Antena Căutare

Mireasa Sezonul 6, 31 august 2022. Ce băiat i-a atras atenția Anei. Miruna a primit un „cadou” din partea lui Valentin

Fetele au avut o discuție despre concurenții sezonului 6 Mireasa. Roxana, Ana și Miruna le-au povestit celorlalte fetele despre primele impresii pe care și le-au făcut în urma întâlnirilor cu băieții. Hai să vezi pe cine a pus ochii Ana, dar și ce „cadou” a primit Miruna din partea lui Valentin.

Alte trei fete au avut ocazia să-i cunoască pe băieți în ediția de miercuri, 31 august 2022, din sezonul 6 Mireasa. Aceasta sunt Roxana, Miruna și Ana. Cele trei au reușit să acapareze atenția concurenților cu poveștile lor de viață, frumusețea deosebită și felul carismatic.

La scurt timp de la întâlnirea cu băieții, concurentele nu au ezitat să le povestească celorlalte colege despre aceștia. Miruna și Ana nu au ezitat să dea de înțeles că se simt atrase de un anumit băiat.

Ana din sezonul 6 Mireasa a pus ochii pe Andrei

În urma discuției pe care a avut-o cu celelalte concurente care nu au cunoscut încă băieții, Ana s-a decis să mărturisească faptul că a pus ochii pe Andrei. Aceasta a dezvăluit că îi place cum arată, dar și modul în care gândește acesta.

Citește și: Mireasa Sezonul 6, 30 august 2022. Damaris Turuș și Rustem Sebaidin au ieșit la date. Cu ce impresii au rămas

„Am avut o impresie foarte bună despre majoritatea băieților. Mi-a atras atenția Andrei. Cred că el mi-ar accepta toate condițiile. În rest, băieții sunt împărțiți. Unii ar accepta faptul că am un copil, alții nu”, i-a mărturisit tânăra Simonei Gherghe.

Miruna din sezonul 6 Mireasa a primit un „cadou” din partea lui Valentin, după ce s-au văzut

După discuția pe are au purtat-o ca „între fete”, concurentele au revenit în platoul Mireasa alături de Simona Gherghe, unde prezentatoarea TV le-a întrebat pe fiecare în parte despre primele impresii pe care le au în ceea ce privește băieții.

Deși nu voia să spună băiatul de care se simte atrasă, Miruna a mărturisit că ar vrea să-l cunoască mai bine pe Valentin, băiatul alături de care a ieșit la un blind date.

Citește și: Mireasa Sezonul 6, 31 august 2022. Ana a avut un blind date cu George. De ce a decis concurenta să pună punct întâlnirii

„Toți băieții sunt plăcuți la prima vedere. (...) Niciodată nu observ dacă cineva mă place, cu asta o problemă și îmi pare rău. Am fost foarte atență la el și am observat că și-a schimbat cămașa în pauza publicitară.”, a spus ea, vizibil emoționată.

De asemenea, concurenta a declarat că tânărul i-a oferit și un „cadou”, după ce s-au văzut: un șervețel. Aceasta a rămas surprinsă de gestul neașteptat al băiatului.

Mireasa Sezonul 6, 31 august 2022. Ana a avut un blind date cu George. De ce a decis concurenta să pună punct întâlnirii... Mireasa live. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x