Dan Negru este unul dintre simbolurile televiziunii care astăzi împlinește 24 de ani. Se află în echipa Antenei 1 de la sfârșitul anilor ‘90 și de numele său se leagă numeroase formate de succes, precum „Ciao Darwin”, „Ziua Judecății”, „Genialii”, „Ziua Judecății”, „Te pui cu blondele” sau „Next Star”, cu care a înregistrat recorduri de audiență.
Miercuri, 29.11.2017, 10:39
La ceas aniversar, Lidia Buble a făcut show de zile mari la "Neatza"! Artista a lăsat "Cămaşa" acasă şi a cântat, în premieră, manele. Şi ce moment a ieşit!
De ziua Antenei 1, Flavia, Cătălin Oprișan, Iuliana Pepene, Mihai Jurca și Horia Brenciu cântă piesa "Obladi Oblada".
Astăzi este Ziua Antenei 1. Cea mai mare familie de vedete este „Mereu cu tine” la Antena 1. Chiar şi la mii de kilometri de casă, vedetele plecate în Asia sărbătoresc alături de noi 24 de ani de reuşită.
Zilele aceastea, la Antena 1 se derulează o serie de supershow-uri, cu emoție, spectacol şi trãiri intense, alãturi de cea mai mare familie de vedete. De 24 de ani, Antena 1 e mereu aproape de telespectatorii sãi, iar anul acesta sărbătoarea nu ține o zi, ci șapte. „Pe 29 noiembrie, ziua noastrã e şi a ta. Suntem noi, mereu cu tine, la Antena 1!”, aceasta este deviza sub care postul tv le oferã telespectatorilor ediţii speciale ale emisiunilor lor preferate.
Miercuri, 29.11.2017, 08:57
Răzvan Simion, amintiri din 1996, când prezenta cu colegul Dani prima emisiune la radio, în weekend.
Dani Oțil dezvăluie de ce a fost adus Horia Brenciu în această zi cu totul și cu totul specială pentru Antena 1.
Pornită inițial ca o televiziune regională care emitea în București și în zonele din jurul capitalei, Antena 1 s-a dezvoltat spectaculos în cei 24 de ani de la lansare, devenind unul dintre cele mai iubite posturi de divertisment din România.
Marti, 28.11.2017, 11:26
1993. România ieșită de puțini ani de sub corvoada comunistă părea că înflorea. Televiziunea publică și al ei ”Cerb de aur”, dar și bulgarii prinși cu antenă bună, începeau să aibă concurență. Pe 29 noiembrie, ora 21, Antena 1 emitea. Era a doua televiziune, după SOTI, oferită publicului larg drept alternativă la postul public, dar și la casetele video luate mult timp ”pe sub mână”.
Marti, 28.11.2017, 11:26
1993 era un an în care speranța se citea în ochii celor din jur. Scăpați relativ recent de sub ocupația comunistă, românii sperau la mai bine, odată ce li s-a oferit libertatea. Tot atunci se lansa Antena 1, a doua televiziune după SOTI.
Marti, 28.11.2017, 11:26
În 1993, România era altfel. Oamenii trăiau intens fiecare clipă de libertate, iar dorința de a știi, de a afla, de a se informa era mai acută ca niciodată după de decenii întregi de izolare silită. Românii cumpărau...
Marti, 28.11.2017, 11:26
Antena 1 îmbracă haine de sărbătoare, odată cu împlinirea celor 24 de ani de emisie. A1.ro vă prezintă primul interviu al postului care promitea să se ţină de cuvânt. Cel care răspundea la întrebări era chiar Florin Brătescu, directorul de atunci al televiziunii
Marti, 28.11.2017, 11:26
Pe 29 noiembrie, Antena 1 aniverseazã 24 de ani de existență. Era anunțat prin intermediul unor publicații că la data de 1 decembrie 1993, va emite 24 de ore din 24, având un program extrem de diversificat. Era în 1993 atunci când pe televizoare aveau să se vadă primele imagini ale televiziunii generaliste.
Marti, 28.11.2017, 11:26
Anul 1993 a fost marcat de două evenimente de o importanță majoră pentru media, respectiv pentru sportul românesc. Pe 17 noiembrie, fotbalul românesc era înzestrat cu o generație de excepție de fotbaliști care avea să scoată în stradă zeci de mii de oameni prin peformanțele lor de-a lungul anilo 90. La nici două săptămâni, alți români, de ordinul milioanelor, se bucurau de apariția în media a postului Antena 1!
Marti, 28.11.2017, 11:25
De 24 de ani, Antena 1 e mereu aproape de telespectatorii săi, iar anul acesta sărbătoarea va fi marcată de petreceri, ediții inedite ale emisiunilor tale preferate!. „Pe 29 noiembrie, ziua noastră e şi a ta. Suntem noi, mereu cu tine, la Antena 1!”, aceasta este deviza sub care postul tv le va oferi telespectatorilor cele mai reușite programe ale sale!
Marti, 28.11.2017, 11:00
Rolul de Lady Gaga i-a purtat mult noroc artistei Lidia Buble, fiindcă a fost desemnată câștigătoarea celei de-a douăsprezecea ediții a emisiunii „Te cunosc de undeva”!
Alina Pușcaș a fost sărbătorită pe platourile de filmare ale show-ului “Te cunosc de undeva!”, la împlinirea frumoasei vârste de 34 de ani!
Alin Pascal a avut o sarcină extrem de dificilă în cea de-a douăsprezecea ediție a emisiunii „Te cunosc de undeva”!
Ramona Bădescu a trebuit să își ascundă feminitatea și să se intre în pielea inegalabilului artist Tom Jones, idolul a milioane de femei din întreaga lume!
Adriana Trandafir nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, fiindcă toată lumea știe ce actriță talentată este!
Julie Mayaya a adus hitul „Despacito” pe scena emisiunii „Te cunosc de undeva” și a făcut atmosferă de zile mari!
Interpreta lui Lady Gaga a ajutat-o pe Lidia Buble să câştige ediţia a 12-a a sezonului XII de la Te cunosc de undeva!
Alina Pușcaș a fost sărbătorită pe platourile de filmare ale show-ului “Te cunosc de undeva!”, la împlinirea frumoasei vârste de 34 de ani.
CRBL a făcut un super show cu piesa „Bată-l norocul de birt” a lui Puiu Codreanu, alături de Taraful „Silvian Voicu”!
Surpriză uriașă pentru „bublișorii” din toată țara! Lidia Buble a reușit să facă un show de zile mari cu o piesă interpretată de Lady Gaga!
Cezar Ouatu este perfecționist și asta se vede mai ales în modul în care a reușit să intre în pielea personajului din această săptămână, nimeni altul decât Izhar Cohen!
Anisia Gafton a avut parte de o provocare de zile mari, fiindcă ruleta i-a dat incredibila sarcină de a intra în pielea lui Ștefan Bănică Jr.!
Sebastian Muntean are talent din plin și asta s-a văzut chiar în cea de-a douăsprezecea ediție a show-ului „Te cunosc de undeva”!
Pepe & Julie Mayaya au deschis cea de-a 12 ediție a emisiunii „Te cunosc de undeva!” cu un show de zile mari!
Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!” Alin Pascal va cânta hit-ul „Dance with me”, transformat în cântăreața americană Debelah Morgan.
Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 20.00. la “Te cunosc de undeva!”, Lidia Buble se transformă în Lady Gaga, iar piesa pe care o va interpreta va fi una grea, care îi va solicita la maximum corzile vocale. De altfel, după repetiții, Lidia a mărturisit că a rămas fără voce.
Pe 24 noiembrie 1991, după ce a fost testat seropozitiv, Mercury se stingea. Astăzi ar fi putut să ajungă la vârsta venerabila de 71 de ani şi, cu siguranţă, ne-ar fi incantantat la fel de tare cum a făcut-o până la sfârşitul toamnei din '91.
Vineri, 24.11.2017, 11:01
Gala vedetelor din toate timpurile continuă sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție “Te cunosc de undeva!”, jurizată de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan și prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși. O ediție în care se va cânta în turcă, ebraică, spaniolă, engleză și în limba română.
Un moment GENERIC autentic, cu o tentă de anii '90! De asta a avut parte juriul "Te cunosc de Undeva". Alin Pascal s-a transformat în Dan Ciotoi şi a făcut un super show.
Duminica, 19.11.2017, 14:37
Și săptămâna viitoare, în cea de-a douăsprezecea ediţie a sezonului XII de la Te cunosc de undeva vom avea parte de surprize memorabile și de artiști unul și unul!
Interpreta Etta James a ajutat-o pe Julie Mayaya să câştige ediţia a unsprezecea a sezonului XII de la Te cunosc de undeva!
În a unsprezecea ediţie din sezonul XII de la "Te cunosc de undeva!", Julie a cântat melodia "Something's got a hold on me", interpretată de Etta James
În a unsprezecea ediţie din sezonul XII de la "Te cunosc de undeva!", Sebastian Muntean a cântat melodia "You sang to me", interpretată de Marc Anthony.
În a unsprezecea ediţie din sezonul XII de la "Te cunosc de undeva!", Sebastian Muntean a cântat melodia "Prinţişorul meu", interpretată de Dan Ciotoi (Generic)
În a unsprezecea ediţie din sezonul XII de la "Te cunosc de undeva!", Adriana Trandafir a cântat melodia "L'accordeoniste", interpretată de Edith Piaf
În a unsprezecea ediţie din sezonul XII de la "Te cunosc de undeva!", Ramona Bădescu a cântat melodia "Hello, Dolly", interpretată de Barbara Streisand.
În a unsprezecea ediţie din sezonul XII de la "Te cunosc de undeva!", CRBL a cântat melodia "Sangue de Beirona", interpretată de Cesaria Evora
În a unsprezecea ediţie din sezonul XII de la "Te cunosc de undeva!", Anisia Gafton a cântat melodia "Lips are movin", interpretată de Meghan Trainor
În a unsprezecea ediţie din sezonul XII de la "Te cunosc de undeva!", Lidia Buble a cântat melodia "Omul de inimă rea", interpretată de Andra.
În a unsprezecea ediţie din sezonul XII de la "Te cunosc de undeva!", Cezar Ouatu a cântat melodia "Tamally Maak", interpretată de Amr Diab.
Interpreta Etta James a ajutat-o pe Julie Mayaya să câştige ediţia a unsprezecea a sezonului XII de la Te cunosc de undeva!
Un moment tulburător și foarte emoționant sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, când Adriana Trandafir se va transforma în marea cântăreață franceză Edith Piaf. Interpretarea ei o va face să plângă pe jurata vocilor, Ozana Barabancea.
Gala starurilor din toate timpurile continuă sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, cu personaje de top, muzică live și multă bună dispoziție.
Show-ul "Te cunosc de undeva!", care l-a desemnat castigator pe CRBL, cu o transformare excelenta in Fred Durst, vocalistul celebrei trupe americane Limp Bizkit, a fost sambata seara lider de audienta in mediul urban.
Jocul transformărilor surprinzătoare continuă în această seară. De la ora 20.00, la Antena 1, începe o nouă ediţie a show-ului "Te cunosc de undeva!". Adriana Trandafir îl va întruchipa pe celebrul actor indian Raj Kapoor. Iar Lidia Buble o...
Sambata, 11.11.2017, 19:55