Antena Căutare

S-a votat! Schimbări importante pentru românii care au card de sănătate! Ce trebuie să verifici de acum înainte

Schimbări majore pentru cetățenii care dețin card de sănătate. Parlamentul a decis reglementarea accesului la dosarul electronic de sănătate.

S-a votat! Anunț important pentru milioane de români! Ce trebuie să știe fiecare cetățean asigurat în sistemul public de sănătate

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 258 voturi ''pentru'', 4 ''împotrivă'' şi 3 abţineri, un proiect de lege care reglementează accesul la dosarul electronic de sănătate al pacientului, conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 498/2018.

Un alt articol adoptat prevede că perioada de valabilitate pentru un card de sănătate european este de 2 ani de la data emiterii.

Proiectul de lege iniţiat de Guvern are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul armonizării prevederilor referitoare la dosarul electronic de sănătate al pacientului cu dispoziţiile Curţii Constituţionale cuprinse în decizia nr. 498/2018, scrie Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit prevederilor adoptate, unităţile medicale au obligaţia asigurării condiţiilor de utilizare a informaţiei medicale în format electronic, prin intermediul sistemului dosarului electronic de sănătate al pacientului. În situaţia în care se utilizează un alt sistem informatic, acesta trebuie să fie compatibil cu acest sistem din Platforma informatică din asigurările de sănătate, caz în care furnizorii sunt obligaţi să asigure condiţiile de securitate şi confidenţialitate în procesul de transmitere a datelor medicale.

Dosarul electronic de sănătate, alături de cardul de sănătate, conţine date şi informaţii clinice, biologice, diagnostice şi terapeutice, personalizate, acumulate pe tot parcursul vieţii pacienţilor. Dosarul electronic de sănătate al pacientului se constituie cu ocazia transmiterii primului document medical al acestuia în DES de către medicii care îşi desfăşoară activitatea în unităţile sanitare, fără consimţământul pacientului, realizarea şi implementarea acestuia fiind de utilitate publică de interes naţional.

Utilizarea dosarului electronic de sănătate are drept scop prioritar creşterea calităţii şi eficienţei actului medical prin accesul imediat la date şi informaţii medicale, precum şi furnizarea de date şi informaţii statistice necesare politicilor de sănătate, cu implicarea pacientului ca factor activ al protejării şi promovării propriei sănătăţi prin completarea informaţiilor privind antecedentele personale, fiziologice şi patologice, regim de viaţă, precum şi prin consultarea directă a datelor medicale proprii din dosarul său de sănătate.

Sistemul dosarului electronic de sănătate este un serviciu public furnizat de CNAS, alături de card de sănătate pentru toţi pacienţii care sunt asiguraţi ai sistemului de asigurări sociale de sănătate şi pentru toţi furnizorii de servicii medicale pe toate tipurile de asistenţă medicală, indiferent dacă se află sau nu în relaţie contractuală cu o casă de asigurări de sănătate. Acest serviciu urmează să fie utilizat gradual de la data implementării în sistemul DES a funcţionalităţilor specifice fiecărui tip de asistenţă medicală.

În cazul pacienţilor pentru care se constituie DES, datele şi informaţiile sunt structurate în module, respectiv: modulul "Sumar de urgenţă", modulul "Istoric medical", modulul "Antecedente declarate de pacient", modulul "Documente medicale" şi modulul "Date personale".

Datele şi informaţiile din DES sunt accesibile medicilor numai cu consimţământul pacienţilor, cu excepţia datelor şi informaţiilor din modulul ''Sumar de urgenţă'', care sunt accesibile medicilor care îşi desfăşoară activitatea într-o structură de urgenţă, respectiv camera de gardă, UPU, CPU şi serviciile de ambulanţă şi medicilor care îşi desfăşoară activitatea în asistenţă medicală primară, numai în vederea realizării actului medical, fără a fi necesar consimţământul pacientului.

Accesul medicilor la date şi informaţii şi la orice card de sănătate se realizează în baza unui certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, certificat înregistrat la casa de asigurări de sănătate în raza administrativ-teritorială în care aceştia îşi desfăşoară activitatea.

Consimţământul pacientului pentru vizualizarea de către medici a datelor şi a informaţiilor din DES se exprimă înainte de prezentarea la medic de către pacient sau la prezentarea la medic.

Datele din dosarul electronic de sănătate al pacientului se păstrează pe întreaga durată de viaţă a pacientului, iar după decesul acestuia, datele din DES se arhivează potrivit legii, urmând a fi pseudonimizate şi prelucrate exclusiv în scopuri de cercetare ştiinţifică ori în scopuri statistice, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Card de sănătate 2019

Sursă:Agerpres

Raed Arafat a izbucnit în direct pe subiectul gripei: „Oamenii nu trebuie să asculte aceste sfaturi. Suntem în 2019”... Să fii fericit e mai simplu decât credeai! Un profesor de la Harvard explică ”tehnica de 5 minute”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Când începe mustul să conțină alcool. Ce se întâmplă după ce începe să fermenteze și când poate deveni periculos
Când începe mustul să conțină alcool. Ce se întâmplă după ce începe să fermenteze și când poate deveni...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Colesterolul crescut poate afecta fertilitatea? Legătura mai puțin cunoscută, explicată de un medic ginecolog
Colesterolul crescut poate afecta fertilitatea? Legătura mai puțin cunoscută, explicată de un medic ginecolog
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x