Răzvan Simion, simpaticul prezentator de la Neatza cu Răzvan şi Dani, este sosia lui Johnny Depp.
Evident, totul este o simplă glumă făcută de prezentatorul X Factor, iar ideea i-a venit după ce Delia a fredonat o melodie cu iz oriental
Dani Oţil nu pare să înţeleagă nimic din versurile piese "Give me" interpretată de Rusalina! Matinalul mai că vrea să-şi ia viaţa: "Muzica românească s-a dus! Mă duc să-mi trag în gură!"
Frumoasa Flavia Mihășan e foc și pară! Dani Oțil după ce acesta s-a gândit să o schimbe cu o argentiniancă!
Să găseşti poziţia perfectă pentru selfie e greu, îţi trebuie îndemânare, dar mai ales exerciţiu. O spune şi Flavia care recunoaşte că s-a perfecţionat în timp
Flavia Mihășan s-a supărat pe Dani Oțil după ce acesta s-a gândit să o schimbe cu o argentiniancă! ”Ne-am construit relația în patru ani și mă schimbi atât de ușor. Înseamnă că nu este ceea ce cred eu!”, afirmă supărată vecina...
Inspirat de Flavia, Dani Oțil s-ar putea să-și facă câteva schimbări fizice de sărbători.
Dani a ajuns la trista concluzie că este necesar să îşi găsească jumătatea. Măcar pentru a găsi ceva de mâncare în frigider
Iată cum a ajuns Dani Oțil la concluzia că trebuie să se însoare cât mai curând.
Dani și Flavia se au ca șoarele și pisica, dar, chiar și așa, e o iubire între ei, ceva de speriat. Mai nou, blonda a pus ochii pe un obiect aparținând lui Dani, o ie, pe care a sustras-o fără drept de apel.
Flavia Mihășan a pus ochii pe ia lui Dani Oțil, iar pentru a rămane la ea a ascuns-o sub fustă!
Liana, o cântăreață focoasă din Republica Moldova, l-a făcut să suspine de Dani Oțil.
Liana, o cântăreață focoasă din Republica Moldova, l-a făcut să suspine de Dani Oțil.
Iată prima poză a lui Dani Oțil de la angajarea la Antena 1.
Atunci când se întâlnesc (hahaha, adică se apropie la mai puțin de un metru) toți ochii sunt pe ei. Motivul? Fiecare e simpatic în felul lui, dar în doză dublă, simpatia se transformă în cele mai haioase momente ale dimineților tale.
Piticii de la Atelierul de muzică și prezență scenică pentru copii ”Alina Sorescu” au invadat platoul de la ”Neatza”.
Ziua de Moș Nicolae a fost una de excepție în platou la ”Neatza”, unde întreaga echipă a avut parte de o mega surpriză. Flavia, Amalia, Vlăduț, Răzvan, dar mai ales Dani.
Dani Oțil vine cu propunere surprinzătoare, după ce a văzut un tricou pe care apărea imprimat chipul Flaviei.
Ce celebritate ai vrea să colinzi anul acesta, de Sărbători? Întrebarea care a stat pe buzele matinalilor noștri a stârnit o discuție haioasă în platoul de la ”Neatza”!
Dani Oțil este puțin invidios și supărat pe colegul lui de platou, Răzvan, pentru că nu-l mai invită pe la el acasă.
Îngesuită pe un fotoliu de Dani Oțil, Flavia Mihășan adoptă o poziție provocatoare. Iar de la asta se iscă o ditamai discuția pe tema femei vesus bărbați.
Dani Oțil și Răzvan Simion au primit un cadou special pe care este imprimată poza lor.
Dani Oțil și Răzvan Simion au primit un cadou special pe care este imprimată poza lor.
Dani Oțil și copiii de la Kids Squad s-au întrecut în mișcări de breakdance.
Echipa de fotbal în sală ”Neatza și prietenii” s-au întors din Săcele cu o nouă cupă.
Echipa de fotbal în sală ”Neatza și prietenii” s-au întors din Săcele cu o nouă cupă.
Întrebarea clasică: „Ce obiecte ai lua cu tine pe o insulă pustie?” e istorie. MAtinalii Antenei 1 au lasant o provocare și mai interesantă. Dacă omenirea ar fi lovită de calamitate, în ce loc ai vrea să fii. Dani...
Când spui ”Neatza” te gândești la ei! Este echipa cu cea mai mare poftă de viață, oamenii care îți fac ziua mai frumoasă pe televizor. Răzvan, Dani, Flavia, Amalia și Cătălin Oprișan au acceptat (la unii punem ghilimele) provocarea de...
Când spui ”Neatza” te gândești la ei! Este echipa cu cea mai mare poftă de viață, oamenii care îți fac ziua mai frumoasă pe televizor. Răzvan, Dani, Flavia, Amalia și Cătălin Oprișan au acceptat (la unii punem ghilimele) provocarea de...
Stick Fight este un sport care devine tot mai practicat şi la noi în ţară! Dani s-a oferit voluntar pentru o demonstraţie
Dani Oțil i-a făcut pe toți să râdă cu lacrimi după ce s-a apucat să critice felul în care unii oameni se prezintă pe Facebook.
De curând, Dani Oțil s-a enervat la „Neatza cu Răzvan și Dani” și a răbufnit, lansând un mesaj cât se poate de ironic!
Dani Oţil, simpaticul prezentator de la Neatza cu Răzvan şi Dani, a aflat ce mănâncă fetele la cinema.
Sfat mare la X Factor, unde juraţii, care mai de care, sar în ajutorul lui Dani. Cum de ce? Este gata de însurătoare. Şi nu aşa cu oricine!
Surpriză de proporții la „Neatza cu Răzvan și Dani”, când Flavia a primit un cadou de la Dani Oțil!
Știți vorba aceea, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place? Ei bine, într-o discuție de echipă, în care s-a lansat întrebarea: cu cine ți-ai dori să ieși la cină, răspunsul lui Dani pare să fi iscat cele mai interesante comentarii.
Dani Oţil, costumat într-un ren simpatic, oferă faza zilei din această ediţie a emisiunii "Neatza".
Dani Oţil şi Ioana au gătit împreună la Neatza un preparat dulce, denimit "Pufoşenia cu portocale şi ciocolată".
Doamnelor, domnilor, Dani ne-a oferit astăzi o mega surpriză. Matinalul a invitat în emisiune o persoană foarte apropiată lui, despre care nimeni n-a știut până acum că este... iubita lui.
Dani Oţil o invită la Neatza, pentru a-l ajuta în bucătărie, pe cineva apropiat lui: "Ea este iubita mea din ziar!"
După ce și-au arătat reciproc interesul unul față de celălalt, Dani Oțil și Catrinel Menghia sunt din nou în atenția publicului. Motivul?
Dis-de-dimineață, în platoul de la ”Neatza” a poposit o domnișoară care a reușit să-i atragă atenția lui Dani.
Andreea Liliana Popescu a fost desemnată oficial să reprezinte România în cadru Miss Tourism Queen of the Year International 2016 din Shanghai, China.
Prezentatorul de la ”Neatza”, Dani Oțil, o așteaptă pe Catrinel Menghia la el acasă.
Ziua națională fără datorii a adus cu sine o serie de povestiri dis-de-dimineață
Dani este un pic speriat de atitudinea Flaviei. Motivul? Optimistă din fire, hahaha și hihihi toată ziua, vecina de la ”Neatza” stârnește controverse în echipa matinalilor.
Dani Oțil este un pic speriat de atitudinea Flaviei Mihășan și reacționează: ”Ai o atitudine de castravete murat!”
La îndemnul lui Dani Oțil, echipa de la Neatza a vorbit despre personajele lor preferate.
Răzvan Simion, simpaticul prezentator de la Neatza cu Răzvan şi Dani, a testat un experiment celebru pe interent.