Antena Căutare

Articole despre stefan banica

Jojo și Andreea Samson, detalii picante din culisele „Liber ca pasărea cerului”: „De fapt, noi două suntem un cuplu!”

Jojo și Andreea Samson, detalii picante din culisele „Liber ca pasărea cerului”: „De fapt, noi două suntem un cuplu!”

A început numărătoare inversă! Ne mai despart doar câteva zile până la premiera serialului „Liber ca pasărea cerului”. Până atunci, Jojo - Cătălina Grama - și Andreea Samson ne-au oferit detalii picante din culisele noului serial marca Antena 1.

Marti, 16.04.2019, 12:36
Jojo, emoționată la prima întâlnire cu Ștefan Bănică:  “Este hipnotic, captivant, remarcabil”

Jojo, emoționată la prima întâlnire cu Ștefan Bănică: “Este hipnotic, captivant, remarcabil”

Jojo – Cătălina Grama, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor vedea, duminică, 21 aprilie, de la ora 20:00, în rolul Stela, în serialul de comedie „Liber ca pasărea cerului”, își amintește că a fost emoționată la prima întâlnire, pe platourile de filmare, cu Ștefan Bănică, interpretul lui Orlando.

Marti, 16.04.2019, 10:32
Ce ar fi fost Marius Florea Vizante, interpretul lui Ducu din „Liber ca pasărea cerului”, dacă nu se făcea actor

Ce ar fi fost Marius Florea Vizante, interpretul lui Ducu din „Liber ca pasărea cerului”, dacă nu se făcea actor

Dacă nu ar fi devenit actor, Marius Florea Vizante, interpretul lui Ducu, din serialul de comedie Liber ca pasărea cerului, care începe duminică, 21 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1, crede că și-ar fi ales o meserie din zona de deservire a populației.

Duminica, 14.04.2019, 09:58
Atunci și acum! Prin ce „transformări” a trecut Ștefan Bănică înainte de a-l juca pe Orlando în „Liber ca pasărea cerului”

Atunci și acum! Prin ce „transformări” a trecut Ștefan Bănică înainte de a-l juca pe Orlando în „Liber ca pasărea cerului”

După mai bine de 14 ani, Ștefan Bănică revine pe micul ecran, într-un serial de televiziune. Actorul îl va interpreta pe Orlando, unul dintre personajele principale din „Liber ca pasărea cerului”, ce va avea premiera dumnică, 21 aprilie, de la ora 20:00. 

Vineri, 12.04.2019, 13:23
Cine se află în spatele serialului de comedie „Liber ca pasărea cerului”,  care începe duminică, 21 aprilie, la Antena 1

Cine se află în spatele serialului de comedie „Liber ca pasărea cerului”, care începe duminică, 21 aprilie, la Antena 1

Serialul de comedie Liber ca pasărea cerului, care va avea premiera duminică, 21 aprilie, de la ora 20:00, la Antena 1, cu Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante în rolurile principale, este regizat de Răzvan Săvescu. Liber ca pasărea cerului este un serial realizat după un scenariu sută la sută românesc.

Vineri, 12.04.2019, 12:08
Ce obicei are Ștefan Bănică, interpretul lui Orlando din Liber ca pasărea cerului, pe platourile de filmare

Ce obicei are Ștefan Bănică, interpretul lui Orlando din Liber ca pasărea cerului, pe platourile de filmare

Ștefan Bănică, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea, începând de duminică, 21 aprilie, de la ora 20:00, în rolul lui Orlando, în serialul de comedie Liber ca pasărea cerului, are un obicei pe platourile de filmare. “Nu pot să spun că e un tabiet, dar în timpul filmărilor m-am obișnuit ca înainte de începerea lor să stau cu colegii mei la o cafea la mine în rulotă sau la machiaj și să repetăm scenele pe care le aveam de filmat în ziua respectivă”, spune Ștefan Bănică.

Miercuri, 10.04.2019, 12:17
Cine a avut curajul să stea la masa lui Ștefan Bănică? Pepe și CRBL, moment tensionat pe scena „Te cunosc de undeva!”

Cine a avut curajul să stea la masa lui Ștefan Bănică? Pepe și CRBL, moment tensionat pe scena „Te cunosc de undeva!”

Ștefan Bănică a fost o prezență constantă în show-ul „Te cunosc de undeva”. Mulți au încercat, dar puțini au reușit să îi imite șarmul și stilul vocal inconfundabil. În sezonul 12, Pepe și CRBL au făcut spectacol cu o transformare de neuitat.

Miercuri, 10.04.2019, 11:30
„El mă provoacă. Ne cățărăm unul pe altul”. Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante, dezvăluiri de la filmările pentru „Liber ca pasărea cerului”

„El mă provoacă. Ne cățărăm unul pe altul”. Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante, dezvăluiri de la filmările pentru „Liber ca pasărea cerului”

Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante au făcut dezvăluiri din culisele serialului „Liber ca pasărea cerului”, ce va avea premiera duminică, 21 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1. Actorii au explicat de ce consideră că sunt potriviți pentru interpretarea rolurilor principale.

Miercuri, 10.04.2019, 10:00
Ștefan Bănică și Marius Vizante, secrete picante de la filmări: Jucăm două personaje foarte diferite și noi suntem foarte diferiți

Ștefan Bănică și Marius Vizante, secrete picante de la filmări: Jucăm două personaje foarte diferite și noi suntem foarte diferiți

Ștefan Bănică și Marius Vizante, actorii din Liber ca pasărea cerului, fac dezvăluiri din culise. Orlando și Ducu, cele două personaje principale din serial, se cunosc din copilărie și se reîntâlnescu după 35 de ani. Cei doi încearcă să...

Miercuri, 10.04.2019, 09:10
Detalii fierbinți despre actorii din serialul „Liber ca pasărea cerului! „Am intrat în locuri interzise și...”

Detalii fierbinți despre actorii din serialul „Liber ca pasărea cerului! „Am intrat în locuri interzise și...”

Invitați la emisiunea „Acces Direct”, actorii din super serialul „Liber ca pasărea cerului” au făcut dezvăluiri incredibile despre producția ce va debuta la Antena 1 pe 21 aprilie!

Marti, 09.04.2019, 18:20
S-a aflat! Ștefan Bănică Jr. dezvăluie totul despre super serialul „Liber ca pasărea cerului”! „Acolo lucrează fetele cu specializarea masaj erotic...”

S-a aflat! Ștefan Bănică Jr. dezvăluie totul despre super serialul „Liber ca pasărea cerului”! „Acolo lucrează fetele cu specializarea masaj erotic...”

Ştefan Bănică se pregăteşte să fie liber "Liber ca pasărea cerului". Celebrul artist îl va interpreta pe Orlando un pierde-vară talentat, pentru care viața a fost o nesfârșită aventură.

Marti, 09.04.2019, 18:19
Cătălina Grama și Ştefan Bănică, despre serialul Liber ca pasărea cerului: S-a râs mult la filmări!

Cătălina Grama și Ştefan Bănică, despre serialul Liber ca pasărea cerului: S-a râs mult la filmări!

Ştefan Bănică se pregăteşte să fie liber "Liber ca pasărea cerului". Celebrul artist îl va interpreta pe Orlando un pierde-vară talentat, pentru care viața a fost o nesfârșită aventură. Însă mai multe nu vreau să vă spun eu, pentru...

Marti, 09.04.2019, 17:57
Am/N-am cu actorii din "Liber că pasărea cerului"! Am spus te iubesc fără să simt?

Marti, 09.04.2019, 17:55
Ştefan Bănică, dezvăluiri din culisele serialului Liber că pasărea cerului: Vizante mai primește câte o palmă

Marti, 09.04.2019, 17:46
Ce se jucau în copilărie actorii din "Liber ca pasărea cerului": Mă jucăm Lapte Gros"

Marti, 09.04.2019, 17:44
Actorii din "Liber ca pasărea cerului" spun tot! Detalii incredibile din culisele serialului

Marti, 09.04.2019, 17:37
Inedit! Personajele principale din „Liber ca pasărea cerului” au conturi pe Instagram. Vor răspunde la întrebări

Inedit! Personajele principale din „Liber ca pasărea cerului” au conturi pe Instagram. Vor răspunde la întrebări

Personajele principale din serialul de comedie „Liber ca pasărea cerului”, ce va avea premiera duminică, 21 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1, au conturi pe Instagram. Orlando și Ducu, personajele principale interpretate de Ștefan Bănică, respectiv de Marius Florea Vizante, le vor răspunde spectatorilor la întrebări.

Luni, 08.04.2019, 12:52
Atenție, se râde cu lacrimi! Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante au fost „cadâne” la „Neatza”! Mișcări de dans „incendiare”, la mima - Video

Atenție, se râde cu lacrimi! Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante au fost „cadâne” la „Neatza”! Mișcări de dans „incendiare”, la mima - Video

Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante au jucat mima la „Neatza cu Răzvan și Dani” și au fost văzuți astfel în ipostaze inedite, în care nu i-a mai văzut nimeni.

Luni, 08.04.2019, 12:40
Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante, detalii despre „Liber ca pasărea cerului”: E un pic povestea Răzvan și Dani, dar mai mișto

Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante, detalii despre „Liber ca pasărea cerului”: E un pic povestea Răzvan și Dani, dar mai mișto

Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante au vorbit despre „Liber ca pasărea cerului”, luni, la „Neatza cu Răzvan și Dani”. Cei doi actori îndrăgiți au spus că povestea serialului de comedie seamănă cu cea a matinalilor Răzvan și Dani, doar că e „mai mișto”.

Luni, 08.04.2019, 12:10
Când începe serialul Liber ca pasărea cerului. Ștefan Bănică: Personajele principale au cont pe Instagram. Vor răspunde la întrebări pe limbajul lor

Când începe serialul Liber ca pasărea cerului. Ștefan Bănică: Personajele principale au cont pe Instagram. Vor răspunde la întrebări pe limbajul lor

Ștefan Bănică, actor în serialul ”Liber ca pasărea cerului”, vorbește despre noul serial de pe Antena 1. ”Personajele principale au cont pe Instagram. Vor răspunde la întrebări pe limbajul lor”, a spus îndrăgitul actor. Pe 21...

Luni, 08.04.2019, 11:28
Râzi cu lacrimi. Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante, ipostaze unice în timp ce joacă mima. Cadâne, dansatoate, swing!

Râzi cu lacrimi. Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante, ipostaze unice în timp ce joacă mima. Cadâne, dansatoate, swing!

Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante joacă la Neatza mima, așa cum nu i-a mai văzut nimeni. Se râde cu lacrimi! Pe 21 aprilie, duminica, de la ora 20, va avea loc premiera serialului de comedie Liber ca pasărea cerului. În rolurile...

Luni, 08.04.2019, 11:23
Detalii din scenariul noului serial de comedie de la Antena 1, Liber ca pasărea cerului. Ștefan Bănică: Doi prieteni din copilărie se întâlnesc după 20 de ani. Ei se comportă la 40 de ani, ca și cum ar avea 15

Pe 21 aprilie, duminica, de la ora 20, va avea loc premiera serialului de comedie Liber ca pasărea cerului. În rolurile principale sunt Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante.

Luni, 08.04.2019, 11:12
Liber ca pasărea cerului, cu Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante, începe din 21 aprilie, la Antena 1

Liber ca pasărea cerului, cu Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante, începe din 21 aprilie, la Antena 1

Serialul de comedie Liber ca pasărea cerului, cu Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante în rolurile principale, va avea premiera duminică, 21 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1. Ștefan Bănică revine pe micul ecran, într-un serial de televiziune, după o pauză de 14 ani.

Joi, 04.04.2019, 10:09
Cine sunt prietenii lui Ștefan Bănică și soția lui Marius Florea Vizante, în serialul de comedie „Liber ca pasărea cerului”

Cine sunt prietenii lui Ștefan Bănică și soția lui Marius Florea Vizante, în serialul de comedie „Liber ca pasărea cerului”

Serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului” care va începe, în curând, la Antena 1, cu Marius Florea Vizante și Ștefan Bănică în rolurile principale, spune povestea a doi prieteni din copilărie, Ducu și Orlando, care se reîntâlnesc acum, la 40 de ani, când fiecare dintre ei trece printr-o criză.

Joi, 28.03.2019, 11:59
Jojo – Cătălina Grama, divorțată și extrem de bogată, în serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului”

Jojo – Cătălina Grama, divorțată și extrem de bogată, în serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului”

Jojo – Cătălina Grama va juca, alături de Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante, în serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului”, care va avea premiera, în curând, la Antena 1.

Marti, 26.03.2019, 10:25
Zorro cântă senzațional piesa Veta. Cine se află în spatele măștii

Zorro cântă senzațional piesa Veta. Cine se află în spatele măștii

Zorro a ajuns la Scena Misterelor. Celebrul personaj cântă senzațional piesa Veta a lui Ștefan Bănică. Concurenții trebuie să-și dea seama după voce cine este în spatele măștii.

Joi, 21.03.2019, 19:35
Marius Florea Vizante joacă în serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului”, alături de Ștefan Bănică

Marius Florea Vizante joacă în serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului”, alături de Ștefan Bănică

Marius Florea Vizante va fi protagonist, alături de Ștefan Bănică, în savurosul serial de comedie “Liber ca pasărea cerului” care va începe, în curând, la Antena 1.

Miercuri, 20.03.2019, 12:46
Ștefan Bănică, rol principal în serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului”,  în curând, la Antena 1

Ștefan Bănică, rol principal în serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului”, în curând, la Antena 1

Ștefan Bănică revine pe micul ecran, într-un serial de televiziune, după o pauză de 14 ani. El va deține unul dintre rolurile principale din “Liber ca pasărea cerului”, o savuroasă comedie de situații care va începe, în curând, la Antena 1.

Marti, 19.03.2019, 12:07
Ștefan Bănică, tătic de trei ori! Ce a răspuns atunci când a fost întrebat de sexul copilului: ”Să fie sănătos! E tot ce-mi doresc!”

Ștefan Bănică, tătic de trei ori! Ce a răspuns atunci când a fost întrebat de sexul copilului: ”Să fie sănătos! E tot ce-mi doresc!”

Ștefan Bănică, juratul de la ”X Factor”, se pregătește să devină tătic din nou și a vorbit despre emoțiile pe care le trăiește, la ”Acces Direct”. De asemenea, Radu Ștefan s-a arătat încântat de ideea de a avea un frățior. 

Vineri, 15.02.2019, 17:38
Tătic de trei ori! Ștefan Bănică trece prin emoții intense: „Îmi doresc să fie sănătos”

Tătic de trei ori! Ștefan Bănică trece prin emoții intense: „Îmi doresc să fie sănătos”

Tătic de trei ori! Ștefan Bănică Jr. trece prin emoții intense. Artistul și frumoasa sa soție, Lavinia Pârva, așteaptă un copil. „Îmi doresc să fie sănătos”, a declarat Ștefan în cadrul emisiunii Acces Direct.

Vineri, 15.02.2019, 17:30
Cum a decis Ștefan Bănică ca fiul lui să fie protagonist în cel mai nou videoclip: ”Nu exista cineva care să semene mai bine cu mine!” 

Cum a decis Ștefan Bănică ca fiul lui să fie protagonist în cel mai nou videoclip: ”Nu exista cineva care să semene mai bine cu mine!” 

Ștefan Bănică a lanat un nou single, care este intitulat ”Până la cer”, iar protagonistul videoclipului este nimeni altul decât fiul lui, Radu Ștefan, dar și una dintre colegele acestuia - Ioana. 

Vineri, 15.02.2019, 17:25
Ștefan Bănică și-ar dori o continuare a filmului „Liceenii”: „Noi am rămas legați unii de ceilalți”

Ștefan Bănică și-ar dori o continuare a filmului „Liceenii”: „Noi am rămas legați unii de ceilalți”

Invitat în cadrul emisiunii Acces Direct, Ștefan Bănică a fost întrebat dacă și-ar dori o continuare a filmului „Liceenii”, iar acesta a răspuns pozitiv: „Noi am rămas legați unii de ceilalți”.

Vineri, 15.02.2019, 17:25
Ștefan Bănică și fiul său, Radu Ștefan, confesiuni despre relația lor: „A fost o onoare să joc în videoclipul tatălui meu”

Ștefan Bănică și fiul său, Radu Ștefan, confesiuni despre relația lor: „A fost o onoare să joc în videoclipul tatălui meu”

Ştefan Bănică le-a făcut admiratorilor săi o mare surpriză. Celebrul artist a lansat Single-ul "Până la cer". Povestea cântecului e inspirată dintr-o întâmplare reală, pe care artistul a trăit-o în adolescenţă. Iar în videoclipul...

Vineri, 15.02.2019, 17:18
Ștefan Bănică a lansat un nou single cu videoclip - „Până la cer”, în care fiul artistului este actor

Ștefan Bănică a lansat un nou single cu videoclip - „Până la cer”, în care fiul artistului este actor

Ștefan Bănică Jr. a lansat un nou single cu videoclip - „Până la cer”, în care fiul artistului, Radu Ștefan, este actor.

Vineri, 15.02.2019, 17:08
Ștefan Bănică Jr. a lansat un videoclip în care este interpretat de fiul lui! „Intră în arhiva mea sentimentală” - Video

Ștefan Bănică Jr. a lansat un videoclip în care este interpretat de fiul lui! „Intră în arhiva mea sentimentală” - Video

Ștefan Bănică Jr. a lansat o nouă melodie, „Până la cer”, compusă integral de el. În videoclipul piesei, care prezintă o poveste reală, artistul este interpretat chiar de fiul lui.

Joi, 14.02.2019, 12:04
Ștefan Bănică Jr. va susține concerte dedicate femeilor, în martie. Unde vor avea loc spectacolele - Video

Ștefan Bănică Jr. va susține concerte dedicate femeilor, în martie. Unde vor avea loc spectacolele - Video

Ștefan Bănică Jr. a spus, joi, la „Neatza cu Răzvan și Dani”, că se pregătește de concertele „Te iubesc, femeie!”, ce vor avea loc la Timișoara, Constanța și București.

Joi, 14.02.2019, 11:51
Ștefan Bănică Jr. lansează un nou single cu videoclip, Până la cer: ”Actorul principal din clip este fiul meu”

Ștefan Bănică Jr. lansează un nou single cu videoclip, Până la cer: ”Actorul principal din clip este fiul meu”

Ștefan Bănică Jr. lansează un nou single cu videoclip, Până la cer. ”Actorul principal din clip este fiul meu”, a spus artistul.

Joi, 14.02.2019, 11:05
Premieră. Ștefan Bănică - Până la cer

Premieră. Ștefan Bănică - Până la cer

Ștefan Bănică cântă în premieră la Neatza melodia Până la cer.

Joi, 14.02.2019, 10:54
Ce face Ştefan Bănică atunci când Lavinia are pofte de graviduță

Ce face Ştefan Bănică atunci când Lavinia are pofte de graviduță

Ştefan Bănică e în culmea fericirii de când a aflat că va fi tătic pentru a treia oară. Vă întrebaţi ce face artistul pentru a-i satisface toate poftele de graviduţă soţiei sale? Imagini exclusive cu cei doi.

Miercuri, 13.02.2019, 08:18
Interpretare ULUITOARE a Bellei Santiago în Finala X Factor: „De pe ce planetă ai venit, Bella?”

Interpretare ULUITOARE a Bellei Santiago în Finala X Factor: „De pe ce planetă ai venit, Bella?”

A cântat de parcă acum ar fi început concursul. Bella Santiago le-a răpit, din nou, inimile românilor cu piesa cântată în ultima parte a Marii Finale, piesă care ar trebui să o ducă mai aproape victoria finală

Duminica, 23.12.2018, 23:39
Și lupta reîncepe, și Ioana revine pe scenă mai proaspătă ca oricând. Și s-a distrat, și a cântat și ne-a încântat!

Și lupta reîncepe, și Ioana revine pe scenă mai proaspătă ca oricând. Și s-a distrat, și a cântat și ne-a încântat!

De unde are atâta energie? de unde are atâta inspirație? Ioana Bulgaru, micuța cu un talent nebănuit, a deschis ultimul act al Marii Finale X Factor 2018 în cel mai exuberant mod cu putință.

Duminica, 23.12.2018, 23:22
Surpriză de proporții în Marea Finală X Factor. Ei sunt Finaliștii!

Surpriză de proporții în Marea Finală X Factor. Ei sunt Finaliștii!

Tensiunea a tins cote paroxistice pe scena X Factor în momentul în care cei doi prezentatori au anunțat numele celor care părăsesc competiția după prima parte a Marii Finale

Duminica, 23.12.2018, 22:44
Finala X Factor 2018. Duet. Doiniţa Ioniţă & Ștefan Bănică - "Doar Odată-i Crăciunul"

Finala X Factor 2018. Duet. Doiniţa Ioniţă & Ștefan Bănică - "Doar Odată-i Crăciunul"

În finala X Factor România, sezonul VIII, Doiniţa Ioniţă a cântat, în duet cu Ștefan Bănică, melodia "Doar Odată-i Crăciunul".

Duminica, 23.12.2018, 22:05
Doinița și Ștefan au adus magia pe scena X Factor. Crăciunul a venit mai devreme cu două zile: „Acum, eu vreau acasă!”

Doinița și Ștefan au adus magia pe scena X Factor. Crăciunul a venit mai devreme cu două zile: „Acum, eu vreau acasă!”

Magic. Așa poate fi caracterizat cel de-al doilea moment al Doiniței Ioniță, care a cântat alături de mentorul său, Ștefan Bănică una dintre cele mai cunoscute piese ale starului rock din juriul X Factor.

Duminica, 23.12.2018, 22:05
Un star s-a născut în Finala X Factor. Cristian Moldovan a fost un Bradley Cooper fără cusur: „Nici nu se putea mai bine”

Un star s-a născut în Finala X Factor. Cristian Moldovan a fost un Bradley Cooper fără cusur: „Nici nu se putea mai bine”

Doi copii și o melodie despre dragoste. Ce poate fi mai frumos? Aproape nimic. Până și exigentul „Nicu” și-a călcat pe suflet și a spus cu maximă convingere: „Așa da! Bravooo!”, a spus solistul celor de la Carla's Dreams

Duminica, 23.12.2018, 21:43
Ce moment! Unic și spectaculos. Bella Santiago și Delia s-au completat perfect pe „Cine m-a făcut om mare”

Ce moment! Unic și spectaculos. Bella Santiago și Delia s-au completat perfect pe „Cine m-a făcut om mare”

Unul dintre cele mai așteptate momente ale serii a fost cel în care Bella Santiago a cântat alături de Delia, jurata care-și pune toate speranțele în filipineză.

Duminica, 23.12.2018, 21:32
Să fie un semn? Ioana Bulgaru, răvășitoare în duetul cu Jeremy Ragsdale: „Dar poate acum e rândul tău”

Să fie un semn? Ioana Bulgaru, răvășitoare în duetul cu Jeremy Ragsdale: „Dar poate acum e rândul tău”

Ioana s-a întors pe scenă alături de unul dintre idolii săi, așa cum singură declara înainte de începutul celei de-a doua prestații din Marea Finală. Ce-a ieșit? A ieșit un duet demențial, desprins parcă din musical-urile de pe Brodway

Duminica, 23.12.2018, 21:11
Tornada Doinița Ioniță a fost de neoprit: „Am ascultat cu atenție și cred că vocile voastre au depășit ultrasunetele”

Tornada Doinița Ioniță a fost de neoprit: „Am ascultat cu atenție și cred că vocile voastre au depășit ultrasunetele”

Încă de la prima apariție pe scena X Factor 2018, Doinița Ioniță i-a făcut pe jurați să exclame: „Uite, ea poate fi o câștigătoare”, iar predicțiile specialiștilor au fost confirmate de către concurentă, care a ajuns în Marea Finală.

Duminica, 23.12.2018, 20:57
S-a trezit Moldovan și a făcut-o  în finală. Ne-a impresionat cu determinarea nemaivăzută: „Bravo, mă, copile! Tu crești în fiecare zi”

S-a trezit Moldovan și a făcut-o în finală. Ne-a impresionat cu determinarea nemaivăzută: „Bravo, mă, copile! Tu crești în fiecare zi”

Când antrenorul tău îți spune că ai cele mai mici șanse de a câștiga actuala ediție de X Factor, poți accepta și poți renunța, însă nu e cazul lui Cristian Moldovan, care deși a recunoscut că l-a dezamăgit pe Carla's nu e dispus să cedeze fără luptă

Duminica, 23.12.2018, 20:38
Ce fată... verde și explozivă! Bella Santiago și Tavi Colen, un duet pe care nu-l vom uita prea curând: „Nu mai am cuvinte suficiente”

Ce fată... verde și explozivă! Bella Santiago și Tavi Colen, un duet pe care nu-l vom uita prea curând: „Nu mai am cuvinte suficiente”

Bella Santiago este văzută de mai toată lumea drept una dintre marile favorite la câștigarea Finalei X Factor 2018. Argumentele susținătorilor filipinezei sunt clare. O voce uriașă și mult suflet atunci când se află pe scenă.

Duminica, 23.12.2018, 20:27
x