Antena Căutare

Cine este tânăra din România care a cucerit lumea baletului. Olimpia are peste 200 de premii naționale și internaționale

O tânără româncă a cucerit lumea baletului. Iată ce poveste de viață are.

Cine este tânăra care a cucerit lumea baletului | Instagram

Olimpia Cărăuleanu are 18 ani și a pășit pentru prima dată într-o sală de balet la vârsta de 6 ani. De atunci dansează în ritmul propriei inimi.

Citește și: Ana Bodea, declarații neașteptate despre baletul pe care l-a studiat în Rusia. Cum i s-a schimbat viața după celebritate

Cine este Olimpia Cărăuleanu, tânăra care duce România pe scenele lumii

Olimpia Cărăuleanu este considerată în prezent una dintre cele mai promițătoare tinere balerine din întreaga lumii, conform Observatornews.ro. În 2025, tânăra a participat la Youth America Grand Prix 2025, o competiție de nivel înalt în arta dansului, de unde a revenit în România cu medalia de bronz.

Articolul continuă după reclamă

Finala mondială YAGP de la Tampa, Florida, reunește anual mii de tineri dansatori din peste 40 de țări, care concurează pentru burse la cele mai mari academii de balet. Olimpia a fost singura româncă premiată la categoria seniori, obținând locul al III-lea – un rezultat care o așază lângă elitele generației sale.

Citește și: Oana Ioniță, despre viața din nou alături de fiul său: „Mai bine aș face 12 ore de balet...”

Însă eleganța Olimpiei, disciplina și talentul fac parte dintr-un program intens de muncă de ani de zile.

Tânăra a început studiul dansului la Școala Joy2Dance din Constanța, sub îndrumarea profesoarei Alexandra Porumboi, iar mai târziu a devenit elevă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București, un loc pe care l-au frecventat toți marii dansatori români.

Fiecare zi însemna ore de antrenament, răni la picioare și repetiții interminabile. „Baletul te învață să fii disciplinat înainte să fii artist”, susțin maeștrii acestei arte.

Olimpia Cărăuleanu a adunat peste 200 de premii naționale și internaționale, a câștigat Olimpiada Națională de Coregrafie atât la secțiunea clasic, cât și la contemporan. De-a lungul timpului a participat la festivaluri de prestigiu precum Nervi Festival, din Italia, sau gala Stars of Today Meet the Stars of Tomorrow.

Citește și: Comedia se vede la Antena 1, în semifinala iUmor. Andreea Vînătoru revine la iUmor cu un moment de stand-up combinat cu balet

După succesul de la Tampa, Olimpia a primit o bursă la The Rock School for Dance Education din Philadelphia, una dintre cele mai prestigioase academii de dans din lume. De aici s-au lansat zeci de dansatori care azi performează în American Ballet Theatre, San Francisco Ballet sau English National Ballet.

Pentru o tânără de doar 18 ani, această oportunitate educațională reprezintă o șansă profesională, dar și o recunoaștere a excelenței tehnice și a expresivității, două dintre cele mai rare calități rare ale profesioniștilor în domeniu.

Succesul Olimpiei reprezintă și recunoașterea internațională și forța școlii de dans autohtone. Liceul „Floria Capsali” continuă tradiția începută în anii ’40, formând generații care duc arta dansului pe marile scene.

Citește și: Fiica cea mică a lui Liviu Vârciu, o adevărată balerină, la doar 5 ani. Ipostazele adorabile în care a fotografiat-o mama sa

Prin includerea sa în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2025, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Olimpia Cărăuleanu devine parte dintr-un proiect care recunoaște tinerii care schimbă percepția despre performanță.

Olimpia este o tânără în care se talentul este fructificat din plin, cu disciplină, eleganță, efort constant și echilibru.

În ultimii ani, YAGP a devenit un barometru global al excelenței în dans – acolo unde se descoperă viitoarele stele ale companiilor de balet. Faptul că o româncă a urcat pe podium la categoria seniori este o confirmare că România are un loc meritat în elita artistică internațională.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Școala unde elevii învață cu Inteligența Artificială doar două ore pe zi. Cât plătesc părinții pentru acest sistem
Școala unde elevii învață cu Inteligența Artificială doar două ore pe zi. Cât plătesc părinții pentru...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara în care poți câștiga aproximativ 50.000 de euro pe an în timp ce faci un doctorat! Ce condiții trebuie să îndeplinești
Țara în care poți câștiga aproximativ 50.000 de euro pe an în timp ce faci un doctorat! Ce condiții trebuie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x