Antena Căutare

O femeie a vrut să facă duș, dar a observat ceva straniu în gaura de scurgere! Când a ridicat capacul s-a speriat. Ce a găsit

O femeie a vrut să facă duș și, chiar în timp ce se afla în baie, aceasta a auzit un sunet straniu venind dinspre gaura de scurgere. Când a privit mai atent, aceasta a avut parte de o sperietură de zile mari.

Femeia a trăit o spaimă de zile mari atunci când a descoperit ce se afla în gaura de scurgere | sursa foto: Profimedia

Aceasta este incredibila situație prin care a trecut o femeie din Brisbane (Australia) și întâmplarea a ajuns pe internet și a devenit virală în toată lumea.

Australianca a încercat să facă duș, dar a auzit un sunet straniu venind dinspre gaura de scurgere aflată în mijlocul băii. Când a observat că apa nu se mai duce la canal așa cum ar trebui și că sunt semne clare că este un dop sau un obiect străin ce înfundă scurgerea, femeia și-a chemat soțul, dar ceea ce a urmat e greu de imaginat.

O femeie a auzit un sunet bizar venind din gaura de scurgere a băii, dar ceea ce a descoperit a speriat-o din plin

Australianca a observat că apa nu se duce în scurgere și a presupus că este vorba despre un dop format din reziduuri sau despre un ghemotoc de păr și, fără să mai stea pe gânduri, și-a chemat soțul. Când au deschis capacul de la scurgerea din baie, cei doi au tras o spaimă de zile mari.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: O bătrână a vrut să meargă la baie, dar când a ridicat capacul vasului de toaletă a încremenit. Peste ce a dat

Înăuntru au găsit un șarpe ce stătea încolăcit, acesta fiind și motivul pentru care baia s-a inundat atât de ușor după un simplu duș. Speriată, soția a pus mâna pe telefon și a sunat la autorități, cerând ajutor și explicând faptul că are nevoie de intervenția unor specialiști.

Acesta a fost momentul în care la casa familiei respective s-a deplasat Bryce Lockett, un bărbat în vârstă de 25 de ani, specializat în prinsul reptilelor. Ajuns la fața locului, acesta a analizat atent scurgerea din baie și a descoperit un piton lung de aproximativ doi metri! După ce și-a pus mănușile de protecție, omul a apucat șarpele cu multă atenție și l-a scos afară din locuință, cu scopul de a-l elibera ulterior în natură, arată cei de la dailymail.co.uk.

Citește și: O pensionară a vrut să gătească niște cartofi la cuptor, dar când a deschis ușa a trăit o spaimă uriașă. Ce a găsit în aragaz

Bryce Lockett susține că primește numeroase astfel de apeluri în fiecare lună, motiv pentru care aceste situații nu i se mai par deloc ieșite din comun. Potrivit acestuia, cel mai probabil șarpele a pătruns în casă în căutare de un adăpost ceva mai cald. Mai mult decât atât, în New South Wales și în Queensland, aceste întâmplări sunt la ordinea zilei, mai ales atunci când sunt ploi sau un nivel radicat de umezeală.

Femeia care a rămas fără prieteni din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Câți ani îi despart pe cei doi... Un bărbat a cumpărat o imagine la preț mic, dar apoi a ieșit la iveală „secretul”! Când a aflat despre ce e vorba, omul ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x