Antena Căutare

Mireasa 2021, sezon 4. Amalia și John formează un cuplu. Cei doi s-au sărutat

Amalia și John formează oficial un cuplu. Cei doi s-au sărutat în timpul petrecerii de sâmbătă, 30 octombrie 2021.

Cu doar câteva ore înainte, John îi explica Amaliei faptul că diferența de vârstă dintre ei le poate aduce probleme. Băiatul are 32 de ani, în vreme ce tânăra are 22.

”10 ani, mie nu mi se pare o diferență mare.”, a zis Amalia. ”Peste 10 ani, eu o să am 40, tu 30”, a spus și John.

Totuși, cei doi au dat frâu liber sentimentelor și s-au sărutat, în timp ce stăteau așezați pe canapea.

Amalia și John de la Mireasa sezon 4 formează oficial un cuplu

În emisia live Mireasa, după ce moderatoarea Simona Gherghe i-a întrebat dacă formează un cuplu, tinerii au confirmat.

Citește și: Mireasa 2021, sezon 4. Alexandru, despre refuzul Adelinei de a-și lua ”La revedere” de la el și Ana: I-aș fi zis ceva

”Da, suntem un cuplu”, au zis amândoi. ”Bineînțeles că o iau la Brașov, în material o mai tachinam. Și ea încearcă să mă tachineze. Și eu sunt foarte hotărât să mă căsătoresc. Vedem dacă lucrurile vor decurge cum trebuie.”, a explicat John, care s-a prefăcut, în discuția inițială, că nu o înțelege pe Amalia când spunea că nu se vor muta împreună la Brașov.

”Eu mă duc la Brașov, nu știu tu”, zicea el când bruneta îl întreba dacă vor locui la Brașov după ce competiția va lua sfârșit.

Cine este John de la Mireasa sezon 4

Ion Ilie are 31 de ani și a intrat în casa Mireasa pentru a-și cunoaște jumătatea. Acesta este pasionat de Body building, pe care a ajuns să-l și predea. Nu-i place să fie mințit și este un romantic incurabil.

Înainte de intrarea în competiție, John a spus că a fost atras de două fete din casa Mireasa din punct de vedere fizic. Îi plac brunetele, femeile care sunt fit.

Citește și: Alex și Ana, ceartă din cauza alcoolului și lui Ion: ”A înnebunit ăla”

John este din Brașov și îl cunoaște pe Victor. Se știu datorită sportului și se întâlnesc des pentru a practica antremanente în sala de sport. John are 1.87 metri și cea mai lungă relația a sa a fost de un an și două luni. Noul concurent a mai spus că dacă nu depășește despărțirea, nu se aruncă în ceva nou.

Mireasa 2021, sezon 4. Alexandru, despre refuzul Adelinei de a-și lua ”La revedere” de la el și Ana: I-aș fi zis ceva... Mireasa 2021, sezon 4. Doamna Alina, deranjată că Victor i se confesează Andradei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească normal”
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere concurenții
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x