Antena Căutare

În ce mod sunt sancționate fiicele lui Putin de Canada. Cu ce se ocupă cele două

Canada a anunţat, marţi, că impune sancţiuni asupra a 14 cetăţeni ruşi, inclusiv asupra celor două fiice adulte ale preşedintelui rus Vladimir Putin, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor de Externe al Rusiei.

În ce mod sunt sancționate fiicele lui Putin de Canada. Cu ce se ocupă cele două | Getty

La începutul acestei luni, Statele Unite şi Marea Britanie au aplicat sancţiuni care le vizează pe fiicele adulte ale preşedintelui Putin, Katerina Tikhonova şi Maria Voronţova, deoarece ar ascunde averea liderului rus.

Iată ce sancțiuni le-au fost aplicate fiicelor lui Vladimir Putin

Statele Unite şi Marea Britanie le-au sancţionat, de asemenea, pe soţia şi fiica ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov.

Citește și: Ce pedepse s-au aplicat fiicelor lui Vladimir Putin. Maria Putina şi Ekaterina Tihonova stau pe averi uriașe

Articolul continuă după reclamă

Potrivit presei ruse, Maria Voronţova este endocrinolog şi lucrează în cadrul unei întreprinderi de cercetare medicală care se concentrează asupra unor tratamente împotriva cancerului şi care are legături cu statul rus.

Katerina Tihonova este o matematiciană care conduce o fundaţie ştiinţifică şi tehnologică afiliată principalei universităţi de stat din Rusia, mai scrie presa rusă.

Ce pedepse s-au aplicat fiicelor lui Vladimir Putin. Maria Putina şi Ekaterina Tihonova stau pe averi uriașe

Noua rundă de sancţiuni americane aplicate, miercuri, Moscovei din cauza războiului provocat în Ucraina vizează băncile şi elitele ruse, precum şi fiicele lui Putin, Katerina Tikhonova şi Maria Vorontsova, despre care oficialii americani cred că ascund averea tatălui lor.

SUA a aplicat sancțiuni împotriva fiicelor lui Vladimir Putin. Acest gest vine ca răspuns la invazia armatei ruse în Ucraina, relatează publicațiile din străinătate.

Citește și: Ce pedepse pot primi fiicele lui Vladimir Putin din partea SUA și UE. Acestea ar putea fi incluse pe listele de sancțiuni

„Astăzi intensificăm dramatic șocul financiar blocând total cea mai mare instituție financiară a Rusiei, Sberbank și cea mai mare bancă privată, Alfa Bank”, a declarat un oficial al administrației Biden, citat de CNN. ”Sberbank deține aproape o treime din totalul activelor din sectorul bancar al Rusiei”, a menționat oficialul, adăugând că SUA au blocat complet acum „mai mult de două treimi din sectorul bancar rus”, potrivit Observator.

Kremlinul a anunţat că este uluit de decizia Statelor Unite de a impune sancţiuni împotriva fiicelor adulte ale preşedintelui Vladimir Putin şi a descris această mişcare ca parte a unei frenezii occidentale mai ample împotriva Rusiei. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului afirmă că ”sancţiunile sunt extensia unei poziţii absolut înverşunate cu privire la impunerea de restricţii”, fiind ”greu de înţeles şi explicat”, relatează Reuters.

”Desigur, considerăm că aceste sancţiuni sunt extensia unei poziţii absolut înverşunate cu privire la impunerea de restricţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

”În orice caz, acţiunea în curs de a impune restricţii împotriva membrilor de familie vorbeşte de la sine”, a mai spus Peskov.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x