Antena Căutare

Cel mai dur test de fidelitate s-a încheiat pentru Claudiu şi Simona, la Insula Iubirii! Ediția a adus un record de audienţă

Pe ultima sută de metri din test, fiecare experiență a insulei a fost trăită la foc intens, de către toţi participanţii la cel mai dur test de fidelitate. Când credeau că le-au văzut pe toate şi insula nu mai are cu ce să îi surprindă, cu toţii au realizat că greşeau.

Emisiunea Insula Iubirii sezonul 8 a fost lider de audiență cu ediția din 21 august 2024 | Antena 1

Aseară, chiar când se pregăteau pentru ultima petrecere dinainte de ceremonia finală a focului, pentru Simona şi Claudiu cel mai dur test de fidelitate s-a încheiat, aceştia participând la bonfire-ul final, într-o ediţie lider de audienţă şi care a înregistrat record de atât la nivelul cotei de piaţă, cât şi la nivelul ratingului.

Claudiu și Simona au fost la ultima lor ceremonie a focului, la Insula Iubirii sezonul 8! Ediția din 21 august 2024 a adus un record de audiență

Telespectatorii au urmărit aseară în număr foarte mare cea de-a 18-a ediţie a celui mai dur test de fidelitate, aceasta impunându-se ca lider de audienţă atât la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, cât şi la nivel urban.

Totodată, cel mai nou episod Insula Iubirii a înregistrat record de audienţă, la nivelul cotei de piaţă încă de la lansarea produsului, dar şi la nivelul ratingului, pentru cel de-al optulea sezon. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20.29 – 00.03, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea celui de-al 18-lea episod Insula Iubirii a înregistrat 7.5 puncte de rating şi 28.1% cotă de piaţă, urmată de postul secund cu 5.9 puncte de rating şi 22.3% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1, cu Insula Iubirii, a condus clasamentul cu 5.8 puncte de rating şi 17.8% cota de piaţă, urmată de postul secund cu 5.5 rating şi 16.9% cota de piaţă.

Articolul continuă după reclamă

Ce s-a întâmplat când Simona l-a întâlnit pe Claudiu la ultimul bonfire, la Insula Iubirii sezonul 8, ediția din 21 august 2024

„Simona, tu eşti una dintre puţinele fete care încă de la prima ceremonie a focului a primit răspunsuri clare!”, şi-a început Radu Vâlcan, gazda emisiunii, discursul, atunci când a venit special pentru concurentă în vila fetelor „Cred că mă chinui prea tare dacă aştept finalul. Doare foarte tare şi abia aştept ziua în care să mă eliberez şi să plec acasă. Pentru că nu mai pot! Stările prin care trec mă macină interior!”, a dezvăluit concurenta, pentru ca Radu să completeze: „Îţi ofer şansa chiar în această seară să te întâlneşti cu Claudiu şi să îi spui exact ceea ce simţi. Ceremonia finală a focului pentru voi doi, Simona, vine mai devreme!”.

Anunţul care a urmat şi în vila băieţilor a lăsat-o fără replică pe Ana Maria, mai ales că ispita tocmai declarase în acea seară: „Mă pregătesc, poate în seara asta se pune în genunchi. Poate mă cere!”.

Citește și: Insula Iubirii sezon 8, 21 august 2024. Cornel a ajuns la capătul puterilor. Ce gest a făcut fostul logodnic al Iustinei

Ceremonia finală a focului i-a adus pentru prima oară împreună de la începerea celui mai dur test de fidelitate pe Claudiu şi Simona, dar şi pe Ana Maria, ispita care a reuşit să ducă testul la un alt nivel pentru Claudiu.

„Nu mă aşteptam să am parte de un sezon aşa intens şi cu tot felul de emoţii!”, a dezvăluit Ana Maria la testimonial, înainte de marea întâlnire. Tot înainte de întâlnire a declarat şi Simona: „Din punctul meu de vedere revederea va fi foarte dureroasă. Revăd persoana care mi-a făcut cel mai mult rău. Dacă ar fi după mine, nu aş dori să îl văd!”.

În faţa partenerei cu care a venit pe Insulă, Claudiu şi-a motivat alegerea: „Am vrut să îmi demonstrez că sunt 100% că te iubesc. Dacă eu nu aveam o dragoste puternică faţă de tine, m-aş fi îndrăgostit de fata asta! Acum pot să fiu sigur că tu eşti femeia pe care o iubesc din tot sufletul!”. Simona în schimb, nu s-a ferit să puncteze: „Tu, când dormeai cu ispita în pat, când o sărutai, nu te-ai gândit nicio secundă cum sunt eu? M-ai făcut din om neom acum 6 luni de zile când m-ai înşelat. Te-a lăsat inima să mă aduci în aceeaşi stare? Sincer, m-aş fi bucurat să vii un om asumat şi să îmi zici <m-am îndrăgostit!>”.

Ana Maria a clarificat şi ea lucrurile la ceremonia finală a focului: „Claudiu s-a bucurat de prezenţa mea, sunt sigură că a avut sentimente faţă de mine, dar cred că nu şi-a dat voie în totalitate să simtă!”, pentru ca apoi să i se adrese direct lui Claudiu: „Te-am simţit ataşat de mine. Nu era foarte lung drumul până la îndrăgostire!”.

La cea mai aşteptată întrebare a emisiunii, răspunsurile celor doi concurenţi au fost: „Împreună cu Simona sau, dacă ea nu va dori la fel, singur!”, pentru ca Simona să ia decizia finală: „O să plec singură de pe insulă!”. Interviul pe care l-au oferit la câteva luni după încheierea filmărilor însă avea să le arate telespectatorilor altceva: „Suntem împreună! De pe insulă am plecat separat, dar ne-am împăcat la hotel!”, a dezvăluit Simona, completând: „Faptele lui mi-au demonstrat că într-adevăr îşi doreşte relaţia asta şi mă doreşte în viaţa lui. După terminarea emisiunii Claudiu a devenit mai atent la nevoile mele!”. Claudiu a dezvăluit şi el: „Nu regret nimic din ce am făcut! Aş fi regretat poate să nu fi făcut ceva!”.

Luni, marţi şi miercuri, de la 20.30, la Antena 1 urmeză săptămâna finală a celui mai dur test de fidelitate, săptămâna marilor confruntări. Relaţia şi tentaţia vor avea confruntarea decisivă, căci însula a demonstrat în repetate rânduri că totul se poate răsturna în ultimele 24 de ore în intimitate cu ispita, la dream date. După 21 de zile departe de cei alături de care se vedeau împreună poate pentru totdeauna, partenerii se vor reîntâlni la ceremonia finală. Cine pleacă împreună cu partenerul, dar şi cine alege ispita, telespectatorii vor putea afla urmărind ultimele episoade Insula Iubirii, luni, marţi şi miercuri, de la 20.30, la Antena 1.

Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban şi Urban All
Perioada 21 august 2024

Insula Iubirii, sezonul 8. Prima reacție a Simonei după ce s-a aflat despre împăcare cu Claudiu. Cum și-a justificat dec... Insula Iubirii, sezonul 8. Ce a postat Claudiu în online, după difuzarea bonfire-ului final cu Simona. Mesajul transmis ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arăta Eduard Vlădescu pe vremea când era model. Cât de mult s-a schimbat ispita care a fermecat-o pe Claudia la Insula Iubirii
Cum arăta Eduard Vlădescu pe vremea când era model. Cât de mult s-a schimbat ispita care a fermecat-o pe Claudia...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Soarele pe Insula Iubirii arde la fel de tare ca focul din inimile concurenților. Produsele preferate le oferă protecția necesară
Soarele pe Insula Iubirii arde la fel de tare ca focul din inimile concurenților. Produsele preferate le oferă...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x