Un puternic incendiu a afectat vineri o clădire din localitatea germană Bergkamen, în care locuiau şi români, 33 de persoane fiind spitalizate, 7 în stare gravă, anunţă MAE, care precizează că verifică dacă printre victime există şi cetăţeni români.
Vineri, 01.12.2017, 16:33
Dacă-i sărbătoare, e şi mâncare tradiţională. Iar fasolea cu cârnaţi nu puteau lipsi din meniul românilor. Ceaune întregi au fost pregătite, destule cât să-i sature pe pofticioşii care au stat minute bune la coadă.
Vineri, 01.12.2017, 16:17
Şi în restul ţării, mii de oameni au intonat imnul naţional - cei mici cu steaguri tricolore în mână, veteranii cu lacrimi în ochi, într-un moment extrem de emoţionant pentru ei. Parada militară s-a desfăşurat în aplaudele românilor...
Vineri, 01.12.2017, 16:14
Ziua de 1 Decembrie simbolizează Ziua Națională a României. A fost stabilită drept sărbătoare națională recent, pe 31 iulie 1990. Până la acea dată, România a avut mai multe zile naționale.
Peste 150 de mii de oameni au ajuns, după un drum lung şi aglomerat, în staţiunile montane. Şi, odată sosiţi la destinaţie, au întins mese bogate, cu bucate tradiţionale şi s-au încălzit cu un păhărel de pălincă. Şi pe pârtii a fost...
Vineri, 01.12.2017, 07:31
Pentru prima dată în ultimii ani, în municipiul Alba Iulia, cunoscut ca "Orașul Marii Uniri", nu va mai fi organizată o paradă militară de Ziua Națională a României, urmând ca în 1 Decembrie să aibă loc doar o defilare, la care vor participa în jur de 300 - 400 de militari, cu tehnică ușoară, și un elicopter SMURD.
Joi, 30.11.2017, 15:17
Carla's Dreams a oferit un super interviu despre piesele următoare, dar și despre cum este privit proiectul lor de români, dar și de cei din străinătate!
Carla's Dreams a oferit un super interviu despre piesele următoare, dar și despre cum este privit proiectul lor de români, dar și de cei din străinătate.
Joi, 30.11.2017, 09:33
Printre cei peste 700.000 de români care îşi serbează ziua de nume de Sfântul Andrei se numără şi câţiva cântăreţi
Joi, 30.11.2017, 08:59
Cel puţin 40 de focuri de armă au fost trase asupra imobilului, la câteva ore după ce două maşini fuseseră incendiate. Din fericire nimeni nu a fost rănit. Ţinta atacului pare să fi fost un locatar român, proprietarul uneia din maşinile...
Miercuri, 29.11.2017, 07:38
Exodul părinţilor peste hotare a lăsat singuri un sfert de milion de copii. În timp ce românii au plecat în masă pentru un viitor mai bun, copiii lor cresc alături de celelalte rude, visând la mama şi la tata.
Marti, 28.11.2017, 19:37
După lei, euro şi dolari, o nouă monedă îşi face loc în portofelele românilor. O sută de mii de conaţionali au descoperit Bitcoin. Şi mulţi s-au îmbogăţit din asta.
Marti, 28.11.2017, 19:34
Echipele de seniori şi juniori ale României au obţinut patru medalii de aur şi trei de bronz la ediţia 2017 a Turneului Internaţional de Informatică Shumen din Bulgaria. Medaliile de aur au fost adjudecate de către lotul de seniori, au cărui componenţi provin din Câmpulung Muscel, Vaslui, Brăila şi Bucureşti.
Luni, 27.11.2017, 16:09
De la puşti de doar câţiva ani până la bătrâni care abia îşi duc traiul de la o pensie la alta! Au îndurat frigul şi ploaia rece pentru a-şi apăra dreptul la un trai decent! Pentru un viitor mai bun şi o guvernare corectă a ieşit,...
Luni, 27.11.2017, 07:21
Deputatul PSD, Mihai Weber, a iniţiat o propunere legislativă prin care dorește ca poliţiştii şi cadrele militare să poată utiliza suma compensatorie ce li se acordă acestora pentru chirie şi pentru achitarea ratei pentru achiziţia unei locuinţe.
Duminica, 26.11.2017, 11:39
Un microbuz înmatriculat în România, plin cu pasageri, a intrat în colizune cu un autocar înmatriculat în ţara vecină.
Duminica, 26.11.2017, 08:58
Un microbuz înmatriculat în România, plin cu pasageri, a intrat în colizune cu un autocar înmatriculat în ţara vecină. Pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate a fost nevoie de intervenţia echipajelor maghiare de descarcerare.
Duminica, 26.11.2017, 08:35
Trei indivizi au comis nu mai puţin de 70 de jafuri în ultimele două luni, iar prejudiciul se ridică la 100.000 de euro. Hoţii vizau de la magazine şi sedii ale unor afaceri până la şcoli şi grădiniţe. În cele din urmă, aceştia au fost...
Vineri, 24.11.2017, 07:26
În prag de iarnă, aleşii mai fac un pas către legea care le-ar putea interzice românilor să se debranşeze de la sistemul central de încălzire. Proiectul de lege e acum în mâinile deputaţilor. Iar facturile la...
Marti, 21.11.2017, 20:35
În prag de iarnă, aleşii mai fac un pas către legea care le-ar putea interzice românilor să se debranşeze de la sistemul central de încălzire. Proiectul de lege e acum în mâinile deputaţilor. Iar facturile la căldură ar putea exploda de...
Marti, 21.11.2017, 19:32
De sărbători vom mânca tradiţional din. import. De la condimente până la legume, fructe sau carne, toate produsele de pe masa de Crăciun vor fi gătite cu ingrendiente importate. O recunosc şi unii comercianţi, care dau şi un exemplu:...
Marti, 21.11.2017, 19:17
Avem cei mai mulţi copii săraci din toată Europa. O spun statisticile internaţionale, chiar astăzi, de Ziua Mondială a Drepturilor Copiilor. Aproape jumătate dintre minorii din ţara noastră trăiesc la limita sărăciei, în case mici şi...
Luni, 20.11.2017, 19:42
În faţa infecţiilor, medicii nu mai au arme. Pentru că antibioticele luate în exces îşi pierd în timp efectul. Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere măsuri urgente pentru stoparea fenomenului care omoară pacienţii cu zile.
Luni, 20.11.2017, 19:40
În prag de iarnă, românii își fac tot mai multe griji în privința prețului la căldură și electricitate! Recent, ministrul energiei a făcut anunțul pe care toți l-am așteptat cu sufletul la gură!
Luni, 20.11.2017, 16:26
Ministrul energiei asigură că România s-a pregătit pentru cel mai negru scenariu, în această iarnă! Toma Petcu spune că sunt stocuri suficiente de combustibili, iar românii NU vor plăti mai mult pentru căldură şi electricitate, nici în...
Luni, 20.11.2017, 16:10
Nu au fost proteste de mare amploare însă scandările par să fie din ce în ce mai tăioase. Oamenii cer demisia lui Liviu Dragnea şi o guvernare schimbată radical. Cu pancarte şi. speranţă, protestatarii spun că nu vor renunţa până nu vor...
Luni, 20.11.2017, 07:34
Românii au cheltuit o avere, de Black Friday. Peste 200 de milioane de euro au scos din buzunare. Sunt încasări record, aproape duble faţă de anul trecut. E drept, aproape jumătate din cumpături s-au făcut pe datorie.
Sambata, 18.11.2017, 19:28
Din luna iunie şi până acum, mai exact. Incertitudinea şi frica generată de ieşirea Regatului din Uniunea europeană i-a făcut să revină în ţară. 361.000 de români mai sunt stabiliţi, potrivit celor mai recente statistici, în Regat. Iar...
Joi, 16.11.2017, 13:23
Este oficia! Românii care călătoresc în Canada nu mai au nevoie de vize. De la 1 decembrie, acestea vor fi eliminate.
Miercuri, 15.11.2017, 15:32
Indicele ROBOR, cel care stabileşte valoarea ratelor la creditele cu dobândă variabilă a atins astăzi un nou maxim al ultimilor 3 ani.
Miercuri, 15.11.2017, 13:49
De la 1 decembrie, acestea vor fi eliminate. Există, însă, o singură condiţie care trebuie respectată. Românii nu au voie să stea mai mult de şase luni pe teritoriul statului nord-american. Ministerul de Externe de la Bucureşti a anunţat...
Miercuri, 15.11.2017, 13:45
Indicele ROBOR, cel care stabileşte valoarea ratelor la creditele cu dobândă variabilă a atins astăzi un nou maxim al ultimilor 3 ani.
Miercuri, 15.11.2017, 13:21
În ultima perioadă, tot mai mulţi români s-au plâns de faptul că au primit apeluri telefonice de la numere cu prefix ale unor țări străine, unele africane, dar și din alte zone.
Marti, 14.11.2017, 20:08
Yvette Larsson, o suedeză în vârstă de 42 de ani, s-a îndrăgostit iremediabil de România, după ce, în urmaă cu 29 de an, și-a petrecut vacanța alaături de familie pe litoralul. Și a revenit, dornică să promoveze frumusețea plaiurile mioritice
Marti, 14.11.2017, 08:59
Un tată şi-a ucis fetiţa de doar 2 ani şi apoi a încercat să se sinucidă. Individul a supravieţuit şi a fost transportat de urgenţă la spital. Ulterior, a fost reţinut. Vă avertizăm urmează detalii care vă pot afecta emoţional.
Luni, 13.11.2017, 13:39
Sophia, un robot construit la Hong Kong, a primit cetățenie în Arabia Saudită. Ce părere mai au românii.
În mai puţin de o lună, începe goana după cel mai frumos brad de Crăciun! Pepinierele sunt pregătite cu soiuri alese şi îşi aşteaptă clienţii cu oferte pentru toate buzunarele. Însă pomii de Crăciun autohtoni sunt din ce în ce mai...
Sambata, 11.11.2017, 19:32
Mult nu mai e și românii vor avea o nouă minivacanţă, cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Aceştia vor fi liberi din 29 noiembrie până în 3 decembrie.
Sambata, 11.11.2017, 11:55
Românii ar putea fi spionaţi în propria casă. Nu de agenţi, ci de electrocasnicele inteligente pe care le-au cumpărat ca să îşi uşureze viaţa.
Vineri, 10.11.2017, 20:20
Românii ar putea fi spionaţi în propria casă. Nu de agenţi, ci de electrocasnicele inteligente pe care le-au cumpărat ca să îşi uşureze viaţa. Un spion s-ar putea ascunde chiar în televizor. Un român chiar a descoperit că una dintre cele...
Vineri, 10.11.2017, 19:50
În România, preţurile cresc într-o lună cât într-un an. De la mâncare şi carburanţi, până la rate şi facturi, TOTUL este mai scump faţă de luna trecută. Din magazine, românii pleacă fie cu plasele mai goale, fie cu o gaură în portofel
Vineri, 10.11.2017, 19:32
Toţi patronii îşi recalculează bugetele, însă majoritatea nu au posibilitatea să mărească salariul brut, astfel încât angajaţii să nu primească mai puţin bani. Pierderi sigure vor fi, însă, pentru cei care lucrează în IT.
Vineri, 10.11.2017, 13:16
Potrivit noului Cod Fiscal, românii plecaţi în străinătate care şi-au păstrat rezidenta fiscală în România vor fi nevoiţi să plătească o taxă lunară în valoare de 67 de lei.
Vineri, 10.11.2017, 10:07
A trecut "Miercurea neagră" a economiei româneşti, începe haosul. Se recalculează toate bugetele. Unii patroni au spus deja că nu vor avea bani pentru a mări salariile brute, astfel încât salariaţii să rămână cu aceiaşi bani.
Joi, 09.11.2017, 19:30
20 de mii de români s-ar putea trezi fără bani pe carduri, după ce au vrut să câştige bilete gratuite de avion. E ultima performanţă a hackerilor care au profitat de ofertele companiilor aeriene de Black Friday ca să le înşele clienţii.
Joi, 09.11.2017, 19:27
A trecut "Miercurea neagră" a economiei româneşti, începe haosul. Se recalculează toate bugetele. Unii patroni au spus deja că nu vor avea bani pentru a mări salariile brute, astfel încât salariaţii să rămână cu aceiaşi bani.
Joi, 09.11.2017, 19:22
Sute de oameni care au nevoie de imunoglobulină riscă să rămână imobilizaţi la pat sau chiar mai rău, dacă nu-şi primesc la timp tratamentul! Numai că acesta lipseşte de aproape trei luni.
Joi, 09.11.2017, 16:20
De la 1 ianuarie intră în vigoare controversatele măsuri ce schimbă codul fiscal, în ciuda criticilor aduse de sindicate şi patronate.
Joi, 09.11.2017, 08:30
Piaţa acestui segment dar şi avantajele sale au fost temele unei mese rotunde organizate la Salonul Auto Bucureşti. Sâmbătă, la cel mai mare eveniment auto, un inventator român va fi premiat cu 10.000 de lei la concursul organizat de Fundaţia...
Joi, 09.11.2017, 07:48
În Piaţa Victoriei, nemulţumiţi, oamenii au stat până târziu la protest. Se tem că le vor scădea salariile, vor creşte ratele şi facturile. Decizia guvernanţilor a fost contestată şi la Constanţa.
Joi, 09.11.2017, 07:30