Antena Căutare

El este tânărul care a acceptat să fie vaccinat împotriva COVID-19. Se expune unor riscuri uriașe: „Există trei posibilități înspăimântătoare”

Are 29 de ani, este sănătos tun și a acceptat să își își riște viața, pentru a-i salva pe alții. Ce spune tânărul care s-a oferit voluntar pentru a fi printre primii oameni injectați cu un posibil vaccin anti-coronavirus: „Părinții mei sunt speriați, dar mândri de mine.”

El este tânărul care a acceptat să fie vaccinat împotriva COVID-19

Ian Haydon are 29 de ani și este specialist în Comunicare, la Universitatea din Washington, SUA. Tânărul este unul dintre cei 45 de curajoși care s-au înscris ca voluntari într-un program ce testează un vaccin experimental anti-coronavirus.

În următoarele 14 luni, Ian va fi un cobai pentru echipa de cercetători a companiei Moderna Therapeutics. Studiul încearcă să demonstreze siguranța vaccinului anti-COVID-19. Niciunul dintre voluntari nu va fi infectat, voit, cu noul coronavirus.

La începutul lunii aprilie, Ian a primit deja prima doză a vaccinului, urmând să fie injectat, din nou, o lună mai târziu.

El este tânărul care a acceptat să fie vaccinat împotriva COVID-19. Se expune unor riscuri uriașe: „Există trei posibilități înspăimântătoare”

El este tânărul care a acceptat să fie vaccinat împotriva COVID-19

Profimedia

Articolul continuă după reclamă

Au avut mii de voluntari

Toți cei care au fost aleși ca voluntari au fost obligați să semneze un formular de consimțământ, nu mai scurt de 20 de pagini, declarând că sunt conștienți că procedurile la care vor fi supuși implică mai multe riscuri.

Citește și:

O țară întreagă în carantină, din cauza COVID-19, a fost lovită de o a doua epidemie! Sunt deja 131 de morți: „Numărul va crește! N-o să facem față”

El este tânărul care a acceptat să fie vaccinat împotriva COVID-19. Se expune unor riscuri uriașe: „Există trei posibilități înspăimântătoare”

El este tânărul care a acceptat să fie vaccinat împotriva COVID-19

Mai mult, aceștia și-au dat acordul ca echipa să le facă mai multe teste de sânge pe perioada studiului și să nu aibă contacte sexuale neprotejate, evitând conceperea copiilor în cele 14 luni.

A fost testat din cap până în picioare. După ce a primit avizul medical, a semnat formularul, dându-și acordul pentru a fi una dintre primele persoane din lume vaccinate împotriva COVID-19.

El este tânărul care a acceptat să fie vaccinat împotriva COVID-19. Se expune unor riscuri uriașe: „Există trei posibilități înspăimântătoare”

El este tânărul care a acceptat să fie vaccinat împotriva COVID-19

Profimedia

Citește și:

Un tată și-a „reclamat” copilul de 12 ani la Poliție. În doar câteva minute, casa le-a fost înconjurată de mașini cu girofar. Puștiul a primit surpriza vieții - VIDEO

„Mama este un pic îngrijorată”

Tânărul a recunoscut că decizia lui i-a speriat pe părinții săi, dar că aceștia sunt și mândri de el.

Citește și:

4.500 de dolari, bani în mână, pentru oricine este dispus să fie infectat cu coronavirus. Nu e glumă! Ce condiții trebuie îndeplinite

El este tânărul care a acceptat să fie vaccinat împotriva COVID-19. Se expune unor riscuri uriașe: „Există trei posibilități înspăimântătoare”

El este tânărul care a acceptat să fie vaccinat împotriva COVID-19

„Ultimul risc, cel neanticipat”

Adevărul este că nici el nu este complet relaxat. Știe că există pericole. Ian a vorbit despre cele trei situații de risc pe care le-a luat în calcul.

„NU! N-am 16 ani, ci 30! DA, am trei copii!!”. Valeria este confundată cu sora copiilor ei! A dezvăluit trucurile prin c... Poți să privești fără să plângi? Cum reacționează un străbunic de 94 de ani, când primește o pernă cu imaginea soției lu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x