Antena Căutare

Satul cu doar doi locuitori, care nici nu prea vorbesc între ei. Ce poveste de viață au

Un sat a ajuns să găzduiască doar doi oameni. Iată ce s-a întâmplat.

Satul cu doar doi locuitori, care nici nu prea vorbesc între ei | ProfiMedia, YouTube

Satele aproape părăsite din lumea întreagă nu mai sunt o noutate. Tot mai mulți tineri aleg să plece din locurile natale pentru o viață mai bună, oportunități profesionale și, în general, un trai decent.

Citește și: Satul din Europa unde toți cei 6000 de locuitori au case pe aceeași stradă. Cum arată de la înâlțime „Mica Toscana”

Unde se află satul în care mai sunt doar doi locuitori

Un cătun aflat la aproximativ 900 de metri altitudine mai este casă doar pentru doi oameni. Satul Nortosce se află în provincia Perugia, Italia. Odinioară răsuna de muzică, era plin de culoare și gălăgia caldă a comunității. Cu toate acestea, cutremurele din anii '90 i-au făcut pe mulți locuitori să-și găsească un loc al lor în altă parte. La această migrare a contribuit și lipsa oportunităților financiare.

Articolul continuă după reclamă

În 2025, mai sunt doar doi bărbați în sat, care, potrivit unei surse, nici măcar nu-și prea vorbesc. Giovanni Carilli are 82 de ani și Giampiero Nobili are 74 de ani. Deși se întâlnesc la fântână de unde iau apă sau pe ulițele pustii, aceștia se salută din pură formalitate și trec mai departe.

Citește și: Satul din România în care toți poartă același nume. Locuitorii și-au dat porecle ca să se deosebească

Cele mai multe case din sat sunt vechi și neîngrijite, însă sunt și câteva renovate. Cu toate acestea, nimeni nu se întoarce să locuiască în ele. (Imagini din sat aici.)

Cei doi bărbați duc un trai simplu, ocupându-se de argricultură cât să își permită să trăiască, de apicultură, totodată cresc câteva animale și mai confecționează câteva obiecte artizanale.

În Nortosce nu există farmacii, magazine sau servicii de bază. Tocmai de aceea, sunt nevoiți să coboare în satul vecin, în Borgo Cerreto, pentru a-și procura cele necesare.

Citește și: Clădirea ai cărei 20.000 locuitori nu trebuie să iasă niciodată din casă. Cum e posibil. Unde e situată

Potrivit sursei menționate anterior, în timpul pandemiei de Covid-19, cei doi purtau măști de frica virusului, în ciuda faptului că nu petreceau nici atunci timp împreună. Dacă în localitățile populate, autoritățile îi amendau pe cei care nu respectau legea și nu purtau măștile cu sume cuprinse între 400 de euro și 1000 de euro, cei doi respectau cu strictețe această regulă.

„Mi-e cumplit de frică de virus”, a mărturisit Carilli. „Dacă mă îmbolnăvesc, sunt singur, cine ar avea grijă de mine? Sunt bătrân, dar vreau să continui să trăiesc aici, având grijă de oile mele, de vița de vie, de stupi și de livadă. Să culeg trufe și ciuperci. Îmi place viața mea.”

Chiar și când se întâlneau la o cafea acasă la Giovanni Carilli, cei doi bărbați păstrau distanța de 2 metri, stând fiecare la un capăt al mesei.

Citește și: Eveniment bizar în Japonia! Pe cer au apărut 9 "stâlpi" de lumină. Fototgrafiile au făcut înconjurul lumii. Ce semnificație au

Drumul până la Nortosce este greu, pe un traseu îngust, cu serpentine. În ciuda acestor dificultăți, peisajul este unul care îți taie răsuflarea, cu păduri de stejar, castani și pini, cu trenuri de trufe și ciuperci, cu mistreți și lupi.

Peisajul sălbatic și atrăgător din timpul verii se schimbă însă iarna, când izolarea este și mai pronunțată.

Deși aproape părăsit, satul continuă să atragă atenția turiștilor prin unicitatea sa. De asemenea, locuințele sunt scoase la vânzare cu prețuri accesibile, însă avantajele vieții într-un ritm lent, natural, sunt umbrite de lipsa confortului modern și condițiile dure de trai.

„Drumul acela se termină chiar aici, așa că nimeni nu vine dacă nu are treabă direct în Nortosce. E un pic de forfotă doar vara, când familiile se întorc la casele strămoșești. Foarte mulți oameni au plecat în trecut din cauza mai multor cutremure cumplite”, mai spune Carilli.

Citește și: Locuitorii unui oraș sunt terorizați de un sunet insuportabil. Autoritățile sunt depășite în elucidarea misterului

Giovanni Carilli s-a născut în satul Nortosce, însă a lucrat la Roma, întorcându-se în satul natal după ce a ieșit la pensie.

Giampiero Nobili este, de fapt, fratele cumnatului lui Giovanni Carilli, și el la rândul său a ales să-și petreacă bătrânețile în satul respectiv. Acesta încă se mai îndeletnicește cu un meșteșug deosebit, realizând bijuterii. El se inspiră pentru bijuterii din frumusețile naturii care îl înconjoară.

Cei doi bărbați își alină bătrânețile împreună cu patrupedul lui Giovanni Carilli, un câine antrenat pentru a găsi trufe, și cu cele cinci oi pe care le crește bătrânul în curtea din spatele casei. Ocazional se întâlnesc cu restul familiei și petrec timp împreună.

Nortosce este un simbol al satelor tradiționale italiene, unde ruinele unei amintiri vesele se împletesc cu prezentul parcă și el uitat de timp.

Horoscop zilnic 5 octombrie 2025. Horoscopul zilei pentru toate zodiile. Previziuni astrologice despre dragoste, bani și... De ce trăiesc femeile mai mult decât bărbații. Experții au dezvăluit motivul surprinzător...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Duminică, 25 octombrie 2026, România trece la ora de iarnă! Ceasurile se dau înapoi cu o oră. Vom dormi mai mult sau mai puțin?
Duminică, 25 octombrie 2026, România trece la ora de iarnă! Ceasurile se dau înapoi cu o oră. Vom dormi mai mult...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mișcările simple ale mâinilor care ar putea dezvălui primele semne ale declinului cognitiv. Ce spun specialiștii
Mișcările simple ale mâinilor care ar putea dezvălui primele semne ale declinului cognitiv. Ce spun specialiștii
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x