Afla cele mai noi stiri inedite, iesite din comun, din Romania si strainatate. Descopera intamplari neobisnuite, fapte si fenomene rar intalnite numai pe A1.
S-a crezut că e Photoshop, că așa ceva nu poate fi real. Un fotograf a devenit faimos în lumea întreagă după ce a prezentat publicului o ședință foto, ce are în spate o idee cu adevărat inedită: Imagini în retină!
Luni, 07.12.2015, 14:21
O simplă privire și ați putea jura că linia din partea de sus a imaginii este mult mai lungă decât cea de jos, însă răspunsul corect este altul
Luni, 07.12.2015, 14:02
I se zice "Mărgeaua albastră" sau "The Blue Marble", așa cum este cunoscută în lumea întreagă una dintre cele mai spectaculoase fotografii realizate vreodată de Nasa.
Luni, 07.12.2015, 14:01
Istoria universală a dovedit, de-a lungul zecilor de ani, cât de puternice sunt femeile. Au existat, fără doar şi poate, reprezentante ale sexului frumos care au influenţat destine, care au decis soara unor ţări ori a unor conducători, din cauza cărora s-au declanşat războaie ori care au impresionat prin frumuseţe şi prin diplomaţie. Toate acestea, însă, au scris istorie şi au rămas în istorie, iar printre ele se numără şi Rosa Parks.
Luni, 07.12.2015, 13:31
Kristina Ciasovschih din Chișinău, Republica Moldova, a câștigat, vineri seara, titlul de Miss România 2015, concurs organizat în cadrul festivalului Bucharest Fashion Week, organizat la Ambasad'Or Events din Otopeni.
Luni, 07.12.2015, 13:20
Chris Rowan, medic terapeut pediatru american, vorbeşte, într-o postare pe blogul său de pe Huffington Post, despre pericolele la care se expun copiii care îşi petrec prea mult timp butonând pe telefoane sau pe tablete
Luni, 07.12.2015, 13:01
Unul dintre visele marete ale Secretarului General al Partidului Comunist Roman, Nicolae Ceausescu, a fost ca Romania sa devina producator de energie folosind centrale atomice.
Luni, 07.12.2015, 12:10
Uneori, timpul nu poate să vindece totul. Este și cazul anumitor regiuni de pe planetă, unde încă mai există radiații nucleare, iar populația este expusă la riscuri majore. Iată care sunt cele mai radioactive zone din lume.
Luni, 07.12.2015, 11:45
Numit ”High Treason”, filmul regizat de britanicul Maurice Elvey a fost considerat în epocă un fel de competitor al faimosului ”Metropolis.” Prezicând în linii mari un al doilea Război Mondial, acesta a rămas pierdut timp de 80 de ani, până când recent a fost descoperit în Alaska
Luni, 07.12.2015, 11:33
Fiecare om lasă în urma sa o urmă microbiană pe orice suprafață cu care intră în contact, de la creionul cu care își notează un număr de telefon până la tastatură, clanța de la ușă sau butonul de la lift, notează Agerpres.
Luni, 07.12.2015, 11:12
Unii spun că nu sunt aeroporuri, deși, de pe pistele lor, decolează și aterizează avioane. Sunt locuri unde ”se bagă” doar cei mai versați piloți, deoarece vorbim de condiții extreme, iar diferența este dată doar de câțiva centimetri. Unele-s pe plajă, altele în creier de munte
Luni, 07.12.2015, 10:43
Din dorinţa de a figura în paginile Cărţii Recordurilor, unii inventatori au depus eforturi consistente pentru a realiza motociclete într-atât de neobişnuite, încât cu greu ar putea fi conduse 100 m.
Luni, 07.12.2015, 08:47
Atunci când vine vorba de buzunar, la unele zodii atârnă greu, la altele cam bate vântul. Astrele sunt mai darnice în ceea ce privește banii cu unii nativi, aceștia fiind din cale afara de invidiați pentru ușurința cu care reușesc să-și câștige leafa.
Luni, 07.12.2015, 08:39
Trei copii au fost operați cu succes pe cord închis, recent, în Franța, o premieră în Europa, grație utilizării "EchoNavigator", un nou software de vizualizare 3D, a anunțat duminică un responsabil al secției pediatrice de la spitalul din Toulouse.
Luni, 07.12.2015, 08:18
Miros de brad natural, prăjituri delicioase proaspăt pregătite în casă, ciocolată caldă și scorțișoară, dar și decorațiuni superbe, ce împodobesc orice casă. Asta înseamnă Crăciun, pentru multe familii, însă, uneori, spiritul sărbătorilor nu ajung la mulți oameni. Iar această situație descrie perfect întâmplarea unei familii din Florida, SUA.
Duminica, 06.12.2015, 19:39
Câmpii întinse, dar înghețate, cratere și munți. Sunt formele de relief ale lui Pluto, care au fost surprinse de oamenii de știință cu ajutorul sondei New Horizons.
Sambata, 05.12.2015, 15:55
Sfârșitul anului se apropie cu pași repezi și ai început deja să-ți setezi obiective pentru anul următor? Te întrebi, de asemenea, cum îți va merge în dragoste? Ei bine, astrele nu s-au aliniat prea bine, astfel că specialiștii în astrologie susțin că nu vor fi schimbări semnificative în anul 2016.
Sambata, 05.12.2015, 15:00
Iarna anului 2015 este una fabuloasă pentru cinci semne astrale, căci planetele s-au aliniat așa cum trebuie, așa că vor avea noroc de bani în această perioadă.
Sambata, 05.12.2015, 13:11
Dacă în urmă cu zeci de ani, femeile care-și doreau să fie frumoase erau nevoite să apeleze la fel și fel de trucuri, căci nu existau prea multe produse cosmetice, acum gama este una variată, însă unele dintre reprezentantele sexului frumos încetează să le folosească, din cauza chimicalelor.
Sambata, 05.12.2015, 11:37
Decembrie este luna cadourilor, iar primul prilej pentru a le aduce un strop de bucurie celor dragi este, fără doar și poate, ziua de 6 Decembrie, când este sărbătorit Moș Nicolae, sfântul despre care se spune că lasă în ghetuțele celor mici fie daruri, fie nuielușe.
Sambata, 05.12.2015, 10:07
Cercetătorii de la Universitatea Colorado Boulder au descoperit că în jurul planetei noastre se află un scut invizibil de radiaţii, care blochează pătrunderea electronilor periculoşi, emişi în timpul furtunilor solare
Sambata, 05.12.2015, 00:01
Au vrut cu ardoare să vadă care sunt reacțiile oamenilor din jur cu privire la anumite probleme și au realizat experiemente sociale care au făcut înconjurul lumii. Cum bucuriile mari stau în lucruri mici, o studentă a surprins reacțiile unor persoane atunci când li se spune că sunt frumoși.
Vineri, 04.12.2015, 21:17
Câte timbre sunt necesare pentru trimiterea unei scrisori pe Marte? Pentru a răspunde la această întrebare pusă de un copil pasionat de astronomie, Poșta regală britanică a făcut eforturi uriașe, mergând până la a solicita sprijinul NASA, agenția spațială americană.
Vineri, 04.12.2015, 16:21
La scurt timp după ce vulcanul Momotombo, situat în orașul Leon, din Nicaragua, a erupt după o pauză de 110 ani, vulcanul Etna, din Sicilia a oferit un spectacol grandios pe cer. Mai mult de atât, în urma erupției, acesta a cauzat apariția de fulgere vulcanice, un fenomen inedit, ce poate fi urmărit numai în timp ce lava este azvârlită la exterior.
Vineri, 04.12.2015, 16:13
O serie de fotografii interzise cu Hitler, fostul dictator nazist , au apărut pe internet și au devenit virale în toată lumea.
Vineri, 04.12.2015, 15:42
Nadia Comăneci cu al său "zece" curat, performanţa incredibilă a lui Helmuth Duckadam în poarta Stelei şi "gooooooolul" lui Ilie Dobre sunt doar câteva dintre cele mai mari motive de mândrie ale României. Datorită lor, numele ţării a ajuns în paginile faimoasei cărţi Guinness World Records (Cartea Recordurilor)!
Vineri, 04.12.2015, 14:49
Fabrică de mezeluri fără aviz de funcționare în sectorul 1 al Capitalei. Aceasta a fost descoperită de ofițerii Direcției de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR, în cadrul unui control de rutină care îi urmărea în special pe comercianții de fructe
Vineri, 04.12.2015, 13:59
În ultima perioadă, tatuajele au început să devină din nou o modă printre tineri. Totuși, puțină lume știe că și personalitățile istorice aveau așa ceva.
Vineri, 04.12.2015, 13:56
Ce anume poate determina o femeie să plece din casa ei, să plece din țara ei, având alături doi copii mici și unul pe drum?
Vineri, 04.12.2015, 13:51
Pe 6 august 1456, Papa Calixt al III-lea emite o bulă prin care decretează ca toate bisericile catolice din lume să tragă clopotele la ora 12.00, ca omagiu adus lui IANCU DE HUNEDOARA, cel care oprise invazia otomană la asediul Belgradului. După mai bine de 500 de ani, practica stă, încă, în picioare
Vineri, 04.12.2015, 13:35
Întotdeauna imaginile care ne plac sunt în strânsă legătură cu ceea ce gândim, simţim şi cu ceea ce ne defineşte. Alege imaginea de care te simţi cel mai atras şi vezi mai jos ce are să-ţi spună!
Vineri, 04.12.2015, 12:27
Înainte de omul să pună piciorul în spatiu, mai multe animale au fost lansate, astfel încât oamenii de știință să poată investiga efectele biologice ale călătoriilor în spațiu
Vineri, 04.12.2015, 11:10
Iarna aceasta se pare că unele zodii sunt mai norocoase decât altele atunci când vine vorba de dragoste. Tu te numeri printre cei care își vor găsi jumătatea?
Vineri, 04.12.2015, 10:52Există un aliment care, potrivit experților, îi face pe bărbați să devină de-a dreptul irezistibili pentru femei.
Vineri, 04.12.2015, 09:53
Se pare că faptul că oamenii cu un coeficient de inteligență modest au tendința de a prelua truismele frumos ambalate în citate de pe Facebook și Instagram nu e doar o răutate gratuită
Vineri, 04.12.2015, 09:34
Potrivit guinnessworldrecords.com, cel mai mare păianjen din lume este păianjenul Goliat (Theraphosa blondi), denumit și "mâncătorul de păsări".
Vineri, 04.12.2015, 08:56
Zeci de mii de oameni au murit în doar 24 de ore de la o scurgere de gaz toxic în India. Acesta a fost considerat fiind cel mai grav dezastru industrial din istorie
Vineri, 04.12.2015, 08:46
Elizabeth Taylor a coordonat o filieră de traficanţi de medicamente, în beneficiul unor pacienţi americani diagnosticaţi cu HIV, potrivit modelului Kathy Ireland, care a asemănat acţiunile legendarei actriţe hollywoodiene cu evenimentele relatate în filmul "Dallas Buyers Club"
Vineri, 04.12.2015, 08:36
Jocul este similar cu Turnul din Hanoi inventat de matematicianul francez, Edouard Lucas, în anul 1883.
Vineri, 04.12.2015, 08:27
Emma Morano, o italiancă în vârstă de 116 ani, a impresionat oameni din toate colțurile lumii, după ce a dezvăluit că secretul longevității sale sunt ouăle, pe care le-a consumat zilnic, timp de 90 de ani.
Joi, 03.12.2015, 23:32
A fost spectacol pe cer în Leon, un orășel din Nicaragua, unde vulcanul Momotombo a erupt după o pauză de nu mai puțin de 110 ani. Cu o înălțime de 1.297 de metri, acesta s-a trezit la viață recent și a oferit un adevărat show, căci lava s-a ridicat la 8.000 de metri deasupra gigantului vulcan.
Joi, 03.12.2015, 22:34
Welcome to Hollywood! What’s your dream? Sunt cuvintele pe care le-ai auzit, cu siguranță, în filmul ”Pretty Woman”, căci au fost folosite pentru a descrie cartierul de poveste al orașului Los Angeles, care scrie istorie pe zi ce trece. Iar imaginea magnifică, aceea în care sunt surprinse literele magice, așezate pe colină, te-au determinat, cel puțin o dată, să-ți dorești să ajungi acasă la celebritățile pe care le-ai urmărit în filme de Oscar.
Joi, 03.12.2015, 20:34
Oameni de știință de pretutindeni și-au manifestat, de-a lungul timpului, curiozitatea de a ști ce se află în mantaua pământului. Acum, după mai bine de 60 de ani de încercări, aceștia vor avea o șansă reală să descopere adevărul, căci un proiect de explorare va debuta în cursul acestei săptămâni.
Joi, 03.12.2015, 19:30
O tânără din Statele Unite se plânge de faptul că, deși se pregătește de doctorat, nimeni nu o ia în serios datorită aspectului său de păpușă Barbie.
Joi, 03.12.2015, 15:36
După înfăptuirea Unirii Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere ca domn a lui Al.I.Cuza, acesta a urmărit realizarea în paralel a două obiective principale, și anume consolidarea unirii și recunoașterea acesteia pe plan internațional, iar în plan intern - adoptarea unor măsuri cu caracter modernizator, unificarea administrativă, precum și înlăturarea unor discrepanțe existente în organizarea internă a celor două țări, Țara Românească și Moldova, și integrarea acestora în civilizația occidentală.
Joi, 03.12.2015, 14:32
Recent, un scriitor a vorbit despre puterea unui simplu cuvânt de a te face bogat. Potrivit acestuia, viața i s-a schimbat radical.
Joi, 03.12.2015, 13:52
Sunt vii în amintirea colectivă, din vremuri pe care unii și le amintesc cu plăcere și pe care alții le blamează. Cuplul Ceaușescu își trăia viața din plin. Mergea la mare, la Neptun. Se plimba la munte, la Predeal. România epocii de aur era a doi oameni, substantive proprii, și a muncitorimii, substantiv comun.
Joi, 03.12.2015, 13:13
31 de ani și o influență mondială măsurată în cei 45 de miliarde de dolari pe care i-a strâns drept avere. Un singur om: Mark Zuckerberg. Un singur nume: Facebook.
Joi, 03.12.2015, 12:35
Îi știm, i-am văzut mereu alb-negru, unii dintre noi la televizor, alții pe celebrele casete video ale anilor '90. Pe românește, Stan și Bran, unul dintre cele mai apreciate cupluri de comici ai tuturor timpurilor, expuneau lumii prima lor producție, în această calitate, azi, pe 3 decembrie. Acum 88 de ani!
Joi, 03.12.2015, 10:41
După 70 de ani de la explozia nucleară de la Hiroshima și Nagasaki, un bărbat din Japonia a prins curaj să vorbească despre rănile sale. Corpul său este o adevărată hartă a tragediei.
Joi, 03.12.2015, 10:35