Antena Căutare

Ce părere are o americancă despre mâncarea din România. A spus totul într-un videoclip: „Nu veni!”

O femeie din Statele Unite ale Americii, care s-a stabilit recent în țara noastră, și-a spus părerea sinceră despre mâncarea din România. Aceasta a postat un video pe rețelele sociale pentru toți cei care își doresc să viziteze meleagurile românești.

O femeie din Statele Unite ale Americii, care s-a stabilit recent în țara noastră, și-a spus părerea sinceră despre mâncarea din România | Shutterstock

Tot mai mulți turiști aleg să viziteze România pentru peisajele spectaculoase și obiectivele turistice istorice, dar și pentru savoarea meselor servite în gospodăriile tradiționale sau în restaurantele cu specific românesc.

Bucătarii locali au reușit să pună în valoare rețete vechi, transmise din generație în generație, și să le adapteze gusturilor moderne, păstrând însă esența autentică.

Pe lângă mâncărurile clasice precum mămăliga cu brânză și smântână, papanașii, sarmalele, micii sau tochitura, vizitatorii descoperă cu uimire și preparate mai puțin cunoscute în afara granițelor cum ar fi zacusca de casă, drobul de miel, pastramă de oaie sau ciorba rădăuțeană. De asemenea, aceștia își doresc cu ardoare să încerce vinurile locale sau țuica de prune.

Citește și: Care a fost reacția unor britanici când au gustat din mâncarea tradițională românească. Ce au putut să spună despre sarmale

Articolul continuă după reclamă

Experiența culinară românească a reușit să atragă mulți turiști în ultimii ani. Cei care aleg să viziteze România sunt impresionați de gustul savuros al preparatelor, de ospitalitatea și naturalețea românilor.

În această situație se află și o femeie din Statele Unite ale Americii care a decis să se mute pe meleaguri românești. De curând, tânăra a realizat un material video prin care își spune părerea sinceră despre mâncarea românească.

Ce spune o americancă despre preparatele din România. Mesajul pe care l-a transmis celor care vor să vină în țara noastră

România începe să fie tot mai prezentă pe harta gastronomică a Europei, iar pentru mulți turiști, mâncarea rămâne unul dintre cele mai frumoase amintiri aduse din călătoria lor. O americancă stabilită recent în țara noastră spune că preparatele românești sunt foarte gustoase, potrivit click.ro.

„O să-ți spun chiar acum: dacă încerci să renunți la pâine, brânză, orice tip de lactate sau carne, să numeri caloriile, nu veni în România! Nu veni! Pentru că nu vei putea să te controlezi, având în vedere cât de delicioasă este mâncarea aici.

„Mici? Te rog. Langoș? Da, te rog. Telemea? Da, te rog. Sarmale, țuică, gogoși, zacuscă, cozonac? Da, te rog”, a povestit ea într-un videoclip postat pe contul de Facebook.

Postarea din mediul online a stârnit o mulțime de reacții din partea românilor, dar și a turiștilor străini.

„Imi place când străinii vin la noi și apreciază mâncarea și locurile frumoase”, „Ce reclamă frumoasă țării noastre! Mulțumim!”, „Chiar mă bucur că apreciezi mâncarea și bucătăria românească” sau „Are dreptate!”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Un lucru este cert, americanca a reușit să aducă un zâmbet pe fețele românilor și să convingă tot mai mulți oameni să vină în România, mai ales pentru experiența culinară, nu doar pentru superbele peisaje.

Citește și: Un fenomen des întâlnit în țările vestice este văzut cu scepticism de români. Despre ce este vorba:„Încă este privit cu reticenţă”

Videoclipul cu aceasta a generat 22 de mii de like-uri și o mulțime de distribuiri. Foarte mulți români au fost de acord cu tânăra, spunând că preparatele românești sunt de-a dreptul savuroase.

Printre mâncărurile adorate de turiști se numără sarmalele, zacusca, mămăliga, ciorba de burtă și papanașii.

Cum poate ajuta prima bombă atomică la tratarea cancerului. Descoperirea care a uimit experții... Cum ar arăta un tren în 2075. Nu seamănă deloc cu transportul public actual...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x