum în colectivitate, virusul se răspândeşte cel mai repede, autorităţile de acolo au luat măsuri speciale pentru a limita...
Vineri, 25.01.2019, 16:24
Când stăpânii sunt la serviciu, prietenii patrupezi merg la grădiniţă. Nu e o glumă, se întâmplă deja în România, în grădiniţele speciale pentru animale. Tot mai mulţi români proprietari de câini apelează la astfel de servicii,...
Joi, 24.01.2019, 19:31
Gripa a ucis până acum 25 de oameni - cinci în ultimele 24 de ore. Şi ar putea închide şcolile din Bucureşti. Inspectoratul Şcolar recomandă suspendarea cursurilor dacă cel puţin trei elevi dintr-o clasă se îmbolvănesc, în trei zile. Sau...
Luni, 21.01.2019, 19:13
Autorităţile de sănătate publică din Buzău vor declara focar de infecţii respiratorii la o grădiniţă cu program prelungit din Buzău, unde mai mulţi copii sunt bolnavi, iar medicii de familie le-au pus diagnosticul clinic de gripă.
Luni, 21.01.2019, 15:37
Un băiețel de șase ani a fost reținut la o școală după ce a fost găsit cu un pistol încărcat, a declarat poliția luni, în orașul Columb (partea de nord a Statelor Unite), care a deschis o investigație asupra incidentului
Marti, 15.01.2019, 20:26
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, cum să-ți duci copiii la grădiniță.
Directoarea unei grădiniţe din Bucureşti a fost concediată, pentru că ar fi luat bani de la părinţi, în interes propriu! Oficial, femeia cerea anumite sume pentru excursii sau vizite la muzee şi teatre. Interesant este că nu părinţii au reclamat-o. Au făcut-o subordonaţii ei, care au adăugat că nu sunt singurele nereguli din respectiva grădiniţă.
Miercuri, 19.12.2018, 13:52
Grădiniţa se mută la mall! Primăria Sectorului 4 vrea ca - din semestrul al doilea - să mute sute de preşcolari într-un centrul comercial din sudul oraşului. Asta pentru că grădiniţele lor vor fi reabilitate. Numai că amenajarea...
Joi, 06.12.2018, 16:22
E scandal la o grădiniţă din Focşani. Părinţii unui băieţel de trei ani o acuză pe educatoarea acestuia că l-a zgâriat pe gât şi l-a lovit de mai multe ori, în zona intimă. Traumatizat, copilul ar refuza acum să se mai întoarcă la grădiniţă, şi chiar să meargă la baie.
Miercuri, 05.12.2018, 19:40
E scandal la o grădiniţă din Focşani. Părinţii unui băieţel de trei ani o acuză pe educatoarea acestuia că l-a zgâriat pe gât şi l-a lovit de mai multe ori, în zona intimă. Traumatizat, copilul ar refuza acum să se mai întoarcă la...
Miercuri, 05.12.2018, 19:19
Primăria Sectorului 4 dorește ca de anul viitor să mute 500 de copii din două grădiniţe într-un mall din sudul oraşului. În prezent, în spaţiul comercial se lucrează pentru amenajarea claselor, iar investiţia este estimată la peste 250.000 de euro.
Miercuri, 05.12.2018, 09:17
Nu au mai mult de 5 ani, dar primesc săptămânal o doză de istorie. De trei luni, copiii de la o grădiniţă din Târgu Jiu sărbătoresc în avans Ziua României. O dată pe săptămână se îmbracă în straie populare, cântă, dansează şi...
Luni, 26.11.2018, 07:53
Emotionati, dar dornici să arate ce au învătat si cât sunt de creativi, peste 100 de copii cu vârste între 3 si 6 ani au participat la primul concurs national "OLIMPIADELE PRESCOLARILOR" din noul an educational, organizat de Fundatia Dan...
Joi, 22.11.2018, 07:49
Un incendiu a izbucnit, joi, la subsolul unui imobil din municipiul Sibiu unde funcţionează şi o grădiniţă, fiind evacuaţi 20 din cei 52 de copii de acolo, restul nefiind în pericol. Incendiul a fost stins în scurt timp de către pompieri şi nicio persoană nu a avut nevoie de intervenţia medicilor.
Joi, 15.11.2018, 14:19
O mamă înfricoșată din Missouri face acuzașii grave fostului centru de îngrijire a copiilor după ce două profesoare au găzduit un "club de luptă" și i-au încurajat pe copii să se bată unul pe celălalt.
Joi, 01.11.2018, 16:30
O femeie a atacat cel puţin 14 copii cu un cuţit de bucătărie la o grădiniţă din oraşul Chongqing din centrul Chinei, a anunţat vineri poliţia locală, potrivit CNN.
Vineri, 26.10.2018, 08:32
Trei copii de 5 ani şi sora mai mare a unuia dintre ei au ajuns la spital cu o formă uşoară de meningită virală. Autorităţile au luat deja măsuri. De astăzi, grădiniţa va fi închisă. Activitatea se va relua abia după ce clădirea va fi dezinfectată total.
Marti, 23.10.2018, 16:37
Trei copii de 5 ani şi sora mai mare a unuia dintre ei au ajuns la spital cu o formă uşoară de meningită virală. Autorităţile au luat deja măsuri. De astăzi, grădiniţa va fi închisă. Activitatea se va relua abia după ce clădirea va fi...
Marti, 23.10.2018, 16:14
Au rămas fără gaze într-o perioadă în care vremea se răceşte din ce în ce mai mult! Vorbim de peste zece mii de oameni din mai multe localităţi din judeţul Timiş. Nu doar locuinţele sunt afectate. Fără gaze cu rămas şi o grădiniţă,...
Luni, 22.10.2018, 16:13
Imagini revoltătoare au fost surprinse într-o grădiniţă privată din Constanţa. O fetiţă de doi ani este bruscată şi aruncată în pat de o educatoare. Femeia chiar o imobilizează, pentru că refuză să se culce. Scenele dure au fost...
Miercuri, 03.10.2018, 19:06
O mamă din Constanța acuză educatoarele de la o creșă că i-au bruscat fiica. Femeia a văzut episod pe camerele de supraveghere, care pot fi accesate de părinţi printr-o parolă.
Miercuri, 03.10.2018, 16:31
Incidentul reclamat de mămică a avut loc în data de 13 septembrie 2018, când femeia a dorit să verifice, online, cum se acomodează fiica sa la creşă. „Am înregistrat pentru a-i arăta soţului cum se acomodează fiica noastră. Se pregăteau...
Miercuri, 03.10.2018, 16:11
Vestea momentului pentru părinții din București! Primăria Capitalei a făcut anunțul în urmă cu puțin timp.
Vineri, 21.09.2018, 18:27
Femeia a pictat pe pereţi personaje din desene animate, precum răţoiul Donald sau Mickey Mouse. Nici holul clădirii nu a fost ignorat. Tot cu ajutorul pensulei, educatoarea l-a transformat într-un loc de joacă. Un singur regret mai are. Nu a...
Joi, 13.09.2018, 16:33
Îl cheamă Patrik şi spune că vrea să fie pompier. de când se ştie. Astăzi, băiatul a primit cea mai mare responsabilitate. A fost numit reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Gorj în grădinița în care învață.
Miercuri, 12.09.2018, 18:11
Îl cheamă Patrik şi spune că vrea să fie pompier. de când se ştie. Astăzi, băiatul a primit cea mai mare responsabilitate. A fost numit reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Gorj în grădinița în care învață.
Miercuri, 12.09.2018, 17:59
Ani Creţu, emoţii de nedescris alături de fiul său! Aflați prin ce momente a trecut celebra actriţă.
Miercuri, 12.09.2018, 00:17
Fetița Roxanei Vașniuc a început grădinița, iar vedeta o conduce în fiecare zi și i-a cumpărat tot ce avea nevoie pentru un nou an școlar.
Marti, 11.09.2018, 12:29
Cel puţin pentru cei de grupa mică. S-au despărţit pentru prima dată de părinţi şi - chiar dacă aceştia le-au explicat că nu vor sta la grădiniţă decât câteva ore - nu toţi copilaşii au acceptat cu graţie acest lucru. Sau cel puţin,...
Luni, 10.09.2018, 13:11
Cei mai mari se gândesc cu nostalgie la vremurile în care cursurile începeau pe 15 septembrie, deci mai prindeau o săptămână de vacanţă. Cei mai mici nu au nicio problemă în acest sens. Anul trecut au început şcoala pe 11 septembrie, acum...
Luni, 10.09.2018, 13:07
Noah, fiul Claudiei Pavel, este deja în grupa mare, la o grădiniță din Mogoșoaia.
Părinţii sunt puşi pe drumuri în ultima săptămână de vacanţă a preşcolarilor! Directorii grădiniţelor au făcut o listă lungă de analize pentru cei mici. Total inutile, spun chiar medicii de familie. Unii chiar au refuzat să scrie trimiteri, tocmai pentru a opri acest fenomen. Inspectoratele şcolare spun că testele suplimentare nu mai sunt obligatorii de aproape trei ani.
Vineri, 31.08.2018, 09:36
Sunt anunțate schimbări uriașe în învățământ în noul an școlar 2018/2019, întrucât finanțarea de bază pentru copiii sub trei ani care sunt înscriși la creșe și la grădinițe se va realiza din bugetul de stat și după metodologia Ministerului Educației Naționale, anunță prim-ministrul României, Viorica Dăncilă.
Marti, 28.08.2018, 09:09
În Bucureşti, de exemplu, numărul grădiniţelor private este egal cu cele de stat. Adică 142. Pe lângă acestea, mai sunt încă 34 de şcoli primare, 14 gimnaziale, 20 liceale şi 12 postliceale. Motivul principal pentru care părinţii aleg o...
Miercuri, 22.08.2018, 16:20
Emoții mari pentru Simona Gherghe! Prezentatoarea a înscris-o pe Ana Georgia, fiica sa, la grădiniță.
Vineri, 20.07.2018, 18:52
Simona Gherghe, prezentatoarea TV de la ”Acces Direct”, este mai fericită ca niciodată de când a devenit mamă, iar acum ea mai are un motiv de bucurie.
Vineri, 20.07.2018, 14:27
Un nou caz de cruzime a celor care ar trebui sa aiba grija de cei mici socheaza lumea. 16 copii, prescolari, au fost incuiati timp de 5 ore intr-un subsol intunecat. Motivul este halucinant: copiii ar fi fost sechestrati pentru ca parintii lor intarziasera plata taxelor de scolarizare.
Vineri, 13.07.2018, 13:36
Un şarpe de aproape doi metri a fost capturat în curtea unei grădiniţe din Drobeta-Turnu Severin. Imaginile cu strania întâmplare au ajuns imediat pe internet și au devenit imediat virale, stârnind numeroase reacții pe diferite rețele de socializare.
Joi, 28.06.2018, 21:45
Un şarpe de aproape doi metri a fost capturat în curtea unei grădiniţe din Drobeta-Turnu Severin. Educatorii l-au zărit în curtea instituţiei şi au anunţat jandarmeria. Reptila ajunsese pe scările de acces și a fost transportată în afara...
Joi, 28.06.2018, 19:25
Rezultat şocant al anchetei sanitare de la grădiniţa unde 29 de copii s-au intoxicat cu mâncare. Bucătarul a fost găsit vinovat. Avea pe mâini bacterii periculose, care au ajuns în farfuriile preşcolarilor. Poliţia s-a autosesizat şi a...
Vineri, 08.06.2018, 19:16
La doar două luni după ce părinții i-au făcut câteva fotografii, chiar de ziua ei, Yasmin și-a dat ultima suflare, în cel mai crunt mod posibil! Iar de atunci, mama Dorina și tata Vladimir simt că înnebunesc de furie.
Vineri, 08.06.2018, 18:58
Direcţia de Sănătate Publică a făcut publice rezultatele anchetei de la grădiniţa din Bucureşti în care copiii s-au intoxicat chiar pe 1 iunie! În total, 29 de puşti au ajuns la spitalele din Capitală şi asta din cauza mizeriei.
Vineri, 08.06.2018, 16:39
Direcţia de Sănătate Publică a făcut publice rezultatele anchetei de la grădiniţa din Bucureşti în care copiii s-au intoxicat chiar pe 1 iunie! În total, 29 de puşti au ajuns la spitalele din Capitală şi asta din cauza mizeriei.
Vineri, 08.06.2018, 16:26
Unsprezece copii de la o grădiniţă din Bucureşti au primit cadou, de ziua lor, o toxiinfecţie alimentară. Aşa a sunat alarma dată de una dintre mame. Cei mici au ajuns la trei spitale după ce ar fi consumat mămăligă cu brânză şi...
Sambata, 02.06.2018, 10:00