Vinerea Mare este a cincea zi din Săptămâna Patimilor. Pentru creștini, este o zi de doliu, pentru că este ziua în care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Ce semnificaţie are această zi sfântă şi ce trebuie să facem azi, ne...
Vineri, 14.04.2017, 12:20Joia Mare este una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor. Ce tradiții și obiceiuri trebuie respectate pentru a avea parte de bine.
Joi, 13.04.2017, 10:34Cristian Mărgărit, consultan în nutriţie şi fitness, a fost invitat la Neatza cu Răzvan şi Dani. Acesta a făcut de curând o vizită în SUA şi face o paralelă între obieciurile alimentare de acolo şi stilul de consum al românilor.
Marti, 07.03.2017, 09:56De 1 martie trebuie să respectăm mai multe obiceiuri şi tradiţii ca să avem noroc tot anul. Se spune că femeia care poartă la mână mărţişorul până pe 9 martie va fi ferită de ghinioane, în această perioadă, doar dacă după aceea îl...
Miercuri, 01.03.2017, 10:09Obiceiurile străvechi au fost reînviate, aseară, de Lăsata Secului. Cu mic cu mare, localnicii din Dolj şi Alba au râs, au chiuit şi s-au desfătat cu plăcinte şi vin. S-au adunat pe dealuri şi s-au jucat cu focul. La propriu.
Luni, 27.02.2017, 07:27După divorţul de Denisa Nechifor, apoi relaţia intens mediatizată cu Bianca Drăguşanu, "Prinţul" Cristea s-a retras treptat din lumea mondenă, preferând să se ocupe de propriile afaceri.
Luni, 20.02.2017, 13:44Boboteaza este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii. Se sfinţesc toate apele şi izvoarele pământului, dar şi Aghiasma Mare prin semnul Crucii. În multe localităţi din ţară, păşirea preotului în casa gospodarilor este aşteptată cu sufletul la gură şi întâmpinată cu tot felul de obiceiuri
Vineri, 06.01.2017, 08:19Boboteaza este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii. Se sfinţesc toate apele şi izvoarele pământului, dar şi Aghiasma Mare prin semnul Crucii.
Vineri, 06.01.2017, 08:05Una dintre cele mai populare tradiții spune că în meniul de Revelion să includem neapărat peştele și boabele de struguri.
Sambata, 31.12.2016, 10:20De Crăciun, trebuie să respectăm obiceiurile, dar trebuie să ţinem cont şi de unele superstiţii.
Duminica, 25.12.2016, 15:00Iată câteva obiceiuri și tradiții de Crăciun din zona Ardealului.
Sambata, 24.12.2016, 20:50Iată câteva obiceiuri ciudate, din întreaga lume, de Revelion.
Sambata, 24.12.2016, 20:42Obiceiurile de Crăciun nu sunt la fel în întreaga lume. Dacă în România oamenii se dau peste cap să păstreze totul cât mai autentic. Ei bine, la alţii tradițiile sunt altfel.
Vineri, 23.12.2016, 19:23În noaptea de Ignat, bătrânii spun că porcul visează cuţitul. Iar în ziua ce urmează, animalele sunt sacrificate. Apoi ajung pe masa de Crăciun sub formă de sarmale, cârnaţi, caltaboşi sau alte bucate fără de care în Ziua Naşterii...
Marti, 20.12.2016, 19:38Pe 7 decembrie, Biserica ortodoxă prăznuieşte pe Sfânta Mucenita Filofteia, o sfânta de numai 12 ani. Această a trăit în sec. al XIII-lea, în sudul Dunării
Marti, 06.12.2016, 22:06Astăzi îl prăznuim pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai îndrăgiţi şi cunoscuţi sfinţi. Legenda spune că de Sfântul Nicolae este obligatoriu să fie respectate cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile din bătrâni pentru a avea spor în...
Marti, 06.12.2016, 10:59Igiena este capitolul la care românii stau îngrijorător de prost.
Luni, 05.12.2016, 09:52Seara de 5 decembrie este așteptată cu nerăbdare de copii, deoarece este seara în care știu că vor fi vizitați de Moș Nicolae, care le va lăsa un dar în ghetuțe. Darurile sunt pentru cei cuminți. Pentru copiii neascultători, Moș Nicolae are pregătită câte o nuielușă, pentru a-i atenționa să fie cuminți și ascultători.
Luni, 05.12.2016, 09:39Se spune că fetele seamănă cu taţii lor, însă se pare că Izabela, fetiţa Sânzianei Buruiană, a moştenit complet obiceiurile mămicii sale. Aşa se explică pasiunea pentru călătorii şi pentru.haine! Curioasă de mică, fetiţa vedetei...
Marti, 15.11.2016, 22:01Roxana Vancea a căzut în păcat! După ani buni, bruneta a revenit la vechile obiceiuri. Nici nu vă imaginaţi cum a fost surprinsă în plină stradă.
Luni, 14.11.2016, 17:55Pe 8 septembrie este sărbătorită nașterea Maicii Domnului, una dintre cele mai emblematice şi îndrăgite figuri feminine ale creștinătății.
Joi, 08.09.2016, 08:12Miruna și Flavia au prezentat câteva obiceiuri și tabieturi ale femeilor care sunt nevoite să se trezească dis-de-dimineață.
Miercuri, 07.09.2016, 10:11Nuntă aşa cum nu s-a mai văzut vreodată! La Vaslui, tradiţiile întrec orice imaginaţie. Mireasa a fost târâtă prin sat cu rogojina.
Marti, 23.08.2016, 20:31Una dintre cele mai mari sărbători creștine din an, Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare, este prăznuită în fiecare an la data de 15 august.
Duminica, 14.08.2016, 20:32Sfântul slăvit Proroc Ilie Tesviteanul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 20 iulie.
Marti, 19.07.2016, 08:09Creștinii din România sărbătoresc în fiecare an pe 24 iunie Sanzienele. În popor, se credea că noaptea care preceda ziua de Sânziene este una magică în care toate minunile sunt posibile.
Vineri, 24.06.2016, 08:40În ziua de Rusalii, creştinii obişnuiesc să vină la biserică şi să aducă frunze de nuc sau de tei, simboluri ale limbile de foc, că semne ale coborârii Sfântului Duh. Acestea sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor.
Duminica, 19.06.2016, 14:02Pe 21 mai, creştinii sărbătoresc Sfinţii Constantin şi Elena, "cei mai întocmai cu Apostolii". Dintre cei 1.800.634 de români care îşi serbează onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena, 640.518 sunt bărbaţi şi 1.160.116 sunt femei
Vineri, 20.05.2016, 08:48Paștele este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinilor, iar tradițiile și obiceiurile mai puțin cunoscute în zilele noastre aveu menirea de a aduce spor, noroc și ferirea toate relele.
Luni, 02.05.2016, 14:47Sâmbăta Mare este ultima zi în care se mai fac pregătiri pentru Paști. De obicei, în această zi se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiția creștină
Sambata, 30.04.2016, 08:23Vinerea Mare (Sfânta și Marea Vineri, în calendarul Bisericii Ortodoxe), ultima vineri din Postul Paștilor, este potrivit tradiției zi de post negru - nu se bea decât apă toată ziua. Există o serie de tradiții și obiceiuri ce trebuie respectate, pentru ca un credincios să beneficieze de liniște sufletească și protecție divină.
Vineri, 29.04.2016, 08:21Săptămâna mare, numită și săptămâna patimilor, este reprezentată de ultima săptămână din postul Sfintelor Paște. Totodată, săptămâna mare este săptămâna deniilor, toate zilele acestei săptămâni fiind considerate, încă de la începuturile creștinismului, mărețe și sfinte și, chiar din seara de Florii, se citesc deniile, slujbe de priveghere care se săvârșesc doar în săptămânile a cincea și a șaptea ale Postului Paștelor.
Miercuri, 27.04.2016, 08:59Mergi la sala pentru a fi în formă maximă, dar acolo este posibil să ai de-a face cu o mulţime de lucruri care să te deranjeze, de la impresia că ţi se invadează spaţiul intim, până la mirosurile neplăcute.
Marti, 19.04.2016, 10:10Buna Vestire, cunoscută şi sub numele de Blagoveştenie sau Ziua Cucului, se sărbătoreşte pe data de 25 martie a fiecărui an şi este o sărbătoare dedicată Maicii Domnului, informează Crestinortodox.ro. Această zi este legată de o serie de tradiţii şi obiceiuri specifice
Vineri, 25.03.2016, 07:47Din bătrâni se spune că Moşii-Sfinţii bat cu bâtele în pământ să gonească îngheţul, să vină căldura, dând drumul primăverii.
Miercuri, 09.03.2016, 17:14Pe 9 martie, creștinii din întreaga lume îi comemorează pe cei 40 de Mucenici din Sevastia, martirizaţi în Capadochia în timpul împăratului roman Licinius
Miercuri, 09.03.2016, 08:13Cercetătorii au stabilit care sunt obiceiurile proaste care-ți „programează” sărăcia. Unele dintre ele au o influență mare asupra stării fizice a creierului și îți „asigură” sărăcia la ușă
Luni, 07.03.2016, 18:42Data de 1 martie are o semnificație deosebită, o zi care vestește venirea primăverii. În plus, este o ocazie perfectă pentru a trimite mesaje frumoase celor dragi și iubitelor pentru că este și Mărțișorul.
Marti, 01.03.2016, 13:28Conform tradiției populare, primăvara începe cu Baba Dochia și zilele ei, cunoscute drept Zilele babei. Acestea sunt, de fapt, primele 9 sau 12 zile de la începutul lunii martie, peste care s-a suprapus sărbătoarea creștină a Sfintei Mucenițe Evdochia.
Marti, 01.03.2016, 09:31În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pentru a le aduce noroc și pentru a fi iubite. Iată cum să le cumperi în funcţie de zodia lor!
Marti, 01.03.2016, 08:51Mărţişorul, o amuletă prinsă într-un şnur alb cu roşu, este oferită persoanelor apropiate, pe 1 Martie, ca vestitor al sosirii primăverii, primind în ultimii ani, semnificaţii diverse, de la podoabă aducătoare de noroc la simbol al renaşterii naturii.
Marti, 01.03.2016, 08:44Nunta este cel mai frumos moment din viaţa unui cuplu. Cum regulile nescrise ne guvernează viaţa, este bine ştiut că trebuie să îţi alegi părinţii spirituali de îndată ce hotărăşti să faci acest pas. Naşii îţi vor fi alături cu sfaturi de fiecare dată când vei avea nevoie şi vor fi primii matori ai jurămintelor oficiale. Însă, ce alte îndatoriri au ei?
Marti, 09.02.2016, 13:00Celebritatea aduce sume uriaşe de bani în cont, iar banii aduc... fericirea! Sau depresia! Atunci când ştii că toate lucrurile pe care ţi le doreşti sunt disponibile la orice oră din zi şi din noapte intervine insuficienţa şi nemulţumirea. Deşi ne aşteptăm ca vedetele de peste ocean să colecţioneze maşini, case de lux sau bijuterii extrem de valoroase, ne-am înşelat!
Luni, 08.02.2016, 09:42Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, care are loc în ziua de 2 februarie, amintește aducerea la Templu a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfânta Fecioară Maria, la 40 de zile de la Naștere.
Luni, 01.02.2016, 11:24De Bobotează, în comuna dâmbovițeană Morteni este respectată o tradiţie unică în țară, cea a geavrelelor, obiceiul constând în împodobirea unor prăjini de aproximativ 14 metri cu batiste cusute manual de fetele nemăritate.
Miercuri, 06.01.2016, 09:34Ca să ai un an nou minunat, era musai să porți ceva roșu și ceva nou în noaptea de Revelion. De aceea, dacă ești o fire superstițioasă ori pur și simplu îți dorești un an minunat, iată de ce trebuia să ții cont.
Vineri, 01.01.2016, 11:14În mitologiile europene, vâscul are un loc cu totul aparte. Este o plantă încărcată de magie, simbol al curățeniei spirituale, al libertății și armoniei. Semn de bun augur al dragostei, apărător și protector al casei și al familiei, vâscul, căruia i se mai spune și ''creanga de aur'', este recunoscut acum drept simbol al Sărbătorilor de iarnă.
Miercuri, 23.12.2015, 09:49De multe ori când sunt brutal de direcţi, sinceri sau necomunicativi, bărbaţii sunt înţeleşi greşit de către femei. Şi asta pentru că doamnele sunt mai sensibile şi emoţionale.
Joi, 12.11.2015, 20:10Creștinii ortodocșni sunt în mare sărbătoare astăzi, pe 26 octombrie, când îl celebrează pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.
Luni, 26.10.2015, 09:04Pe 14 octombrie, credincioşii o pomenesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, în această zi fiind respectate nenumărate obiceiuri şi tradiţii interesante.
Luni, 12.10.2015, 08:24