Antena Căutare

Canon de rugăciune 17 august. Rugăciune către Sfântul Mucenic Miron preotul

Canon de rugaciune pentru vineri, 17 august. Iata ce rugaciune se rosteste in aceasta zi catre Sf Miron.

Canon de rugăciune pentru vineri, 17 august. Iată ce rugăciune se rostește în această zi către Sf Miron.

Troparul Sfântului Mucenic Miron preotul, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Miron, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Articolul continuă după reclamă

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Veniţi, popoare, să cântăm...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adunându-ne la pomenirea Mucenicului Miron, purtătorul de chinuri, să cântăm toţi laudă lui Dumnezeu, Celui Ce l-a întărit pe el, ca să piardă stăpânirea luptătorului.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adusu-te-ai pe tine Făcătorului de bine dar şi sfinţit prinos, frumoasă junghiere şi jertfa cu bună mireasmă, ca unul care ai pătimit după Lege, mucenice mult pătimitorule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un înţelept, ca o biserică curată a Celui Ce a strălucit din Fecioară, ai gonit, mărite, pe lupul cel stricător de suflet, care năvălise să tulbure staulul cel Dumnezeiesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu Singură ai născut fără ispită de nuntă pe Dumnezeu, pe Care îl mărturisesc purtătorii de chinuri mucenici. Acela S-a asemănat nouă şi a stricat înşelăciunea, Preacurată Stăpână.

Cântarea a 3-a. Irmos: Pe piatra credinţei...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dragostea inimii tale înălţând-o către Domnul, Cel Ce s-a înălţat pe Cruce, te-ai Înălţat pe lemn, purtătorule de chinuri. Şi fiind sfâşiat, cu osârdie cântai: nu este drept afară de Tine, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săgeţile cele ascuţite ale graiurilor tale în inima tiranului le-ai înfipt, preaviteazule ostaş al Împăratului Hristos, prealăudate şi cântând, ai grăit: nu este drept afară de Tine, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Răsărind ca o dimineaţă, ca o zi, Mult Pătimitorule Mucenice Miron, ai risipit întunericul necunoştinţei şi ai luminat pe cei ce pururea cântă: Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născând pe Dumnezeu Vindecătorul, în chip minunat ai vindecat, Fecioară, toată făptura ce bolea cu necredinţa. Pentru acestea, ţie mulţumindu-ţi, grăim: nimeni nu este fără prihană afară de tine, Stăpână.

Irmosul:

Pe piatra credinţei întărindu-mă, ai lărgit gura mea asupra vrăjmaşilor mei, încât s-a veselit duhul meu a cânta: nu este Sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.

Cântarea a 4-a. Irmos: Te laud pe Tine, Doamne...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În mijlocul priveliştei mărturisind Mântuitor şi Dumnezeu şi Domn pe Cel Ce a strălucit din Fecioară, prin răbdare ai smerit îngâmfarea tiranilor şi ai prăpădit mulţimea zeilor, mărite.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfâşiat şi bătut fiind, viteazule, dar cu mintea neslăbindu-te nicicum, ai înspăimântat pe îngerii care vedeau răbdarea ta, prin care ai pierdut pe vrăjmaşii cei fără trup, mucenice, făcându-te purtător de biruinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind plin de Dumnezeiască Rouă, cu minte vitejească ai intrat în cuptorul focului, Înţeleptule Mucenic Miron. Şi într-însul împreună cu îngerii veselindu-te, nicidecum nu ai fost ars, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Taina cea mare şi înfricoşătoare a naşterii tale, Preacurată, îngrozeşte tot cugetul. Căci Dumnezeu pentru bunătatea Sa a binevoit a Se face Om din tine spre mântuirea şi înnoirea lumii.

Cântarea a 5-a. Irmos: Luminarea celor din...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta cea cu Rază Dumnezeiască şi Purtătoare de Lumină, întinzându-se cu puterea Duhului Sfânt, în toată lumea, luminează cu luminarea dreptei credinţe, pe cei ce o cinstesc şi pe cei ce propovăduiesc vitejiile tale.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat vitejeşte ai suferit chinurile cele amare, ca fiind fără trup, viteazule mucenice. Căci, luându-ţi-se pielea, ai răbdat ca şi cum ar fi pătimit altul, mărite, fiind întărit de nevăzută tărie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ostenelile tale, mucenice, au picurat mir cu frumoasă mireasmă, care izgoneşte toată răutatea necredinţei şi înmiresmează pururea preasfântă Biserica lui Hristos, care cu credinţă şi cu dragoste te fericeşte pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată Binecuvântată, roagă pentru noi pe Cel Ce prin cuvânt în chip de negrăit S-a Întrupat din tine, ca să fim scăpaţi de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, noi cei ce te propovăduim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 6-a. Irmos: Către Domnul din chit...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu picăturile sfinţitelor tale sângiuiri, ostaşule preaviteaz, cetele demonilor ai înecat şi către Dumnezeu te-ai înălţat, purtând cunună şi preaales purtător de biruinţă făcându-te.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând tiranii faţa ta, purtătorule de chinuri, strălucind cu străluciri Dumnezeieşti, s-au îngrozit; şi necunoscând pe Dumnezeu, au dobândit întunericul şi au fost trimişi la chinurile cele veşnice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin poruncile tiranului celui prea crud, ai suferit mai presus de fire luarea pielii, vrednicule de minune, arătând dorirea ta curată şi plecarea ta către Dumnezeu, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Legile firii se înnoiesc în tine, Fecioară, căci tu, mai presus de fire, în chip minunat ai născut pe Dumnezeu Emanuel, Cel Necuprins cu firea, spre a doua naştere a noastră, a credincioşilor.

Irmosul:

Către Domnul, din chit Iona a strigat: te rog, pe mine mă scoate din adâncul iadului, ca să jertfesc Ţie, ca Mântuitorului, cu glas de laudă şi cu duh adevărat.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...

Din pruncie dorind după Hristos, preamărite şi păzind Dumnezeieştile Lui porunci, la Dânsul ai alergat, Sfinte Mucenice Miron şi te-ai odihnit, slăvindu-L cu îngerii şi cerând tuturor Dumnezeiască iertare.

Cântarea a 7-a. Irmos: Chipul cel de aur...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mintea ta cea luminată, înţelepte, de dragostea cea Dumnezeiască aprinzându-se, se bucura şi se veselea când şedeai tu în mijlocul văpăii, ca şi cei trei tineri. Care cu credinţă ai grăit: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Privitorii văzând în mijlocul văpăii îngeri cu chip cu totul strălucitor împreună stătători cu tine, înţelepte, s-au îngrozit şi abătându-se spre cântare, grăiau Stăpânului: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu minte curată, stând în mijlocul cuptorului împreună cu îngerii, bucurându-te lăudai pe Domnul Cel Preabun, ca pe Cel Ce înfrâna văpaia şi te mântuia pe tine, care dulce cântai: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai, Preasfântă Fecioară, Încăpere lui Dumnezeu şi Cămară Preafrumoasă şi Scaun Dumnezeiesc în care, şezând EI, ai gătit tuturor şedere cerească. Pentru aceasta, grăim către tine: Binecuvântată eşti tu, care ai născut pe Dumnezeu cu trup.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Judecătorul cel nebun, văzându-te pe tine, viteazule nebiruit, când ţi se tăiau fâşii până la oase, rănit fără vinde care ţi-a adus ţie încă răni de nesuferit, sfâşiindu-te cu unghii de fier.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adusu-ţi-s-a ţie, Mucenice Miron, Graiul lui Dumnezeu din cer, care te chema pe tine, mărite, la negrăitele odihne de acolo şi către frumoasele cete ale îngerilor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ai stat ca Daniel în mijlocul fiarelor, care se cucereau cu evlavie de patima cea fericită şi de nemărginita mulţime a luptelor tale, preafericite şi cu glas viu te apărau pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind împuns cu săgeata vrăjmaşului, cu totul m-am rănit la suflet şi pătimesc fără vindecare. Vindecă-mă, Preacurată şi mă scapă de tot răul, ca Una care, în chip de negrăit, ai născut pe Mântuitorul Hristos, Ceea ce eşti Nădejdea celor deznădăjduiţi.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei şi văpaia a prefăcut-o în răcoreală ca pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru ca să te învredniceşti, preaviteazule, a vedea Slava ce va să fie şi negrăită frumuseţea lui Hristos, Dătătorul de nevoinţe, ţi-ai plecat grumazul şi ai primit tăierea de sabie şi ai umplut de bucurie cetele mucenicilor.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta cea vrednică de minune, înmiresmând inimile credincioşilor celor ce o doresc, a sosit ca un mir cu dulce mireasmă, întru care, prin rugăciunile tale, umple-ne de bună mireasmă Dumnezeiască, pe noi, cei ce prăznuim, Sfinte Mucenice Miron, vrednicule de laudă, pomenirea ta.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se laudă Ahaia, cu scutecele şi cu chinurile tale, viteazule pătimitor al Domnului; iar Cizicul mai mult se veseleşte, ţinând trupul tău cel mult pătimitor ca pe o adevărată comoară izvor de vindecări şi curăţire de boli.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mitropolia tuturor sfinţilor, cea în înălţime preaaleasă, Sionul cel înţelegător, cinstita Biserică a celor întâi născuţi, precum scrie, pe tine ca pe un mucenic, pururea te are pârgă a mucenicilor, care te rogi pentru noi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu glasul Îngerului toţi îţi strigăm ţie, Fecioară: Bucură-te Cămara şi Scaunul lui Dumnezeu; Bucură-te, prin care ne-am învrednicit de Împărăţia Cerurilor noi, cei ce de demult ne lepădasem în stricăciune şi nebuneşte pierdusem frumuseţea cea dintâi.

Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care, cu negrăită înţelepciune, a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău, prin mâncare în stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi, credincioşii, cu un gând în laude Îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Adunându-ne toţi credincioşii, prin cântări cu miresme şi miruri şi prin laude de cântări, să încununăm pe sfinţitul pătimitor, pe Mucenic Miron Preamăritul, care dă vindecare de toate felurile de vătămări.

SEDELNA Praznicului Adormirii Maicii Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Cinstită mutarea ta, Preasfântă, făcând-o prăznuire, pe tine te lăudăm cu bună credinţă. Născătoare de Dumnezeu Prealăudată, să nu treci cu vederea pe cei ce cu dragoste te laudă pe tine.

Sursă: doxologia.ro

Sinaxarul zilei de 17 august. Pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Miron... Ține minte! Aceste lucruri nu i le poți ierta bărbatului niciodată! Dacă o vei face, viața îți va fi un calvar!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x