Antena Căutare

Articole despre sarbatori

Anica, în căutarea marii iubiri: "Noi, cei singuri, ne mințim, în permanență, că suntem fericiți, dar când vin sărbătorile, e groaznic"

Anica, în căutarea marii iubiri: "Noi, cei singuri, ne mințim, în permanență, că suntem fericiți, dar când vin sărbătorile, e groaznic"

Casa este primitoare și liniștită, dar Anica este plină de viață, chiar dacă a fost greu încercată.

Luni, 18.06.2018, 18:58
Sfinții Împărați Constantin și Elena. Tradiții și obiceiuri pe 21 mai

Sfinții Împărați Constantin și Elena. Tradiții și obiceiuri pe 21 mai

Constantin și mama sa Elena sunt sarbatoriti atat de biserica ortodoxa, cât și de cea catolica pe 21 mai. Cei doi sunt considerati mari aparatori ai crestinatatii, fiind cei datorita carora crestinismul a devenit religie permisa, oprind jertfele sangeroase in numele credintei.

Duminica, 20.05.2018, 11:38
Rusalii 2018. Tradiții și obiceiuri de ziua Ielelor

Rusalii 2018. Tradiții și obiceiuri de ziua Ielelor

Rusaliile, Ielele sau Pogorarea Duhului Sfant, este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine, care se serbeaza la 10 zile după Inaltare sau 50 de zile dupa Sfintele Pasti. Aceasta sarbatoare este una plina de superstitii, superstitii care i-au ghidat pe oameni inca din cele mai vechi timpuri.

Joi, 03.05.2018, 09:50
De ce a stat Marina Voica singură de Paște

De ce a stat Marina Voica singură de Paște

Mergem direct la Breaza, acasă la doamna muzicii româneşti. Marina Voica a petrecut sărbătorile singură, dar nu se plictiseşte deloc. Ne povesteşte chiar ea cu ce îşi ocupă timpul.

Marti, 10.04.2018, 13:33
Exercițiile care te ajută să slăbești după sărbători

Exercițiile care te ajută să slăbești după sărbători

Încearcă să te antrenezi și tu singură acasă. Iată care sunt exercițiile care te ajută să slăbești după sărbători.

Marti, 10.04.2018, 10:33
Tavi Clonda și Gabriela Cristea, primul Paște cu Victoria

Tavi Clonda și Gabriela Cristea, primul Paște cu Victoria

Aşa arată o familie fericită! Gabi Cristea şi Tavi Clonda au petrecut primul Paşte alături de micuţa Victoria. Şi nu doar atât!

Luni, 09.04.2018, 19:56
Familia Sînă-Serea, sărbători în familie. Vedeta a gătit pentru apropiați

Familia Sînă-Serea, sărbători în familie. Vedeta a gătit pentru apropiați

Anca Serea a petrecut sărbătorile pascale aşa cum se cuvine! Mama eroină s-a pregătit intens pentru masa de Paşte şi a gătit dis-de-dimineaţă bucate care mai de care.

Luni, 09.04.2018, 19:52
Cura de detoxifieri, sfântă după sărbători

Cura de detoxifieri, sfântă după sărbători

Cine n-are timp pentru mişcare poate începe lupta pentru o siluetă subţire. în bucătărie. Cum să dai jos două kilograme în trei zile? Este întrebarea la care nutriţioniştii au găsit răspuns. După preparatele bogate în calorii de la...

Luni, 09.04.2018, 19:34
Dorian Popa dă jos cozonacii și drobul

Dorian Popa dă jos cozonacii și drobul

Domnilor, vreţi muşchi ca ai lui Dorian Popa? Să ştiţi că nu este deloc simplu şi credeţi-mă, un trup de invidiat cere multe sacrificii. De exemplu, nu contează că e luni, marţi, miercuri sau ziua de Paşte

Luni, 09.04.2018, 15:57
Julie Mayaya vorbește despre sărbători și concerte

Julie Mayaya vorbește despre sărbători și concerte

Julie Mayaya vorbește despre cum își petrece sărbătorile de Paște. Vedeta susține că pregătește numeroase concerte.

Duminica, 08.04.2018, 11:50
Învață ce make-up să îți facă dacă ieși în oraș de Paște, după slujbă. „Se merge pe varianta unui machiaj natural, diafan!”

Învață ce make-up să îți facă dacă ieși în oraș de Paște, după slujbă. „Se merge pe varianta unui machiaj natural, diafan!”

Raluca Paraschiv, make-up artist, realizează un machiaj simplu, dar de efect pentru perioada sărbătorilor. După slujba de Înviere, poți să ieși cu prietenii sau... să te pregătești pentru a doua zi, când va fi o reuniune a familiei.

Sambata, 07.04.2018, 17:36
Învață ce make-up să îți facă dacă ieși în oraș de Paște

Învață ce make-up să îți facă dacă ieși în oraș de Paște

Raluca Paraschiv, make-up artist, realizează un machiaj simplu, dar de efect pentru perioada sărbătorilor.

Sambata, 07.04.2018, 12:15
Gheorghe Turda, paște fără iubirea vieții lui: ”Întotdeauna știam că primim cadori și haine noi de Paște”

Gheorghe Turda, paște fără iubirea vieții lui: ”Întotdeauna știam că primim cadori și haine noi de Paște”

Cântărețul Gheorghe Turda vorbește despre sărbătorile de Paște. Artistul povestește despre tatăl sau și despre numeroase momente frumoase din viață.

Sambata, 07.04.2018, 11:36
Cele mai bune bucate la târgul de Paște din Capitală. Cele mai inedite idei de cadouri pentru Paște

Cele mai bune bucate la târgul de Paște din Capitală. Cele mai inedite idei de cadouri pentru Paște

A început deja mini-vacanţa de sărbători, iar bucureştenii s-au strâns, cu mic cu mare, la Târgul de Paşte, din Parcul Herăstrău. Pentru cei mari, comercianţii au pregătit bucate care mai de care, însă nici cei mici nu au fost neglijaţi.

Vineri, 06.04.2018, 13:36
A trăit într-o viață cât alții în 10. Monica Tatoiu, poveste de viață fascinantă

A trăit într-o viață cât alții în 10. Monica Tatoiu, poveste de viață fascinantă

Monica Tatoiu vorbește despre povestea ei de viață. Vedeta vorbește despre sărbătorile de Paște și tradițiile din această perioadă

Vineri, 06.04.2018, 12:19
Sărbători triste pentru Catrinel Sandu: ”Un an de zile am plâns de mi-au ieșit ochii din cap”

Sărbători triste pentru Catrinel Sandu: ”Un an de zile am plâns de mi-au ieșit ochii din cap”

Sărbători triste pentru Catrinel Sandu! Nu doar din cauza divorţului, vedeta se confruntă cu o altă problemă

Vineri, 06.04.2018, 09:33
Sezon deschis pentru hoții din locuințe

Sezon deschis pentru hoții din locuințe

Vin sărbătorile şi se deschide sezonul pentru hoţii din locuinţe. În fiecare zi, doar în Capitala României, sunt sparte cinci case. Poliţiştii sunt în alertă, dar spun că şi noi trebuie să ne luăm măsuri.

Vineri, 06.04.2018, 08:04
Gafă colosală făcută de Poliția Română! În loc de urări pentru Paște, românii au avut parte de o surpriză uriașă!

Gafă colosală făcută de Poliția Română! În loc de urări pentru Paște, românii au avut parte de o surpriză uriașă!

Surpriză nu tocmai plăcută din partea Ministerului de Interne! Într-un comunicat emis recent, oficialii Poliției Române au încurcat sărbătoarea Paștelui cu...altă urare!

Joi, 05.04.2018, 19:40
MAI a încurcat sărbătorile! Ni s-a urat să ne bucurăm de liniştea Crăciunului!

MAI a încurcat sărbătorile! Ni s-a urat să ne bucurăm de liniştea Crăciunului!

În timp ce tot românul se pregăteşte de Paşte, de la Poliţie ni s-a urat să ne bucurăm de liniştea Crăciunului.

Joi, 05.04.2018, 19:30
Veste excelentă, înainte de Sărbători! Bucureștenii primesc ajutoare finaciare, de până la 11.000 de lei. Ce condiții trebuie să îndeplinești

Veste excelentă, înainte de Sărbători! Bucureștenii primesc ajutoare finaciare, de până la 11.000 de lei. Ce condiții trebuie să îndeplinești

Primăria Capitalei susţine că până în prezent a acordat stimulente în valoare de 135.604.500 de lei familiilor nou constituite, celor cu nou-născuţi, monoparentale şi copiilor sau adulţilor cu handicap, iar de această măsură au beneficiat peste 60.000 de beneficiari.

Miercuri, 04.04.2018, 13:32
Paștele și semnificația numerologică. Formula care te ajută să-ți afli luna personală

Paștele și semnificația numerologică. Formula care te ajută să-ți afli luna personală

Numerologul Cristina Udrescu vorbește despre semnificația sărbătorilor pascale din punct de vedere numerologic/

Miercuri, 04.04.2018, 11:58
Cum e vremea de Paște și în Săptămâna Luminată! Prognoză meteo cu mari surprize

Cum e vremea de Paște și în Săptămâna Luminată! Prognoză meteo cu mari surprize

Vremea de Paste sau in Saptamana Luminata aduce mari surprize. ANM a publicat prognoza meteo pentru intervalul de timp 2 – 15 aprilie

Marti, 03.04.2018, 18:17
Nicoleta Luciu pregătește pască raw vegan. Vedeta avut un profesor bun care a învățat-o toți pașii

Nicoleta Luciu pregătește pască raw vegan. Vedeta avut un profesor bun care a învățat-o toți pașii

Nicoleta Luciu se pregăteşte intens pentru sărbătorile de Paşte şi a învăţat cum să facă pască în manieră raw vegan.

Marti, 03.04.2018, 09:26
Sărbători pe datorie! Sute de mii de români îşi vor cumpăra alimentele pentru masa de Paşti după ce trec pe la... casele de amanet

Sărbători pe datorie! Sute de mii de români îşi vor cumpăra alimentele pentru masa de Paşti după ce trec pe la... casele de amanet

Pentru a evita creditele bancare, mulţi renunță la telefoanele sau tabletele personale, ca să își asigure masa de Paște. La CAR-uri, pensionarii au făcut împrumuturi şi pentru 15 lei.

Marti, 03.04.2018, 08:45
Ciocolata de lux, preferată de Paște

Ciocolata de lux, preferată de Paște

Românii şi-au rafinat gusturile în materie de dulciuri, iar asta se vede cel mai bine în apropierea sărbătorilor! Ciocolata belgiană, franţuzească sau chiar telegramele dulci au luat locul clasicelor tablete de ciocolată.

Joi, 29.03.2018, 19:38
Unde îşi va petrece sărbătorile Marina Almăşan cu iubitul ei milionar

Unde îşi va petrece sărbătorile Marina Almăşan cu iubitul ei milionar

Marina Almăşan ne-a dezvăluit unde îşi va petrece sărbătorile. De fapt, prezentatoarea ne-a dezvăluit locul secret unde petrece an de an cu iubitul ei milionar.

Miercuri, 28.03.2018, 14:26
Veste uriașă! Zile libere plătite de stat. Românii stau acasă și primesc bani

Veste uriașă! Zile libere plătite de stat. Românii stau acasă și primesc bani

În 2018, angajaţii din România care lucrează cu program normal de lucru vor avea în total 15 zile libere de sărbători legale.

Luni, 26.03.2018, 08:39
Miracolul sărbătorilor există! O familie din județul Iași a primit o casă nouă

Miracolul sărbătorilor există! O familie din județul Iași a primit o casă nouă

Miracolul sărbătorilor există. Este cel făcut de oameni pentru alţi oameni. De această dată l-a simţit o familie din judeţul Iaşi. Cu două săptămâni înainte de Paşte, trei copii şi părinţii lor au primit un dar la care nici măcar nu...

Duminica, 25.03.2018, 13:23
Vedetele și postul

Vedetele și postul

Cu toţii ştim că majoritatea artiştilor au cel mai încărcat program de sărbători. Şi fiindcă suntem în pragul Paştelui am fost foarte curioşi să aflăm cum vor petrece vedetele noastre… noaptea Învierii? Dar mai ales…câte dintre...

Vineri, 23.03.2018, 08:05
9 MARTIE 2018, cea mai FATIDICĂ din an! Mormintele și Porțile Raiului se deschid și...

9 MARTIE 2018, cea mai FATIDICĂ din an! Mormintele și Porțile Raiului se deschid și...

Traditii si superstitii de Sfintii 40 de MUcenici.

Joi, 08.03.2018, 20:26
Scapă rapid de grăsimea uscată depusă în cuptor! Trucuri simple, ce te ajută să ai un aragaz curat și parfumat

Scapă rapid de grăsimea uscată depusă în cuptor! Trucuri simple, ce te ajută să ai un aragaz curat și parfumat

Ai schimbat perdelele, lenjeriile de pat, ai făcut curat în bucătărie, însă…cum rămâne cu grăsimea depusă în cuptor? Ei bine, nu-ți mai fă griji, căci îți propunem câteva trucuri simple.

Duminica, 18.02.2018, 13:51
Preparat recomandat după perioada sărbătorilor. Dorada pregătită la foc de lemn cu măsline și anason

Preparat recomandat după perioada sărbătorilor. Dorada pregătită la foc de lemn cu măsline și anason

Vlăduţ și chef Leon au pregătit un preparat care conţine dorada de Kavalla cu măsline și anason, roșii, lămâie, dar şi alte ingrediente delicioase.

Vineri, 12.01.2018, 08:14
Cum să-ți revii în formă după mesele bogate de sărbători

Cum să-ți revii în formă după mesele bogate de sărbători

Ruxandra Luca a venit la "Prietenii de la 11" și a prezentat cum să-ți revii în formă după mesele bogate de sărbători.

Joi, 11.01.2018, 11:38
Prinţul Harry şi logodnica sa Meghan Markle şi-au încheiat vacanţa de sărbători şi au reluat ieşirile oficiale

Prinţul Harry şi logodnica sa Meghan Markle şi-au încheiat vacanţa de sărbători şi au reluat ieşirile oficiale

Cei doi au vizitat un post de radio pentru tineret, într-un fost "cartier fierbinte" al Londrei. Au fost întâmpinaţi cu multă căldură şi au primit şi sugestii pentru muzica de la nuntă

Miercuri, 10.01.2018, 07:55
Andreea Marin, primul interviu din 2018: „Sunt foarte mulțumită de rezultatele pe care le are Violeta”

Andreea Marin, primul interviu din 2018: „Sunt foarte mulțumită de rezultatele pe care le are Violeta”

Andreea Marin a acordat primul interviu din 2018. Vedeta face cele mai sincere confesiuni din viața ei: „Poti fi si cu capul in nori, dar sa simti si pamantul sub picioare”.

Marti, 09.01.2018, 20:26
Simona Gherghe, cel mai frumos Crăciun de până acum: ”Am avut Sărbători minunate în trei”

Simona Gherghe, cel mai frumos Crăciun de până acum: ”Am avut Sărbători minunate în trei”

Simona Gherghe a intrat în legătură telefonică cu ”Agenția VIP” și a vorbit despre perioada sărbătorilor. Realizatoarea TV a petrecut clipe minunate alături de familie.

Sambata, 06.01.2018, 09:23
Simona Ghergehe, cele mai frumoase sărbători: ”Am avut sărbători minunate în trei”

Simona Ghergehe, cele mai frumoase sărbători: ”Am avut sărbători minunate în trei”

Simona Gherghe intră în legătură telefonică cu ”Agenția VIP” și vorbește despre perioada sărbătorilor. Realizatoarea TV a petrecut clipe minunate alături de familie.

Vineri, 05.01.2018, 22:38
După ce l-a lăsat pe drumuri a vrut șă-și spele păcatele. Florinel a făcut Crăciunul cu soțul său

După ce l-a lăsat pe drumuri a vrut șă-și spele păcatele. Florinel a făcut Crăciunul cu soțul său

După ce şi-a lăsat soţul pe drumuri, de Crăciun i s-a făcut milă de el. Florin Marin a mers în vizită la Philip de sărbători. Şi culmea. nu a plecat de acolo cu mâna goală.

Vineri, 05.01.2018, 19:38
Comercianţi încearcă să facă profit şi au pus la vânzare alimente expirate de la sărbători

Comercianţi încearcă să facă profit şi au pus la vânzare alimente expirate de la sărbători

Inspectorii sanitari sunt îngroziţi de ce văd în multe magazine. După sărbători, mâncarea stricată nu a fost aruncată. Au găsit marfă care era expirată de la Crăciun. Comecianţii au căutat tot felul de explicaţii pentru carnea sau...

Vineri, 05.01.2018, 19:14
Mihai Albu a început anul cu un scandal: „Fosta soție m-a acuzat că îmi fac reclamă cu fetița”

Mihai Albu a început anul cu un scandal: „Fosta soție m-a acuzat că îmi fac reclamă cu fetița”

Mihail Albu a început anul cu un scandal! Fosta soţie îl atacă pe toate părţile şi îi aruncă cuvinte grele. De la ce a pornit totul?

Vineri, 05.01.2018, 14:58
Calendar ortodox 2018. Când nu se fac nunţi în noul an.

Calendar ortodox 2018. Când nu se fac nunţi în noul an.

Calendar ortodox 2018. Patriarhia Română a anunţat care sunt zilele din anul 2018 când nu se fac nunţi şi botezuri în biserici, conform sărbătorilor religioase de peste an.

Joi, 04.01.2018, 13:15
Imagini senzaționale cu Nick Rădoi și Irinel Columbeanu. Milionarii s-au destrăbălat în America

Imagini senzaționale cu Nick Rădoi și Irinel Columbeanu. Milionarii s-au destrăbălat în America

Nick Rădoi vorbește despre cum a petrecut sărbătorile în Statele Unite ale Americii. Milionarul a petrecut alături de Irinel Columbeanu

Miercuri, 03.01.2018, 21:09
Cum trăiește Oana Roman cu bani puțini: ”O să mergem doar o zi la munte”

Cum trăiește Oana Roman cu bani puțini: ”O să mergem doar o zi la munte”

Oana Roman vorbește despre cum a petrecut sărbătorile. Vedeta a cheltuit foarte puțini bani în perioada Craciunului si urmează să petreaca doar o zi la munte.

Miercuri, 03.01.2018, 21:06
Dan Bittman, amintiri din copilărie: ”Părinții mă puneau să cânt la vioară”

Dan Bittman, amintiri din copilărie: ”Părinții mă puneau să cânt la vioară”

Dan Bitman povesteşte cu zâmbetul pe buze despre copilărie, chiar dacă nu i-a fost uşor. Artistul a vorbit într-un interviu despre cum erau sărbătorile atunci când era mic, dar şi ce însemna pentru el fiecare cadou pe care îl primea.

Sambata, 30.12.2017, 14:33
Ce cadouri a primit Laurette, dar și de ce surprize a avut parte: ”Am petrecut Crăciunul la țară, la bunici”

Ce cadouri a primit Laurette, dar și de ce surprize a avut parte: ”Am petrecut Crăciunul la țară, la bunici”

Laurette vorbește despre cum a petrecut Crăciunul, dar și despre ce cadouri a primit. Frumoasa brunetă povestește cu lux de amănunte.

Sambata, 30.12.2017, 12:09
Sărbători triste pentru românii plecați în străinătate: "Am stat singur între patru pereți, uitându-mă la alții cum îşi petrec Crăciunul alături de familie şi gândindu-mă la copii şi la nevastă"

Sărbători triste pentru românii plecați în străinătate: "Am stat singur între patru pereți, uitându-mă la alții cum îşi petrec Crăciunul alături de familie şi gândindu-mă la copii şi la nevastă"

Copii rămaşi singuri şi părinţi plecaţi peste hotare. Este realitatea zilelelor noastre. O realitatea care lasa România, de la an, la an, mai goală şi destrama familii, pentru bani.

Vineri, 29.12.2017, 18:14
Vedetele și-au mărit familiile prin adopție. Mihai Gruia și soția lui sunt fascinați de fetița adoptiva

Vedetele și-au mărit familiile prin adopție. Mihai Gruia și soția lui sunt fascinați de fetița adoptiva

Dacă unele vedete preferă destinaţiile luxoase pentru a-şi petrece sărbătorile, altele aleg să stea acasă alături de familiile lor.

Vineri, 29.12.2017, 16:53
Antonia se dedică total celor doi băieți. A uitat de sărbători de fiica ei?

Antonia se dedică total celor doi băieți. A uitat de sărbători de fiica ei?

Antonia şi-a petrecut Crăciunul alături de Alex Velea şi cei doi băieţei. Însă, a uitat de cineva foarte important - fiica ei, lucru care a atras din nou criticile fostului ei socru.

Vineri, 29.12.2017, 14:16
Antonia se dedica total celor doi băieți. A uitat de sărbători de fiica ei?

Antonia se dedica total celor doi băieți. A uitat de sărbători de fiica ei?

Antonia şi-a petrecut Crăciunul alături de Alex Velea şi cei doi băieţei. Însă, a uitat de cineva foarte important. fiica ei.Ceea ce a i-a atras din nou criticile fostului ei socru.

Vineri, 29.12.2017, 13:50
Indiferent unde le petrecem, sărbătorile de iarnă sunt o perioadă a tradiţiilor şi a superstiţiilor

Indiferent unde le petrecem, sărbătorile de iarnă sunt o perioadă a tradiţiilor şi a superstiţiilor

Iar Maramureşul demonstrează din nou că nu s-a schimbat odată cu vremurile. Turiştii străini vin cu mare bucurie pe meleagurile maramureşene, acolo unde cunosc oameni calzi şi primitori, ascultă colinde şi sunt martorii unor obiceiuri pe care...

Vineri, 29.12.2017, 13:22
x