Antena Căutare

Tradiționalul românesc a câștigat teren în fața chefilor, la jurizările pe nevăzute

Gustul jurizărilor pe nevăzute din a cincea ediție a surprins cu savoarea autentic românească, iar chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu au împărțit maximul de cuțite unui trio tradițional, ce s-a înscris în competiție pentru a demonstra că mâncarea ,,ca la mama acasă” poate surclasa preparatele minimaliste.

Gustul jurizărilor pe nevăzute din a cincea ediție a surprins cu savoarea autentic românească, iar chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu au împărțit maximul de cuțite unui trio tradițional, ce s-a înscris în competiție pentru a demonstra că mâncarea ,,ca la mama acasă” poate surclasa preparatele minimaliste.

Ioan Larionesi, Ion Miclea și Cătălina Niculai au gătit ,,cu suflet” pe baza unor rețete ce datează mai bine de o sută de ani și au făcut jurații să declare că ,,astfel de preparate merită mai mult de 3 cuțite”. Palinca cu miere, slana- așa numitul ,,fois gras al Ardealului”, sau ciorba de miel cu guşiţă de mate și tarhon i-au lăsat pe pretențioșii chefi fără cuvinte.

Și în această seară, poveștile concurenților au avut un rol în determinarea de la bancul de lucru. Kimmy Iosefina Pascal este un exemplu ce demonstrează că pasiunea pentru bucătărie te poate ajuta să te reinventezi, în ciuda trecutului dificil. A depășit o tulburare de alimentație, iar aseară le-a propus juraților un mic dejun clasic cu ouă, cașcaval și bacon, ce a calificat-o în etapa următoare. O altă candidată la cuțite a fost prima concurentă transgender a celei mai iubite emisiuni culinare, ce a venit să demonstreze că succesul unei experiențe nu ține cont de gen, culoare sau orientare. Alexa s-a deschis în fața chefilor, dar a primit și votul lor de încredere.

Concurenți pasionați de gătit s-au aventurat să le ofere juraților preparate care mai de care mai îndrăznețe, menite să iasă din tipar. Cu peste 100 de diplome și medalii ce îi confirmă îndeletnicirea de la bancul de lucru, Mărioara Vîrtop i-a impresionat pe chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu cu o farfurie a cărei savoare și plating o înscriu în lupta pentru marele premiu. Somon pe pat de cartofi orientali cu tăiţei de orez a fost dish-ul cu care timișoreanca i-a convins pe chefi că este o alegere sigură în formarea viitoarelor echipe.

Articolul continuă după reclamă

Ghicitul în farfuriile de sub cloșuri a dat naștere unor momente extrem de amuzante. Deși jurații nu au întâlnit ,,un milionar rus excentric” și nici un ,,proaspăt student la teologie”, au împărțit cuțite candidaților talentați, ce își croiesc astfel drum mai departe în concurs. Jurizările pe nevăzute continuă și în seara aceasta, începând cu ora 20:00, pe Antena 1, căci ,,Chefi la cuțite” promite o altă seară savuroasă!

Supărată că ,,i-au fost furate vizoalizările", Floricica Dansatoarea vine în fața juraților ,,Chefi la cuțite”... Oooof! Până și puștoaicele de 16 ani trag la Scărlătescu: ”Să șțiți că eu voiam să vă văd un pic mai plinuț, mie îmi plă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru restaurantul său
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x