Antena Căutare

453 de ani de la moartea lui Nostradamus și profețiile care au schimbat omenirea

Profetiile lui Nostradamus au starnit mereu numeroase controverse. Chiar si astazi, 2 iulie, la 453 de ani de la moartea acestuia, unii oameni inca asteapta indeplinirea unor previziuni ale acestuia. Afla care sunt cele mai cunoscute profetii istorice care s-au adeverit și ce ar urma sa se intample.

Profețiile lui Nostradamus au stârnit mereu numeroase controverse. Chiar și astăzi, 2 iulie, la 453 de ani de la moartea acestuia, unii oameni încă așteaptă îndeplinirea unor previziuni ale acestuia. Află care sunt cele mai cunoscute profeții istorice care s-au adeverit și ce ar urma să se întâmple.

Pe numele său real Michel Nostradame, a fost un faimos farmacist francez care și-a câștigat notorietatea după ce, în 1555, a apărut prima sa lucrare „Les Propheties”. Această carte a devenit populară în întreaga lume și a creat în jurul lui Nostradamus un adevărat cult.

Pentru toți cei interesați de profeții și lumea mistică, Nostaradamus a repezentat mereu un punct de reper. Până acum, ce a prezis celebrul medic s-a adeverit în proporție de 70%.

Pierre de Ronsard scria despre contemporanul său: „Asemenea unui oracol antic, el a prezis timp de mulți ani o mare parte a destinului nostru. Evident, profetul s-a bucurat de respectul familiei regale și de o faimă tot mai mare, până la moartea sa, în 1566. Inevitabil, mulți au rămas extrem de sceptici în privința lucrării sale sau, chiar mai rău, l-au considerat un simplu șarlatan inteligent care profita de cei creduli.”(wikipedia.org)

Articolul continuă după reclamă

Nostradamus și-a prezis chiar și moartea spunând: „Lângă bancă și pat voi fi găsit mort. După ce într-o seară a anunțat că nu va supraviețui nopții următoare, s-a stins într-un acces de gută și a fost găsit mort a doua dimineață în dormitor, lângă masa de lucru.”

Citește și: Semnele din Biblie ce anunță sfârșitul lumii! Apocalipsa va veni în cel mai neașteptat mod posibil

Trei profeții ale lui Nostradamus care auschimbat omenirea

1. Revoluția Franceză

Predicţie: „Sclavii vor cânta şi vor cere. Ca prinţii şi lorzii să fie ţinuţi în închisoare. Mai târziu, cei fără creier. Vor considera acestea enunţuri divine.”.

Ce s-a întâmplat: Oamanii s-au revoltat și au pornnit o revoluție, lând cu asalt Bastilia. Căderea Bastliei a reprezentat oprirea abuzurilor monarhiei și preluarea puterii de către țărani.

2. Atentatele din septembrie 2001

Profeție Nostradamus: „Un foc zguditor din centrul pământului va cauza fiori în Oraşul Nou Două roci mari vor purta urmele mult timp“ .

Ce s-a întâmplat: Pe 11 septembrie 2001, în timpul unui atac terorist, turnurile gemene din New York au fost distruse.

3. Marele incendiu din Londra

Profeție: „Sângele celor drepţi va fi cerut la Londra Ars în focul din 66 Bătrâna doamnă va cădea din locul ei înalt Şi o mulţi din aceeaşi sectă vor fi ucişi“

Ce s-a întâmplat: Pe 2 septembrie 1666, un mic incendiu izbucnit la o brutărie s-a transformat într-un foc ce avea să rămână în istorie. Mii de case şi fabrici au fost arse.

Cartea care a prezis tot viitorul. Descoperirea celor mai precise profeții din prezent: Totul este descris perfect!

Citește și: Cartea care a prezis tot viitorul. Descoperirea celor mai precise profeții din prezent: Totul este descris perfect!

Profețiile lui Nostradamus pentru următorii cinci ani

2019 – puterea politică începe să-și piardă supremația, iar oamenii spre întorc cu făța către Dumnezeu;

2020 – fenomenul distrugerilor pierde din amploare și conștiința divină începe să câștige teren;

2021 – se creează premisele favorabile renașterii conștiinței spirituale;

2022 – omenirea este împăcată și dispusă să trăiască în pace și armonie;

2023 – reinstaurarea completă a păcii mondiale;

Surse: wikipedia, adevarul.ro

Produsele de îngrijire care nu trebuie să îți lipsească vara... „Bică fără frică” și-a ținut promisiunea! De ce a apărut jurnalistul Decebal Rădulescu doar în chiloți într-un studio TV...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x