Antena Căutare

Cât costă astăzi un apartament vechi cu trei camere, în București. Cei care vor să își cumpere o locuință au de câștigat

În timp ce prețurile la utilități și mâncare cresc, piața imobiliară din România pare că merge pe o pantă descendentă. Cât costă în ziua de azi un apartament mai vechi, cu trei camere, în București.

Cât costă astăzi un apartament vechi cu trei camere, în București. Cei care vor să își cumpere o locuință au de câștigat | Hepta

Încă din luna octombrie, sumele de pe piața imobiliară au început să scadă, potrivit Spynews. Această situație se petrece în condițiile în care, în vară, prețurile la apartamente erau pe val. Iată cât de puțin costă, acum, un apartament în București comparativ cu anul trecut.

Citește și: Piaţa imobiliară din România, record al ultimilor cinci ani: Volumul tranzacţiilor a depăşit borna de un miliard euro în 2019

Cât costă să îți cumperi acum un apartament modest cu trei camere în București

În zonele centrale din București, precum zona Victoriei și Unirii, prețurile apartamentelor vechi au rămas la fel. Însă, în alte cartiere din Capitală, sumele par să meargă pe o treaptă mai jos, aceasta fiind, deja, a cincea lună când scad.

Articolul continuă după reclamă

Se pare că media prețurilor s-ar fi redus chiar la 108.000 de euro, însă se găsesc și mai ieftine de atât în unele zone, potrivit aceleași surse menționate mai sus.

Primele informații arată că prețurile ar fi scăzut în octombrie cu 0,5% sau 500 de euro. Potrivit unui anunț postat pe OLX și vizualizat de Spynews, un apartament cu trei camere, în București, zona Titan, costă astăzi 87.000 de euro. Acesta este situat la șapte minute distanță de metrou și este destul de spațios, având o suprafață de 70 metri pătrați. Imobilul fost construit înainte de anul 1977 și este semidecomandat.

Citește și: Motive să închiriezi o garsonieră și nu un apartament de două camere

Care e motivul pentru care vânzările sunt afectate

Se pare că vânzările imobiliare sunt afectate de creșterea dobânzilor și de inflație. Potrivit analiștilor, ritmul de scădere al prețurilor s-a accelerat încă din luna octombrie, iar cei care și-au propus să investească în imobiliare nu și-a ales tocmai momentul potrivit. În schimb, cei care vor să cumpere apartamente sunt în câștig. Acum, analiștii așteaptă să vadă cum vor evolua prețurile până la sfârșitul acestui an.

Citește și: Suma ireală cu care se vinde un apartament “cu potențial” în Centrul Vechi din București. Cât se cere pentru imobilul din 1940

Care e orașul din România care va înlocui artificiile de Revelion cu un spectacol cu drone. Poluarea fonică, unul dintre... Românii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele luni. Care sunt estimările făcute de manageri conform datelor INS...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un fost inginer Google a renunțat să mai economisească pentru pensie. Avertismentul său despre viitorul omenirii
Un fost inginer Google a renunțat să mai economisească pentru pensie. Avertismentul său despre viitorul omenirii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x