Antena Căutare

Travel

Afla cele mai noi stiri despre calatorii, locuri exotice, destinatii de vacanta, idei de calatorie, recomandari si sfaturi practice numai la Antena 1.

Micul și berea sau plajă-n Vamă? Ce fac românii de 1 Mai: În Mamaia, locurile de cazare deschise sunt rezervate aproape integral

Micul și berea sau plajă-n Vamă? Ce fac românii de 1 Mai: În Mamaia, locurile de cazare deschise sunt rezervate aproape integral

Litoralul românesc, staţiunile din Bulgaria şi grătarul la pădure sunt vedetele minivacanţei de 1 Mai, spun oficialii patronatelor şi ai touroperatorilor consultaţi de News.ro. Tarifele sunt uşor mai mici faţă de cele practicate de Paşte, iar turiştii vor alege să petreacă în general timp de patru zile în această minivacană, având în vedere că 1 Mai cade luni. O noapte de cazare cu micul dejun poate costa de la 70 lei pe noapte, într-o pensiune rurală din România, în timp ce un pachet incluzând transport cu avionul şi cazare trei nopţi la un hotel de trei stele, într-o capitală europeană, poate costa peste 200 de euro.

Vineri, 28.04.2017, 08:18
În acest week-end, toate drumurile duc la mare. Cât costă închirierea unui avion pâna la Constanța

În acest week-end, toate drumurile duc la mare. Cât costă închirierea unui avion pâna la Constanța

Toate drumurile duc la mare în acest week-end, iar cei mai nerăbdători au plecat chiar de astăzi. Variantele de transport sunt multiple.

Joi, 27.04.2017, 19:58
Valldemossa, oaza de paradis a artiștilor

Valldemossa, oaza de paradis a artiștilor

Cu mai puțin de 2000 de locuitori permanenți, Valldemossa își triplează populația în fiecare vară când mica așezare montană din Mallorca este luată cu asalt de turiștii europeni. Satul pitoresc dominat de coline...

Joi, 27.04.2017, 16:14
Pleci la mare de 1 Mai? Toate detaliile pe care trebuie să le știi pentru minivacanța ta

Pleci la mare de 1 Mai? Toate detaliile pe care trebuie să le știi pentru minivacanța ta

Lucrările pentru deschiderea sezonului estival în Mamaia au intrat pe ultima sută de metri, reprezentanţii hotelurilor şi restaurantelor făcând ultimele pregătiri pentru ca totul să fie gata până vineri, când începe minivacanţa de 1 Mai şi aproximativ 20.000 de turişti sunt aşteptaţi în staţiune. Sunt aranjate terasele, măturate aleile de nisip, strânse gunoaiele, spălate geamurile magazinelor, dar şi plantaţi palmieri şi flori.

Joi, 27.04.2017, 08:20
Vama Veche a devenit Vama luxului. Acolo unde anii trecuţi vamaioţii dormeau direct sub cerul liber, sunt astăzi hoteluri de trei, patru şi chiar cinci stele

Vama Veche a devenit Vama luxului. Acolo unde anii trecuţi vamaioţii dormeau direct sub cerul liber, sunt astăzi hoteluri de trei, patru şi chiar cinci stele

Toate vor fi pline în acest weekend, deşi preţul pentru o singură noapte depăşeşte 100 de euro. Peste 10 mii de români sunt aşteptaţi în Vama Veche, în vacanţa de 1 Mai. O sărbătoare care deschide oficial sezonul de pe litoral, cu distracţie, nopţi albe şi muzică live.

Miercuri, 26.04.2017, 21:27
Veşti extraordinare pentru turiştii români! CFR Călători suplimentează trenurile pentru mini-vacanța de 1 mai

Veşti extraordinare pentru turiştii români! CFR Călători suplimentează trenurile pentru mini-vacanța de 1 mai

CFR Călători suplimentează trenurile pentru 1 mai spre litoral cu peste 8.000 de locuri. Tinerii care vor să își petreacă mini-vacanța pe litoral au la dispoziție Trenul Tineretului, care pleacă din București Nord și ajunge în Constanța și Mangalia.

Miercuri, 26.04.2017, 19:38
Pleci în vacanţă în Turcia de 1 MAI? MAE  a emis atenţionare de călătorie. Acestea sunt zonele vizate

Pleci în vacanţă în Turcia de 1 MAI? MAE a emis atenţionare de călătorie. Acestea sunt zonele vizate

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Istanbul că, în contextul celebrării zilei de 1 Mai, există posibilitatea desfășurării unor demonstraţii ad-hoc în Piaţa Taksim. 

Miercuri, 26.04.2017, 18:29
MementoBUS – Liberalizarea transportului rutier de persoane, ar ieftini cu până la 80% călătoriile cu autocarul!

MementoBUS – Liberalizarea transportului rutier de persoane, ar ieftini cu până la 80% călătoriile cu autocarul!

MementoBus, singura companie de transport low-cost cu autocarul din România, solicită Guvernului României să acționeze în interesul cetățenilor, liberalizând piața transportului rutier de persoane și să le ofere...

Miercuri, 26.04.2017, 16:43
Spectacol de cultură și istorie, în Praga

Spectacol de cultură și istorie, în Praga

Orașul celor o sută de clopotnițe , Praga, splendid amplasat pe râul Vltava, este o destinație uluitoare de vacanță, care are de oferit o seamă de atracții unice, centrul istoric fiind deja inclus în Patrimoniul Cultural...

Miercuri, 26.04.2017, 16:03
Se apropie mini-vacanţa de 1 MAI! Nu ştii unde să pleci? Iată TOP 5 destinaţii turistice

Se apropie mini-vacanţa de 1 MAI! Nu ştii unde să pleci? Iată TOP 5 destinaţii turistice

Cum 1 Mai pică într-o zi de luni, nu există un motiv mai bun să-ţi aduni gândurile şi bagajul pentru un weekend prelungit

Marti, 25.04.2017, 18:16
De vis sau nu prea? Cum arată vacanţa turistului român: în cuplu, cu economii la cazare şi cu poze postate pe Facebook

De vis sau nu prea? Cum arată vacanţa turistului român: în cuplu, cu economii la cazare şi cu poze postate pe Facebook

Cea mai dorită vacanţă pentru turiştii români este în cuplu, include călătorii şi cazare la hotel pe durata vacanţei şi cuprinde oportunităţi pentru a face fotografii care pot fi postate pe reţelele de socializare, conform unui studiu anual despre călătorii realizat de motorul de căutare momondo.ro la nivel global.

Marti, 25.04.2017, 14:32
Cel mai periculos monument din lume este în Barcelona! Uite cum arată şi ce îl face atât de înfricoșător!

Cel mai periculos monument din lume este în Barcelona! Uite cum arată şi ce îl face atât de înfricoșător!

În prezent,toxicitatea mercurului este binecunoscută, însă, în 1937, acest lucru nu era ştiut la fel de bine. Astfel a apărut în Barcelona o superbă fântână otrăvitoare, plină de mercur lichid, un monument ce comemorează victimele minei de mercur Almadén. Mulți dintre cei c are au lucrat aici, au decedat din cauza toxicității

Marti, 25.04.2017, 13:50
Farmecul unei destinații complete de vacanță, Mallorca

Farmecul unei destinații complete de vacanță, Mallorca

Un important punct de atracție pentru turiștii care caută un loc reconfortant pentru un sejur de poveste este Mallorca, cea mai mare insulă spaniolă. Face parte din Arhipelagul Baleare și se află la o distanță de aproximativ 170 de km de...

Marti, 25.04.2017, 13:32
Experiențe autentic turcești în Bodrum, orașul alb-albastru

Experiențe autentic turcești în Bodrum, orașul alb-albastru

Pitoresc și cu plaje spectaculoase, Bodrum este un oraș cu arhitectură tipic mediteraneană renumit pentru viața de noapte fulminantă și numeroasele atracții istorice care se găsesc aici. Bodrum, de pe coasta de vest a Turciei, a fost...

Luni, 24.04.2017, 13:37
Tenerife, destinația ideală pentru exploratori

Tenerife, destinația ideală pentru exploratori

Tenerife, cea mai mare din arhipelagul insulelor Canare, este o destinație fantastică de vacanță, care atrage milioane de turiști în fiecare an. Atât capitala Santa Cruz de Tenerife, cât și numeroasele zone naturale, alături...

Vineri, 21.04.2017, 14:32
Sunny Beach, stațiunea copiilor și a părinților dornici de distracție

Sunny Beach, stațiunea copiilor și a părinților dornici de distracție

Cea mai mare stațiune de pe litoralul bulgăresc este Sunny Beach, o destinație foarte apreciată de turiștii români, care se pot bucura aici de facilități excelente, atracții interesante și o gamă foarte largă de activități. Golful...

Vineri, 21.04.2017, 14:07
Costa Brava: plaje, distracție și istorie

Costa Brava: plaje, distracție și istorie

Perfectă de vizitat alături de cei mici, Costa Brava este o combinație delicată între mare și munte, cu o atmoferă medievală și numeroase atracții pentru turiștii dornici de vacanțe active. La doar o oră distanță de...

Joi, 20.04.2017, 15:30
E oficial! Aceasta este cea mai bună destinaţie de vacanţă din lume în 2017. Tu unde mergi anul ăsta?

E oficial! Aceasta este cea mai bună destinaţie de vacanţă din lume în 2017. Tu unde mergi anul ăsta?

La fiecare doi ani, Forumul Economic Mondial realizează un raport privind cele mai bune destinaţii de vacanţă din lume. Conform rezultatelor, pentru a doua oară, Spania a ieşit pe primul loc, din 136 de ţări analizate

Joi, 20.04.2017, 14:00
5 lucruri de făcut într-un sejur pe insula Zakynthos

5 lucruri de făcut într-un sejur pe insula Zakynthos

Una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Grecia, Zakynthos este un paradis cu plaje paradisiace și ape azurii, ideală pentru escapadele alături de cei dragi. Dacă ai planuit în această vară un sejur în Veneția...

Miercuri, 19.04.2017, 15:07
Turiștii care au ales de Paște stațiunile de pe litoral, primiţi cu terase şi magazine închise

Turiștii care au ales de Paște stațiunile de pe litoral, primiţi cu terase şi magazine închise

Dacă staţiunile montane sunt aproape pline în minivacanţa de Paşte, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre cele de pe litoral.

Vineri, 14.04.2017, 21:08
Un castel vechi de secole atrage în Mureş turişti din toată lumea

Un castel vechi de secole atrage în Mureş turişti din toată lumea

Castelul Haller şi-a deschis porţile pentru cei care vor să arunce o privire în trecut. Şi să trăiască, timp de câteva zile, precum nobilii care au locuit odinioară acolo.

Vineri, 14.04.2017, 21:05
Cele mai boeme locuri din Gran Canaria

Cele mai boeme locuri din Gran Canaria

Gran Canaria este un adevărat colț de paradis pentru turiștii care vor să îmbine relaxarea cu diverse activități distractive. Vizitată pe toată perioada anului datorită aerului cald african, cu temperaturi medii de până la 25 de...

Vineri, 14.04.2017, 12:55
Vacanță plină de activități memorabile, în Sunny Beach

Vacanță plină de activități memorabile, în Sunny Beach

Sunny Beach, una dintre stațiunile de top din Bulgaria, te așteaptă în vacanța de 1 Mai pe litoralul Mării Negre pentru a da startul sezonului estival cu petreceri memorabile și o gamă largă de activități pentru fiecare membru al...

Vineri, 14.04.2017, 10:46
Vizitează cele mai frumoase orașe din Costa Brava

Vizitează cele mai frumoase orașe din Costa Brava

Plajele sălbatice, golfurile cu ape smarald, peisajele pitorești și satele de pescari care sfidează regulile timpului sunt doar câteva dintre perlele celei mai frumoase regiuni spaniole Costa Brava. Un sejur pe acest tărâm...

Joi, 13.04.2017, 16:54
Activități de neratat într-un sejur în Bodrum

Activități de neratat într-un sejur în Bodrum

Bodrum este faimos pentru stilul arhitectural unic care amintește de cel tradițional grecesc, dar și pentru atmosfera sa elitară. Nu poți să vorbești despre eleganta destinație turcească fără să amintești de viața de noapte celebră...

Joi, 13.04.2017, 15:32
Muntele din România, litoralul din Bulgaria ori Grecia și locurile sfinte din Israel, preferatele turiștilor români de Paște

Muntele din România, litoralul din Bulgaria ori Grecia și locurile sfinte din Israel, preferatele turiștilor români de Paște

În ultimii ani tot mai mulți români aleg să petreacă sărbătorile de Paște în țară, la vecinii bulgari sau în Grecia. În topul preferințelor turiștilor rămân Bucovina și Maramureș, urmate de insulele...

Miercuri, 12.04.2017, 16:13
Locuri din Tenerife mai puțin cunoscute de turiști

Locuri din Tenerife mai puțin cunoscute de turiști

În fiecare sezon Insula Eternei Primăveri se transformă într-un loc de pelerinaj pentru iubitorii de soare, plajă și sporturi nautice care găsesc aici un adevărat colț de rai binecuvântat cu cea mai prietenoasă climă. Cu...

Miercuri, 12.04.2017, 15:49
Aceasta este cea mai frumoasă bibliotecă din lume! Uite cum arată şi care este istoria sa.

Aceasta este cea mai frumoasă bibliotecă din lume! Uite cum arată şi care este istoria sa.

Unul dintre cele mai frumoase şi admirate centre culturale ale Europei este Praga, capitala Republicii Cehe, fondată în anul 880. ”Inima” Bohemiei, aşa cum era numit în trecut oraşul, este locul celei mai vechi universităţi din Europa Centrală, ce datează din 1348. Dar și al unei biblioteci faimoase, poate cea mai frumoasă din lume, ”Clementinum”

Miercuri, 12.04.2017, 12:14
Parga, orașul construit în formă de amfiteatru

Parga, orașul construit în formă de amfiteatru

Pe o colină învelită în pini, înconjurată de patru golfuri ale Mării Ionice în regiunea Epir se găsește orașul Parga. Fosta așezare venețiană este adesea confundată cu o insulă în miniatură datorită...

Marti, 11.04.2017, 15:31
Ce au în comun Franța, Austria ori Grecia cu scumpa noastră patrie? România, ţara ce îmbină peisaje din 10 ţări europene! Imaginile sunt minunate!

Ce au în comun Franța, Austria ori Grecia cu scumpa noastră patrie? România, ţara ce îmbină peisaje din 10 ţări europene! Imaginile sunt minunate!

Franţa, Elveţia, Austria, Grecia şi Islanda. Ce au aceste ţări în comun? Răspunsul este... România. Dacă vă pregătiţi să plecaţi în alt loc în vacanţa de Paşte, vă sfătuim să vă mai gândiţi! În frumoasa noastră țară puteţi găsi experienţele şi peisajele a alte 10 locuri din Europa. Munţi, ape, arhitecturi ce te lasă fără cuvinte sau fenomene naturale de excepţie, pe toate le puteți găsi pe plaiurile mioritice!

Marti, 11.04.2017, 13:58
Îţi îngheaţă sângele în vene! Sky Pool, piscina de la etajul al 42-lea cu podeaua din... sticlă. Ai curaj să te uiţi?

Îţi îngheaţă sângele în vene! Sky Pool, piscina de la etajul al 42-lea cu podeaua din... sticlă. Ai curaj să te uiţi?

Sky Pool este o pisicină interzisă celor care au rău de înălţime. De ce spunem asta? Simplu: este localizată la etajul al 42-lea al unei clădiri şi are podeaua din sticlă. Imaginea, însă, este una ameţitor de frumoasă

Marti, 11.04.2017, 08:38
Vacanță de 1 Mai în cel mai verde ținut grecesc

Vacanță de 1 Mai în cel mai verde ținut grecesc

Thassos este un adevărat paradis al naturii mai ales pentru turiștii care iubesc relaxare în locuri unde divinitatea a fost generoasă cu peisajele. Dacă nu ți-ai făcut planuri pentru vacanța de 1 Mai, ia în calcul un sejur boem pe...

Luni, 10.04.2017, 14:34
Galerie foto! Jurnaliştii străini au făcut topul ORAŞELOR pe care trebuie să le vezi până la finalul primăverii. Pe locul al doilea este unul din România

Galerie foto! Jurnaliştii străini au făcut topul ORAŞELOR pe care trebuie să le vezi până la finalul primăverii. Pe locul al doilea este unul din România

Un oraş din România a fost inclus în topul oraşelor mai puţin cunoscute, dar care merită să fie vizitate de turişti în această primăvară

Luni, 10.04.2017, 11:05
Ieftin, curat şi SIGUR! Topul ţărilor pe care turiştii le pot vizita cu încredere anul acesta

Ieftin, curat şi SIGUR! Topul ţărilor pe care turiştii le pot vizita cu încredere anul acesta

Raportul „Competitivitatea turismului“, realizat de Forumul Mondial Econimic şi care este publicat o dată la doi ani, măsoară puterea turismului din 136 de ţări, luându-se în calcul o gamă largă de indici, inclusiv siguranţa şi securitatea, resursele naturale, soliditatea infrastructurii, sănătatea şi igienă, dar şi preţurile. 

Sambata, 08.04.2017, 11:33
VIDEO! Peisaje de vis, oraşe pitoreşti şi plaje izolate. Frumosul Muntenegru este revelaţia anului ca destinaţie de vacanţă

VIDEO! Peisaje de vis, oraşe pitoreşti şi plaje izolate. Frumosul Muntenegru este revelaţia anului ca destinaţie de vacanţă

Românii îşi fac deja planurile pentru vacanţa de vară. Litoralul bulgăresc şi cel grecesc sunt preferate de cei mai mulţi, dar sunt şi turişti care aleg destinaţii mai puţin celebre. Frumosul Muntenegru este revelaţia anului. E aproape de România, iar peisajele sunt de film

Joi, 06.04.2017, 20:24
Cele mai frumoase obiceiuri de Paște în Bulgaria

Cele mai frumoase obiceiuri de Paște în Bulgaria

În Bulgaria Paștele se sărbătorește cu smerenie, dar și cu mare fast prin numeroase festivaluri și târguri meșteșugărești. Dacă în orașele istorice au loc unele dintre cele mai frumoase procesiuni religioase, în...

Joi, 06.04.2017, 16:34
Vacanță de poveste, în bella Italia

Vacanță de poveste, în bella Italia

Italia atrage în fiecare an milioane de turiști din întreaga lume, care vin să exploreze orașe încărcat de istorie și locuri cosmopolite. Renumită pentru arhitectură, Italia vine cu o ofertă impresionantă de atracții, de...

Joi, 06.04.2017, 13:16
În prag de Paşte, un loc din România arată ca de Crăciun. Hotelul de gheaţă de la Bâlea atrage turişti din toată lumea

În prag de Paşte, un loc din România arată ca de Crăciun. Hotelul de gheaţă de la Bâlea atrage turişti din toată lumea

În timp ce mulţi visează la vacanţe în locuri exotice, turişti din toate colţurile lumii au venit în România pentru a vizita spectaculosul hotel de gheaţă, de la Bâlea Lac. Deşi viscoleşte iar stratul de zăpadă atinge 1,4 m, nu i-a impiedicat să exploreze sculpturile ingheţate.

Miercuri, 05.04.2017, 20:23
O noapte într-o casă ca-n poveşti costă 2.000 de lire! Cum arată conacul roz care pare desprins din basme?

O noapte într-o casă ca-n poveşti costă 2.000 de lire! Cum arată conacul roz care pare desprins din basme?

Cei care vor să trăiască viaţa în nuanţe de roz au acum posiblitatea să se mute într-o casă care pare făcută din spumă de căpşune. Locuinţa se află în Marea Britanie, este decorată doar în nuanţe de roz şi poate fi închiriată de oricine contra sumei de 2000 de lire sterline pentru o singură noapte

Miercuri, 05.04.2017, 18:52
Escapadă în ținutul primăverii: Gran Canaria

Escapadă în ținutul primăverii: Gran Canaria

Mai aproape de coasta Africii decât de Spania, Gran Canaria are cele mai diverse peisaje din grupul celor 7 insule Canare. Aici poți întâlni la un loc dune uriașe de nisip ce îți vor aminti de Africa, canioane...

Miercuri, 05.04.2017, 17:59
Gran Canaria, noua destinaţie favorită a românilor! Plaje cu nisip negru și dune aurii, creste montane adânci și izvoare cu apă dulce = o insulă a contrastelor

Gran Canaria, noua destinaţie favorită a românilor! Plaje cu nisip negru și dune aurii, creste montane adânci și izvoare cu apă dulce = o insulă a contrastelor

Insula eternei primăveri este noua destinaţie favorită a românilor. Gran Canaria, un paradis în mijlocul oceanului Atlantic, are şi plaje exotice, şi munţi care îţi taie respiraţia.

Marti, 04.04.2017, 20:28
Job-ul ideal! Ei sunt cei mai iubiţi dintre... pământeni. Un cuplu a ajuns să fie plătit pentru a călători prin toată lumea

Job-ul ideal! Ei sunt cei mai iubiţi dintre... pământeni. Un cuplu a ajuns să fie plătit pentru a călători prin toată lumea

Au renunţat la job-urile pe care le aveau pentru a-şi îndeplini cel mai măreţ vis! Un cuplu a ajuns să fie plătit pentru a călători prin toată lumea

Marti, 04.04.2017, 17:03
Nu ai nicio idee pentru vacanţă? Iată care sunt destinaţiile preferate ale vedetelor de la noi: Bali, Maldive şi Hong Kong, printre favorite

Nu ai nicio idee pentru vacanţă? Iată care sunt destinaţiile preferate ale vedetelor de la noi: Bali, Maldive şi Hong Kong, printre favorite

Nu trece mult timp, că vedetele noastre iar dau fuga în vacanţă. Bali, Maldive şi Hong Kong sunt locaţiile de vis pe care le-au ales să se relaxeze

Luni, 03.04.2017, 16:57
Top cele mai pitorești orașe din Elveția

Top cele mai pitorești orașe din Elveția

Elveția ocupă primele locuri în topurile mondiale ale celor mai pitorești destinații. De la pajiști cu lacuri alpine, stațiuni tradiționale și până la orașe istorice fabuloase, această țara le are pe toate....

Luni, 03.04.2017, 16:44
Vacanță de shopping în stil italian

Vacanță de shopping în stil italian

Cu ale sale orașe istorice bine păstrate, faimoasele pizza și paste sau cu atmosfera de dolce far niente , nici nu este de mirare că Italia este una dintre cele mai vizitate destinații din lume. Italia nu excelează doar la capitolul...

Luni, 03.04.2017, 15:50
Video! Cum se fabrică un avion de 32 de miliarde de dolari? Boeing 787-9 Dreamliner, aeronava opulenţei

Video! Cum se fabrică un avion de 32 de miliarde de dolari? Boeing 787-9 Dreamliner, aeronava opulenţei

Celebrul avion din flota British Airways, Boeing 787-9 Dreamliner, este cu 6m mai lung decât predecesorul său, Boeing 787-8, şi va include opt locuri în nouă clasă Premium a British Airways

Vineri, 31.03.2017, 15:09
Locuri din Croația care îți taie respirația

Locuri din Croația care îți taie respirația

Croația se laudă cu orașe istorice, fortărețe, situri incluse în UNESCO, dar și cu minuni naturale de văzut măcar o dată în viață. În ultimii ani, perla din Balcani a devenit o destinație foarte populară pentru...

Joi, 30.03.2017, 15:32
Te pregăteşti să pleci în vacanţă? Atunci trebuie să ştii ce NU ai voie să faci în fiecare ţară. Lucruri pe care trebuie să le ştii pentru a nu o da în... bară

Te pregăteşti să pleci în vacanţă? Atunci trebuie să ştii ce NU ai voie să faci în fiecare ţară. Lucruri pe care trebuie să le ştii pentru a nu o da în... bară

Site-ul „Bright Side“ a întocmit o listă a lucrurilor de care trebuie să ţinem cont că sunt interzise în anumite ţări ale lumii şi care, dacă sunt făcute, ar aduce probleme.

Joi, 30.03.2017, 13:19
Litoralul românesc își așteaptă turiștii mai devreme. Cum arată acum plajele din Mamaia și Constanța

Litoralul românesc își așteaptă turiștii mai devreme. Cum arată acum plajele din Mamaia și Constanța

Plajele litoralului românesc vor fi curăţate, amenajate şi predate utilizatorilor până la jumătatea lunii aprilie, înainte de începerea sezonului estival, a anunţat, joi, Administraţia Naţională Apele Române (ANAR), precizând că lucrările au fost realizate în proporţie de 70 la sută.

Joi, 30.03.2017, 12:44
Costa Brava – sălbatica regiune spaniolă de văzut în acest an

Costa Brava – sălbatica regiune spaniolă de văzut în acest an

Răsfățată de apele precum safirul ale Mediteranei și binecuvântată cu peisaje luxuriante – Costa Brava din provincia Girona, ce se întinde de la Barcelona până aproape de granița cu Franța, este cel mai sălbatic...

Miercuri, 29.03.2017, 16:18
x