Antena Căutare

De ce Președintele Nicușor Dan nu a fost prezent la festivitățile de Ziua Marinei 2025. Unde a fost văzut | FOTO

După ce a anunțat că nu va fi prezent la festivitățile de Ziua Mariei 2025 de la Constanța, președintele Nicușor Dan a fost surprins în altă parte, încojurat de oameni.

Nicușor Dan nu a fost prezent de Ziua Marinei 2025 de la malul mării. Este un lucru neobișnuit ca Președintele al României să nu participe la festivități, singurul care a mai lipsit vreodată fiind Traian Băsescu. Cu toate acestea, el a fost reprezentat la fața locului de consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu care a ținut și un discus în numele lui.

Potrivit lui Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, Nicușor Dan îl informase deja că nu va participa, dar a declarat că „va fi alături de români în altă parte”.

„Domnul presedinte m-a anunţat că nu o să vină la Ziua Marinei azi, e într-o perioadă de concedii, e în ţară, va fi alături de români în altă parte, veţi vedea pe parcusul zilei de azi. E decizia dânsului, pe care o respect”, a spus ministrul Ionuț Moșteanu.

Unde a fost văzut Nicușor Dan după ce nu a participat la Ziua Marinei 2025 de la Constanța

Aflat în perioada de concedii, Nicușor Dan a ales să petreacă ziua de 15 august 2025 alături de familie, dar și de alți români. Potrivit Antena 3 CNN, Președintele României s-a dus vineri, de Sfânta Maria, să asiste la o slujbă la o mănăstire.

În imaginile obținute în exclusivitate de antena3.ro, acesta apare alături de partenera sa și cei dei doi copii ai lor în mulțime. Ei au ales Mănăstirea Brâncoveanu, din Sâmbăta de Sus, unde au fost înconjurați de mai multe persoane și au asistat împreună la momentul religios.

Citește și: Președintele Nicușor Dan, criticat pentru alegerile sale vestimentare la o drumeție în natură. Cum a apărut la un festival

Deși nu a fost prezent la festivitățile de la malul mării, primul on în stat a transmis un mesaj de Ziua Marinei și a transmis asigurări că „înțelege foarte bine importanța Armatei Române”.

„E un preşedinte care înţelege foarte bine importanţa Armatei Române. Am avut multe discuţii, în aceste aproape două luni de când sunt ministru, cu domnul preşedinte. Este implicat direct în partea de planificare şi în partea de înzestrare, în tot ceea ce înseamnă Armata Română. E un comandant suprem cu care mă mândresc”, a mai Moşteanu, înaintea festivităţilor organizate cu ocazia Zilei Marinei.

Mesajul preşedintelui Nicuşor Dan de Ziua Marinei 2025

Preşedintele Nicuşor Dan şi-a exprimat certitutdine, în mesajul transmis vineri, de Ziua Marinei, că atât timp cât ne reamintim că avem un trecut care ne leagă, un prezent pentru care ne mobilizăm eforturile şi energiile creative, atunci şi viitorul va fi mai bun pentru România, transmite news.ro.

„Marinarii noştri sunt cei care poartă pavilionul tricolor pe mările şi oceanele lumii. De aceea, sărbătorim astăzi şi oamenii extraordinari dedicaţi acestei cariere, dar onorăm şi simbolurile naţiunii noastre. Atât timp cât stăm împreună în jurul valorilor noastre naţionale suntem mai puternici”, a mai afirmat preşedintele în mesajul transmis la ceremoniile organizate la Constanţa şi prezentat de consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu.

Nicuşor Dan subliniază că Ziua Marinei este o zi a unităţii naţionale, pentru că acest moment special reuşeşte să ne apropie oriunde ne-am afla.

”Marinarii noştri sunt cei care poartă pavilionul tricolor pe mările şi oceanele lumii. De aceea, sărbătorim astăzi şi oamenii extraordinari dedicaţi acestei cariere, dar onorăm şi simbolurile naţiunii noastre. Atât timp cât stăm împreună în jurul valorilor noastre naţionale suntem mai puternici. Atât timp cât ne reamintim că avem un trecut care ne leagă, un prezent pentru care ne mobilizăm eforturile şi energiile creative, atunci sunt sigur că şi viitorul va fi mai bun pentru România”, afirmă preşedintele.

El remarcă faptul că, departe de ţară, de familie şi de prieteni, marinarii sunt dedicaţi unei profesii dificile.

”De aceea, vă mulţumesc şi dumneavoastră, şi celor apropiaţi pentru sacrificiile pe care trebuie să le faceţi. Vă îndemn să vă păstraţi curajul şi să purtaţi cu devotament şi demnitate Drapelul României peste tot în lume”, explică Nicuşor Dan.

Citește și: Ce i-a transmis de curând Nicușor Dan lui Zelenski, de curând. De ce anume l-a asigurat Președintele României pe acesta

El aminteşte că rolul Forţelor Navale Române, alături de celelalte componente ale Armatei, este foarte important în a contribui, împreună cu Aliaţii şi partenerii României, la întărirea securităţii spaţiului euroatlantic şi la creşterea siguranţei cetăţenilor români.

”Vă asigur că vom continua eforturile pentru dotarea şi modernizarea Forţelor Navale Române, astfel încât să aveţi asigurat tot ce este necesar pentru succesul misiunilor la care participaţi”, a precizat preşedintele.

El a adăugat că, în actualul mediu internaţional de securitate, regiunea Mării Negre are o importanţă strategică, fiind recunoscută ca atare atât la nivelul NATO, cât şi la nivelul Uniunii Europene.

”Vom continua să valorificăm acest statut în beneficiul siguranţei şi prosperităţii cetăţenilor români”, a dat asigurării Nicuşor Dan.

”Dragi marinari, Fie ca Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei Române, să vă aibă mereu în pază şi ocrotire! La mulţi ani şi bun cart înainte!”, a spus el în finalul mesajului.

Când s-ar putea relua programul Rabla. Bugetul ar fi redus la 200 de milioane de lei... Alertă de copil dispărut în București! Ana-Maria nu este de găsit de 4 zile. Are nevoie urgentă de tratament...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x