Dupa ce zilele trecute Parlamentul de la Sofia a anuntat ca va adopta in curand cateva amendamente legale care vor face imposibil ca o masina al carei proprietar are domiciliul intr-o alta tara sa continue sa poarte un numar de inmatriculare din Bulgaria, iata ca si Ministerul Roman de Interne (MAI) supune dezbaterii publice proiectul Legii pentru modificarea si completare Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Joi, 29.09.2011, 00:00
Aproape 5.000 de autoturisme Dacia si Renault sunt chemate in service din cauza unei defectiuni tehnice. Viata soferilor nu este in pericol, ci consumul. de ulei care creste destul de mult, explica specialistii.
Miercuri, 28.09.2011, 19:47
Politistii din Dej au avut o misiune speciala astazi. Au stat la coada la benzinarie!
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Un scandal in trafic s-a incheiat intr-un mod cel putin ciudat, azi-noapte, in Bucuresti. Un barbat a ajuns la spital, dupa ce a intrat cu capul prin geamul din spate al unei masini. S-a lovit de unul singur. A inceput sa alerge dupa masina, dornic sa-i dea o lectie celui de la volan. Acesta insa a franat brusc, iar omul isi luase prea mult avant.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Parlamentul de la Sofia va adopta in curand cateva amendamente legale care vor face imposibil ca o masina al carei proprietar are domiciliul intr-o alta tara sa continue sa poarte un numar de inmatriculare din Bulgaria.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Un piroman a terorizat luni de zile Bucurestiul. A incendiat 8 case si 3 masini pina acum, doar ca sa priveasca focul. Zeci de oameni au fost in pericol de moarte, unii chiar au fost raniti si multi au trait cu spaima ca oricand, piromanul va lovi din...
Luni, 26.09.2011, 19:15
Un piroman a terorizat luni de zile Bucurestiul. A incendiat 8 case si 3 masini pina acum, doar ca sa priveasca focul.
Luni, 26.09.2011, 00:00
Compania chineza Chery Auto si holdingul israelian Israel Corp detin intreprinderea mixta Chery Quantum Auto, unde vor fi produse automobile Chery pentru piata europeana.
Luni, 26.09.2011, 00:00
Daniela Crudu a renuntat la confortul scaunelului de asistenta si s-a apucat de reparat masini. Un adevarat rasfat pentru barbati, dar si pentru bruneta, care nu a ezitat sa-si arate telentele.
Vineri, 23.09.2011, 00:00
Un tanar de 20 de ani, din Dambovita, a ajuns in coma la spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti dupa ce a fost implicat azi-noapte intr-un grav accident rutier. Baiatului i s-a facut rau la volan. A lesinat si se pare ca i-a intepenit piciorul pe acceleratie. Toata lumea se mira ca a scapat cu viata pentru ca a lovit trei masini parcate pe marginea drumului si apoi s-a rasturnat.
Joi, 22.09.2011, 00:00
Tot mai multe companii de rent-a-car se chinuie sa-si recupereze masinile de prin strainatate sau de la politie. Asta pentru ca persanele care inchiriaza masini uita sa le mai aduca inapoi. Mai grav este ca unele dintre ele sunt folosite la comiterea...
Miercuri, 21.09.2011, 13:34
Trei modele s-au detasat pe piata auto mondiala in topul vanzarilor de la inventarea automobilului si pana in prezent, Toyota Corolla conducand detasat, cu peste 35 de milioane de unitati comercializate. Locurile doi si trei apartin constructorului german Volkswagen si, respectiv, modelelor Golf si Beetle (Broasca).
Luni, 19.09.2011, 00:00
A fost carambol in aceasta dimineata pe E 85, in apropiere de Roman. Sase oameni au ajuns la spital, in stare grava, dupa ce 5 autoturisme s-au lovit. Traficul in zona a fost blocat mai bine de o ora
Joi, 15.09.2011, 16:32
Confort, lux, si multi cai putere. Iata ingredientele care, se pare, nu vor disparea niciodata din lumea automobilismului. Si n-au lipsit nici la Salonul de la Frankfurt. Constructorii de bijuterii pe patru roti si-au prezentat noi modele cu care au...
Joi, 15.09.2011, 13:52
Taxa de prima inmatriculare a autovehiculelor nu se desfiinteaza, eventual se va reduce cu circa 25%, a declarat astazi, la Drobeta Turnu Severin, ministrul mediului si padurilor, Laszlo Borbely.
Joi, 15.09.2011, 00:00
Ministerul Muncii a publicat lista bunurilor care exclud posibilitatea de a obtine ajutor pentru incalzire. Romanii care au drujba, gater, masina, motoreta, scuter sau trei vaci nu vor primi ajutoare la incalzire, potrivit normelor de aplicare a OUG 70/2011 ce reglementeaza "masurile de protectie sociala in perioada sezonului rece".
Joi, 15.09.2011, 00:00
Lamborghini a prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt o masina ce a intrat deja in cartea recordurilor ca fiind cea mai scumpa din istorie.
Miercuri, 14.09.2011, 00:00
La Frankfurt si-a deschis portile salonul automobilistic organizat odata la doi ani si considerat cel mai mare din lume. Cu peste 1000 de expozanti din 32 de tari, organizatorii isi propun sa demonstreze ca sectorul auto nu se teme de criza.
Marti, 13.09.2011, 07:59
Deputatii isi vad visul implinit! Dupa 16 ani in care s-au chinuit sa-si faca o spalatorie auto, numai a lor, in mai putin de o saptamana, alesii vor putea sa-si spele masinile de lux chiar la Parlament. Spalatoria pentru parlamentari si reamenajarea parcarii au inghitit din bugetul Camerei Deputatilor aproape un milion si jumatate de euro.
Marti, 13.09.2011, 00:00
Unul dintre barbatii care a indraznit sa-i fure masina lui Gigi Becali a fost prins. Era cautat cu disperare de politisti, mai ales ca il suspectau ca a participat, alaturi de Sandu Geamanu, la uciderea unui batran, in urma cu trei ani. In curtea casei in care se ascundea suspectul au fost gasite si patru masini de lux, toate furate.
Marti, 13.09.2011, 00:00
Cea de-a 64-a editie a Salonului Auto de la Frankfurt, unul dintre cele mai importante cinci evenimente de profil din lume, alaturi de saloanele de la Geneva, Paris, Tokyo si Detroit, si-a deschis astazi portile pentru presa de specialitate, accesul publicului larg fiind permis in perioada 15-25 septembrie. In ciuda climatului economic mondial, aflat inca sub semnul crizei, dupa ce SUA au evitat la mustata intrarea in incapacitate de plata, Grecia a anuntat ca nu mai are bani decat pentru maximum doua luni iar Portugalia abia a primit un nou imprumut de la FMI si UE, cei peste 50 de constructori auto prezenti la IAA s-au mobilizat si prezinta peste 70 de modele in premiera mondiala. A1.ro a trecut in revista noutatile de la Frankfurt si va invita la un scurt tur virtual al salonului, pentru a lua contact cu cele mai interesante modele si concepte noi.
Marti, 13.09.2011, 00:00
Razvan si Dani au identificat cauza pentru care se circula cu greutate in Bucuresti
Ca sport, drifting-ul a luat nastere in anii '90 si exista in Romania de circa patru ani. Mai exact, vorbim despre competitiile in care piloti profesionisti intra in derapaje controlate pe trasee dificile.
Duminica, 11.09.2011, 00:00
Masini mici, ambitii mari. Asa se poate descrie in cateva cuvinte concursul de automodelism de la Targu Mures. Desi abia depasesc cateva zeci de centimetri, unele dintre modele ating si 130 de kilometri la ora si nu sunt deloc ieftine. unele modele...
Sambata, 10.09.2011, 17:00
Au fost clipe de panica in apropierea Ambasadei SUA din Bucuresti. Un incendiu puternic a izbicnit in parcarea subterana a unui bloc de vip-uri. Masina de teren a canaretei Corina Bud a ars in intregime, iar un barbat care a incercat sa se lupte cu...
Vineri, 09.09.2011, 19:14
Firmele care opereaza in domeniul ridicarilor auto din Capitala au atras o cifra de afaceri totala de aproape 40 de milioane de euro in anul 2010. Cu toate ca veniturile sunt impresionante, profiturile sunt insa destul de mici.
Vineri, 09.09.2011, 00:00
Cu toti stim ca, dintre toate tarile Uniunii Europene, Marea Britanie are cea mai mare concentratie pe metru patrat de supermasini.
Joi, 08.09.2011, 00:00
Ferrari 340 Mexico Berlinetta este una dintre cele mai rare masini din lume si prin urmare, este si foarte scumpa. De exemplu, la o licitatie organizata in luna martie a acestui an, un exemplar a fost vandut pentru suma de 4,3 milioane de dolari. Pretul se justifica mai ales daca tii cont de faptul ca 340 Mexico a existat in trei versiuni diferite, fiecare dintre acestea fiind construita pentru cursa din Mexic, Carrera Panamericana, din anul 1952. Una dintre aceste masini, pilotata de Luigi Chinetti, a trecut linia de sosire pe pozitia a treia, in spatele unui Mercedes-Benz 300 SL Gullwing.
Miercuri, 07.09.2011, 00:00
Proiectul "eCall" are deja o vechime de 6 ani, fiind vorba de un sistem pentru automobile care apeleaza automat numarul de urgenta 112 in caz de coliziuni si care permite localizarea accidentului. eCall trebuia sa fie functional in UE inca din 2009, dar s-a tot blocat undeva pe "traseu".
Miercuri, 07.09.2011, 00:00
Proprietarii de masini vor fi obligati sa solicite, in fiecare an, o verificare a emisiilor poluante pentru automobilele lor, a anuntat, luni, ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, informeaza Green Report. Borbely a precizat ca aceasta verificare este o initiativa a Ministerului Mediului, care urmeaza a fi reglementata printr-un act normativ.
Luni, 05.09.2011, 00:00
Se spune ca cine vrea sa-si creeze viitorul trebuie sa isi examineze trecutul. Cei de la Citroen si-au amintit de modelul Type H, produs pentru prima data in anul 1948 si fabricat pana la inceputul anilor 1980. Acesta i-a inspirat pe francezi sa dea nastere unui concept-surpriza pentru Salonul Auto de la Frankfurt, botezat Tubik.
Luni, 05.09.2011, 00:00
Cel mai venerat automobil britanic mic sarbatoreste o cifra istorica... mare.
Sambata, 03.09.2011, 00:00
Doctrina ca doctrina, dar totul e sa ai o masina care sa te scoata din anonimat! Pare un crez asumat de toti tinerii democrat-liberali, reuniti la Scoala de vara a PDL de la Eforie Nord. Nu stiu ei prea multe despre istoria partidului, nici nu retin...
Vineri, 02.09.2011, 19:28
Un brasovean era sa bage in spital cei sapte pasageri din microbuzul sau. Barbatul s-a urcat baut la volan si a intrat cu microbuzul in 4 masini parcate. Desi a incercat sa nege ca ar fi pus alcool in gura, aparatul etilotest a aratat clar. Omul avea...
Vineri, 02.09.2011, 08:34
Un barbat care avea permisul auto suspendat a fost prins de politisti pe Autostrada Soarelui, in timp ce conducea un autoturism BMW cu 236 de kilometri la ora. Potrivit agentului sef Adrian Cristea de la Politia Autostrazi, dupa inregistrarea pe aparatul radar a vitezei autoturismului, politistii au plecat in urmarirea masinii, reusind sa-l ajunga si sa-l blocheze dupa cinci kilometri.
Vineri, 02.09.2011, 00:00
De la inceputul acestei luni, becurile de mai mult de 40 de wati au disparut de pe pietele tarilor UE, deci si din Romania. Astfel, becurile de 60 wati si 75 wati au fost trecute pe lista neagra, iar utilizarea lor nu este interzisa, dar aceste becuri nu vor mai putea fi ,,puse pe piata", potrivit oficialilor UE.
Vineri, 02.09.2011, 00:00
Constructorul german de automobile BMW a rechemat 120.000 de masini diesel, majoritatea in Europa, din cauza unei defectiuni electrice la sistemul de filtrare a motorinei.
Joi, 01.09.2011, 00:00
Tot de astazi se scumpesc si anvelopele. Producatorii vin si cu explicatia: inundatiile au distrus plantatiile de arbori de cauciuc si materia prima e din ce in ce mai scumpa.
Joi, 01.09.2011, 00:00
Noul hatchback de la Honda va fi disponibil doar cu cinci uşsi si va fi lansat la Frankfurt. Fotografia e de incalzire, dar chiar daca ne arata putin... arata bine.
Miercuri, 31.08.2011, 00:00
Varful de gama al constructorului italian patronat de grupul Fiat este o masina foarte controversata, dar curios de potrivita cu noua filozofie a marcii.
Miercuri, 31.08.2011, 00:00
Succesorul uneia dintre cele mai indragite masini de oras va fi lansat luna viitoare si va intra in productie din noiembrie. Oare va mai fi si noul Panda pe placul lui James May?
Miercuri, 31.08.2011, 00:00
Au cazut bani din cer pe o autostrada din Olanda, unde sute de bancnote risipite pe caldaram au dat peste cap traficul. Soferii au uitat si de graba, si de regulile circulatiei pe autostrada si au sarit din masini ca sa stranga banii.
Marti, 30.08.2011, 00:00
Au cazut bani din cer pe o autostrada din Olanda, unde sute de bancnote risipite pe caldaram au dat peste cap traficul.
Marti, 30.08.2011, 00:00
Americanul Casey Putsch, detinatorul unei masini replica Batmobile, din filmul Batman, a decis sa-si vanda pretioasa limuzina, contra unui pret de 620.000 de dolari? Interesat?
Marti, 30.08.2011, 00:00
Cu exceptia autoutilitarelor si a vehiculelor de teren, capacitatea de a transmite puterea motorului la toate rotile unui automobil este semnul distinctiv al supercarurilor moderne.
Marti, 30.08.2011, 00:00
Primele imagini ale modelului international Toyota Camry au aparut pe internet, inaintea lansarii oficiale care va avea loc spre finalul acestui an.
Luni, 29.08.2011, 00:00
Producatorii spun ca inundatiile au distrus plantatiile de arbori de cauciuc si astfel materia prima e din ce in ce mai scumpa.
Luni, 29.08.2011, 00:00
Te-ai intrebat vreodata ce presupune o restaurare completa a unei masini clasice? Ei bine, inginerii de la Eagle E-Types iti explica pas cu pas cum se reconditioneaza un Jaguar E-Type.
Duminica, 28.08.2011, 00:00
Daca vreti sa mergeti cu masina in Barcelona, aveti mare grija. Pe autostrazile din apropierea orasului isi fac veacul mai multe bande de talhari. Zeci de turisti le-au cazut deja prada, iar politistii au recunoscut ca nu au cum sa-i opreasca. Iata cum...
Sambata, 27.08.2011, 13:37
Limuzina de clasa medie impresioneaza mai ales prin scaunul cu masaj pentru sofer.
Sambata, 27.08.2011, 00:00