Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, întrucât în Comunitatea Valenciană a fost emis, până vineri, cel puţin, Cod portocaliu de vânt puternic şi furtuni, precum şi mare agitată. În aceste condiţii, ar putea fi afectate transporturile aerian şi rutier.
Marti, 10.09.2019, 17:59Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, unde piloţii de la British Airways sunt în grevă, majoritatea zborurilor companiei care decolează din Marea Britanie fiind anulate, luni şi marţi. Greva afectează şi zborurile Londra - Bucureşti şi retur.
Luni, 09.09.2019, 13:27Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Japonia, unde din cauza ploilor torenţiale există riscul producerii de inundaţii şi alunecări de teren, în regiunea estică.
Luni, 09.09.2019, 08:47Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Croaţia, unde vineri sunt în vigoare Coduri roşu, portocaliu şi galben privind intensificări ale vântului. Astfel, este posibil să apară disfuncţionalităţi în transportul maritim şi în furnizarea energiei electrice.
Vineri, 06.09.2019, 07:00Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, pe calea aerului, că activitatea pe Aeroportul Loiu din Bilbao, în perioada 8-9 septembrie, va fi afectată din cauza grevei personalului de la sol al companiei IBERIA. Se recomandă cetăţenilor români să consulte site-urile oficiale ale companiilor aeriene la care călătoresc pentru a se informa asupra stării zborurilor programate.
Miercuri, 04.09.2019, 08:51Ministerul Afacerilor Externe anunţă că au fost emise coduri galben, portocaliu şi roşu privind intensificări la rafale ale vântului în Croaţia.
Marti, 03.09.2019, 08:27Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde riscul de izbucnire a unor incendii de vegetaţie se menţine ridicat, miercuri, în mai multe regiuni.
Miercuri, 28.08.2019, 07:00Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă preocuparea faţă de potenţialul destabilizator al aşa-numitelor „alegeri prezidenţiale” derulate duminică pe teritoriul regiunii Abhazia din Georgia, pe care le consideră nelegitime şi nerelevante din punct de vedere politic şi juridic.
Luni, 26.08.2019, 14:56O atenționare de maximă importanță pentru românii din Spania a fost emisă de Ministerul român de Externe. Este alertă santitară la nivel internațional, după ce o persoană a murit și alte 160 sunt infectate cu o bacterie extrem de periculoasă, răspândită în această țară.
Vineri, 23.08.2019, 08:21Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o nouă atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde vineri este risc ridicat - gradul 4 din 5 - de producere a unor incendii de vegetaţie, în mai multe zone.
Vineri, 23.08.2019, 07:00Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde circulaţia prin punctul transfrontalier Biriatou este restricţionată, în perioada 23-26 august, având în vedere desfăşurarea Summit-ului G7 de la Biarritz (Republica Franceză). Şoferii sunt sfătuiţi să evite, pe cât posibil, acest punct transfrontalier.
Luni, 19.08.2019, 16:40MAE anunţă joi că 100 de români au fost deja transferaţi de pe insula Samothraki, unde transportul cu feribotul către partea continentală a Greciei este blocat de mai multe zile, numeroşi turişti rămânând pe insulă.
Joi, 15.08.2019, 11:42MAE avertizează românii care călătoresc în Grecia că în 15 - 16 august sunt prognozate ploi torenţiale, furtuni puternice şi căderi de grindină în Macedonia, Tracia şi Thessalia.
Joi, 15.08.2019, 07:38Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis o atenţionare de călătorie pentru Turcia, având în vedere că în 14 august are loc, la Istanbul, Supercupa Europei la fotbal. Ca urmare, vor fi impuse restricţii de circulaţie în zona stadionului Beşiktaş, aflat în centrul oraşului, într-o zonă turistică.
Marti, 13.08.2019, 07:00Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, începând cu data de 12 august 2019, a fost emis un cod roşu pentru temperaturi ridicate pentru regiunile Zagreb, Karlovac, Knin, Rijeka, Split şi Dubrovnik.
Luni, 12.08.2019, 11:28MAE anunţă că există un risc ridicat de incendii de vegetaţie în Grecia, pe fondul temperaturilor ridicate şi a intensificărilor de vânt.
Luni, 12.08.2019, 08:25MAE avertizează românii care călătoresc în Grecia că există riscul contractării virusului West Nile, în condiţiile în care până acum au fost anunţate 25 de cazuri, două persoane decedând.
Duminica, 04.08.2019, 15:44Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Grecia că, pentru data de 2 august 2019, Serviciul local de Meteorologie a emis o prognoză de temperaturi ridicate, caniculare, pentru întreg teritoriul ţării.
Vineri, 02.08.2019, 09:57Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a lansat pe pagina oficială de internet o rubrică specială destinată informării alegătorilor români din străinătate asupra modalităţilor de exercitare a dreptului de vot la alegerile pentru preşedintele României din 10 noiembrie 2019.
Joi, 01.08.2019, 16:48Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc în Croaţia că în perioada 26-27 iulie 2019, majoritatea regiunilor ţării se confruntă cu un val de caniculă.
Vineri, 26.07.2019, 08:06Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a declarat miercuri că pentru alegerile prezidenţiale din toamnă instituţia pe care o conduce va demara, alături de Ministerul Afacerilor Externe, o campanie de informare.
Miercuri, 24.07.2019, 12:16Coșmarul nu s-a încheiat pentru Grecia, care în urmă cu aproape două săptămâni a fost lovită de o furtună puternică, în urma căreia șapte persoane au murit. Acum, însă, anumite regiuni din țară se află sub avertizare de incendiu.
Luni, 22.07.2019, 07:17Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde este Cod galben de temperaturi ridicate, până marţi seară, temperaturile putând ajunge la 40 de grade Celsius. Totodată, în Grecia este risc ridicat de producere a unor incendii de vegetaţie, în mai multe regiuni, din cauza temperaturilor ridicate şi a vântului.
Duminica, 21.07.2019, 20:11Ministerul Afacerilor Externe avertizează turiștii români cu privire la condițiile meteo nefavorabile din Grecia. Află care sunt zonele cele mai afectate de vremea rea.
Miercuri, 17.07.2019, 12:39Potrivit MAE, fenomenele meteo periculoase se vor manifesta în sudul Mării Ionice, Peloponez, estul Greciei Centrale, Insulele Sporade, centru şi nordul Insulei Evia, vestul şi nordul Peninsulei Attica, Thesalia.
Miercuri, 17.07.2019, 11:28Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români, care se află sau doresc să călătorească în Grecia.
Vineri, 12.07.2019, 13:11Potrivit MAE, în Croaţia, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, pentru ziua de 10 iulie 2019, a fost emis cod portocaliu de furtună, precipitaţii intense şi intensificare a vântului în regiunile Knin, Istria, Split, Dalmaţia, canalul Velebit, golfurile Kvarner şi Kvarneric.
Miercuri, 10.07.2019, 06:00MAE informează că în Republica Serbia, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, au fost emise Coduri portocaliu şi roşu pentru caniculă. Astfel, în 1 iulie a fost în vigoare un Cod portocaliu pentru întreg teritoriul Serbiei, cu temperaturi între 35 şi 38 de grade. Pentru 2 iulie a fost emis Cod roşu pentru regiunile Pomoravlje, Serbia de Est şi de Sud-Est, Kosovo şi Metohija, fiind prognozate temperaturi mai mari de 38 de grade Celsius
Marti, 02.07.2019, 11:07MAE informează că în perioada 27 iunie - 1 iulie, o mare parte a Peninsulei Iberice şi a Insulelor Baleare va fi afectată de o masă de aer foarte cald, uscat. Temperaturile vor depăşi 35° C în cea mai mare parte a Peninsulei şi 40° C în unele zone din centru, din jumătatea sudică şi din partea de nord-est a Spaniei.
Joi, 27.06.2019, 07:00Românii care urmează să plece în Grecia, în vacanță, trebuie să fie foarte precauți, întrucât în mai multe zone se înregistrează temperaturi ridicate și vânt puternic, astfel că riscul de izbucnire a incendiilor este ridicat.
Miercuri, 26.06.2019, 15:54Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Grecia că Secretariatul General de Protecţie Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendiu de pădure (grad 4 din 5) începând cu data de 26 iunie 2019, pe fondul temperaturilor ridicate şi al intensificărilor vântului, în regiunile: Viotia, Insula Evia, Korinthia, Argolida, Peninsula Attica şi Lakonia.
Miercuri, 26.06.2019, 15:50Potrivit MAE, autorităţile locale din Italia au emis un cod roşu pentru temperaturi ridicate, valabil în ziua de 27 iunie 2019 în oraşele Bolzano (Trentino Alto-Adige), Brescia (Lombardia), Florenţa (Toscana), Perugia (Umbria), Rieti şi Roma (Lazio).
Miercuri, 26.06.2019, 10:00MAE informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecţie Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendiu de pădure pentru 25 iunie
Marti, 25.06.2019, 07:00În Grecia, din cauza ţânţarilor purtători ai virusului West Nile. În Egipt, din cauza stării de urgenţă impuse din cauza posibilităţii producerii atentatelor teroriste. Agenţiile de turism spun că nu sunt pericole iminente. Cu o condiţie:...
Vineri, 21.06.2019, 13:56Doi români au decedat, iar altul a fost rănit uşor, în urma unui accident maritim produs joi în zona localităţii franceze Gerstheim, incident în care ar fi fost implicată o ambarcaţiune care transporta şi cetăţeni români, potrivit datelor preliminare obţinute de către Consulatul General al României la Strasbourg, informează MAE.
Vineri, 31.05.2019, 00:14UPDATE, ora 18:00, BEC: Votul din diaspora nu va fi prelungit
Duminica, 26.05.2019, 18:59O atenționare de Cod roșu și Cod portocaliu de vânt a fost emisă, vineri, de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), pentru cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croaţia.
Vineri, 22.02.2019, 17:37Românii care se află în Italia au fost atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în mai multe regiuni ale țării, îndeosebi din centrul şi sudul ţării, vor fi fenomene meteorologice intense, pe parcursul zilei sâmbătă.
Sambata, 02.02.2019, 12:10Românii care se află sau doresc să călătorească în Spania au fost avertizați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că vineri sunt anunţate manifestaţii în Catalonia şi greve sectoriale în întreaga țară, existând posibilitatea ca acestea să fie prelungite şi în următoarele zile.
Vineri, 21.12.2018, 14:26Poluarea atmosferică din Priştina a atins un nivel periculos pentru sănătatea umană, potrivit măsurătorilor efectuate pe plan local, în urma începerii sezonului rece, conform unei informări a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Kosovo.
Vineri, 16.11.2018, 16:20Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei - Comunitatea Valenciană că Agenţia Meteorologică de Stat locală – AEMET, a emis un cod portocaliu şi roşu vizând căderi masive de precipitaţii abundente şi persistente, cu potenţial de periculozitate, până cel puţin în data de 21 octombrie 2018, pentru litoralul mediteraneean spaniol, la sud de Catalonia şi Insulele Baleare.
Joi, 18.10.2018, 20:23Mii de români din Spania sunt în pericol și Ministerul Afacerilor Externe a luat deja primele măsuri în acest sens! Veștile nu sunt deloc bune, iar cetățenii sunt sfătuiți să se protejeze. Ce avertizează autoritățile și la ce ar trebui să ne așteptăm?
Miercuri, 10.10.2018, 19:53Ministerul Afacerilor Externe a făcut, miercuri, un anunț pentru cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Irlanda, potrivit căruia, începând de miercuri, serviciul de meteorologie din această țară a emis o alertă de vânt puternic, cod portocaliu.
Miercuri, 19.09.2018, 09:13În regiunile administrative speciale Hong Kong şi Macao din Republica Populară Chineză, taifunul Mangkhut, echivalentul unui uragan de categoria 5, a evoluat rapid în ultimele zile, atingând gradul 10 (pe o scară de la 1 la 10), având un diametru de aproximativ 900 km.
Vineri, 14.09.2018, 21:31Românii care se află sau doresc să ajungă în SUA, în mod special în zona statelor Georgia, Carolina de Sud, Carolina de Nord, Virginia, sunt atenționați de MAE că Uraganul Florence a evoluat rapid în ultimele ore, atingând într-un ritm accelerat gradul 4 (pe o scară de la 1 la 5).
Marti, 11.09.2018, 22:30Riscul ridicat de incendiu (nivel 4, pe o scara de la 1 la 5) se menține pentru insula Rhodos, începând cu data de 10 septembrie, potrivit Secretariatului General de Protecţie Civilă local, conform unei atenționări pe care Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis-o, luni, pentru cetățenii români.
Luni, 10.09.2018, 17:14Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bulgaria că Autoritatea locală pentru Siguranţa Alimentară a luat măsuri în scopul pătrunderii pe teritoriul ţării a virusului pestei porcine africane. Astfel, este interzisă introducerea în ţară a cărnii de porc sau a producelor obţinute din aceasta, fiind efectuate controale suplimentare.
Vineri, 31.08.2018, 10:03Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie conform căreia, în perioada următoare, în Grecia există riscul contractării virusului West Nile, cele mai afectate regiuni fiind Attica şi Peloponez.
Joi, 30.08.2018, 17:35Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecţie Civilă local avertizează că se menţine riscul ridicat de incendiu (nivel 4, pe o scară de la 1 la 5), începând de joi pentru regiunile din Grecia Centrală (insula Evia), peninsula Attica şi nordul Greciei (Evros şi insula Samothraki).
Joi, 23.08.2018, 08:12Până în luna septembrie, în Muntenegru sunt instituite restricţii de circulaţie din cauza unor lucrări de construcţie sau reabilitare de drumuri. În plus, având în vedere schimbările meteorologice frecvente din ultima perioadă, şoferii sunt sfătuiţi să circule cu atenţie, potrivit MAE.
Luni, 20.08.2018, 18:10