Ediția din data de 2 aprilie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Cristina și Alex parcă își găsesc defecte, însă glumele se pare că mai mult o deranjează pe Cristina.
Ediția din data de 2 aprilie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În gală, Dediș a menționat în cele din urmă pe cine place mai nou și răspunsul lui venea ca o surpriză pentru unii. Acesta susține că o place pe Iuliana.
Ediția din data de 2 aprilie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Dani este noul concurent al competiției, în vârstă de 27 de ani. Tânărul își dorește o familie asemenea celei în cadrul căreia a crescut: Aș fi mândru să fac măcar pe...
Dani este noul concurent al sezonului 9 Mireasa. Tânărul este originar din Turnu Măgurele, dar mare parte din viață și-a petrecut-o în Franța.
Ediția din data de 2 aprilie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Valentin și Elena au intrat într-o cunoaștere, motiv pentru care au început să afle din ce în ce mai multe despre ei. Valentin a îndemnat-o, însă, să fie mai rezervată în...
Doamna Nicoleta, mama lui Valentin, și-a vizitat fiul și mama, pe doamna Floarea, în casa Mireasa.
Ediția din data de 2 aprilie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Valentin a primit o vizită din partea mamei sale, care i-a sugerat ă o trateze pe Antonia cu indiferență: Ce-i al tău, e pus de-oparte!, îl încuraja ea.
Ediția din data de 2 aprilie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Când s-au deschis ușile, Laura o îndemna pe Adriana să meargă să discute cu Albert. Cei doi încercau un dialog timid.
În emisia live de Mireasa de pe 2 aprilie 2024, Simona Gherghe i-a spus lu Cristian despre o curiozitate care stă pe buzele telespectatorilor, în ceea ce-l privește.
Ediția din data de 2 aprilie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Atât în casa fetelor, cât și în cea a băieților s-au născut discuții cu privire la organizarea responsabilităților. Câțiva dintre ei au venit cu propuneri pentru a găsi o...
La Mireasa, Capriciile au fost difuzate imagini cu o conversație a fetelor după petrecere. Elena a dorit să știe ce părere au concurentele despre ea și Valentin.
Sabrina Maria din sezonul 7 Mireasa a participat la concursul Degustare la cuțite de la Super Neatza.
Ediția din 2 aprilie 2024 a emisiunii Super Neatza cu Răzvan și Dani. Poți trăi experiența Chefi la cuțite chiar din platou, în calitate de degustător la una dintre probele din battles ale celor echipelor noii generații de Chefi. În cel...
Ediția din data de 1 aprilie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Cristian a simțit necesar să-și securizeze relațioanarea cu Antonia pe toate părțile așa încât a purtat o discuție cu Valentin.
La petrecere, concurenții Mireasa au primit în plasmă imagini cu Albert pe vremea când la 16 ani cânta muzică populară.
Ediția din data de 1 aprilie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Antonia și Cristian se tot apropie în cuvinte și gesturi. Concurenta i-a spus tânărului că doar pe el și-l dorește în viață.
Simona Gherghe a anunțat că în ediția Mireasa de pe 2 aprilie 2024 va intra un nou concurent. Dani a vorbit la telefon cu fetele.
Ediția din data de 1 aprilie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Laura și-a manifestat dorința de a îl cunoaște pe Albert, însă el crede că nu s-ar potrivi împreună. Concurenta consideră că el este o persoană timidă și nu crede că va...
Giulia este una dintre fostele concurente de la Mireasa sezonul 7. Nu a fost în competiție de la început, iar pentru scurt timp a fost într-o cunoaștere cu Roberto, apoi a format un cuplu cu Zian. După ce au decis că nu se potrivesc, ea și-a arătat interesul pentru Antonia.
Ediția din data de 1 aprilie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În gală, Dediș a mărturisit că este interesat de Iuliana. Mătușa Ioana a blocat-o pe tânără, iar ce doi tineri nu pot interacționa timp de o săptămână. La petrecere,...
Simona Gherghe a anunțat o sancțiune după ce Dediș a interacționat cu Iuliana, fata pe care doamna Ioana a blocat-o pentru el.
Ediția din data de 1 aprilie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Delia și Liviu au avut parte de momente romantice în timpul petrecerii din weekend, când și-au făcut mai multe declarații. Cei doi par liniștiți unul în preajma altuia.
Ediția din data de 1 aprilie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În timpul petrecerii din weekend, Antonia a schimbat câteva vorbe cu Valentin. Cristian a observat interacțiunea dintre cei doi și a simțit nevoia să împărtășească cu ea...
La petrecerea de sâmbătă din casa Mireasa Delia și Liviu s-au retras pe terasă, și-au spus vorbe dulci și s-au sărutat.
Cristian i-a atras atenția Antoniei cu privire la interacțiunile sale cu Valentin, fostul ei iubit. În emisia live de Mireasa de pe 1 aprilie 2024 au fost difuzate imagini cu dialogul dintre Cristian și Antonia.
Khaled a fost întrebat dacă intenționează să mai ia legătura cu Laura. Concurentul a fost eliminat în gala de pe 29 martie 2024.
Sabrina și Perneș au fost protagoniștii celui mai recent episod Familia Mireasa | Povestea continuă.
Hatice a împlinit 30 de ani și a avut parte de o surpriză de neuitat. Fosta concurentă a sezonului 7 Mireasa a primit o mulțime de urări frumoase.
Andrada de la Mireasa și-a dezvăluit recent o altă fațetă a personalității sale. O apariție surprinzătoare în lumea medicală a adus lumina asupra unui nou capitol din viața ei: cel de asistentă medicală într-un cabinet de stomatologie.
După o perioadă de îngrijorare și suspans, Ela a ajuns la spital la urgențe, în urma unor stări de rău și dureri de cap cumplite. Ea si Petrică de la Mireasa s-au pozat la restaurant.
Sabrina și Perneș de la Mireasa au fost prezenți printr-un apel video live în emisiunea Capriciile Iubirii, unde au vorbit despre viața lor.
După ce a părăsit competiția Mireasa, Khaled a revenit în mediul online cu un mesaj de încredere și determinare. El s-a pozat pe Instagram și a scris câteva cuvinte.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Deși s-a arătat interesat de Iuliana, Dediș nu va avea voie să comunice cu ea timp de o săptămână, după ce doamna Ioana a blocat-o și a ieșit, de asemenea, Mama...
În Gala de vineri, 29 martie 2024, Simona Gherghe a anunțat clasamentul publicului. Iată cine sunt Fata, Băiatul și Mama Săptămânii.
Mamele și băieții de la Mireasa au făcut nominalizări. Două tinere au intrat în cursa de eliminare.
Dediș și Khaled au intrat în cursa de eliminare, iar în Gala din 29 martie, Simona Gherghe a anunțat decizia publicului.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Simona Gherghe a dat deznodământul în ceea ce privește cursa de eliminare în care s-au aflat Khaled și Dediș. Iată care dintre cei doi a fost eliminat din competiție!
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Dediș a recunoscut că este interesat de Iuliana, dar nu a vrut să facă cunoscut publicului acest lucru, din cauză că se află în cursa de eliminare.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Laura avea o preocupare alături de Valentin. Cei doi au spus că a fost strict o discuție amicală, iar, mai mult, Laura a recunoscut că este mai de grabă interesată de Albert.
Laura a surprins în Gala de azi, 29 martie 2024. Ea a spus ce băiat vrea să cunoască mai bine.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Elena și-a putut petrece timpul la jacuzzi doar cu băieții singuri. De ce a vrut concurenta să rămână singură cu Valentin.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Iuliana a ales să-l scoată la un date pe Khaled, așa că cei doi au ajuns la grădina botanică. Ce au discutat.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În relația dintre Cristina și Alex există niște temeri. Cum au de gând să rezolve aceste situații.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Liviu și Delia au încercat să afle și ce defecte au, lucru important în cunoașterea lor. ”Când sunt tristă, cheltui”, a spus concurenta.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Elena a intrat în casa băieților pentru o noapte. Ce întrebări au avut concurenții pentru ea.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Cristian i-a mărturisit lui Khaled că începe să se îndrăgostească de Antonia. ”Simt să fiu lângă”, a spus concurentul.
Cristian i-a mărturisit lui Khaled că e îndrăgostit de Antonia. Fata a fost încântată de dezvăluire, dar s-a întristat după ce doamna Daniela a ținut un discurs.
Surpriză la Neatza cu Răzvan și Dani, unde cuplurile de la Mireasa s-au ”duelat” pentru o ieșire din casă.
Ediția din 29 martie 2024 a emisiunii Super Neatza cu Răzvan și Dani. Trei cupluri din casa Mireasa, Cristina - Alexandru, Maria - Ștefan și Delia - Liviu, au parte de o provocare cu premii. Cine a câștigat.
Doamna Viorica s-a pronunțat în privința cunoașterii dintre fiul său, Liviu, și Delia. Iată ce a avut mama de spus.