Regimul termic continuă să fie sub cel normal, nu cu foarte mult, însă în aproape toată ţara. Maximele vor fi în general între 15 şi 21-22 de grade, ceva mai mici în depresiunile intramontane. Şi nici de ploi nu scăpăm, prectic ele vor fi prezente în toate regiunile ţării pe rând şi vor avea un vârf de intensitate după amiaza şi seară. Vremea intră într-un proces de încălzire abia săptămâna viitoare, începând de marţi.
Vineri, 06.05.2016, 09:24
Astăzi valorile termice vor fi mai scăzute decât în mod normal în luna mai, iar ploile sunt semnalate în Oltenia, Muntenia, Transilvania și Muntenia. Vor fi condiții de grindină, descărcări electrice și vânt...
Deşi am scăpat de codul galben de ploi şi valorile termice vor creşte un pic faţă de zilele trecute, precipitaţiile vor fi încă prezente, însă nu vor fi însemnate.
Joi, vremea se încălzeşte, mai ales în în regiunile extracarpatice, astfel că maximele trec de 15 grade în toată ţara şi ajung la 22 de grade la Arad şi Timişoara, poate chiar 23 de grade în Câmpia de Vest.
Joi, 05.05.2016, 08:02
Deşi suntem deja în luna mai, frigul şi precipitaţiile nu ne dau pace! După câteva zile de temperaturi scăzute şi ploi, la munte a nins ca în poveşti
Miercuri, 04.05.2016, 14:09
Meteorologii au actualizat, miercuri, atenționarea Cod galben de ploi, vânt și ninsori, fenomenele prognozate fiind valabile până la ora 21,00 în 21 de județe, cele mai multe în zona Moldovei și Dobrogei.
Miercuri, 04.05.2016, 10:02
Şi miercuri codul galben de ploi este în vigoare, astfel că în sud, est şi la munte ploile se vor semnala pe arii extinse. Cantităţi importante, peste 20-25 l/mp, vor cădea în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali.
Miercuri, 04.05.2016, 09:49
Cerul rămâne acoperit de nori, iar ploile vor continua. De dimineața până în această seară a fost anunțat cod galben de ploi în Oltenia, sudul Moldovei, Dobrogea și Muntenia.
În 29 de judete plouă, iar vântul bate cu putere, până mâine seară. La munte, vântul puternic a viscolit zăpada, iar pe litoral, valurile mării au ajuns de câţiva metri. Veştile proaste de la meteorologi nu se opresc aici.
Marti, 03.05.2016, 19:13
După surprizele plăcute și însorite de care am avut parte, astăzi vremea va fi instabilă, iar ploile se vor reîntoarce. Vor cădea precipitații, în timpul zilei, în toată partea sudică a țării.
Vremea a ţinut cu noi, de sărbători, dar se schimbă foaia. Se întorc ploile, cel puţin până la sfârşitul săptămânii.
Luni, 02.05.2016, 19:46
Vremea va fi răcoroasă în primele zile ale lunii mai, însă ulterior regimul termic va crește ușor și se va încadra în normele climatologice pentru această perioadă, în timp ce pe arii extinse sunt anunțate ploi la nivelul întregii țări, potrivit estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) valabile pentru intervalul 2 - 15 mai 2016, publicate luni.
Luni, 02.05.2016, 17:04
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi abundente, vânt şi ninsori la munte. Avertizarea intră în vigoare marţi, ora 9.00 şi va fi valabilă până joi la ora 21.00.
Luni, 02.05.2016, 13:03
Valorile termice se vor situa în jurul medilor climatologice specifice perioadei, cu maxime cuprinse între 15 şi 22 de grade şi minime între 2 şi 11 grade
Luni, 02.05.2016, 08:12
Valorile termice se vor situa în jurul medilor climatologice specifice perioadei, cu maxime cuprinse între 15 şi 22 de grade şi minime între 2 şi 11 grade.
Duminica, 01.05.2016, 21:58
Sunt ași în bucătărie, dar de Paște au parte de provocări la Antena 1.
Sunt ași în bucătărie, dar de Paște au parte de provocări la Antena 1. Invitați în ediția specială „Neatza cu Răzvan și Dani” din 2 mai, chefii Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu nu sunt trecuți la cratiță, ci puși să prezinte Meteo
Vineri, 29.04.2016, 11:56
Meteorologii au veşti bune pentru noi. În zilele următoare valorile termice vor fi normale pentru sfârşitul lunii aprilie. În ziua de Paşte vremea se va încălzi uşor, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 16 grade în nordul Moldovei şi pe litoral şi 23 de grade în Lunca Dunării. În unele zone din ţară vom avea înnorări temporare
Vineri, 29.04.2016, 09:25
În majoritatea zonelor, vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20...25 l/mp, în special la deal şi la munte, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Joi, 28.04.2016, 17:07
Vremea va fi caldă în București, joi și vineri, însă de sâmbătă revin ploile.
Miercuri, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi faţă de ziua anterioară în vestul ţării şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 21 de grade.
Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi faţă de intervalul precedent, informează ANM.
Marti, 26.04.2016, 18:10
În intervalul 24 aprilie, ora 14 - 26 aprilie, ora 20 , vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, va ploua temporar în toate regiunile, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp, conform ANM.
Marti, 26.04.2016, 14:00
Flavia Mihasan, frumoasa vecină de la Neatza, îţi spune cum va fi vremea în regiunile ţării.
Începem săptămâna cu vreme instabilă şi ploioasă pe aproape tot teritoriul ţării. Pănă miercuri inclusiv va fi rece pentru această dată, însă de joi soarele va deveni generos!
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă o informare meteo de ploi moderate cantitativ, răcire a vremii și precipitații mixte la munte, valabilă de duminică, ora 14,00, până marți, la ora 20,00
Sambata, 23.04.2016, 13:55
Vremea va deveni în general instabilă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi după-amiaza şi noaptea
Vineri, 22.04.2016, 16:51
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru acest sfârșit de săptămână. Potrivit acesteia, vremea se va mai încălzi dar va fi în continuare instabilă.
Vineri, 22.04.2016, 11:04
Revenim la valori termice de până la 24 de grade. Astăzi soarele va fi darnic, în timp ce ploile vor lua o mică pauză, până dumică, atunci când vremea se va schimba din nou!
După ploi torenţiale cu descărcări electrice, razele soarelui vor reveni, iar valorile termice vor remarca o creştere uşoară. Vremea se va menţine în general frumoasă, dar vor mai fi precipitaţii slabe în nord, centru şi estul ţării!
Joi, 21.04.2016, 08:54
După ploi torenţiale cu descărcări electrice, razele soarelui vor reveni, iar valorile termice vor remarca o creştere uşoară. Vremea se va menţine în general frumoasă, dar vor mai fi precipitaţii slabe în nord, centru şi estul ţării!
Vremea va continua să se răcească, mai accentuat în jumătatea de sud-est a teritoriului, unde va deveni răcoroasă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 12 şi 19 grade, iar cele minime se vor situa între 0 şi 9 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, până în jurul valorii de -3 grade, informează ANM.
Miercuri, 20.04.2016, 11:24
Veştile despre starea vremii nu sunt deloc grozave. Temperaturile vor scădea destul de mult, cerul va fi acoperit de nori, iar ploile se vor semnala în cea mai mare parte a ţării.
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru săptămâna care tocmai a început. Potrivit acesteia, după temperaturile de vară pe care le-am avut în ultimele zile, începând de astăzi vremea se...
Vremea va deveni instabilă şi se va răci în toată ţara, astfel încât valorile termice diurne se vor apropia de mediile multianuale ale acestei date, informează ANM.
Marti, 19.04.2016, 08:16
De Florii vor fi ploi serioase şi vijelii în vestul, centrul şi nordul ţării. Termometrele vor arăta între 10 şi 22 de grade, iar cel mai cald va fi în sud-est.
Luni, 18.04.2016, 19:38
Vremea va deveni instabilă şi se va răci în toată ţara, astfel încât valorile termice diurne se vor apropia de mediile multianuale ale acestei date, informează ANM
Luni, 18.04.2016, 17:51
Vremea va deveni normală pentru data din calendar, pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar valorile termice diurne nu vor mai depăși 18 - 19 grade, în timp ce pe arii extinse sunt anunțate ploi la nivelul întregii țări în perioada 24 - 26 aprilie, precum și precipitații slabe cantitativ pe 18 - 19 aprilie, potrivit estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) valabile pentru intervalul 18 aprilie - 1 mai.
Luni, 18.04.2016, 15:27
Vară în Aprilie! Temperatura maximă va ajunge până la 33 de grade Celsius! Chiar şi aşa vor fi condiţii de precipitaţii cu descărcări electrice în N-V, în centru şi nordul Moldovei!
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru săptămâna care tocmai a început. Potrivit acesteia, după temperaturile de vară pe care le-am avut în ultimele zile, începând de luni vremea se răcește semnificativ și vin ploile
Luni, 18.04.2016, 08:25
Temperaturile vor urca până la 30 de grade Celsius în mai multe regiuni din România, iar luni temepraturile vor fi specifice mijlocului verii, a declarat meteorologul Maria Tomescu pentru Mediafax.
Duminica, 17.04.2016, 10:45
Două săptămâni ne mai despart de una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor ortodocși, iar veștile despre vreme par să fie bune. Potrivit estimărilor făcute publice de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în aprilie, temperatura medie lunară a aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice, în cea mai mare parte a ţării.
Sambata, 16.04.2016, 13:07
Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, noi atenționări nowcasting Cod Galben de vânt puternic valabile în 13 județe până vineri după-amiază.
Vineri, 15.04.2016, 10:58
Ploile se vor rări, dar temperaturile vor scădea în toată țara. Nu avem niciun motiv de îngrijorare pentru că în weekend, în special duminică, vremea va deveni deosebit de caldă pentru mijlocul lunii aprilie.
Pe lângă soare, luna aprilie vine și cu ploi. Astăzi vor fi precipitații pe tot teritoriul țării, ploile vor fi însoțite de descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor depăși 10-15 l/mp, iar în zona montană 30-40 l/mp.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului valabilă începând de joi după-amiază și până vineri seară la nivelul întregii țări
Joi, 14.04.2016, 08:31
Din capricioasă și instabilă, vremea va redeveni frumoasă și caldă, chiar mai caldă decât în mod normal la această dată.
Miercuri, vremea devine mai caldă decât ar fi normal. Cerul variabil, se va înnora trecător şi, izolat, vor cădea ploi slabe, de scurtă durată, după-amiaza în regiunile nord-estice, iar spre seară în cele vestice şi de nord-vest.
Miercuri, 13.04.2016, 08:43
Hidrologii au emis, luni, o atenționare Cod portocaliu de inundații, valabilă pe afluenți ai râului Olt, de pe raza județelor Brașov și Sibiu, până la miezul nopții, precum și o atenționare Cod galben pentru șase bazine hidrografice, în vigoare până marți la prânz
Marti, 12.04.2016, 10:10
După ce ne-am răcorit un pic zilele trecute, de astăzi vremea reîncepe să se încălzească. Temperaturile vor crește și vântul va sufla în general slab și moderat.