Antena Căutare

„Asia Express”, sezonul 3, din nou lider de audiență! Urmează o provocare chinuitoare pentru concurenți! „Mi-am dat seama că nu avem nicio șansă”

Duminică, 8 martie, Asia Express - Drumul Comorilor s-a clasat din nou ca lider de piață pe toate categoriile de public. Cel mai dur reality-show a ținut în fața televizoarelor peste 1.700.000 de telespectatori la nivel național, în minutul de maximă audiență de la 20:48.

Galerie
„Asia Express”, sezonul 3, „Drumul Comorilor”

În intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea, 20:00 – 23:57, Asia Express a fost lider de piaţã la nivelul tuturor categoriilor de public. Astfel, pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, Antena 1 a condus cu o medie de 8.2 puncte de rating și 21.1% cota de piață, fiind urmată de Pro TV cu 6.6 puncte de rating și 17 procente din cota de piață. Şi la nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 a condus topul audienţelor, întregistrând un rating mediu de 7.2 puncte şi 16.1% cota de piaţã, în vreme Pro TV înregistra atunci doar 5.8 puncte de rating şi 13 procente din cota de piaţã. Și la nivelul întregii țări, cei mai mulți telespectatori au ales să urmărească a patra etapă din Filipine, astfel că emisiunea a fost lider de audiență cu o medie de 7 puncte de rating și 16.2 cota de piață, în vreme ce Pro TV se clasa pe poziţia secundã cu o medie de 6.3 puncte de rating și 14.5% cota de piață.

„Asia Express”, sezonul 3, din nou lider de audiență! Urmează o provocare chinuitoare pentru concurenți! „Mi-am dat seama că nu avem nicio șansă”

„Asia Express”, sezonul 3, „Drumul Comorilor”

A patra etapă de pe Drumul Comorilor a venit cu o surpriză pentru Alex Abagiu și Radu, care au primit un nou om în echipă în urma „handicapului”. Spre surpinderea tuturor, invitatul special a fost nimeni altul decât Irinel Columbeanu: „Participarea mea la Asia Express este o provocare, așa am și primit-o”, a spus acesta. Așa se face că cele 8 echipe rămase în cursă au pornit pe traseul presărat cu misiuni pentru a obține prima imunitate a etapei. În cele din urmă, Sorin Bontea și Răzvan Fodor au fost cei din fruntea clasamentului și au obținut cazare la hotel și suma de 100 de euro: „Ne-ai aprins fitilul, Ristei! Nu am venit în emisiune ca să fim frumoși la televizor. Am venit pentru că ne place nebunia asta!”.

Ieri seară, concurenții au făcut cunoștință cu gastronomia filipineză, iar două dintre misiuni i-au provocat să mănânce cea mai scumpă delicatesă locală, castravetele de mare, dar și să participe la fabricarea renumitului sos de pește bagoong. Din cauza căldurii care a accentuat mirosul puternic, a adrenalinei și a dorinței de a duce la bun sfârșit provocările, vedetele au părut că cedează rând pe rând: „Eu cred că nu mai am stomac!”, a mărturisit Speak. Misiuni care au impus atenție la detalii, răbdare, nervi tari, dar și rapiditate au făcut parte din provocările ediției de aseară.

Articolul continuă după reclamă

„Asia Express”, sezonul 3, din nou lider de audiență! Urmează o provocare chinuitoare pentru concurenți! „Mi-am dat seama că nu avem nicio șansă”

„Asia Express”, sezonul 3, „Drumul Comorilor”

Adda, Cătălin, Speak, Stefania și frații Ristei s-au luptat cot la cot în jocul de amuletă, o întrecere pe plajă ce s-a sfârșit cu victoria echipei de băieți care a adjudecat amuleta de 1000 de euro. Tot frații Ristei au fost cei care au stabilit ordinea de plecare a celorlalte echipe, moment ce a iscat mici tensiuni între vedete.

Citește și: Criză de gelozie în Asia Express! Ștefania își arată posteriorul șoferilor! Speak: "Să nu faci asta niciodată, ne despărțim!"

Cu toate că Sorin Bontea și Răzvan Fodor au fost cei care au plecat de pe ultimul loc, au reușit ca la finalul zilei să se situeze în fruntea clasamentului. Așa se face că cei doi au obținut imunitatea mare, ce le va da răgaz ca pentru două zile să fie turiști în Filipine, cu cazarea și mesele asigurate: „Reactoarele 3 și 4 duc și duc bine! Am demonstrat că putem pleca de pe ultimul loc și să câștigăm în cele din urmă imunitatea”, a spus Sorin Bontea încântat. Tot aseară, Irinel Columbeanu a părăsit echipa Alex Abagiu - Radu, pe care i-a însoțit pe o parte din Drumul Comorilor: „A fost o experiență foarte interesantă. Am învățat multe lucruri despre mine însumi!”.

„Asia Express”, sezonul 3, din nou lider de audiență! Urmează o provocare chinuitoare pentru concurenți! „Mi-am dat seama că nu avem nicio șansă”

„Asia Express”, sezonul 3, „Drumul Comorilor”

Concurenții vor fi nevoiți să fileteze pește

În această seară, de la 20:00, vedetele vor avea noi provocări inedite de dus la bun sfârșit. Plecarea în cursă va fi stabilită de o probă care va cere rapiditate și precizie. Concurenții vor fi nevoiţi să fileteze pește, să primească aprobarea unui judecător strict, ca mai apoi să se asigure că pot duce peștele proaspăt la punctul de întâlnire cu Gina Pistol, însă misiunea nu va fi lipsită de întâmplări neprevăzute: „Când am văzut ce trebuie să facem mi-am dat seama că nu avem nicio șansă. O căldură fantastică, umiditate, miros de pește și talent care lipsește”, va spune Alex Velea.

Citește și: Proba care le-a întors stomacul pe dos concurenților: "Puti, bă, puti a pește putrezit! Eu nu mai pot, vomit!"

Miza ediției de luni seară este una mare, căci pe lângă cea de-a doua imunitate a etapei, echipele se luptă și pentru a se califica la jocul de amuletă din capitala filipineză a surfului. Doar primele două cupluri ajunse la Gina Pistol vor petrece noaptea în San Juan și își vor juca de dimineață șansa în proba pentru avantaj și suma de 1000 de Euro. Întrecerea dintre echipele fruntașe va duce nivelul competiției la cote înalte: „A fost o cursă nebună, adrenalina a trecut de linia maximă! Echipele erau foarte aproape și nu știam cine va ajunge la Gina”. Care vor fi cele două cupluri ce se vor lupta în jocul de amuletă, telespectatorii vor afla în această seară.

„Asia Express”, sezonul 3, din nou lider de audiență! Urmează o provocare chinuitoare pentru concurenți! „Mi-am dat seama că nu avem nicio șansă”

„Asia Express”, sezonul 3, „Drumul Comorilor”

Citește și: Irinel Columbeanu mănâcă supă la plic și îi "zăpăcește" pe Alex și Radu: "Noi căutam loc de dormit, el voia să care apă să se spele"

În cea de-a patra etapă a celui mai dur reality-show concurenții încep să resimtă epuizarea fizică și psihică, iar condițiile dificile prin care trec zi de zi își vor spune cuvântul: „Cred că asta a fost momentul în care mi-am făcut realmente griji pentru starea de sănătate a lui Mario”, va spune Alex Velea despre coechipierul său.

Vezi toate știrile despre emisiune în secțiunea „Asia Express”!

Cum va decurge traseul pe Drumul Comorilor din această seară și ce echipă va obține la finalul zilei cea de-a doua imunitate a etapei, telespectatorii Antena 1 vor afla diseară, de la 20:00, la Asia Express.

Ce lovitură pentru celelalte echipe! De pe ultimul loc, ajung primii la Gina Pistol. Sorin Bontea și Răzvan Fodor câștig... Concurenții, puși să "ÎNfileteze" pește. Ristei se declară învins: "Cum or fi reușit Alina şi Carmen, mă?...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 3. Irina Fodor povestește cum s-a desfășurat competiția
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 3. Irina Fodor povestește cum s-a desfășurat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina Pușcău
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x