El este Doru. Doru Ivanov. E vechi în breasla stand-up-erilor, însă, după cum chiar el recunoaște, are o mare problemă de promovare. Adică nu-l știe lumea! Ăsta a fost momentul în care a avut o revelație: să vină la iUmor, să-l vadă toată țara. Bună alegere!
Bogdan Ispas îi este tare drag lui Beandeac. Concuretul a venit și a fugit înainte să intre pe scena iUmor. Lui Mihai Beandeac nu-i vine să creadă și a pus mâna pe telefon.
Cine era concurentul din sacul albastru? Mihai Bendeac este convins că era Carla's Dreams, dar oare chiar el a fost?!
Jurații au deliberat prestația lui Cristian Manolescu și la final au votat. Concurentul a primit trei de ”DA”.
”Am ajuns la o asemenea limită de răbdare și de disperare din cauza unor concurenți, încât am fost in stare să mă duc la casting ca și concurent”, le-a mărturisit Mihai Bendeac colegilor de jurizare. Acum vine și mare surpriză, juratul...
Cheloo a ajuns primul pe scena iUmor și a început noul sezonul cu... un pui de somn. Juratul are de gând ca de acum înainte să fie ”vesel, plin de viață, hotărât să se simtă bine și să nu se mai streze”.
O mare dezamăgire l-a făcut pe Cheloo să renunțe să se mai uite la meciurile de fotbal, după cum chiar acesta a mărturisit. Supărarea durează de mai bine de zece ani, a povestit juratul iUmor, și nu dă semne că va dispărea.
Din ipostaza de jurați, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac pot recunoaște deschis atunci când un concurent este atât de bun la ceea ce face încât poate să dea și lecții. Așa s-a întâmplat și în cazul Deliei, care a furat meserie de la o profesoară de twerk.
De numărul lui Micutzu de la iUmor s-a vorbit mult timp pentru că a fost unul senzaţional! A dat atât de multe glume bune, încât s-a râs de la început și până la sfârșit. În...
Ionuț Rusu a venit îmbrăcat în ie și cu un topor în mână. Ceea ce a urmat a întrecut însă orice așteptare și poate fi numit primul moment din istoria show-ului iUmor la care Cheloo a râs non-stop, cu lacrimi
Printre concerte, filmări, şedinţe foto, studio, viaţă de familie, Delia, jurata "iUmor", are timp şi pentru alte pasiuni, cum ar fi drumeţiile montane. De curând, artista a fost cu prietenii la munte, a urcat pe Vârful Omu, a luat masa la înălţime şi nu s-a putut abţine să nu împărtăşească aceste momente frumoase cu cei de acasă!
Cheloo s-a ridicat pentru prima dată în picioare și a aplaudat o concurentă. Maria Popovici a făcut un număr de stand-up comedy la care cei trei jurați au râs în hohote și au aplaudat frenetic. La finalul sezonului, Maria a fost desemnată câştigătoare!
Șerban Copoț este pregătit pentru show-ul unde umorul și voia bună sunt la ele acasă, ”iUmor”! Artistul este LIVE pe pagina de Facebook a Antenei 1. Cu forțele refăcute după un concediu prelungit, Copoț a dezvăluit mai multe detalii din cea mai așteptată emisiune a toamnei!
Cu numai trei zile înainte de începerea celui de-al patrulea sezon al emisiunii „iUmor”, difuzat începând cu 17 septembrie, de la ora 21.00, Şerban Copot şi Vlad Grigorescu au...
Prestațiile concurenților de la „iUmor” au fost, de-a lungul timpului, care mai de care mai amuzante, atât pentru masa juraților, cât și pentru „masa” noastră - a telespectatorilor. Și nu ne-am mulțumit să-i vedem pe unii doar o singură dată, și-apoi „PA” și „PUP”, ci i-am căutat pe YouTube! Numai pe unii! Milioane de români au dat reply să-l revadă pe DAN BADEA în toată splendoarea şi în tot "IUMOR"-ul lui!
Dulce e graiul moldovenesc și demn de admirație curajul unor foști concurenți de a reveni pe scena ”iUmor” într-o variantă updatată! Vă amintiți de momentul desprins parcă din Albă-ca-Zăpada? ”Noi am analizat foarte minuțios prestația noastră!”, au recunoscut cei șapte pitici cu șapte glume mici. Iar publicul a reacționat imediat și chiar s-a ridicat în picioare!
Reuniți pentru cel de-al patrulea sezon iUmor, care va începe duminică, 17 septembrie, la Antena 1, Delia, Mihai Bendeac și Cheloo și-au amintit că au unele probleme nerezolvate.
În timp ce majoritatea fetelor privește aspectul bărbaților într-un mod cât se poate de superficial, Maria Popovici, câștigătoarea marelui premiu iUmor, vede lucrurile mult mai practic.
Numerele la care asistă nu sunt singurele ”dileme” care iscă numeroase comentarii între jurații iUmor. Printre conceptele care i-au stârnit pe Delia, Cheloo și Mihai Bendeac în noul sezon al emisiunii, ce va începe pe 17 septembrie la Antena 1, a fost și decizia de a deveni raw vegan.
Păr, gropiţe în obraji şi "iUmor" cât cuprinde, chiar din anii adolescenței! Juratul Mihai Bendeac avea cu siguranță mult succes în rândul Evelor de liceu, mai ales că nu avea trac în faţa lor, le făcea să râdă ți era extrem de sociabil.
Delia va fi de departe cea mai răsfățată și la filmările celui de-al patrulea sezon al emisiunii ”iUmor”! Fiecare concurent va avea un compliment, un cadou mai mic sau mai mare sau chiar și o gustare pentru îndrăgita artistă, în timp ce alții își pun în cap să îi schimbe complet viața juratei.
Atunci când spui „iUmor”, gândul te poate duce la orice: de la momente de teatru, la stand-up, de la muzică, la coregrafii amuzante sau de-a dreptul şocante, de la circ şi până la numere excepţionale de magie şi multe altele ce nu de puţine ori i-au lãsat pe cei trei juraţi ai emisiunii pur şi simplu fãrã replicã.
Prestațiile concurenților de la „iUmor” au fost, de-a lungul timpului, care mai de care mai amuzante, atât pentru masa juraților, cât și pentru „masa” noastră - a telespectatorilor. Și nu ne-am mulțumit să-i vedem pe unii doar o singură dată, și-apoi „PA” și „PUP”, ci i-am căutat pe YouTube! Numai pe unii! Milioane de români au dat reply să-l revadă pe Brent Ray Fraser, în toată splendoarea, goliciunea şi în tot "IUMOR"-ul lui!
De-a lungul timpului, pe la "iUmor" şi-au făcut apariţia sute de concurenţi, însă puţini sunt cei care ne-au făcut să râdem cu gura până la urechi. Însă cei care au reuşit nu i-am putut uita prea uşor, mai ales că i-am găsit ulterior pe Youtube.
Păr, gropiţe în obraji şi "iUmor" cât cuprinde, chiar de la grădiniţă! Juratul Mihai Bendeac avea trăsături frumoase şi privire inteligentă încă din copilărie! În plus, nu avea trac în faţa educatoarei, iubea natura şi era extrem de sociabil.
Prinsă între concerte, viaţa de familie şi emisiunile pe care le jurizează, iUmor şi X Factor, Delia este superocupată! Însă... chiar şi aşa, prinsă până peste cap cu viaţa profesională, artista aşteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a nepoatei ei. Oana Matache, sora Deliei, nu mai are mult până îşi va ţine bebeluşul în braţe.
După ce a fost în finala sezonului 3 de la iUmor, Bogdan Zloteanu a decis să-și încerce norocul și la X Factor.
Audițiile din cel de-al patrulea sezon al emisiunii iUmor, care va începe de pe 17 septembrie la Antena 1, i-au transformat uneori pe membrii juriului în personaje în numerele noilor concurenți.
Spectatorii, telespectatorii şi nu în ultimul rând cei trei juraţi: Delia, Mihai Bendeac şi Cheloo, au râs pe săturate şi au apreciat numărul de stand up comedy al lui Mane Voicu. Românul are „iUmor” și încă mult!
Spectatorii, telespectatorii şi nu în ultimul rând cei trei juraţi: Delia, Mihai Bendeac şi Cheloo, au râs pe săturate şi au apreciat numărul de stand up comedy al lui Mane Voicu. Românul are „iUmor”...
Prestațiile concurenților de la „iUmor” au fost, de-a lungul timpului, care mai de care mai amuzante, atât pentru masa juraților, cât și pentru „masa” noastră - a telespectatorilor. Și nu ne-am mulțumit să-i vedem pe unii doar o singură dată, și-apoi „PA” și „PUP”, ci i-am căutat pe YouTube! Numai pe unii! Milioane de români au dat reply să-l revadă pe DAN BADEA în toată splendoarea şi în tot "IUMOR"-ul lui!
Voi o recunoaşteţi! Cam greu..., mai ales că e camuflată din cap până în picioare! Da, este vorba de nimeni alta Delia, jurata "iUmor", care a luat munţii la pas. De altfel, toată lumea ştie că artista e o împătimită a sporturilor extreme şi nu o dată şi-a uimit admiratorii prin ţinutele inedite abordate.
Duminica, 03.09.2017, 11:23
Dan Badea a fost la un pas să anuleze nunta după ce s-a confruntat cu serioase probleme de sănătate.
Vineri, 01.09.2017, 13:17
Prestațiile concurenților de la „iUmor” au fost, de-a lungul timpului, care mai de care mai amuzante, atât pentru masa juraților, cât și pentru „masa” noastră - a telespectatorilor. Și nu ne-am mulțumit să-i vedem pe unii doar o singură dată, și-apoi „PA” și „PUP”, ci i-am căutat pe YouTube! Numai pe unii! Peste 6 milioane de români au dat reply să-l revadă pe Coco, nu Chanel, ci Marinescu!
Ionuț Rusu a venit îmbrăcat în ie și cu un topor în mână. Ceea ce a urmat a întrecut însă orice așteptare și poate fi numit primul moment din istoria show-ului iUmor la care Cheloo a râs non-stop, cu lacrimi
La filmările pentru cel de-al patrulea sezon al emisiunii ”iUmor”, care va fi difuzat începând cu 17 septembrie, de la ora 21.00, la Antena 1, cei trei juraţi au fost puşi în situaţii dintre cele mai diverse. Fie că le-au trezit emoţia sau, uneori, revolta, concurenţii, cu sigurantă, nu i-au lăsat indiferenţi pe Cheloo, Delia sau Bendeac.
Românul este român şi dincolo de graniţă, iar dorinţele unora sunt greu de realizat, mai ales când vine vorba despre transportul unei delicioase porţii de sorici peste hotare. În Statele Unite. Vă gândiţi la ce ne gândim şi noi, nu?
Dacă vă întrebaţi cum de ajuns Dan Badea un comedian atât de bun, ei bine, copilăria se pare că l-a marcat... favorabil. S-a bucurat de grija bunicilor, a crescut la ţară şi s-a ghidat după o regulă de aur. De parenting.
Marile show-uri de prime-time debutează pe 8 septembrie la Antena 1. Fie că e vorba de talente înnăscute care vor arăta că dețin factorul X, de întreceri ascuțite între cei mai simpatici chefi, de oameni simpli care își vor schimba viața într-o singură oră, de vedete care fac show și umor care va smulge hohote de râs, toamna aceasta, e clar: Antena 1 e mereu cu tine, mereu gata de spectacol!
Luni, 28.08.2017, 10:57
La filmările pentru cel de-al patrulea sezon „iUmor”, show care va începe din această toamnă la Antena 1, bilanțul nu este neapărat unul pozitiv pentru nervii juraților Delia, Cheloo și Mihai Bendeac. Oricât s-au străduit concurenții înscriși în cel de-al patrulea sezon să uluiască jurații, efectul nu a fost mereu cel scontat.
Invitată la "Gashka mare", Maria Popovici a răspuns mai sincer ca niciodată la cele mai indiscrete întrebări.
Actrita Maria Popovici este castigatoarea celui de-al doilea sezon al show-ului iUmor.
Pe Bendeac îl știm cu toții, o țară întreagă îl urmărește la iUmor, dar și pe scenele de teatru, căci înainte de toate Mihai este actor.
Luni, 21.08.2017, 12:10
Trebuie să recunoaştem, însă, că se încadrează perfect în trend, cu această salopetă plină de paiete. Cât despre coafură, ei bine, este ieşită din comun, așa cum îi șade bine.
Duminica, 20.08.2017, 17:20
Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, vara de 100 de zile continuă la Antena 1 și pe www.a1.ro cu noi surprize inedite!
Joi, 17.08.2017, 17:04
Românii care vor urca pe scena ”iUmor” în cel de-al patrulea sezon al show-ului, ce va avea premiera în această toamnă la Antena 1 sunt talentați, însă au parte de concurență acerbă și din partea celor care au străbătut mii de kilometri pentru a avea ocazia să îi impresioneze pe Delia, Cheloo și Mihai Bendeac.
Ca în fiecare sezon, Delia nu se dezminte şi are cele mai extravagante apariţii. În timpul filmărilor de astăzi, jurata s-a prezentat într-un outfit nu tocmai potrivit pentru căldură de afară, însă extrem de... sclipitoare.