Antena Căutare

„Nu sunt doriți aici și vor simți asta”. Danemarca a luat o decizie radicală în privința imigranților! Îi va izola pe o insulă dedicată bolilor animale contagioase

Danemarca a luat o decizie radicală în privința imigranților care au fost condamnaţi pentru infracţiuni sau cărora le-a fost respinsă cererea de azil. Aceștia vor fi trimiși pe o insulă izolată unde momentan se află laboratoarele şi crematoriul unui centru de cercetare privind bolile animale contagioase.

Danemarca a luat o decizie radicală în privința imigranților care au fost condamnaţi pentru infracţiuni sau cărora le-a fost respinsă cererea de azil. Aceștia vor fi trimiși pe o insulă izolată unde momentan se află laboratoarele şi crematoriul unui centru de cercetare privind bolile animale contagioase.

Guvernul de centru-dreapta şi Partidul Poporului Danez au anunţat, vineri, un acord privind găzduirea a 100 de persoane pe insula Lindholm, fiind vorba despre persoane care au fost condamnate pentru infracţiuni sau azilanţi cărora le-au fost respinse cererile şi care nu pot fi trimişi în ţările de origine.

„Nu sunt doriţi în Danemarca şi vor simţi acest lucru”, a scris ministrul Imigraţiei, Inger Stojberg, pe Facebook.

Unul dintre feriboturile care îi va transporta pe migranţi este numit „Virusul”.

Articolul continuă după reclamă

Insula din Marea Baltică se află la 3 kilometri de cel mai apropiat ţărm, iar serviciile de feribot sunt destul de rare.

Migranţii vor trebui să se prezinte la centrul din insulă în fiecare zi. În cazul în care nu vor face acest lucru, aceștia ar putea fi trimişi la închisoare.

„Vom micşora pe cât posibil numărul plecărilor de feriboturi. Vom face situaţia cât mai puţin dificilă şi costisitoare”, a declarat Martin Henriksen, un purtător de cuvânt al Partidului Poporului Danez.

Potrivit acordului, vor fi alocaţi 115 milioane de dolari pe parcursul a patru ani pentru facilităţile de pe insulă, care se va deschide în 2021.

Kristian Jensen, ministrul Finanţelor, care a coordonat negocierile, a declarat că insula nu este o închisoare, dar a adăugat că oricine a fost trimis acolo va trebui să şi doarmă acolo.

Louise Holck, directorul adjunct al Institutului Danez pentru Drepturile Omului, a declarat că organizaţia ei va supraveghea situaţia „îndeaproape” pentru a se asigura că nu au loc încălcări are obligaţiilor internaţionale ale Danemarcei.

Acordul face parte din negocierile privind bugetul anual. În fiecare an, Partidul Poporului Danez cere restricţii privind imigranţii sau refugiaţii la schimb cu voturi privind bugetul. În Danemarca, la fel ca în majoritatea Europei, creşterea nivelului migraţiei a dus la un val naţionalist.

Planul privind insula Lindholm duce mai departe politicile guvernului danez de a motiva persoanele cărora le-a fost respinsă cererea de azil să părăsească ţara.

Cei care caută azil şi au dosar penal nu au voie să muncească în Danemarca. Cei care nu au primit azil şi nu pot fi deportaţi primesc cazare şi o alocaţie de 1,20 dolari pe zi, pe care o pot pierde dacă nu cooperează cu autorităţile, potrivit News.ro.

Mulţi străini care nu au primit azil nu pot fi deportaţi din cauza faptului că ar putea fi persecutaţi în ţările de origine sau pur şi simplu acele ţări refuză să îi mai primească.

Prim-ministrul danez Lars Lokke Rasmussen a declarat luna trecută că scopul guvernului atunci când primeşte refugiaţi nu mai este să îi integreze ci să îi găzduiască până când ei se pot întoarce în ţările de origine.

„Nu este uşor să rugăm familiile să se întoarcă acasă, mai ales dacă s-au stabilit. Dar este corect, din punct de vedere moral. Nu putem face imigranţi din refugiaţi”, a declarat el.

Răsturnare de situație! Marea Britanie poate să oprească oricând Brexitul. Cetățenii români sunt în pericol... Alertă! Rusia va lua măsuri fără precedent, în următoarea perioadă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au stârnit controverse
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x