Antena Căutare

Calendar ortodox 2019. Când nu se fac nunți, cand pică zile cu posturi

Calendar ortodox 2019. Când nu se fac nunți și botezuri în 2019

calendar ortodox 2019

Calendar ortodox 2019. Când nu se fac nunți, cand pică zile cu posturi. În caledarul creștin ortodox au fost publicate datele importante și rânduielile bisericești pentru anul 2019, pe care orice creștin trebuie să le cunoască. Iată care sunt posturile din an, zilele în care nu se săvârșește Sfântă Liturghie, dar și perioadele în care nu se fac nunți.

Calendar ortodox 2019. Zile de post și posturi în 2019

Miercurile și vinerile de peste an, afară de cele cu dezlegare, însemnate cu hărți
Ajunul Bobotezei (5 ianuarie )
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul ( 29 august )
Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie )
Postul Sfintelor Paști (11 martie-27 aprilie )
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel ( 24 iunie-28 iunie)
Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august-14 august )
Postul Nașterii Domnului ( 14 noiembrie-24 decembrie )

Calendar ortodox 2019. Zile în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie

Articolul continuă după reclamă

Zile în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie de către Biserica Ortodoxă Română sunt:

Miercuri și vineri în săptămâna dinaintea Postului Sfintelor Paști ( 24 aprilie și 26 aprilie )
Luni și marți în prima săptămâna a Postului Sfintelor Paști ( 29 aprilie și 30 aprilie)
Vineri în săptămâna Patimilor ( 26 aprilie )

Calendar creștin ortodox 2019. Când nu se fac nunți:

În toate zilele de post de peste an
În zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora
În săptămâna lăsatului sec de carne ( 03 martie-09 martie )
În Postul Sfintelor Paști ( 10 martie-28 aprilie )
În Săptămâna Luminată ( 29 aprilie-05 mai )
În Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel ( 24 iunie-28 iunie )
În Postul Adormirii Maicii Domnului ( 1 august-15 august )
În postul Nașterii Domnului ( 14 noiembrie-24 decembrie )
În perioadă de la Crăciun până la Bobotează ( 25 decembrie-6 ianuarie )

Calendar creștin ortodox 2019. Zile și date importante

Duminică, 17 mai, Ziua Națională a Familiei
Duminică, 7 iunie , Ziua mamei și copilului
1 septembrie-Ziua rugăciunii pentru mediu
13 noiembrie Ziua Bibliei

Însă, până anul viitor, creștinii vor ține sărbătorile din noul an bisericesc. Vezi AICI câte sărbători religioase sunt în luna octombrie și ce trebuie să știi.

sursa: crestinortodox.ro

Renovarea casei - 3 lucruri pe care le poți face singur cu rezultate garantate... Calendar ortodox 17 octombrie. Sărbătoare azi. Cui spui La mulți ani!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x