Antena Căutare

Cât a slăbit Dan Alexa în Asia Express: „Mă îngrășasem și nu-mi plăcea”. Concurentul a spus câte kilograme are acum

De când a plecat în Asia Express și până în prezent, Dan Alexa a dat jos un număr important de kilograme. Fotbalistul a recunoscut că se îngrășase și nu-i plăcea, așa că își dorește să rămână la greutatea de acum. 

Galerie
Dan Alexa avea 92 de kilograme când a plecat în Asia Express | Antena 1

Înainte de a pleca în Asia Express, Dan Alexa cântărea 92 de kilograme. În prezent, antrenorul de fotbal are 79 de kilograme. Așadar, de la începutul participării sale pe Drumul Eroilor și până acum, colegul lui Gabi Tamaș a topit 13 kilograme.

„Am slăbit pentru că așa am vrut eu. Am fost la Asia Express. Am slăbit foarte multe kilograme. Când m-am întors acasă, a mai urmat un Asia Express X 2. (n.r. După întoarcerea de la Asia Express, Dan Alexa a trecut printr-o situație dificilă care s-a soldat cu un divorț). Acum mă stabilizez. Nu mai vreau să mă îngraș. Aveam 92 de kilograme când am plecat în Asia Express, iar acum am 79.13 kilograme”, a declarat Dan Alexa pentru gsp.

Citește și: Asia Express sezonul 8, 3 noiembrie 2025. Ce l-a scos din sărite pe Dan Alexa. Cum a încercat Ștefan Floroaica să-l încurce

Concurentul de la Asia Express a mai spus că în prezent are o singură masă pe zi.

Articolul continuă după reclamă

„Mă îngrășasem și nu-mi plăcea. Acum mănânc o dată pe zi. O dată seara. Fac fasting de 20 de ore. De fapt nu e chiar fasting, că beau cafea cu lapte. Și seara mănânc cât vreau”, a spus Dan Alexa.

Dan Alexa și Gabi Tamaș formează una dintre cele mai puternice echipe de pe Drumul Eroilor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Începe etapa finală de pe Drumul Eroilor din Asia Express

Cine e Dan Alexa de la Asia Express 2025

În ultimii ani, Dan Alexa a preferat să stea cât mai departe de ochii curioșilor și de luminile reflectoarelor. Concurentul de la Asia Express s-a născut pe 28 octombrie 1979 la Caransebeș și este un fotbalist român retras din activitate.

Cea mai mare pasiune a lui, încă din copilărie, a fost fotbalul. Acesta s-a apucat să joace la CSS Caransebeș de la o vârstă fragedă, pe postul de mijlocaș defensiv.

Dan Alexa a avut rezultate foarte bune, motiv pentru care a ajuns să facă parte din echipa de fotbal de la FC Politehnica Timișoara (1992), UMT Timișoara (1998), Rocar București (1999), FC Universitatea Craiova (2002) și Dinamo București (2003).Concurentul de la Asia Express 2025 este cunoscut și pe plan internațional, având prezențe la naționala pentru România Sub-21 și România.

Pe data de 15 martie 2014, Dan Alexa a decis să se retragă din fotbal, urmând să devină antrenor. În 2010, concurentul de la Asia Express 2025 a primit distincția de cetățean de onoare al orașului Caransebeș.

Astăzi, de la ora 20:00, începe etapa finală de pe Drumul Eroilor din Asia Express... Semifinala Asia Express, 9 noiembrie 2025. Ce a pățit Karmen Simionescu în timpul unei probe. Un detaliu a supărat-o pe ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Asia Express, 13 septembrie 2026. Cine a câștigat amuleta! Cheloo s-a înfuriat și nu s-a mai putut abține: „Înjura, era supărat”
Asia Express, 13 septembrie 2026. Cine a câștigat amuleta! Cheloo s-a înfuriat și nu s-a mai putut abține:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Asia Express, 13 septembrie 2026. Ce echipe s-au calificat la jocul pentru amuletă. Surpriză uriașă la deschiderea agendei
Asia Express, 13 septembrie 2026. Ce echipe s-au calificat la jocul pentru amuletă. Surpriză uriașă la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x