A fost bătaie la primăria Ștefănești din Argeș. Între femei. Secretara instituției a fost luată cu ambulanță după ce a leşinat. Ar fi fost lovită, spune ea, de consiliera pe cultură și evenimente a edilului localității.
Vineri, 23.03.2018, 16:10Scandal mare la Primăria din Ştefăneşti, judeţul Argeş. Consiliera de imagine a primarului a luat-o la bătaie pe secretara primăriei, enervată fiind că aceasta nu şi-ar fi îndeplinit sarcinile. Femeia agresată e hotărâtă acum să...
Vineri, 23.03.2018, 13:30Dacă a nins abundent şi aştepţi să vină cineva pentru a-ţi curăţa maşina, faci o mare greşeală pentru că rişti amenzi usturătoare. Conducătorii auto care au un loc de parcare închiriat de la primărie au obligația să-l deszăpezească
Vineri, 23.03.2018, 08:07În 2018, aproximativ 11.000 de elevi vor fi recompensați pe măsură pentru rezultatelel lor școlare. Vorbim despre bursele în valoare de aproximativ 1,6 milioane de euro, pentru timișoreni.
Luni, 19.03.2018, 19:24Primăria Capitalei a aprobat acordarea unui ajutor în valoare de 500 de lei lunar persoanelor cu handicap care locuiesc în Bucureşti.
Luni, 05.03.2018, 18:0160.000 de lei trebuie să plătească din buzunar angajaţii unei primării din Argeş, în frunte cu edilul. Banii reprezintă contravaloarea SMS-urilor taxabile, trimise de pe telefoanele de serviciu. Mesajele au adus ansamblulului folcloric al...
Sambata, 03.03.2018, 08:56În comuna Ghilad din Timiş, elixirul tinereţii curge la robinet! Şi asta pentru că prin ţevi curge apă tratată cu ozon. Modelul este copiat din Germania şi a fost pus în practică pe foarte mulţi bani. Mai precis 1 milion 200 de mii de euro,...
Miercuri, 31.01.2018, 16:39Locuitorii din Sibiu pot sesiza tot ce îi deranjează din oraşul lor fără să bată drumul până la primărie. Printr-o aplicaţie pe telefonul mobil, 24 de ore din 24. Spre deosebire de reclamaţiile clasice, sesizările online pot fi însoţite...
Duminica, 28.01.2018, 09:01500 de euro şpagă pentru un loc de parcare în Bucureşti! Este preţul de la care începe negocierea cu angajaţii primăriilor, dacă vreţi un spaţiu de parcare pe domeniul public. Au demonstrat-o reporterii Observator, care au filmat cu o cameră ascunsă cum funcţionează mafia parcărilor.
Miercuri, 17.01.2018, 19:35Potrivit legislaţiei, tinerii care doresc să îşi construiască o casă în acest an pot primi de la stat un teren gratuit. Sunt însă câteva condiţii care trebuie respectate
Luni, 15.01.2018, 12:18Este telenovela începutului de an în showbiz, care s-ar putea numi simplu: combinări de câte trei luate câte doi. Fostul soţ i-a dat binecuvântarea cu actualul soţ, la primărie.
Miercuri, 10.01.2018, 13:56Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat acordarea unui ajutor lunar pentru familiile monoparentale.
Marti, 09.01.2018, 08:15Aşa se face că după trei zile de plimbări printr-o comună din Neamţ, ultima oprire a facut o la sediul. edililor din localitate. Pornit chiar să intre în clădire, sălbăticiunea a trebuit să facă cale întoarsă. Vizita sa a fost însă...
Marti, 05.12.2017, 07:40Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News de la Neatza cu un filmuleț amuzant despre Primăria din Pitești.
Vineri, 24.11.2017, 08:52Două mii de locuri de muncă sunt puse la bătaie de Primăria Capitalei, pentru cele 22 de companii pe care se pregăteşte să le înfiinţeze. Un târg de joburi a fost organizat special pentru aceste societăţi.
Duminica, 19.11.2017, 09:42Două mii de locuri de muncă sunt puse la bătaie de Primăria Capitalei, pentru cele 22 de companii pe care se pregăteşte să le înfiinţeze. Un târg de joburi a fost organizat special pentru aceste societăţi.
Duminica, 19.11.2017, 08:47Tinerii căsătoriţi care devin părinţi pot primi un stimulet financiar în valoare de 2.500 de lei pentru fiecare copil născut.
Vineri, 10.11.2017, 08:17O comună din Botoşani riscă să rămână fără primărie! Edilii au cumpărat sediul de la o familie, însă a achitat doar o parte din sumă. Între timp, însă, cei doi soţi au decis să divorţeze. Dar partajul nu se poate face până când...
Miercuri, 08.11.2017, 16:272000 de oameni au mers astăzi în faţa primăriei din Iaşi. Cer ca autostrada Ungheni - Iaşi - Târgu Mureş să fie construită, aşa cum li s-a promis. Protestatarii sunt nemulţumiţi că politicienii şi-au asumat în Parlament această...
Sambata, 04.11.2017, 19:42Vincenzo a luat o decizie uimitoare! Nimeni nu se aștepta ca soțul Antoniei să renunțe la procesul intentat primăriei Capitalei.
Vineri, 03.11.2017, 10:11Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat marţi acordarea unui ajutor social de până la 1.200 de lei pentru familiile monoparentale, solicitanţii putând depune documentele necesare în vederea obţinerii banilor începând cu data de 4 decembrie.
Miercuri, 01.11.2017, 08:04Familiile monoparentale nevoiaşe din Bucureşti, cu unul sau mai mulţi copii, vor primi ajutoare lunare, de la primărie, între 200 şi 1.200 de lei. Cu o condiţie, însă. Venitul mediu lunar pe membru de familie să fie până în 530 de lei.
Marti, 31.10.2017, 19:28Persoanele cu venituri lunare mici pot solicita de la primărie acordarea unui ajutor de încălzire pe timpul iernii. Una dintre principalele condiţii pentru acordarea ajutorului este cunatumul veniturilor solicitantului
Sambata, 28.10.2017, 12:15Valoarea indemnizaţiei ar varia în funcţie de numărul de copii din familia monoparentală. Mai exact, un părinte singur care are doar un copil, iar veniturile din casă nu depăşesc 200 de lei de persoană, va primi de la municipalitate trei sute de lei pe lună.
Joi, 26.10.2017, 20:16Valoarea indemnizaţiei ar varia în funcţie de numărul de copii din familia monoparentală. Mai exact, un părinte singur care are doar un copil, iar veniturile din casă nu depăşesc două sute de lei de persoană, va primi de la municipalitate...
Joi, 26.10.2017, 19:34În Ploieşti, cel puţin, acolo unde administraţia ar trebui să acorde 12 mii de burse, edilii au găsit o soluţie de fugă. Plătesc mai întâi bursele sociale, pentru simplul motiv că olimpicilor ar trebui să le ajungă diplomele.
Luni, 16.10.2017, 16:21S-au aruncat la salarii mari, dar s-au întins mai mult decât era plapuma. Aşa se face că mai multe primării din ţară sunt aproape de faliment. Nu mai au cu ce să plătească facturile ori lemnele de foc
Miercuri, 11.10.2017, 19:25Fosta secretară a unei primării din judeţul Satu Mare se poate lăuda că a avut un salariu mai mare decât cel al preşedintelui României! Lunar, femeia reuşea să-şi adjudece un venit care putea ajunge şi la 29 de mii de lei.
Miercuri, 11.10.2017, 16:24Liga a 4-a e plină de nume celebre din fotbalul românesc, iar FRF şi AMFB vor să schimbe regulamentul pentru a le ajuta, în special, pe CSA Steaua şi Academia Rapid. În acest moment, din liga a patra spre liga a...
Marti, 29.08.2017, 11:01Primăria Capitalei anunţă că suprafaţa de joc de pe Arena Naţională va fi schimbată în următoarele trei zile cu un gazon nou, produs în România, actualul fiind deteriorat din cauza caniculei şi a numeroaselor meciuri care...
Luni, 14.08.2017, 16:51Un angajat al Primăriei din Tg. Jiu a comis o gafă incredibilă! În condiţiile în care nimeni nu mai are voie să atingă sau să se fotografieze lângă operele lui Brâncuşi, funcţionarul public s-a gândit că nu va fi o problemă atât de...
Marti, 01.08.2017, 16:27Localnicii din comuna argeşeană Băbana au fost premiaţi la concursul "Şi tu poţi fi gospodar". Oamenii au concurat cu animalele crescute, cu grădinile de legume, dar și cu florile. Despre cei care au primit aur va vorbi toată comuna până...
Vineri, 21.07.2017, 13:35Un bărbat de 33 de ani a bătut doi poliţişti locali chiar în Primăria Arad şi a devastat un salon de masaj din aproipere. Martorii bănuiesc că omul era sub influenţa unor substanţe interzise.
Vineri, 14.07.2017, 19:14Prima primărie cu grătar din România a apărut într-o comună argeşeană. Acolo, edilul a ridicat cu propriile mâini, spune el, un grătar pentru angajaţi. Astăzi, o echipă Observator a mers să vadă minunea şi să stea stea de vorbă cu...
Joi, 13.07.2017, 19:25De fapt, chiar mai mult decât atât. Le-a construit oamenilor grătar şi foişor chiar în curtea instituţiei. L-ar fi făcut, spune el, din salariul său, ca cei cu care lucrează să mănânce în linişte şi să aibă un loc unde să dea petreceri de ziua lor. Reacţiile localnicilor sunt însă împărţite
Joi, 13.07.2017, 13:55De fapt, chiar mai mult decât atât. Le-a construit oamenilor grătar şi foişor chiar în curtea instituţiei. L-ar fi făcut, spune el, din salariul său, ca cei cu care lucrează să mănânce în linişte şi să aibă un loc unde să dea...
Joi, 13.07.2017, 13:30Consilierii locali ai Sectorului 1 din partea USR şi PNL s-au opus în şedinţa ordinară de vineri propunerii primarului Dan Tudorache de înfiinţare a unei comisii care să analizeze posibilitatea finanţării FC Rapid. Proiectul...
Vineri, 30.06.2017, 16:38Un număr de 5.000 de persoane vor beneficia de vouchere în valoare de 500 de lei pentru a putea achiziționa biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice și dispozitive de tip Segway/Ninebot, conform unui proiect adoptat, vineri, de Consiliului General al Municipiului București, cu 28 de voturi pentru, 6 împotrivă și 5 abțineri.
Vineri, 30.06.2017, 11:14Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a înaintat Consiliului Local un proiect de hotărâre ce îşi propune renaşterea echipei de fotbal Rapid, cu sprijinul administraţiei locale. Consilierii locali vor dezbate, vineri,...
Joi, 29.06.2017, 17:36Teme-te de Primărie, mai ales atunci când îţi face daruri! Acesta ar trebui să fie sloganul pe care ar trebui să-l adopte locatarii blocurilor din Galaţi. În urmă cu 4 ani, edilii le-au oferit fire de hibiscus pe care să le planteze în faţa...
Miercuri, 21.06.2017, 16:41De fapt, oamenii au încercat să-şi păstreze locul la coadă încă de sâmbătă. Timp de 24 de ore din 24, şi-au ţinut unul altuia rândul. Şi asta pentru că principiul de alegere este: "primul venit, primul servit" Şi nu, locul de parcare nu...
Miercuri, 26.04.2017, 13:34Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, miercuri, noul Plan de Mobilitate Urbană Durabilă 2016 – 2030 (PMUD), un document strategic care propune o viziune coerentă de dezvoltare în regiunea Bucureşti-Ilfov.
Joi, 30.03.2017, 19:00O consilieră l-a acuzat pe viceprimar că ar fi jignit-o. Ea susţine că edilul ar fi folosit cuvinte dure, precum. "prostituată". Primarul general a calmat spiritele rearanjând consilierii în bănci.
Joi, 30.03.2017, 07:50Daune morale şi materiale pentru că a stricat imaginea instituţiei când a fost pus sub acuzare în dosarul Colectiv. În urmă cu un an, Piedone a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul Colectiv pentru două infracţiuni de abuz...
Joi, 23.03.2017, 13:53ntr-un oraş mare, dacă se pensionează un poştaş, nu e mare tragedie! Însă, atunci când se pensionează unicul poştaş dintr-o comună, e jale. Şi asta pentru că oamenii trebuie să stea la coadă, la poştă, pentru pensii sau alocaţii...
Luni, 20.03.2017, 16:27Imagini revoltatoare au fost filmate într-o localitate din Dolj! Un bărbat a stat căzut pe un trotuar, chiar în faţa Primăriei, aproape o jumătate de oră, fără că cineva să-i dea o mână de ajutor. Omului îi...
Vineri, 03.03.2017, 17:00Imagini revoltatoare au fost filmate într-o localitate din Dolj! Un bărbat a stat căzut pe un trotuar, chiar în faţa Primăriei, aproape o jumătate de oră, fără că cineva să-i dea o mână de ajutor. Omului îi venise rău şi, pentru că...
Vineri, 03.03.2017, 16:22Buldozerele au intrat într-un loc de joacă, printre zeci de copii. Părinţii şi cei mici încercau să-şi apere parcul, retrocedat de primărie. Suprafaţa verde dintre blocuri nu a scăpat de drujbele muncitorilor.
Miercuri, 01.03.2017, 19:40Bucureştiul îşi caută un nou logo. Primăria Capitalei a lansat o competiţie la care pot participa toţi bucureştenii.
Miercuri, 01.03.2017, 08:11Bucureştiul îşi caută un nou logo. Primăria Capitalei a lansat o competiţie la care pot participa toţi bucureştenii. Câştigătorul va primi 50 de mii de lei, pentru ideea lui. Startul competiţie se va da pe 20 martie, iar doritorii vor putea...
Marti, 28.02.2017, 19:39